acum 14 ani

Bucureşti: 15 deţinuţi vor scoate câinii de la Glina din zăpadă

Cinsprezece deţinuţi de la Penitenciarul Jilava vor ajuta, miercuri, la înlăturarea zăpezii de la adăpostul de câini de la Glina, informează instituţia, care precizează că administraţia închisorii poate pune la dispoziţie persoane private de libertate pentru dezăpezire.

Mâine, în jurul orei 10.00, 15 deţinuţi aflaţi în custodia Penitenciarului Jilava vor ajuta la deszăpezirea adăpostului de câini, instituţia adăugând că de fiecare dată şi-a oferit sprijinul.

De asemenea, Penitenciarul Bucureşti Jilava anunţă că poate pune la dispoziţie forţă de muncă specială (persoane private de libertate), pentru deszapezire în condiţii foarte avantajoase şi cu un număr variabil de persoane, în funcţie de nevoi la persoane fizice si juridice, primarii etc.

Jumătatea de sud a ţării se va afla, de miercuri după-amiază până joi seară, sub o avertizare cod galben de ploi, viscol şi, local, polei, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Meteorologii au transmis avertizarea cod galben autorităţilor locale din Capitală şi alte 24 de judeţe din jumătatea sudică a ţării.