Adresa de email :

max1.jpg (979 KB)

max2.jpg (698 KB)

max3.jpg (1 MB)

Pui de terrier

Crescatorii ar trebui să cunoasca fiecare căţel şi sa aiba o idee despre ce fel de camin este cel mai bun pentru el. Când oamenii se uita la catelusi trebuie sa-i ghideze catre puii care au temperamente adecvate pentru fiecare dintre viitorii stapani. În cazul în care viitorii stapani locuiesc mai aproape, acestia pot dori să viziteze catelusii de mai multe ori înainte de a se decide pe care sa-l ia.

Puii ar trebui să fie gata pentru a merge la noile lor case la varsta de 7-8 săptămâni.

În cazul în care potenţialii proprietari vin să viziteze catelusii, asiguraţi-vă că vine întreaga familie. Crescatorul ar trebui să vada cum interacţionează copiii intre ei si cu părinţii lor. În cazul în care copiii sunt indisciplinati, sunt sanse ca un catel crescut într-o astfel de gospodărie sa fie la fel. Acest lucru creşte riscul ca acest catelus sa devina prea greu de ingrijit si sa fie dat afara sau abandonat.

Întrebări pentru potenţialii proprietari

Întrebările pentru potenţialii proprietari includ următoarele, dar nu se limitează la acestea:

- Aţi mai avut animale de casă? Când? Ce specii şi ce rase? Ce s-a întâmplat cu animalul(le) de companie?

- Ce aveţi de gând să faceti cu catelul? Show? Dresaje, experimente de teren, agilitate? Animal de casa? Sa-l luati in vacante?

- Cate ore ar fi cineva acasă cu catelul? O familie în care toată lumea este plecata 12 ore pe zi nu poate avea timp pentru dresaj, exerciţii, etc

- Unde va sta catelul?

- Au curtea împrejmuită? Ce fel de gard? Cât de mare este terenul?

- Este potenţialul proprietar de acord cu termenii contractului, inclusiv cu clauza privind calitatea cateilor ca animale de companie?

- Întrebaţi potentialul proprietar ce ştie despre rasa? Inălţimea şi greutatea adultului?
Temperament? Boli? Costul mancarii? Dresaj?

Pretul nu ar trebui să fie una dintre primele întrebări pe care le pune. Acesta ar trebui să fie luat în considerare in functie de calitatile catelusului şi ingrijirea pe care a primit-o.

Cu mici excepţii, nici un catel nu ar trebui să fie văzut, cumpărat, şi luat acasă in timpul aceleiaşi vizite. Crescătorul şi potenţialii stapani au nevoie de timp pentru a se cunoste reciproc. Acest lucru poate fi realizat prin telefon, dar întrebările trebuie puse pentru a avea siguranta ca totul este in regula si ca s-a gasit o casa iubitoare pentru fiecare catelus. Unii cumparatori se gandesc rareori la ce ar putea avea nevoie un catel în următorii 12-15 ani. Oamenii trebuie să fie conştienţi de timpul, energia şi cheltuielile care vor fi necesare la aducerea unui animal in casă.

Întrebări pentru crescator

- Au fost parintii la concursuri? La ce tip de evenimente? Ce titluri au câştigat (conformaţie, obedienta, agilitate, teren)?

- Există imagini cu stramosii lor, daca acestia nu sunt prezenti?

- Care este temperamentul mamei catelusilor? Cunoasteti-o si interactionati cu ea. Dacă este timida şi nervoasa sau, mai rău, agresiva cu oamenii din jurul ei, puii au mari şanse sa fie la fel. Priviti cum interactioneaza cateaua cu puii ei.

- În cazul în care sunt si alţi câini prin preajma, trebuie vazut daca acestia sunt prietenosi sau sunt tinuti intr-un loc mai indepartat din cauza comportamentului agresiv sau inadecvat?

- Care sunt performantele pe care le-au avut părinţii şi bunicii catelusilor dar si generatiile anterioare de pui? Performantele variază de la rasa la rasa. Discutati cu medicul veterinar înainte de a alege o rasa şi crescatorul.

- Au fost eliminati pintenii? Dacă nu, de ce nu? Amintiţi-vă ca unele rase sunt obligate să aibă pinteni.

