acum 14 ani

Brasov: Protectia animalelor, predata la scoala

Elevii din clasa a IX- a au citit cu mare atenţie pliantele despre animale

Elevii din clasa a IX- a au citit cu mare atenţie pliantele despre animale

Mai mulţi elevi din clasa a IX-a, de la Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă“ au avut astăzi parte de o lecţie deschisă pe tema protecţiei animalelor.

În cadrul lecţiei deschise, elevii au aflat despre animalele sacre de la profesorul de istorie, Codruţ Feher şi au purtat un dialog cu cei doi invitaţi speciali din partea World Society for the Protection of Animals.

„Animalele sunt neajutorate, iar noi trebuie să fim alături de ei. Micuţele suflete au nevoie de atenţie, de a le avea în companie şi trebuie protejate pentru că au un rol trofic“, a spus Bianca Negrea, una dintre elevele participante.

De asemenea, elevii de la Meşotă au ştiut să argumenteze în faţa invitaţilor şi a preşedintei Asociaţiei Milioane de Prieteni, care sunt motivele pentru care aimalele trebuie protejate.

„Este un program de educaţie pe care sperăm să îl implementăm în mai multe şcoli, deoarece până acum am reuşit să ajungem doar la ColegIile Şaguna şi Meşotă. Pe viitor sperăm să ajungem în cât mai multe şcoli din oraş şi poate şi din ţară. Scopul nostru este ca oamenii să evolueze, să se întoarcă la animale şi să conştientizeze că lumea fără animale ar fi pustie“, a declarat preşedinta Asociaţiei Milioane de prieteni.

Programul se adresează elevilor din clasele VII-XII şi are ca scop educarea tinerei generaţii în ceea ce priveşte protecţia animalelor.

13 comentarii

frumoss..:)

iubirea fata de animale ne arata caracterul persoanei

Ft frumoasa initiativa! Daca s-ar pune in miscare peste tot….ce bine ar fi! Mai ales in zonele rurale…unde parca inca se mai traieste in Evul Mediu…din pacate:-<

Iubirea fata de animale si mediul inconjurator se invata! In Suedia lucrurile astea sunt predate inca din gradinita.

animalele sunt ca niste copii, nu poti sa nu le iubesti. Si raspund cu mare dragoste la iubirea pe care le-o aratam. Mi se pare un lucru normal sa se invete in scoli astfel de lucruri, poate se mai schimba ceva…dar sunt sceptica in aceasta privinta.

Se intampla, in sfarsit, un lucru bun in invatamantul romanesc!!! Sper sa si dureze si sa schimbe mentalitatea generala cara exista in prezent in ce priveste grija pentru animale!

si iubiti nostri conducatori""au invatat prin scoli ce inseamna bunul simt si respect,si au uitat repede …….sa iubesti un sufletel este important sa fi alaturi de el pentru al intelege. Crescand impreuna iubirea va fi inegalabila,ar trbui in scoli sa recomande copiilor sa adopte animalute si asa ar avea de invatat ce inseamna iubirea si responsabilitatea,numai traind impreuna invatam si iubim atasindune unul de celelalt.

In sfarsit un lucru bun! Sun foarte incantata de acest program. Anul trecut am terminat si eu Col. Dr I Mesota si chiar ma bucur sa aud un asemenea lucru.. mai bine mai tarziu decat niciodata! Felicitari

bestiile de oficialitati vor ,insa ,sa ne crestem copii cu scene de groaza cu hingheri si caini strangulati,sa ii instigam pe cei mici la crima si violenta.ce se va alege din tanara generatie ?

Mai bine i ar indruma la voluntariat prin adaposturi,

de 20 de ani sintem instigati la crima cu campania autoritatilor de exterminare!!!credeti ca psihicul multora nu este afectat…de aici si rezultatele.

Sunt niste nemernici…prefectul hingher cheltuieste pe luna 300 ron cu un ciine….cred ca maninca si el……din mincarea ciinelui….Rusine hingherule….dupa ce ca esti criminal mai esti si hot si mincinos !

Am un sentiment de liniste cand vad ca sunt oameni carora inca le pasa si au astfel de intiative. Din pacate cred ca sufletele oamenilor nu pot fi educate! Pt ca uneori cam totul se rezuma la felul in care simti. Insa este important chiar si un singur om, un singur gest oricat de neinsemnat, pentru a se naste o diferenta, o reactie in sufletele celorlalti. Si poate nu vom reusi sa-i salvam pe toti, sa-i mangaiem pe toti, sa le gasim un adapost la toti dar daca putem face asta chiar si pentru o mica parte din ei cu siguranta vom reusi sa spargem barierele astea de indiferenta , de neutralitate din partea unora.Si ca sa argumentez de ce cred ca sufletele oamenilor sunt mai greu de educat nu pot decat sa povestesc ca acum un an am dus in piata de animale niste pui de catei( maidanezi) in ideea ca le vom gasi un stapan. Nu are rost sa povestesc ca nu s-a uitat nimeni la ei. Nici macar sa le treaca o mana peste cap in treacat, in semn de mangaiere. Evident ca-i dadeam gratis, scopul era sa le gasim un stapan. Si se presupune ca intr-o piata de animale vin iubitori de animale si animalul il iubesti indiferent de rasa careia-i apartine. Oricum pana la urma i-am lasat la un adapost pentru caini. Partea buna cu adaposturile e ca-i sterilizeaza si au pt o perioada de mancare insa la un moment dat tot pe strazi li se da drumul.In alta ordine de idei, felicit din tot sufletul o astfel de initiativa si da, cred ca totul tine de educatie intr-un final.