acum 12 ani

Câinele este singurul care nu ştie cum să vândă o prietenie

Oamenii iubesc animalele şi animalele iubesc oamenii. Relaţia om-animal este o simbioză. Cu toate că afirmaţiile precedente sunt privite de unii ca făcând parte din structura postulatelor ţin să povestesc un eveniment din viaţa mea care va conduce spre ideea că animalul este mai om decât omul, iar omul este mai animal decât animalul. Întâmplarea s-a petrecut acum 12 ani. Era o frumoasă zi de vară, anul 2000, iar dat fiind că vacanţa era în punctul său culminant, petreceam mult timp pe afară. În mod întâmplător am văzut un pui de câine într-o curte. A fost dragoste la prima vedere. Părinţii mei, ca orice obârşitori de dorinţe au mers la omul în curtea căruia am întâlnit necuvântătorul ca să ajungă la o înţelegere. Stăpânul câinelui cu greu a cedat la dreptul său de posesiune, dar când m-a văzut toată plânsă m-a declarat învingătoare. Eram un copil, iar dorinţele copiilor devin realitate. A fost cea mai fericită zi din viaţa mea. Pe loc i-am şi pus nume: Ringo! Am mers cu el la vaccinat şi deparazitat. Pe drumul de acasă până la veterinar ceva s-a întâmplat, parcă toţi se uitau la mine cu zeflemisire. După ce am declarat ziua încheiată şi noaptea aidoma, a doua zi am ieşit cu Ringo la plimbare. I-am scos lesa, l-am lăsat liber având convingerea că se va întoarce ceea ce s-a şi întâmplat. Straniu, dar privirea oamenilor din jurul meu îmi transmitea acelaşi sentiment ca în ziua precedentă. Seara, după turele obositoare făcute în parc, eu şi Ringo am ajuns acasă. Curiozitatea era de nestăpânit aşa că am întrebat-o pe mama ce se întâmplă. Atunci ea mi-a zis adevărul care m-a luat pe nepregătite, toţi se uitau la mine bizar deoarece eu nu aveam un câine de rasă, ci un metis, nu eram „la modă”, în acea vreme în tendinţe erau doar câinii de rasă. Am izbucnit în plâns, Ringo m-a acompaniat şi-a pus capul în braţele mele, parcă ştia obârşia lacrimilor ce-mi irigau faţa. Nu-mi venea să cred ce aud, la fel şi azi sunt în aceeaşi stare de perplexitate în pofida faptului că au trecut atâţia ani. Tot nu găsesc motivul care stă la baza acţiunii de împărţire a fiinţelor în soiuri bune şi soiuri rele. Îmi repet învârtoşat în gânduri: „De unde atâta discriminare?”. Aveam 12 ani şi îmi era jenă de ai mei semeni care cultivau desconsideraţie. Cei ce clevetesc animalele ar trebui să ia în vedere faptul că de la ele putem învăţa totul, dar mai presus de toate ce e iubirea, iar acest sentiment nobil nu ţine cont de rase.

4 comentarii

Nu trebuia sa citesc acest articol,pentru ca mi-au dat lacrimile.Da ai dreptate, de unde atata ura a oamenilor ?Si eu am adoptat un caine,il cheama
Sasa nu pot sa spun prin cate am trecut si de cate ori era sa ne despartim,dar
cata ura au oamenii fata de…
Cu inversunare nu am vrut sa ma despart de el si sper sa nu ne despartim niciodata.

Draga mea in primul rand vreau sa ati spun ca tu si catelusul tau drag sunteti adorabili.Este adevarat ca oamenii sunt rai dar atata vreme cat noi nu ai bagam an seama restul nu mai conteaza.Intamplarea mea a fost asemanatoare ca si a ta.Prietenul meu mi-a zis intr-o zi ca langa compania unde lucra el erau cativa catelusi intr-o gradina,si daca as vrea unul mi-ar aduce stiiand faptul ca ador cainii.A doua zi m-am trezit cu prietenul la usa si cu catelul.Am constatat faptul ca nu era de rasa dar nu m-a interesat.Cand ieseam cu ea la plimbare in lesa oamenii se uitau la mine de parca as fi avut un monstru in lesa,ca sa nu mai zic ca erau copii de 18 19 ani care radeau de mine se de caine,si ami adresau cuvinte rele,asta doar pentru ca aveam o corcitura.In blocul unde am copilarit mai erau 3 caini de rasa dar nici unul nu era mai destept ca catelul meu.Acum are 9 ani si e sufletul meu.Si acuma se mai uita lumea dupa mine dar degeaba ca ei nu au ce am eu si ei nu o sa stie niciodata ce inseamna sa iubesti cu adevarat un caine si el sa te iubeasca cu tot sufletul sau.Fericirea care ne-o aduc in suflet nu o sa se compare niciodata cu parerile lor de doi lei.Iubeste-ti prietenul si fi mandra ca ai o comoara langa tine.

Draga mea sunt asa de fericita ca ai postat asa articol si ca ai un suflet deosebit. Sunteti frumosi , frumosi ! Nu nimic ca tu ai ales asa un caine .Eu ingrijesc cu mare greutate [sunt bolnava , accidentata ] 5 adulti catei mari si 5 pui din care unul este paralizat . Sunt foarte mandra de tine , te stimez si se vede dragostea ce o porti ! Felicitari !Ce face cutu tau acum , cum este ?

Ciceu Oana Raluca 11 decembrie 2012 la 9:53 pm

Va multumesc mult pentru comentarii, dar in special pentru impartasirea gandurilor frumoase. Daca Ringo ar intelege s-ar bucura si el. Deocamdata este foarte incantat de zapada, nu stiu pe nimeni mai fericit decat el cand vede ca ninge.
Toate cele bune!