acum 14 ani

Brasov: În cartierul Tractorul va fi amenajat primul loc special pentru plimbat câinii de companie

În cartierul Tractorul, pe strada Independenţei, în apropierea pasajului de cale ferată, va fi amenajat în perioada următoare un loc special pentru cei care au câini de companie.

Viceprimarul Mikos Gantz (foto) spune că a fost identificat acest teren, care până nu de mult era un loc unde se aciuaseră persoane fără adăpost. Locul a fost igienizat şi acum nu mai are nici o destinaţie. „Am primit nenumărate solicitări de la cetăţeni în legătură cu necesitatea amenajării unui loc unde să poată fi plimbate animalele de companie. Asta în condiţiile în care, conform unei hotărâri a Consiliului Local, nu este permisă plimbarea câinilor prin parcuri. Aşa că este nevoie de astfel de locuri special amenajate”, ne-a declarat viceprimarul Miklos Gantz. În aceste zile au loc discuţii cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din zonă, pentru a fi toată lumea de acord cu această destinaţie dată acestui teren. „Apoi vom trece la împrejmuirea terenului, vom amenaja spaţii de depozitare a dejecţiilor fecaloide. Va fi amplasată şi o semnalizare adecvată, care va indica precis destinaţia acestui loc, şi anume pentru plimbatul câinilor. În nici un caz nu vor putea fi organizate aici bătăi între câini”, a adăugat Viceprimarul Miklos Gantz. Acesta ar fi primul astfel de loc din municipiul Braşov.
O altă zonă avută în vedere este în cartierul Gării. „Încet-încet vrem să ajungem în toate zonele oraşului pentru a amenaja locuri speciale pentru plimbatul câinilor. Este o chestiune de civilizaţie şi Braşovul a ajuns la acest nivel”, a completat viceprimarul Gantz.