acum 14 ani

Intrebari si raspunsuri » , , , , , ,

Autorităţile locale pitestene, nemulţumite de colaborarea cu Fundaţia Ute Langenkamp

Autorităţile locale din Piteşti sunt profund nemulţumite de colaborarea pe care au avut-o de-a lungul timpului cu fundaţia Ute Langenkamp „Iubiţi Maidanezii“, dar mai ales de rezultatele acesteia în privinţa reducerii numărului de câini fără stăpân. Într-un raport înaintat Consiliului Local, autorităţile locale arată că Fundaţia – care gestionează Biobaza de la Smeura, cea mai mare din lume – nu şi-ar fi respectat clauzele contractuale.
Oferte

„Urmare a modului defec-tuos de executare a contractului dintre Consiliul Local şi Fundaţia Ute Langenkamp, precum şi din cauza neluării în seamă a prevderilor legii speciale privind gestionarea câinilor fără stăpân, numărul acestor animale în Piteşti a crescut foarte mult, iar în cartiere, în jurul unor instituţii şi al unor societăţi private existând adevărate haite. Apreciem că în prezent numărul câinilor fără stăpân de pe raza municipiului Piteşti este de aproximativ 10 ori mai mare decât în perioada în care s-a încheiat contractul cu Ute Langenkamp (2004). Numărul mare al câinilor aflaţi liberi pe străzi este cauzat şi de faptul că, după capturare şi ste-rilizare în clinica adăpostului de la Smeura, foarte mulţi sunt repuşi în teritoriu.“, se arată în raport. Conducerea Primăriei arată că Fundaţia nu a dorit să pună la dispoziţie nici date legate de persoanele care ar fi luat în adopţie câini maidanezi pentru ca acestea să poată fi monitorizate. În aceste condiţii, autorităţile vor să găsească şi alte soluţii. Deja autorităţile locale şi judeţene doresc să construiască împreună o nouă Biobază, primind o ofertă concretă în acest sens chiar recent de la o firmă din Răteşti şi de la o persoană fizică din Moşoaia (SC Camp 2000, respectiv Florea Ivan) care vor să vândă terenuri pe care să fie construită o nouă Biobază. Aceste oferte vor fi analizate de admi-nistraţia locală şi cea judeţeană.

2 raspunsuri
cainele comunitar/ cetateanul constiincios 17 martie 2011 la 12:07 pm

Cu alte cuvinte administratia locala si cea judeteana vor sa faca tranzactii de terenuri pe banii cetatenilor. De ce nu se construieste Biobaza pe terenul firmei/ persoanei respective (parteneriat public-privat)?
Problema nu ar trebui sa o reprezinte terenul, ci doar banii necesari pentru:
1 construirea adapostului
2 intretinerea cainilor fara stapan dupa infiintarea Biobazei.

Se aloca fonduri de la bugetul local si din fonduri private? OK. Cainii fara stapan sunt responsabilitatea comunitatii, aceasta fiind cauza aparitiei si mentinerii problemei cainilor pe strazi. Atata timp cat nu este impusa prin lege sterilizarea cainilor cu si fara stapan, identificarea, inregistrarea acestora, problema cainilor pe domeniul public va dainui, iar adaposturile (Biobazele) nu vor fi o solutie salvatoare.

De ce nu se adopta aceasta lege? Pentru ca administratiile locale si judetene manipuleaza fonduri uriase din sursa bugetara sau privata pe aceasta problema, deturnandu-le catre alte scopuri, din pacate, in interesul privat al persoanelor care acceseaza aceste fonduri.

pentru ca , CAINII STRAZII, SUNT AI COMUNITATII ORASULUI, AI ROMANILOR NESIMTITI CARE-I IMPUIAZA SI II ABANDONEAZA PE STRAZI- obligatia primariilor este sa gestioneze fenomenul sa sterilizeze animalele chiar de la detinator, pana la domeniul public.
Da, se se invete minte si sa purceada la munca, la strategie, in toate judetele sa nu mai aibe pretentie la straini, sa vina ei si sa ne rezolve problemele, create tot de noi, nesimtitii de romani, lenesi, corupti, ignoranti si barbari!