acum 13 ani

Adriana Seryzsko, tânăra care creşte câini campioni

Iubeşte animalele din copilărie, iar câinii au fost mereu favoriţii ei. Tânăra îşi antrenează căţeii pentru fiecare concurs. Îşi dedică tot timpul micilor prieteni ai omului.

Indiferent dacă este vorba de câini sau pisici, tânăra răspunde prompt oricărei solicitări din partea celor care deţin un animal de companie.

Pasiunea pentru câini i-a fost transmisă de tatăl său, fost vânător şi dresor de câini care se ocupa cu creşterea câinilor folosiţi la vânătoare. „La opt ani aveam deja un Metis, iar la zece ani ne-am decis să ne întregim familia cu un câine de rasă”, povesteşte Adriana Seryzsko. Odată intrat în sânge microbul patrupedelor, tânăra a şi început să participe la diverse concursuri şi expoziţii.

În urmă cu doi ani, Adriana l-a întâlnit pe Irishdream, un newofundland (Terra Nova) din care stăpâna vrea să scoată pe viitor un campion.
„Înainte de concursuri repetam cu tata şi cu alţi câini, exact ca şi când am fi fost într-un ring. Astfel am reuşit să separăm joaca de muncă, iar Irish a învăţat foarte repede ce are de făcut. Anul acesta a participat pentru prima dată la un concurs internaţional şi a fost pentru prima dată când a aderat la titlul de campion. Vreau să scot un campion din el pentru că are toate calităţile necesare”, spune tânăra.

Şcoală de dresaj canin

Pentru că pasiunea nu cunoaşte limite, Adriana vrea să-şi deschidă pe viitor propria afacere în domeniu: o şcoală de dresaj canin. „Vreau să înfiinţez o şcoală canină, în cadrul căreia să aibă loc cursuri de dresaj pentru patrupede. Cei care vor să le dresez câinii îi lasă la mine acasă, în funcţie de specializare. La cei de companie durează cam trei săptămâni, mai ales că în ultimele şedinţe intervine şi stăpânul”, explică Adriana Seryzsko.

Întrebări şi răspunsuri
E o pasiune costisitoare?
Deşi este un exemplar de talie mare, costurile întreţinerii se ridică la aproape cinci sute de euro lunar. Nu pot spune că e uşor de întreţinut pentru că, pe lângă controalele medicale, trebuie ţinut cont şi de regimul alimentar când vine vorba de concursuri.

Consursurile necesită pregătiri speciale?
Există o serie întreagă de pregătiri care se fac. Cele mai multe probleme sunt legate de deplasare. Dacă trebuie faci un drum mai lung, câinele riscă să devină stresat şi atunci rişti să nu-l mai poţi controla.

Profil
Născut. 17.06.1980.
Studii. Colegiul de Comunicare din Poznan (Polonia)
Familie. Necăsătorită