acum 13 ani
Am adoptat…acum 15 ani
Aveam doar cativa anisori cand un puiut mic si negru a venit la mine pe strada infometat cu ochisorii lucind de tristete…din primul moment in care l-am vazut m-am indragostit de el. desi nu era de rasa, nu m-am putut despartii de el si l-am luat acasa…fiind doar un copil parintii nu au acceptat la inceput faptul ca vom mai avea un caine(aveam deja un labrador),dar cu timpul s-au obisnuit…acum,dupa 15 ani, el este singurul nostru animalut de companie, iar parintii mei sunt atat de recunoscatori pentru ca un catelus maidanez a reusit sa schimbe atat de multe in viata noastra. a fost intotdeauna prietenul meu de suflet si probabil ca nu sunt singura care spune “cainele meu ma intelege, simte ceea ce simt si eu”. nu pot exprima in cuvinte sufletul pe care il are acest animalut,aceasta fiinta plina de dragoste.. incurajez pe toata lumea sa adopte ci nu sa cumpere…un caine care a trecut prin greutati va stii sa aprecieze sufletul stapanului si se va dedica mereu complet acestuia… sfatul meu “animalul de companie nu e un accesoriu, e un suflet care iti e alaturi si simte cand esti trist, fericit, obosit sau posomorat si traieste aceleasi sentimente dar totodata stie cum sa iti umple sufletul de bucurie..
Adaugă un comentariu5 comentarii
foarte frumos,sa iti dea bunul Dumnezeu multa sanatate
sti ma uimit descrierea ta da cam asa e !!!ai dreptate!!!
DA! Este dureros de adevarat tot ce spui (si cu atat de mult talent!) Si eu am un sufletel de 14 ani langa mine, dar, incerc din rasputeri sa mai gasesc “locul potrivit” si pentru inca multi altii (in ultimii 7 ani 18!) pe care i-am tot “plasat” pe la rude, prieteni… ce mai, numai cine poate citi candoarea privirii unui caine poate intelege… Pentru restul, “oameni normali” (?!?)- cei ce nu ezita sa-si omoare fiii, parintii, prietenii- noi suntem doar nebunii, zoofili… NOI? Nu! Noi suntem oamenii, ei sunt rebuturile! Eu asa cred ! Si, Doamne, imi creste inima cand vad inca OAMENI in jurul meu!!! Tot binele din lume!
Foarte adevarat ceea ce ai scris…Si eu am patit acelasi lucru acum 4 ani, nici catelul meu nu e de rasa…si foarte rau imi pare ca a fost abandonat mai ales de un politai doar pentru faptul ca era surd. Dar daca e surd nu inseamna ca nu are suflet, iar acum ea este sufletelul meu :).
0oooooo…imi vine sa plang. Mai ales ca si eu am avut un caine! iar parintii mei(oameni fara inima),l-au dat…nu o sa-i pot ierta niciodata