- Care a(u) fost motivul (motivele) pentru inmultirea acestui pui? Pentru crescator este preferabil să vrea să îmbunătăţească rasa şi să păstreze un catel pentru prezentare / vânătoare.

- Au fost puii supusi unui examen medical de catre medicul veterinar sau când vor fi supusi unui asemenea control? Au fost gasite probleme de sănătate? Ce fel de tratament este necesar pentru orice problema de sănătate?
- Ce fel de garanţii aveţi pentru catelus? În cazul în care soldurile sunt garantate, înseamnă ca va luati banii înapoi si crescatorul ia catelul inapoi (unele afecţiuni medicale nu sunt afişate decat dupa 2 ani)? Veti primi un alt catel din urmatoarea serie de pui şi cum veti sti ca este totul in regula cu el?

- Care este pretul? Variaza in functie de conformatie, calitatea de a face spectacol, de a asculta etc.

- A fost testat temperamentul catelusului? Are dorinta de a se feri atunci cand este testat? Care au fost rezultatele pentru catelus?

- Crescatorul nu poate spune modul în care se va maturiza fiecare catelus. Catelusii vanduti pentru a participa la spectacole pot sa nu se simta bine in ring, în timp ce un un catel vândut ca animal de companie se va simti minunat. Sunt crescători care vor avea de dat mai multi catelusi dintr-un singur rand de pui. In acest caz, viitorul proprietar poate fi pe o listă de aşteptare pentu cateva luni sau chiar un an pentru a obţine un catelus.

Contractul

Contractul ar trebui să cuprinda informatiile legate de catelul pe care ati fost de acord să-l achiziţionati (pot fi utilizate aici semne de identificare), data naşterii, preţ, înregistrarea cu numele ambilor părinţi, data vânzării, numele crescatorului, adresa şi numărul de telefon, dar şi numele, adresa si numarul de telefon al cumpărătorului.

Acestea ar trebui stabilite în cazul în care cererea de înregistrare va fi trimisa la dvs. Data in care animalul de companie trebuie sterilizat ar trebui să fie mentionata în contract.

În cazul în care catelul este un animal de companie de calitate, înregistrarea ar trebui să se faca intr-un registru cu numere fixe, în sensul că nu orice catel poate fi înregistrat.

În cazul în care catelul este achizitionat pentru dresaj, inregistrarea ar putea fi mai limitata, dar odată ce catelul obtine titluri, dupa ce a castigat premii la show-uri, crescatorul poate schimba aceasta înregistrare intr-una deschisa, care va permite descendentilor sa fie înregistrati. Inregistrarea deschisa este necesara pentru a prezenta rezultatele (capacitatile) rasei.

Uneori crescatorul isi va păstra numele pe documentele de înregistrare în calitate de co-proprietar până cand termenii contractului sunt îndepliniti. Dupa aceasta, crescatorul are posibilitatea de a elimina numele său, acordand cumpărătorului proprietate deplină. Co-proprietatea sau inregistrarea limitata evita ca noul proprietar sa inmulteasca şi sa vânda puii fără ca crescătorul să ştie. Acest lucru asigura crescatorul original ca va avea descendenţi de calitate ai cainilor sai. Crescătorii foarte buni pot solicita, de asemenea, ca autorizaţiile să fie obţinute înainte ca documentele de înregistrare sa fie schimbate.

Orice garanţii ar trebui să fie mentionate în scris. Ce se intampla in cazul în care o afecţiune apare în 6 luni sau 2 ani? Este preţul de cumpărare rambursat pentru a contribui la compensarea costurilor de operatie? Este catelul inapoiat crescatorului? Ii este dat proprietarului un alt catelus şi ei pastreaza primul catel? Trebuie sa stiti ce înseamnă garantia, precum şi termenul-limita mentionat in aceasta garantie.

Catelusii ar trebui să fie examinati de către medicul veterinar în termen de 48-72 de ore de la achizitionarea de catre proprietar. Acest lucru ofera garantia că este un catel sănătos. Contractul ar trebui să precizeze data programata a acestui control pentru a vedea starea de sanatate a catelului.

