acum 14 ani

Basset Artesian Normand

Bassetul artesian norman are un simt olfactiv foarte puternic

Bassetul artesian norman are un simt olfactiv foarte puternic

Rasa Basset Artesian Normand a fost creata la sfarsitul secolului al XIX-lea de catre crescatorii francezi prin imperecherea dintre Basset Artesien si Basset Normand, fiind una din cele sase rase franceze de copoi. Desi initial rasa exista in doua varietati, cu picioare lungi si drepte si cu picioare scurte, crescatorul francez Leon Verrier a creat rasa de astazi, combinand cele doua tipuri pentru o performanta cat mai buna pe terenul de vanatoare. Acestia erau caini care urmareau si haituiau vanatul ranit, dupa miros sau urma de sange si datorita dimensiunilor intrau usor in viziuna acestuia pentru a-l captura.Rasa a fost recunoscuta international in 1911.

Bassetul artesian normand seamana cu rasa basset hound, doar ca este mai mic si mai firav.  Este un caine de talie mica, cu un corp de doua ori mai lung decat inaltimea si picioare foarte scurte. Capul este bombat, proemienent, cu un bot lat, de lungime medie, cu nas lat si negru. Ochii sunt mari si de culoare inchisa. Urechile sunt mari, lungi, ascutite la varf, lasate, drepte sau rasucite, cu o piele foarte fina. Coada este lunga, ascutita la varf si este purtata in forma de sabie dar niciodata pe spate. Blana are un par scurt, neted, nu prea fin, bine lipit de corp. Poate fi tricolor ( alb, portocaliu si roscat) sau bicolor ( alb si portocaliu). Picioarele sunt albe. Inaltimea oscileaza intre 26 – 36 cm iar greutatea variaza intre  12 – 18 kg

Este un caine curajos, sociabil, prietenos, bland, cu un simt olfactiv foarte puternic. Este atasat de stapan, de familie si de copii. Nu are probleme cu alti caini, deoarece acesti caini sunt crescuti in haite de obicei. Are un latrat puternic si, desi strainii sunt latrati de la distanta, odata intrati in casa, ei sunt intampinati calduros. Are tendinta sa plece singur mai ales daca simte miros de salbaticiuni, fiind tentati de orice miros interesant. Daca se intampla asta, lasati un obiect personal si dupa ce va termina urmarirea, va va astepta cuminte langa el.

Blana acestui caine trebuie periata cu o perie de cauciuc pentru a indeparta parul mort. Se mentin ghearele scurte si urechile curate. Urechile nu trebuiesc curatate cu betisoare pentru urechi pentru ca acestea doar vor impinge orice murdarie mai adanc in ureche. De asemenea se pot lega in timpul mesei pentru a nu le murdari de mancare. In general, este un caine adaptabil la orice conditii, dar simte nevoia sa faca miscare. Avand un nivel moderat de activitate, ii plac plimbarile lungi. Are nevoie de un dresaj perseverent, consecvent, ferm, facut de o persoana cu multa rabdare si blandete. Trebuie obisnuit de mic cu pisicile si alte animale din gospodarie. Este un bun animal de vanatoare si de companie.

Poze cu caini rasa Basset Artesian Normand