acum 14 ani
Boxer
Boxerii nu trebuie antrenati pentru paza si atac, pot deveni foarte agresivi
Boxerul este un caine de talie medie avand un corp compact si puternic. Cainii din rasa Boxer au un aspect atletic, cu un spate scurt cu musculatura bine dezvoltata si proeminenta.
Rasa Boxer a fost creata in Germania, dar originile sale dateaza din Evul Mediu, la formarea ei contribuind mai multe rase: Bullenbeissern din Brabant, Mastifful si Bulldogul Englez.
Caracteristici generale: inaltime 53-63 cm, greutate 30 – 35 kg, culoarea blanii: galben, vargat (tigrat – benzi inchise) pe fond galben sau brun; diferite nuante de la roscat inchis pana la galben; masca neagra limitata la regiunea nasului; marcaje albe, limitate.
Boxerul este un caine precaut si atent cu strainii, dar curios. Acesta isi va etala curajul neinfricat daca se simte amenintat. Boxerii sunt caini foarte inteligenti, dar pot fi si violenti si de nestapanit, din acest motiv dresajul de supunere este obligatoriu. Cainii boxer necesita un antrenament consistent si consecvent. Desi sunt animale de companie excelente, cainii din rasa Boxer au tendinta de a se lupta intre ei, in special daca celalalt Boxer este de acelasi sex.
Ingrijire & probleme de sanatate
Boxerii sunt prietenosi si veseli dar pot deveni extrem de agresivi in anumite imprejurari. Prin urmare acesti caini nu trebuie antrenati pentru paza si atac.
Avand un nivel de activitate ridicat, boxerul se simte mai bine in aer liber cu mult spatiu de miscare, dar se poate acomoda si intr-un apartament cu conditia sa i se ofere posibilitatea de a face multa miscare zilnic alaturi de un stapan cu experienta in crestearea cainilor. Are nevoie de dresaj, socializare, exercitii.
Din pacate, cainii din rasa Boxer sunt predispusi la diverse forme de cancer si la displazie de sold. Dispalzia de sold este o dezvoltare anormala a articulatiilor, capul femurului nu se imbina perfect in cavitatea soldului si astfel soldul se deformeaza si devine instabil, ducand la inflamatii si slabirea oaselor. Displazia este considerata o afectiune ereditara dar simptomele nu apar la nastere ci in decursul vietii. Medicii veterinari nu pot sa depisteze afectiunea pana in jurul varstei de 6-10 luni, cand displazia se dezvolta si apar primele semne.