acum 13 ani

ASPA iti cere sa ii spui unde sunt femele nesterilizate!

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA):

Stimaţi bucureşteni,

Până la lămurirea situaţiei referitoare la viitorul câinilor din Bucureşti, începând cu data de 9 martie 2011, ASPA va demara a doua campanie de sterilizare în masă  a câinilor din Bucureşti. Această campanie se va desfăşura în perioada 9 martie –  31 mai 2011. Prima campanie, începută  pe 10 septembrie 2010 şi desfăşurată împreună cu Fundaţia Vier Pfoten a avut un rezultat mulțumitor, fiind castraţi peste 10.000 de câini. Această nouă campanie va avea ca scop sterilizarea femelelor. Facem un apel public, pe această cale, să participaţi la campania ASPA prin informări cu privire la locaţiile unde pot fi găsite femelele nesterilizate. Locul unde vor fi sterilizate este baza Pallady.


Facem precizarea:
ASPA nu eutanasiază câini. Toţi câinii ridicaţi pentru sterilizare vor fi adoptaţi sau returnaţi. De asemenea, toţi câinii ridicaţi în baza unor reclamaţii de agresiune vor fi cazaţi la Mihăileşti şi nu se vor mai întoarce în stradă.

Toate sugestiile şi precizările dumneavoastră pot fi făcute la Tel Verde 0800827722 sau la email 

www.aspa.ro


Director general

Robert Antonio Lorentz

35 comentarii

CINE VREA CAINI MAIDANEZI,SA VI LUATI IN APARTAMENTE,CA NE ATI TERORIZAT CU ACESTI CAINI,CARE MUSCA POPULATIA,CU COPII NU AVETI ASA GRIJA DE EI,NU ESTE POSIBIL CA ALOCATIA COPIILOR ESTE 42 DE LEI,SI PENTRU CAINI NENOROCITI CARE NU SUNT FOLOSITORI,SI TERORIZEAZA POPULATIA STATUL ALOCA 380 DE LEI PE LUNA,
RUSINE NESIMTIILOR

mirel mai scuteste-ne cu aberatiile tale…..copii d pe strada au parinti….si nu o face tu pe Dumnezeu k nu ai niciun drept….au si ei loc p pamant si rolul lor,nu toti sunt agresivi,mai agresivi sunt oamenii!!!!!!!!!!!din cauza lor nu poti iesi la o plimbare in parc k e plin d pedofili,criminali,hoti…astia nu te deranjeaza nenorocit esti tu si cine te-a facut!!!!!!!!

Elena Filipascu 13 martie 2011 la 8:38 pm

In comuna Branesti, in satul Pasarea mai exact (este chiar langa Bucuresti) sunt foarte multe cateluse neserilizate… fac foarte multi pui si majoritatea mor… :( e chiar pacat…

daca se sterilizeaza catelele nu se vor mai inmulti si in acest fel nu vor mai aparea puii nedoriti. Parerea mea este ca ar trebui obligati proprietarii de catele metise sa le sterlizeze, in felul acesta nu vor mai ajunge in strada puii nedoriti

Mirel, noi inceram sa oprim animalele sa se inmulteasca…pentru tine deja este prea tarziu.

mirel,mai mult decat problema cainilor fara stapan consider ca ar trebui sa te intereseze gramatica limbii romane. daca nu ar exista oameni lipsiti de educatie, care sa arunce animale pe strazi, nu cred ca aceasta problema ar fi luat o asemenea amploare.

Odata sterilizate si deparazitate, TOATE animalele, nu doar cainii, nu ar mai trebui lasate libere pe strazi. ONG`urile ar trebui sa se ocupe si de ocrotirea animalelor in “ferme” special amenajate si colaborarea directa cu Politia Animalelor. Mirel, draga, nu`i vina populatiei ca se aloca bani putini pentru om si bani mai multi pentru animale. E vina guvernantilor …

In Tr Magurele,jud Teleorman.
Exista pe langa o banca [raiffeisen bank] niste blocuri,si acolo mereu exista pui de catel.Cateaua aceea face pui tot timpul,nici nu apuc sa vad unii,ca iar apar altii….Este ingrijorator avand in vedere ca face cate 6 pui odata….pt mai multe detalii contactati-ma…

pocaliuc adrian 13 martie 2011 la 9:30 pm

Si in Ramnicu-Sarat judetul Buzau sunt caini nesterilizati!!!

