acum 13 ani

Braşovenii care nu-şi sterilizează animalele vor plăti o taxă anuală

Braşovenii care nu-şi sterilizează animalele vor plăti o taxă anuală

Serviciul public Poliţia Animalelor Braşov a început inventarierea tuturor animalelor de companie, câini şi pisici.
“În prima fază, dorim să ştim exact numărul de câini cu proprietar din municipiul reşedinţă de judeţ, apoi animalele vor fi microcipate contra unei sume de 20 de lei.

În momentul în care câinele va fi găsit pe domeniul public vom şti cu exactitate al cui este şi de ce nu este supravegheat. Probabil că acest recensământ, să-i spunem aşa, va dura câteva luni bune, pentru că lucrăm doar cu şapte angajaţi ai serviciului, în două schimburi. Apoi sterilizarea câinilor şi a pisicilor cu stăpân este obligatorie, iar cei care nu doresc să sterilizeze animalul de companie vor plăti o taxă anuală de 300 de lei de animal”, a declarat, miercuri, directorul Serviciului public Poliţia Animalelor Braşov, Flavius Bărbulescu.

Potrivit noului regulament privind creşterea şi deţinerea animalelor domestice şi a păsărilor de curte în municipiul Braşov, aprobat la sfârşitul lunii iulie de plenul Consiliului Local, eliberarea neautorizată a câinilor şi a pisicilor, dar şi a puilor lor pe domeniul public sau privat al municipiului de către persoane fizice şi juridice constituie infracţiune, conform prevederilor Legii privind protecţia animalelor, şi se sancţionează cu închisoare între 6 luni la 3 ani sau amendă penală cuprinsă între 1.000 şi 10.000 de lei.

Azilul de câini de la Stupini, înfiinţat în urmă cu 10 ani de primărie, s-a închis de la 1 august, iar cei 340 de câini aflaţi aici vor fi preluaţi de Asociaţia “Milioane de Prieteni” şi transferaţi în adăpostul asociaţiei aflat în cartierul Triaj, în urma unui parteneriat încheiat cu Primăria Braşov, după cum a spus Flavius Bărbulescu.

Cristina Lapis, preşedintele Asociaţiei “Milioane de Prieteni”, a precizat, că “transferul câinilor de la adăpostul din Stupini la cel al asociaţiei va dura trei luni, dar odată cu închiderea azilului de la Stupini şi în baza regulamentului aprobat de Consiliul Local, toţi câinii din municipiu vor fi înregistraţi şi sterilizaţi”.

4 comentarii

Asta e cea mai mare tampenie pe care am aflat-o de luni bune … In primul rand ca un C.L. sau C.J. NU POATE APLICA si NICI DICTA amnezi penale, inchisoare, dosar penal . Cred ca cel/cea care a scris acest articol ar trebui sa treaca mai rar pe la shopul de rahat legal din coltul strazii sale. Codul Penal al Romaniei este o LEGE ORGANICA ce nu poate suferi “adaosuri” din partea structurilor local-judetene, sau chiar din partea Guvernului sau a presedintelui, fie el si un dictator ratat cum e acest basescu. Caracterul Codului Penal poate fi decis numai de catre Parlament.

Bravo Brasov; Ei actioneaza schimbati 180 grade fata de acum cateva luni datorita presiuniulor societatii civile.Ei citeaza legea 205/2004+9/2009.
Alex, mai studiaza !

mai lasa dracului legile si codul penal;merita toti astia care nu-si sterilizeaza animalele de companie si umplu pamintul cu pui si chiar animale adulte merita nu amenzi ci inchisoare; se duc la mare ca asa este trendy,dar sa bage mina in buzunar sa-si sterilizeze cainele sau pisica nici nu se gindesc

cind va fi vorba de amenzi,o sa-si omare cainele in gospodarie,taranul roman!!!mincare nu le da,nu sterilizeaza,puii ii arunca,acum il va omora.