Pe Micutzu l-am gasit anul trecut, in aprilie 2009. Mergeam ca in fiecare dimineata spre birou… cand…a m vazut in fata mea un ghem negru de blanita care pur si simplu se taraia. Am ramas socata in mijlocul drumului uitamdu-ma la el…foarte slab, blanita lipita de oase, plin de rani, trist… incerca sa se deplaseze spre un loc cu mai putine picioare care l-ar fi putut lovi. Mi-ar fi ramas pentru totdeauna in minte imaginea lui si m-as fi urat toata viata daca nu il luam. M-am apropiat de el, m-a lasat sa il mangai, s-a uitat la mine cu ochisorii lui aia mari si umezi… Am incercat sa il iau in brate, dar s-a tras. Era foarte speriat.. a incercat sa fuga, dar ii era imposibil sa se deplaseze repede. L-am urmarit cu privirea, se pusese sub o masa la o terasa, ghemuit acolo…M-am dus la el si am reusit sa il prind, l-am luat in brate si am pornit cu el spre birou. Se uita in ochii mei speriat saracutul dar nu a incercat nici o clipa sa ma muste. Era plin de rani pe burtica si mirosea ingrozitor a infectie.
Nu mi-a fost scarba, l-am hranit, i-am dat apa si l-am tinut ziua aceea la mine la birou pana dupa- masa cand urmatoarea oprire a fost la veterinar…A fost horror…era foarte bolnav, foarte muscat…dar mi-a zis ca hranit si tratat are sanse reale sa supravietuiasca, era un catel tanar de 2-3 anisori. L-am dus acasa unde mai aveam o catelusa de 10 ani si au urmat rugaminti fierbinti si promisiuni pe langa mama sa ma lase sa il tratez urmand ca apoi sa ii caut stapan. In gandul meu nu am avut niciodata intentia sa il mai dau…prea mult suferise sufletelul asta. Dupa cateva saptamani de antibiotice am zis ca e bine, dar una dintre rani care era chiar la organele genitale a recidivat. A trebuit sa il castreze.
Inca ii era frica dar se atasase de mine. Imi povestea mama ca dupa ce plecam la lucru se punea in cosul lui si plangea.
I-au trebuit cateva luni bune sa lase pe altcineva in afara de mine sa il atinga…ii era frica. Imi era teama ca nu il va accepta Cleo (catelusa), ea fusese 10 ani scumpetea casei, dar l-a tratat ca pe puiul ei. E uimitor cat suflet pot avea animalele. Si acum daca il aude schieunand vine repede la el sa vada ce se intampla.
Acum Micutzul meu e sanatos, s-a ingrasat cateva kg, alearga pe afara de nu ii vezi picioarele…si mai mult decat orice..e fericit. S-a adaptat foarte bine si s-a obisnuit foarte repede cu iesitul afara pentru facut nevoile, drept pentru care tind sa cred ca a fost un catel crescut in casa si abandonat. Prea era el educat, stia ca trebuie sa doarma in cosul lui, stia ca trebuie sa iasa afara cand il scapa, stia sa se ceara afara. Am primit la un momentdat oferta sa il dau spre adoptie la o familie care sta la casa, dar am refuzat, prea m-am atasat de el. E destul de greu cu 2 catei in apartament, dar ii iubesc enorm pe amandoi si chiar daca as sti ca trebuie sa mananc numai paine cu apa ca nu mai am bani, la catei nu renunt.
Are aproape un an de cand e la mine si cred ca aici e locul lui, a trecut prin prea multe amaratul. Nu regret decat ca nu l-am gasit mai repede.
De cand l-am gasit pe Micu am mai gasit vreo 5 catei, care mai mici, care mai mari, care puiuti…iarna asta a fost cumplit de friguroasa…nu i-am putut tine si pe ei, dar i-am dus la adapos si ii vizitez cat de des pot. Pe fetite le-am castrat, la unii le-am dus custi, iar acum intentionez sa le fac un tarc acolo, unde sa fie numai cei pe care i-am dus eu.
Consider ca omul care nu respecta un animalut nevinovat nu merita el insusi respectul semenilor. A chinui un necuvantator este inadmisibil, daca nu vrei sa il ajuti macar il poti lasa in pace, sunt oameni cu suflet care il vor gasi si il vor ajuta.
Sper ca povestea mea sa contribuie la descretinea unor frunti si oamenii sa inteleaga cat suflet au cateii si cat de recunoscatori pot fi.
Un gest foarte frumos din partea ta . Eu am acasa 2 catei salvati si doua pisicute tot salvate desi imi puteam permite sa cumpar un animalut de la Zoocenter. Le-am facut si pasapoarte europene sa le pot lua cu mine cand eu plec pe undeva si stau mai multe zile. Ei sunt copilasi mei scumpi. Sa auzim numai de bine!
