acum 14 ani

Adăpost pentru câini unic în ţară, la Câmpu-Frumos

Singurul adăpost pentru câini din judeţ a fost inaugurat, vineri, la Câmpu Frumos, într-un spaţiu special amenajat în acest sens. Adăpostul a fost realizat la iniţiativa Asociaţiei Nez Perce, cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe.

În acest an, Primăria a sprijint Adăpostul cu 100.000 de lei şi a promis să mai aloce, în 2010, încă 150.000 de lei, pentru ca acesta să ajungă de la 50 de locuri de primire la 150.

Adăpostul îşi propune introducerea câinilor comunitari într-un program de reintegrare, care va include ore de antrenament cu specialişti, dresaje canine individuale şi de grup, precum şi analize şi controale sanitare periodice, pentru ţinerea sub observaţie a stării lor fizice şi psihice. Adăpostul va avea nu doar spaţii de găzduire a câinilor ci şi o clinică pentru câini, teren pentru agrement canin şi cimitir canin. Iniţiatorii proiectului spun că Adăpostul va respecta legile internaţionale de protecţie a animalelor, iar câinii primiţi aici vor beneficia de hrană şi medicamente necesare fiecărui exemplar în parte, şcoală de sociabilitate, mijloace medico-veterinare de specialitate şi concepte de reintegrare activă în rândul populaţiei din Sfântu Gheorghe.

Câinii vor fi reintegraţi

„Câinii care vor fi aduşi la noi vor fi reintegraţi, iar acest lucru face ca adăpostul să fie unic în ţară. Proiectul a fost făcut după o tabără de câini din America şi alte adăposturi de câini din Anglia. Câinii vor intra într-o comisie de evaluare şi vor obţine un punctaj. Toţi câinii vor avea o şansă. Pe partea de reintegrare avem oameni pregătiţi, care vor educa şi dresa aceşti câini”, a declarat preşedintele Asociaţiei Nez Perce, Horia Kraus, susţinând că Adăpostul de la Câmpu Frumos este unic în ţară tocmai prin punctajul impus ca valoare de evaluare a maidanezilor şi prin intenţia de reintegrare a acestora. Acesta consideră că Adăpostul va deschide noi perspective comunităţii din Sfântu Gheorghe, care va putea vizita animalele de aici şi chiar se va putea îngriji de acestea, fie prin voluntariat fie adoptând un patruped.

„Revista câinelui vagabond“

Pentru viitor, Horia Kraus are în vedere stabiliarea unei colaborări concrete cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna, astfel încât elevii să fie fami liarizaţi cu activităţile Adăpostului şi să-şi poată face prieteni printre patrupede. În acest scop, Asociaţia va lansa „Revista câinelui vagabond“, care va cuprinde tot ceea ce trebuie să cunoască oamenii despre câinii fără stăpân.

Primarul Antal Arpad a salutat iniţiativa Asociaţiei Nez Perce şi a arătat că municipalitatea va susţine în continuare Adăpostul.

„Poate că sună ciudat, dar acest adăpost pentru câini este în primul rând în interesul oamenilor, deoarece dorim să-i protejăm pe locuitorii oraşului de câinii vagabonzi şi să oferim totodată şi câinilor condiţii de trai decente.

Este un proiect pe termen lung, Primăria îl va susţine în continuare, dar în acelaşi timp mulţumeşte volunatilor şi tuturor acelor societăţi care s-au alăturat acestui proiect şi l-au sprijinit”, a declarat Antal Arpad, care a promis că, în câtva timp, va adopta şi el unul sau chiar doi dintre câinii aduşi la Adăpost.

Potrivit Asociaţiei Nez Perce, esti mările arată că în Sfântu Gheorghe există aproximativ 50 de câini vagabonzi, iar cea mai mare concentraţie a acestora se află în cartierul Ciucului. Cu toate acestea, Asociaţia intenţionează să realizeze şi o hartă a punctelor preferate a fi frecventate de către maidanezi.