Contractul trebuie să precizeze, de asemenea, că, în cazul în care proprietarul catelului, în orice moment, din orice motiv, nu este în măsură să păstreze acest catel, crescatorul are posibilitatea de a lua catelul inapoi. Preţul de cumpărare poate sau nu poate fi rambursat, in functie de contract. Crescătorul este la fel de responsabil ca noul proprietar pentru intreaga durata de viata a fiecarui catel. Apoi, crescătorul va vedea dacă acest catel poate fi plasat într-o alta casă şi daca i se poate găsi un nou camin.

Contractul sau registrul de sănătate ar trebui sa precizeze planificarea pe care crescatorul o foloseste pentru vaccinari, deparazitare si alte examene medicale. Fiecare medic veterinar poate avea un program diferit, dar cumpărătorul trebuie să fie conştient de faptul că la această vârstă este nevoie de o îngrijire medicală mai amanuntita. Cheltuielile alimentare curente ar trebui să fie, de asemenea, mentionate. Produsele alimentare necesare pentru hrana catelului timp de 2-3 zile ar trebui să fie trimise, de asemenea acasă. O jucarie sau un prosop impregnat cu mirosul unui catel poate ajuta  catelul sa nu se mai simta singur.

Contractul trebuie semnat de ambele parti si trebuie mentionata data.

La o zi sau două după ce catelusii ajung in noua lor casa, crescatorul trebuie sa sune proprietarul pentru a verifica daca sunt probleme. De multe ori, problemele care apar sunt usor de rezolvat, fara a mai fi nevoie sa se ajunga la un control mai amanuntit.

Căţeluşii au venit pe lume!

Au fost controlaţi, cântăriţi, hrăniţi şi, pentru moment, dorm liniştiţi (cu excepţia foielilor, normal).

Iar acum, ce urmează?

Sarcina ta este departe de a fi îndeplinită.

Nutriţia şi modul de hrănire

Proaspăta mămică are nevoie de hrană. Aduceţi castroanele lângă cutia unde a născut, deoarece, cu siguranţă nu îşi va părăsi nou-născuţii. Nu lăsaţi vasele pe podeaua cutiei, pentru a evita ca puii să cadă în ele. Indicat ar fi să îi oferiţi mâncare şi apă cel puţin o dată la 2-3 ore. Trebuie scoasă la plimbare regulat pentru a-şi satisface nevoile fiziologice .

În 2-3 zile apetitul mămicii va creşte cu până la 4 ori mai mult decât în perioada de dinaintea sarcinii. Va avea nevoie de o rezervă constantă de hrană pentru căţei şi de apă pentru a-şi menţine greutatea şi sănătatea în timpul alăptatului – NU folosiţi formule care se adresează raselor de câini mari pentru că, în general, sunt scăzute în proteine, grăsimi şi minerale. De asemenea, este bine să primească şi suplimente alimentare.

Nu este sănătos pentru căţea să slăbească brusc, trebuie să îşi menţină greutatea din timpul alăptatului şi în perioada de după înţărcare.

Un căţel sănătos este grăsuţ, dar viguros. Trebuie hrăniţi la fiecare două ore. Dacă mănâncă până ce burtica lor ia o formă rotundă şi dorm liniştiţi, înseamnă că se hrănesc suficient, iar dacă plâng şi sunt foarte agitaţi, trebuie să ştiţi că nu şi-au potolit foamea. Ar putea înghiţi aer, ceea ce ar face ca stomacul să pară mai mare decât este. Pe măsură ce devin slăbiţi, vor sta liniştiţi, într-o stare de somnolenţă şi nu vor mai avea puterea necesară să plângă.

În general, căţeluşii pot pierde în greutate până la 10% în prima zi de viaţă, dar, după aceea, greutatea lor ar trebui să crească în mod constant. În primele 7-10 zile de viaţă este normal să îşi dubleze greutatea.

Înaintea, în timpul şi după alăptare ( până la vârsta de 3 săptămâni), proaspăta mămică îşi va linge puii pentru a stimula defecarea. Ca să ajungă la greutatea anticipată a adulţilor din rasa respectivă, căţeii ar trebui să se îngraşe 1-2 grame/ zi. Cântăriţi căţeluşii zilnic în primele două săptămâni şi o dată pe săptămână după aceea.