Mi se pare f.bine sterilizarea catelelor..Eu am mers cu catele de pe strada mea si le-am sterilizat gratis.Pacat ca lumea nu constientizeaza ca daca fiecare si-ar steriliza cateaua sau catelul, nu ar mai fi atatea caine pe strazi.Cateii nu nici o vina ca au ajuns pe strada, vina e a noastra ca nu stim sa ii protejam si ingrijim.Mi-e scarba de unii oameni, care nu au pic de educatie, cultura sau suflet, incat sa vada unde e problema, si a cui e vina.Cateii nu sunt decat victime ale umanitatii..

Dragul meu Mirel si toti cei ca tine, adica niste diavoli pe acest pamant, mai bine v ati revizui comportamentul ca sunteti niste oameni periculosi pe acest pamant si de aceea numai ne rabda Dumnezeu si se intampla atatea din cauza voastra ,a comportamentului vostru satanic , mie mila de voi in ce hal veti ajunge cu aceasta atitudine criminala, rusine… Dumnezeu sa i aiba in paza pe toti cei care au suflet si ajuta totodata aceste suflete nevinovate, cum poti ajuta un om, un copil acelasi lucru il poti face si cu un biet suflet care nu din vina lui a ajuns in aceasta situatie, ganditi va mult inainte de a face un lucru rau…oameni fara suflet ce sunteti.

Bai, Mirel… si daca ar fi ZERO caini pe strada alocatia elevilor nu va creste, ci banii la care poftesti tu (cel putin asta reiese din atitudinea ta), se vor “investi” in scopul tratarii altor probleme sau vor ajunge direct in buzunarul hotilor. Si sunt sigura ca esti unul din oamenii aceia care ar lovi si cainele cuiva, nu doar maidanezii, asa, din rautate, ca ti se pare tie ca n-ai loc pe pamantul asta de un necajit de caine. Nu din cauza cainilor nu au viitorii tai hotomani bani, ci din cauza oamenilor ca tine, oameni care nu fac decat sa raspandeasca URA si lipsa de educatie. Iti dai drumul la frustrari pe un sit care incearca sa micsoreze numarul cainilor de pe strada, in loc sa incerci sa ajuti cumva sa se amelioreze problema, tu arunci cu caca in noi. Ai rezolvat ceva? intreaba-te te rog frumos ce ai rezolvat in urma postarii tale? Dupa cat de usor ti-ai dat drumul la frustrari aici (unde dorim si noi sa nu mai fie caini maidanezi) pot spune ca asa faci si cu odraslele tale si sotia: iti revarsi necazurile pe pielea lor. Imi este mila de tine si sper sa iti revi si sa ai o atitudine pozitiva si eleganta data viitoare cand vei posta :)

lasati-l fratilor ca s-a nascut un alt NARCIS.voi nu vedeti ca nu are leac.este irecuperabil.rusine nesimtitule.

Daca aducem,pe cheltuiala noastra,caini din alte judete ne vor fi sterilizatee ???Multumesc.( P.S. Precizez ca ii luam inapoi :)

rectific,sterilizati…ma gandeam la femele :D

mirel, prietene, esti analfabet, ignorant, si incredibil de prost. Din cauza celor ca tine acest popor sufera o alterare a valorilor sale morale. Mergi la scoala, INVATA, CITESTE.

Mirel,

Exceptand faptul ca postarea ta lasa mult de dorit si faci parte din categoria celor fara educatie,fara respect pentru viata,fara dragoste si compasiune,te-as sfatui in cazul in care nu esti chiar “demonizat” ca pe viitor sa ai grija si sa numai ceri masacru in numele copiilor tai,nu de alta dar se va intoarce tot raul asupra lor,daca nu ma crezi stai si asteapta.

In al doilea rand copii tai beneficieaza de un ajutor suplimentar din partea statului, obligatia de a=i intretine iti revine in tottalitate tie.

Acum daca esti incapabil de a le asigura copiilor tai un trai decent este doar problema ta,nu plateste statul sau cainii pentru un “frustrat incapabil de a se realiza”.
Daca nu ai fi ocolit scoala si ai fi avut aspiratii probabil nu mai cerseai pe forumuri si la stat bani si nici nu erai un calau ordinar.

