acum 14 ani

Anatomia si functiile esofagului, stomacului si intestinului la caini

Esofagul

Esofagul este un conduct suplu musculo-membranos care uneste cavitatea bucala cu stomacul. Traseul esofagian, dupa ce paraseste cavitatea bucala, prezinta o traiectorie dreapta de-a lungul gatului si toracelui, trece pe langa inima, apoi prin diafragma si in final ajunge in stomac. Peretii esofagului au structura musculoasa si ajuta la impingerea bolului alimentar in stomac prin contractii circulare. Cand esofagul este gol, peretii acestuia se apropie si formeaza un spatiu inchis. Interventiile chirurgicale ce vizeaza esofagul sunt de regula foarte dificile din cauza pozitiei sale in interiorul toracelui, precum si datorita vindecarii mai lente.

Stomacul

Stomacul la caini are forma unui sac si permite ingerarea unor cantitati mari de mancare. Esofagul impinge bolul alimentar spre stomac, unde se continua procesul de digestie. Intrarea bolului alimentar in stomac se face printr-un sfincter numit cardia. Pe suprafata interioara a stomacului exista o serie de pliuri numite pliuri gastrice, rolul lor constand in faramitarea si digestia mancarii. Mucoasa stomacului secreta acizi si enzime pentru dizolvarea mancarii. Odata ce procesul initial de digestie este complet, bolul alimentar partial digerat paraseste stomacul prin sfincterul piloric si apoi patrunde in duoden (primul segment al intestinului subtire). Mancarea ingerata paraseste stomacul dupa aproximativ doisprezece ore.

Intestinul subtire

Intestinul subtire are forma unui tub si este situat intre stomac si intestinul gros. Este cea mai lunga portiune a tractului intestinal, fiind de 2,5 ori mai lung decat lungimea corpului animalului. Un animal cu o lungime de 61 cm are in medie un intestin subtire de 152,4 cm.

Intestinul subtire la caini are trei portiuni. Prima parte care este atasata de stomac este duodenul. La un caine de 18 kg, duodenul masoara aproape 25,4 cm. Partea mediana a intestinului subtire (si cea mai lunga) se numeste jejun. Portiunea cea mai scurta este ileonul, care face legatura cu intestinul gros.

Duodenul este atasat de stomac si este relativ scurt, dar are functii foarte importante. Vezica biliara si pancreasul sunt legate de duoden prin ductele biliar, respectiv pancreatic. Enzime, precum si alte secretii importante in procesul de digestie, sunt produse de ficat si pancreas si trec prin ducte pentru a se amesteca cu bolul alimentar din duoden.

Jejunul este cea mai lunga portiune a intestinului subtire si este bogat in vilozitati intestiale, niste structuri mici de forma unor degete. Resturile de mancare patrund printre aceste vilozitati care, la randul lor, asigura absorbtia nutrientilor. Resturile alimentare din jejun se varsa in ileon si de aici trec in intestinul gros.

Bolile intestinului subtire de obicei nu se limiteaza doar la anumite zone si de aceea sunt discutate la modul general ca boli ale intestinului subtire.

Intestinul gros

Intestinul gros la caini face legatura intre intestinul subtire si anus, avand o lungime de 40 – 41 cm la un caine de 18 kg si un diametru mai mare decat intestinul subtire. Functia principala este absorbtia apei necesare din reziduurile alimentare, mentinand astfel un nivel constant de hidratare a corpului. O a doua functie a intestinului gros este de a depozita materiile fecale ce vor fi eliminate.

Intestinul gros are cateva parti componente. Cecul este mic, de forma unui deget si se afla langa zona de imbinare cu intestinul subtire. Adevarata sa functie este necunoscuta. Colonul este cea mai lunga portiune a intestinului gros si se termina in interiorul anusului. Ultima portiune a intestinului gros se numeste rect. Notiunile de ‚colon’ si ‚ intestin gros’ sunt folosite ca sinonime.

Un comentariu

exista un profesor/doctor care sa opereze un catel pe esofag?daca da va rog sa ma contactati 0723419807
Multumesc pentru ajutor