Puteţi folosi un cântar pentru mâncare. Stagnarea greutăţii marchează, de obicei, primul semn de boală la căţeluşi. La vârsta de aproximativ trei săptămâni aceştia încep să îşi imite mama în privinţa hrănirii.

Un vas mic cu apă trebuie lăsat lângă ei măcar o perioadă a zilei. La trei săptămâni şi jumătate în alimentaţia lor se poate introduce şi pireul pentru căţei. Pentru a prepara acest pireu, puneţi într-un mixer 2 ceşcuţe de granule pentru căţei de cea mai bună calitate şi umpleţi mixerul cu apă fierbinte. Amestecaţi până ia forma cerealelor pentru bebeluşi (cantitatea este suficientă pentru 8-10 căţei de rasă medie).

Pentru început, vor avea nevoie de 3-4 mese pe zi. Dacă rămâne pireu de la căţei, îl poate manca căţeaua. În fiecare săptămână măriţi cantitatea mâncării solide, scădeţi cantitatea laptelui şi a apei din amestec aşa încât, până ce vor fi ajuns la vârsta de 7 săptămâni căţeluşii vor manca hrană uscată – solidă. Din momentul în care sunt hrăniţi cu mâncare solidă, aceasta poate fi lăsată în cutia puilor atunci când căţeaua lipseşte.

Până la vârsta 6 săptămâni şi jumătate – 7 săptămâni, trebuie să fie înţărcaţi complet, să mănânce alimente solide şi să bea apă. Dacă nu grăbiţi înţărcarea, mămica îşi va diminua producţia de lapte proporţional cu timpul în care puii se alimentează solid. Când căţeluşii încep să mănânce pireu, pe la vârsta de o luna, începeţi să schimbaţi şi dieta mămicii şi să faceţi treptat trecerea de la mâncarea pentru căţei la cea pentru adulţi.

După 7 săptămâni de la naştere căţeaua va mânca doar mâncare pentru câini adulţi. În ultima săptămână de înţărcare, consumul de hrană al căţelei ar trebui să fie mai mic cu 50% pentru a se apropia de consumul de dinaintea naşterii. Dacă a fost hrănită bine în timpul sarcinii şi al lactaţiei, va avea aceeaşi greutate de dinaintea naşterii.

Igiena şi dresajul

În timpul şi după travaliu căţeaua trebuie scoasă afară pentru necesităţile fiziologice. Scoateţi-o în lesă (luaţi o lanterna cu dvs. , dacă este întuneric) şi urmăriţi-o cu atenţie pentru că s-ar putea să mai aibă încă un căţel. Cutia de naştere trebuie schimbată o dată pe zi în stadiul incipient şi de 2-3 ori pe zi în perioada în care căţeluşii se alimentează cu mâncare solidă, iar căţeaua nu mai curăţă după ei.

În cutie puteţi pune o hârtie grea şi mare, câteva straturi de ziare peste şi o păturică care să încapă sub toate cele patru parţi ale cutiei. Aveţi grijă să fie întinsă foarte bine deoarece căţeii se pot pierde pe sub pătura, sau sub îndoiturile acesteia. În timp ce curăţaţi, verificaţi consistenţa şi culoarea scaunului căţeilor. Trebuie să fie maro şi format, dar nu foarte tare. Dacă nu corespunde descrierii ar fi bine să chemaţi veterinarul.

Pentru a facilita dresajul, stabiliţi zone diferite pentru masa, joc, dormit şi pentru nevoile fiziologice. Odată ce devin mobili, căţeii folosesc doar o zonă pentru a-si face nevoile. Delimitaţi zona de defecare de celelalte zone printr-o scândură. Acoperiţi-o cu un strat de ziare şi cu un strat de talaş de pin sau brad. Aşa vor delimita si noii proprietari zona unde căţeii vor avea voie să elimine. Păstraţi zona destinată nevoilor fiziologice curată şi uscată.