Cei ca tine sunt rusinea societatii si barbarii care nu au educatie si nici mila. RUSINE !!!!!!

intr-adevar,cineva spunea inainte ca alocatia este un ajutor suplimentar.parintii au datoria de a intretine copiii.si cainii sunt niste suflete nevinovate.cel ce crede in Dumnezeu si a primit o educatie in viata sa ar trebui sa trateze cu respect si compasiune orice fiinta vie.
sunt total impotriva eutanasierii;sunt de acord cu sterilizarea animalelor fara stapan,dar ma mira faptul ca unii dintre dvstra pot cere sterilizarea obligatorie a celor cu stapan.nu zic,sunt f multi cei care au caini iar atunci cand fac pui ii dau pe drum.dar asta nu inseamna ca nu sunt si persoane responsabile care cauta sa dea catelusii altora care isi doresc sau poate chiar si-i pastreaza sau dau la familiari si cunostinte responsabile deasemenea.fie ca sunt de rasa sau metisi.nu conteaza.traim intr-o lume libera si democrata.
da,ar trebui introduscerea obligatorie a micro-ciparii micilor animale cu proprietar.eu am doi caini,masculul metis de labrador cu golden si femela labrador pur.imi doresc catelusi de la ei peste cativa ani cand lor li se va apropia sfarsitul.cred ca putem controla impoerecherea si fara a-i castra.
dar bineinteles sunt multe persoane care isi iau caini si au parerea gresita(despre catele) ca daca nu fata macar o data fac tumori.consultati medicul veterinar si veti vedea ca nu are nici o legatura una cu alta.am f multi cunoscuti cu perechi de caini care au operat catelele din primul an de viata si sunt bine merci.sunt metode de prevenire a sarcinii catelelor fara a fi operate.
cat despre cei care pun comentarii impotriva vietii,ma intreb:daca oricum nu va plac animalele,de ce va bagati sa vorbiti?
mai ales cand se noteaza o puternica lipsa de “mers la scoala”.sincer cand intalnesc asfel de comentarii fac un efort teribil pt a-l descifra.
in caine veti gasi totdeauna un prieten adevarat,care nu tradeaza niciodata,nu se supara pe tine orice i-ai face si te va asculta si-ti va face companie in fiecare moment al vietii,fericit sau trist.iubeste-l si vei primi cea mai mare rasplata:dragostea.nu-si merita ei numele de caine ci oamenii.unii sunt mai rau decat bietele patrupede…

In regie si grozavesti sunt foooarte multi caini nesterilizati, printre ei sigur si femele!

Ce se intampla cu masculii care sunt agresivi si sunt liberi pe strazi? Eu vreau sa “denunt” un exemplar care este in fata biroului si care m-a muscat o data. Deja imi este frica sa vin la munca. Nu mai exista hingheri?

@Mirel – cat ziceai ca se aloca unui caine maidanez? 380 lei pe luna???? =)))) ahahahahahahahahahaaahahahahahahaaha e cel mai tare banc pe ziua de azi. Sincer nu stiu daca i se aloca 380 pe an!!!! De fapt nu se ajunge niciodata la suma asta pentru ca ii omoara inainte. Mai informeaza-te sa vezi unde se duc banii tai de contribuabil tembelule!!

Si in Pitesti sunt femele nesterilizate…mai ales in zona Eroilor

Daca v-ati dat cuvantul ca ii aduceti inapoi sau le faceti o viata mai buna atunci va cred:) S-au inmultit si s-au format haite, atunci cand umbla solitari sunt foarte blanzi sau chiar timizi, insa altfel arata lucrurile cand sunt in haita….mai cu seama atunci cand au pui. Primavara trecuta mereu gaseam pe strada cate un puiut batut sau calcat de masina,cred ca ii mai calcau si intentionat, multi oameni le voiau raul pt ca devenisera destul de agresivi. Eu am reusit sa ma imprietenesc cu ei, chiar si cand trec pe la 6 dimineata pe acolo dupa schimbul 3, insa sunt alti 95% din trecatori care nu-i vor.
Este pacat de ei….majoritatea sunt de talie mijlocie si mare, ar fi buni la o curte.

