acum 14 ani

Buzău: Câinii fără stăpân, teroarea Spitalului Judeţean

Buzoienii care sunt nevoiţi să tranziteze curtea Spitalului Judeţean trebuie să se înarmeze cu mult curaj pentru a fi scutiţi de o nouă plimbare la Secţia de Boli Infecţioase.

Cauza o reprezintă zecile de maidanezi care s-au adunat în ultimele luni în curtea unităţii spitaliceşti.

Şefii spitalului spun că sunt deja depăşiţi de stiuaţie şi că în ciuda eforturilor pe care le-au făcut nu pot scăpa de teroarea câinilor fără stăpân. „ Avem pacienţi care se plâng că aceşti câini îi mârâie şi câteodată chiar îi muşcă. Am încercat să-i alungăm, dar se întorc pentru că simt mirosul de mâncare de la bucătărie. Primăria ar trebui să găsească o soluţie pentru că, în afară de turbare un câine vagabond este purtătorul a zeci de agenţi patogeni” , a declarat directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, medicul Dorel Nicolescu.
Aşa se face că maidanezii care vin din parcul Crâng şi din cartierul Micro 14 îi sperie cumplit pe buzoienii lipsiţi de apărare. „Îmi este frică de ei pentru că sunt periculoşi şi nu ştii când te muşcă. Am văzut cazuri când s-au repezit la copii. Primăria sau cine este responsabil ar trebui să-i ia şi să-i eutanasieze”, a declarat Chira Barbu de 57 de ani din Buzău.
Un alt buzoian se plânge că nu mai suportă să vadă maidanezi mai ales în curtea spitalului după ce s-a tratat anul trecut cu injecţii în urma unei muşcături. „ Nu mai suport să-i văd după ce anul trecut am fost muşcat. A trebuit să fac injecţii la Spitalul CFR. Să-i ia cineva şi să ne scape de ei”, ne-a spus Bogdan Sava de 25 de ani din Buzău
Câinii comunitari întâlnesc puţine obstacole în drumul lor către hrană, mai ales că acum se lucrează şi la gardul spitalului.

2 comentarii

Chira Barbu ar trebui si ea eutanasiata caci a trait degeaba 57 de ani de prostie si minciuna!!! iar cei care au fost muscati stiu ei mai bine de ce….. orice animal se apara cand poate de bestii cu chip uman!

Cea care a afirmat ca ar trebui eutanasiati ar trebui sa isi reconsidere ideile. 1 la mana eutanasia e interzisa prin lege, 2 la mana, cred ca ar trebui dansa sa fie eutanasiata!!!