Jos palaria! Acelasi lucru l-am facut si eu… E cea mai mare satisfactie pe care o poti avea! Bravo!
Felicitari!!!
Felicitari! Un gest absolut nobil!
Felicitari!
Frumos, felicitări, mai rar astfel de persoane!!!
Felicitari!!
Daca doriti sa faceti un bine si puteti, AJUTATI un catelus negru care este rahitic, arata groaznic dar il salveaza ochii mari negri, rotunzi si blinzi…cand se uita la tine te topeste…este in parcarea de la Kaufland Floreasca, St Barbu Vacarescu…. e speriat si va muri de foame….lumea il alunga si nmeni nu'i da de mancare….va muri curand daca nu'l ajuta nimeni…..si ar fi mare pacat !!!!!
De ce nu-l ajuti chiar tu Ralu? Sau suna la politia animalelor sau du-l la un adapost…
Felicitari!!!
Esti una dintre putinele persoane sufletiste si speciale care iubesc necuvantatoarele!! Felicitari !!
Felicitari!!! Ai facut un mare bine iar binele se intoarce!!! :))
m-ai impresionat:*
Toti care ajuta cel putin un caine au o noblete sufleteasca iesita din comun !!!Dumnezeu nu va va uita niciodata !!!!
Si cand te gandesti ca altii ii omoara..Sunt primari care platesc asa zisii hingheri sa-i stranga de pe strazi,i ca mai apoi sa-i ucida.Anul trecut era sa fiu batuta de una din aceste creaturi cand am sarit in ajutorul unui catel…ce imagine infioratoare…Oricum, bravo!
@ Silvia Hristea : nu'l pot lua pentru ca am luat deja 2 pisicute de pe strada care erau bolnave si leam tratat o luna una si 3 saptamani cealalta….pe acest catelus negru l'am vazut si ieri tot in parcare la Kaufland cand am fost sa'i dau IAR de mancare…..din pacate lumea in general e cam ca tine, doar vorbeste pe FB pt ca nu are altceva de facut….si cam atat este toata impicarea pentru protectia animalelor…foarte putini ii iau de pe strada, se duc sa le dea de mancare sau ii duc la Salvavet, veterinar cand ii gasesc bolnaviori pe strada….PACAT !!… cam asta este implicarea Romanilor in cam tot ce se face in Romania din pacate…. toata lumea doar vorbeste pe site'uri sau pe la TV si cam atat….
Confirm aceasta poveste. Domnisoara este vecina mea si, desi imi plac animalele si m-am atasat de Cleo, atunci cand l-a adus pe Micu acasa am privit cu suspiciune “creatura” care nu mai arata a catel. Era un bot de carne vie urat mirositor si fara blana. Nu ma simt in stare sa cresc un animal in apartament, insa ii apreciez pe cei care fac asta mai ales daca este vorba de un animal parasit. Atat Cleo cat si Micu ma viziteaza, ma joc cu ei si, recunosc, ochisorii lor, modul in care iti cauta mangaierea si “copilariile” lor pot vindeca sufletul unui om.
eu am liceul langa kaufland floreasca. mai e catelul in parcare?? pot sa mai trec sa ii dau de mancare ,dar nu pot sa il iau am 2 catei + 3 la poarta de care am grija.
:-*
Esti un om deosebit cu un suflet deosebit:) Daca ar fi toti asa ar fi minuntat…..
SA FII SIGURA CA DUMNEZEU TI-A VAZUT GESTUL SI DACA-TI VA FI GREU IN VIATA EL ITI VA INTINDE O MANA ASA CUM AI FACUT TU CU ACEST SUFTEL. BRAVO!!!
Dumnezeu mi-a vazut gestul, Raluca. De fapt…stia ca voi face gestul asta, de aceea mi l-a daruit pe Micu. E pur si simplu o scumpete si fiecare clipa langa el este o bucurie. Nu pot descrie in cuvinte dragalasenia lui, cum se alinta, cum se uita la mine cu ochisorii aia mari ai lui…ochiosul meu…cum ii mai zic eu…:D.Il iubesc enorm si nu as renunta la el pentru nimic in lume.
Multumesc frumos pentru cuvintele frumoase.
Felicitari!!! M-a impresionat povestea bietului catzelus, de-ar fi toti oamenii ca tine am salva multzi catei abandonati :(…
Felicitari, mi-au dat sincer lacrimile!! si eu am o catelusa de 15 ani si am crescut cu catei in casa..destui…mereu am avut cate un animalut si e cel mai frumos cand primesti iubire neconditionata!! si cateii mei tot de afara sunt! Consider ca s-au nascut norocosi! sA SPERAM CA SE VOR NASTE CAT MAI MULTI CATELUSI NOROCOSI !!