P.S. pt Ema: tu mai ai inca multe de invatat despre cum sa-i suporti si pe altii in jurul tau. Sunt sigura ca agresivitatea , din partea oricui ar veni, e cu un scop, asa ca…..intai invata tu sa te ii faci sa vada un prieten in tine si atunci nu or sa te mai muste, si nici nu o sa mai plangi dupa hingheri

Noroc ca s-a bagat Vier Pfoten in combinatie. Ca altfel mai steriliza ASPA caini la pastele cailor. Oricum, eu in Lorentz asta nu am incredere nici pana la colt. Din cauza celor de teapa lui, un caine cu crotal in ureche e numai un caine cu crotal in ureche. Si efectiv, de multe ori, si in mintea multor oameni. Eu am dat o caruta de bani pe sterilizari si cand a venit politia animalelor sa ridice, a ridicat de-a valma, si cu crotal si fara, chiar si pui:(

Si in Alexandria sunt multi caini necajiti pe strazi, mi-as dori din suflet sa fie sterilizati!

in parcuri gasiti o gramada de caini,
nu trebuie sa va anunte cineva , bucurestiul e plin de caini
sunt peste tot.
castrati si nu le mai dati drumul pe strazi, poate reusiti sa i dati spre adoptie.

Intr un oras din Prahova, un primar inimos, a acceptat sa fie sterilizate “fetitele”fara stapan si chiar cele din ograda omului, pe banii primariei. ele sunt luate si aduse acasa de catre cei care se ocupa de asta. Felicitari lor si celor care nu precupetesc niciun efort ca sa mai indulcim viata acestor napastuiti de…un ex ar fi Mirel!
Pactul mare, insa, vine din afara, incercam si gasim familii pt cei de pe strada, dar aproape zilnic “rasar” altii si altii, adusi si abandonati de cretinii care tin umbra pamantului degeaba!

cei care sunt impotriva cainilor comunitari sa se gandeasca ca, a evadat un criminal si sunt multi in libertate, sa se gandeasca la violuri,furturi

@Diana: ar trebuie sa-ti masori cuvintele pentru ca nu ne cunoastem. Sunt o iubitoare de animale si am incercat sa ma imprietenesc cu ei intai. Dar nu suport animalele pe care azi le mangai si le dai mancare iar a doua zi te musca fara niciun motiv. Eu atrageam atentia asupra faptului ca unii devin foarte agresivi fara niciun motiv si nu stiu ce asociatie ar trebui sa chem ca sa-l ia, pentru ca este un pericol real pentru toti cei care trec pe strada asta. Alte doua colege de birou au fost muscate de acest caine si cine stie cate alte persoane.
Agresivitatea acelui caine nu a fost provocata de mine si iti doresc sa fii muscata de un astfel de caine prieten ca sa vezi cum e.

Asociatia pt protectia animalelor FAFNER din Radauti,jud Suceava solicita ajutor in hrana pt animalele din adapostul orasului. Totodata cere ajutor pentru demararea actiunii de sterilizare.Situatia de la adapost este sub orice critica si doar bietele animale au de suferit! Relatii la tel 0744.953.306

ASPA – nu sterlizeaza cainii,doar ucide cainii. Verificati pe internet conditiile josnice la care supun acesti odiosi cainii.

Pentru cei ce va pasa feriti-va de ASPA.
Pe ROMANI PENTRU ANIMALE vedeti o mica filmare despre atrocitatile ce se produc acolo.
Acest robert Lorentz este un criminal si un nemernic caruia nu ii pasa de caini.Viata cainilor din asapostul din Mihailesti este groaznic de dureroasa si se incheie prin Moartea Cainilor,dar nu prin eutanasiere ci prin bataia,infometare,infrigurare,imbolnavire si alte metode barbare.

Nu va incredeti in ASPA,verificati inainte,cainii de pana acum au fost sterilizati de Vier Pfoten, ASPA nu numai ca nu returneaza cainii,dar ii si ucide.

Daca nu vreti sa ii aveti pe constiinta si nu vreti sa-i condamnati la o moarte sangeroasa si barbara feriti-va de ASPA.

Majoritatea cainilor sunt ca strati de cei de la Vier Pfoten si ei chiar ii returneaza intregi si sanatosi in 3 zile.

ASPA _ hingheri care ucid si maltrateaza animale,exista plangeri impotriva NENOROCITULUI de Robert Lorentz…………AVETI GRIJA!

Bai Mirel, bai imbecilule, banii aia atat de invocati de tine nu vor ajunge in niciun caz la copii, presupunand ca nu mai exista caini pe strada. Banii aia ajung la retardatii pe care tu i-ai votat cu siguranta, ca altfel cine sa-l reprezinte pe unul ca tine. Daca ai gandi, ti-ai da seama de anumite lucruri, cum ar fi: costul sterilizarii este mai SCAZUT, raportat la cel al eutanasierii. In plus, tin sa te anunt ca, din nefericire pentru tine, numarul cainilor abandonati nu se va reduce cu ajutorul eutanasierii. Insa, eu as propune exterminarea pentru unii care fac umbra pe pamant absolut degeaba!