Temperatura

Căţeii nou-născuţi au temperatura corpului cu aproape 11o C mai mică decât cea a aerului. Temperatura de sub lampa de încălzire din cutia de naştere trebuie să atingă 29o C în primele 2- 3 zile, iar apoi poate fi redusă până la 24-27o C, în funcţie de temperatura mediului înconjurător. În marginea exterioara a cutiei este suficientă o temperatură de 21-23o C, deoarece căţeii se ghidează după sursa de căldura ca să fie alăptaţi, aşa că sursa de căldură nu trebuie să depăşească temperatura căţelei.

Măsuraţi temperatura cu ajutorul unui termometru. Dacă căţeii sunt împrăştiaţi prin cutie şi nu stau în apropierea sursei de căldură înseamnă că le este prea cald, dacă stau unii peste alţii înseamnă că le este prea frig. Căţeii au nevoie de căldură, pentru că nu îşi pot regla temperatura corpului decât după vârsta de câteva săptămâni. Temperatura rectală a căţeilor nou-născuţi este de 36o C şi creşte în fiecare săptămână până la vârsta de 4 săptămâni când ajunge la cea normală a unui adult 38-39o C.

Sănătatea căţelei

Fiecare glandă mamară şi fiecare mamelon al căţelei se verifică cel puţin o dată pe zi de roşeaţă, întărire, scurgeri, sau apariţia unor dungi. Dacă se observă instalarea mastitei – boală care constă în inflamarea glandelor mamare – anunţaţi medicul veterinar. În cazul în care se descoperă la timp, mulgerea glandelor afectate si aplicarea compreselor calde va preveni dezvoltarea bolii.

Uneori este nevoie şi de antibiotice. Dacă mai multe glande sunt afectate de mastită, ar putea fi necesară hrănirea căţeilor cu biberonul. Ghearele căţeluşilor vor fi tăiate zilnic încă din primele zile de viaţă pentru a preveni zgârieturile, iar dinţii vor începe să apară din ziua a 11-a aşa că glandele mamare trebuie verificate de muşcături în fiecare zi.

Căţeaua poate prezenta sângerări din vulvă. Scurgerile trebuie să scadă în cantitate şi să dispară definitiv în 2-3 săptămâni. În timpul gestaţiei blana căţelei devine foarte bogată şi strălucitoare, dar în perioada înţărcării va începe să năpârlească şi va reveni la normal în aproximativ 4-5 luni. Această năpârlire este diferită de un ciclu normal şi unele căţele pot cheli chiar.

Îngrijirea căţeilor

Căţeii slăbiţi trebuie consultaţi de un veterinar în eventualitatea depistării anumitor defecte din naştere, cum sunt fisurile în cerul gurii – în cazul acestora, căţeii trebuie eutanasiaţi.

Pintenii sunt îndepărtaţi şi codiţele sunt ajustate la vârsta de 2-4 zile. Pentru a efectua aceste proceduri faceţi o programare la veterinar. Verificaţi standardele rasei deoarece, la unele rase de câini, pintenii trebuie lăsaţi intacţi, pentru expoziţii. În timp ce căţeii sunt la clinică, scoateţi mămica la o plimbare. Aveţi grijă să nu vă apropiaţi de spital atât de mult încât să îşi audă căţeii plângând. După terminarea acestor proceduri, căţeii vor fi aduşi înapoi lângă mama lor, unde se vor hrăni şi vor dormi.

Vaccinările vor începe la vârsta de 6-7 săptămâni. În funcţie de riscurile întrevăzute, unii crescători încep vaccinările împotriva virusului parvo încă de la 5 săptămâni. Cel mai bine ar fi să întrebaţi veterinarul. Deparazitarea strategică este o practică recomandată de Asociaţia Americană de Parazitologie Veterinară (AAVP) şi de Centrele de Control şi Prevenire a Bolilor (CDC).

Acestea recomandă ca deparazitarea căţeilor de limbrici (ascarizi) şi de alţi viermi intestinali să se înceapă la vârsta de 2 săptămâni şi să se repete la 4, 6 şi 8 săptămâni. După aceea, o medicaţie preventivă împotriva viermelui inimii poate fi eficientă şi împotriva limbricilor şi a viermilor-cârlig – paraziţi responsabili de anemia animalelor.

