acum 14 ani

Intrebari si raspunsuri » , , ,

Adăpostul de câini de la Deva, supraaglomerat

Gerul de afară nu pune în pericol doar sănătatea oamenilor, ci şi a animalelor. Pentru aproximativ 600 din câinii comunitari din Deva problema a fost rezolvată, însă alte câteva sute de patrupede trăiesc, în continuare, pe străzile oraşului de la poalele cetăţii.
Adăpostul de câini de la Deva, supraaglomerat

În adăpostul de câini din Deva, deşi are o capacitate de 500 de locuri, în prezent nu mai este niciun spaţiu liber. Primăria Deva a extins spaţiul, în ultimele luni ale anului trecut, cu 10 de cuşti noi, însă şi aşa, adăpostul funcţionează la capacitate maximă.

Pentru a proteja animalele de frig, în timpul iernii, reprezentanţii adăpostului au recurs la măsuri speciale. Au amenajat în cuştile patrupedelor culcuşuri din paie sau pături, sunt hrăniţi, în fiecare zi, cu mâncare caldă, iar apa o primesc călduţă.

Primăria Municipiului Deva şi-a propus atât concesionarea serviciului de ecarisaj cât şi extinderea adăpostului de câini existent. Edilii deveni vorbeau anul trecut şi de amenajarea unui nou adăpost, proiect care până în prezent nu s-a materializat. În prezent, pe străzile Devei se plimbă în voie alţi peste 200 de câini comunitari, pe care îi poţi întâlni atât în centrul oraşului, cât şi în cartierele limitrofe.