E usor sa faci misto de Mirel si sa pretinzi doar ca esti un bun samaritean care infiereaza cruzimea unor “animale” fara a face nimic pt a rezolva problema.
Pentru ca in toate comentariile astea siropoase gasesti orice, numai o solutie nu. De fapt, facem ce stim noi mai bine ca natie cand e de luat o decizie: NIMIC.

Eu,impreuna cu vasta majoritate a cetatenilor Romaniei dupa cum arata sondajele pe tema asta, sustin omorarea imediata a tuturor cainilor vagabonzi neadoptabili. La fel se procedeaza in toate statele civilizate din lume, numai ca la ei problema e mult mai mcia pt ca s-au ocupat de ea din timp.
Si stiti ce? Da, noi oamenii suntem animale si ca orice animale avem dreptul sa ne aparam!

Daniel, cetatenii tarilor civilizate nu au recurs la omorarea in masa a cainilor( tot ei numesc Romania “macelarul Europei”). Nu vreau sa fiu aroganta si sa te intreb daca ai fost vreodata intr-un astfel de stat, ca sa vezi care e situatia reala. Faci confuzii grave si, in plus, nici nu esti informat. Apoi, in ceea ce ai scris, exista multe incoerente. Daca ai postat acest comentariu doar din dorinta de a te lua la harta cu cineva si pentru a deveni avocatul “bietului” Mirel, care, din cate am inteles, se bazeaza foarte mult pe alocatia copiilor( “poate pentru are prea multi?”- teza falsa, cu siguranta!), mai bine lasa-te de meserie. Si mai informeaza-te, ca asta e hiba noastra: n-avem habar de nimic, dar ne spunem repede parerea, de parca astfel am putea evita vreo conflagratie mondiala. Prostia crasa si orgoliul se regasesc in atat de multe actiuni pe care le intreprindem. Se poate ca si saracia sa ne fi prostit, dar noi am fost impotenti intelectual cu mult inainte. Nu vreau ca aceste comentarii sa se transforme intr-o disputa personala, si nici nu imi atribui calitatea de a masura IQ-ul fiecaruia. Aici este vorba despre cainii abaddoati, pe care tot noi i-am dat pe strada, pentru ca nu au fost acolo dintotdeauna, asa ca noua ne revine sarcina de a rmedia situatia. Asfel, exista O SINGURA SOLUTIE: STERILIZAREA animalelor fara stapan.

De ce numai in Bucuresti? Eu sunt in Braila si este plin, dar plin de caini, acum, fiind si sezonul de fatare, si de catzele cu pui. Oriunde merg, in piata, in parc, este plin de caini. Intr-o mica piata din apropierea blocului erau, la un moment dat, nu mai putin de 9 caini! Hraniti de oamenii din piata si adapostiti in cutii de carton. Iar catre Posta, la 5 minute de blocul meu, sunt mereu caini, am numarat odata 5. Nimeni nu face nimic. Cand un caine a fost calcat de masina chiar langa bloc, oamenii l-au lasat sa putrezeasca intr-o gura de canal, nu a contat ca pe acolo treceau si copii. Pe mine nu ma intereseaza daca sunt agresivi sau nu, vreau sa fie adunati de pe strazi, este plin de rahati in spatiile verzi, dupa ce ca lumea este necivilizata si lasa gunoaie in urma… Nu mi se pare normal sa fac slalom printre cainii trantiti in piata, pentru a ajunge la tarabele care ma intereseaza.

Este interesant ca mai toata lumea incearca sa ii faca educatie lui Mrel aici, in loc sa incerce sa rezolve problema.. tipic romanesc. Ma rog in legatura cu cainii s-a facut mare tam tam si concret mai nimic. Eu una iubesc animalele, doar ca trebuie sa admit ca sant prea multi caini fara stapan, morti de foame, rosi de boli,stau in frig, in ploiae, si uneori sint batuti fara sa faca nimic…Eutanasierea in cazul unora ar fi un bine cred.
Avem in zona o catea plina de raie de vreo 3 ani nu mai are blana… FACE pui an de an.. raiosi si bolnavi.. sa ne gandim bine inainte sa dam sentinte…