Medicii veterinari sugerează noilor proprietari să obţină istoricul deparazitărilor făcute pentru a determina dacă mai este nevoie de deparazitare suplimentară. Căţeaua trebuie deparazitată în acelaşi timp cu puii. La vârsta de 6-7 săptămâni un medic veterinar trebuie să controleze amănunţit căţeii.

Dezvoltarea normala a căţeilor

De regulă, cordonul ombilical cade în două sau trei zile de la naştere. Infectarea acestuia se produce rar în cazul cuştilor curate şi bine întreţinute. În timpul somnului căţeluşii se smucesc foarte mult, lucru ce contribuie la dezvoltarea sistemului nervos şi a muşchilor.

La vârsta de 14 zile căţeii se târăsc, încep să meargă la 16 zile şi deprind un mers normal pe la 21 de zile. Până la 4 săptămâni căţeluşii se joaca între ei, se urmăresc unii pe alţii si mută jucăriile dintr-o parte în alta în gură. Se vor lupta în joacă şi vor învăţa să-şi controleze forţa muşcăturilor. Dacă un căţel îşi muşcă frăţiorul prea tare acesta va plânge şi nu se va mai juca cu el. Dacă îi este permis să muşte oameni, nu va învăţa să îşi reprime tendinţa de a muşca, şi, oricât de drăgălaş ţi se va părea la 7 săptămâni, când va ajunge adult, acest lucru va deveni o problemă.

Căţeii se nasc fără dinţi. Dinţii temporari, de lapte, încep să apară între 2- 4 săptămâni. Dinţii de lapte sunt prezenţi în întregime până la vârsta de 8 săptămâni. Ochii căţeilor se vor deschide la 12-15 zile de la naştere. Retina se maturizează în jurul vârstei de 21 de zile. Până vor împlini 4 săptămâni căţeii ar trebui să vadă bine. Sub nici-o formă nu forţaţi pleoapele să se deschidă, deoarece ochiul nedezvoltat nu poate face faţă luminii.

Dacă ochii par umflaţi înainte să îi poată deschide, duceţi căţelul la un veterinar pentru a evita instalarea unei infecţii la ochi şi, astfel, pierderea vederii. Unii căţei au nevoie doar de o zi pentru a-şi deschide ochii, în timp ce alţii au nevoie de mai multe zile ( 3-4). La început ochii au o nuanţă albăstruie dar, cu timpul, îşi schimbă culoarea la cea de adult. Dacă ochii sunt albi sau albastru foarte deschis, consultaţi medicul veterinar.

Între 14-17 zile de la naştere căţeii dobândesc şi simţul auditiv. Odată ajunşi la vârsta de 4 săptămâni vor auzi clar. Din păcate surzenia poate fi detectată abia atunci când căţelul este despărţit de frăţiori şi luat de noii proprietari.

Interacţiunea dintre mamă si căţei

După 2-3 săptămâni de la naştere căţeaua trebuie să aibă un loc separat de cutia de naştere unde să se poată odihni. În această perioadă căţeii vor încerca să iasă din cutie şi să exploreze. Supravegheaţi-i îndeaproape si asiguraţi-le jucării nepericuloase. Cutia trebuie să fie suficient de mare pentru a fi împărţită în camere separate pentru mâncat, dormit, jucat şi necesităţi fiziologice. Este indicat să obişnuiţi căţeluşii să doarmă separat în coşuri de dormit căptuşite cu piele de oaie .

Socializarea căţeilor

Socializarea timpurie ajută căţeii să capete încredere în ei şi să nu dezvolte probleme comportamentale. Căţeii trebuie expuşi la tot felul de zgomote, de la cele produse de vasele de metal căzute, până la cele produse de aspirator, furtuni, sirene, maşini de gunoi, pisici, alte animale, etc.

Nu încercaţi să menţineţi zona liniştită în timpul zilei. Trebuie să fie obişnuiţi cu zgomotele dintr-o gospodărie normala. Copiii au voie să se joace cu căţeii în afara cutiei dar supravegheaţi-i să nu intre în cutie sau să arunce jucării acolo, deoarece ei au un comportament diferit de cel al adulţilor. Expunerea căţelului la mediu îl ajută să devină un adult curajos, sociabil, bine adaptat.

Vă puteţi ocupa de căţei de câteva ori pe zi. Pot fi luaţi în braţe pentru a fi verificaţi la dinţi, la urechi, le puteţi tăia ghearele si, încet, încet pot primi toate îngrijirile de care au nevoie şi ca adulţi.

Joaca dezvoltă mintea căţelului, deoarece el trebuie să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă. Dacă căţeii nu sunt adoptaţi de o nouă familie până la vârsta de 10 săptămâni, trebuie despărţiţi o mare parte a zilei şi trebuie să aibă parte de de contact individual cu oamenii. Pot avea ore de joacă împreună în timpul zilei, dar este bine să mănânce, să doarmă şi să ia parte la alte activităţi în mod separat. Faptul de a se afla într-o canişă (situaţie de grup) după vârsta de 10-12 săptămâni diminuează capacitatea de dresaj.

Este perfect sanatos si are un an.

A avea grijă de un câine este un efort mare, dar excelent recompensat. Acest articol subliniaza lucrurile pe care stapanii de caini trebuie sa le faca zilnic pentru a mentine sanatatea si veselia cainilor lor.

Cum noi trebuie sa urmam un stil de viata sanatos daca vrem sa fim trupeste sanatosi, asa trebuie sa procedam si cu cainii nostri. Cainii cer o combinatie de hrana buna, exercitii, dragoste si atentie de la stapanii lor pentru a trai o viata sanatoasa. Nu sunt nevoie de multi bani pentru a-i oferi catelusului tau ceea ce ii trebuie pentru a ii mentine o minte si un corp sanatoase. Este nevoie de grija si atentia stapanului.

Mentinerea stilului de viata sanatos pentru cainele tau presupune cateva principii de baza.

Atunci cand vine vorba de mancare, se cere calitate nu cantitate.

Pentru a fi sigur ca cainele dumneavoastra este sanatos, aveti grija sa ii faceti o dieta nutritiva de buna calitate. Cum dumneavostra aveti nevoie de o dieta nutritiva care include un echilibru si ingrediente naturale, asa are nevoie si ghemotocul dumneavoastra. Vegetarienii recomanda ca dieta cainilor sa fie de aproximativ 40% carne sau proteine, 50% legume si 10% carbohidranti. Uitati-va la ingredientele listate pe maincarea cainelui dumneavoastra si fi-ti sigur ca sursele de proteine gen carnea de mile, carnea de pui, sau carnea de caprioare sunt incluse in primele 5 ingrediente. Cainii beneficieaza de la cereale integrale, la mancare cu factor scazut de grasime. In aceasta prima faza, cheltuind putin mai mult pe mai multe feluri de nutrienti pentru mancarea cainelui, va asigurati intr-adevar beneficii pe termen lung pentru cainele dumneavoastra.

Exercitii fizice regulate

Facandu-ti timp pentru exercitii fizice regulate inseamna un punct forte pentru stilul de viata sanatos al unui caine. Caini nu au abilitatea de a intelege beneficiile positive ale exercitiilor asa ca depinde totul de tine, stapanul lui, sa te asiguri ca al tau catel este intr-o forma adecvata psihic. Daca nu esti sigur pe numarul de exercitii ce trebuie facut pentru varsta si rasa cainelui, intreaba-ti veterinarul ce sa iti recomande.

Plimbarea cainelui este este cel mai usor mod de a-l mentine in forma. 10 – 15 minute de plimbare pe langa un parc sau pe langa aleea vecinilor poate ajuta la calmarea cainelui inainte de somn sau poate fi buna pentru inceperea unei noi zile. Inotul este si el amuzant, un usor mod pentru a-ti scoate cainele afara si pentru a-l face activ in lunile caniculare de vara. Daca aveti un caine sociabil, ganditi-va sa il duceti in parc pentru ajuca fetch (jocul in care cainele prinde din zbor un obiect.

In timpul exercitiilor, monitorizati-va indeaprope cainele pentru eventualele schimbari anormale de respiratie sau mers. Nu va fortati cainele nici prea tare,  nici prea repede si pastrati-i aceasta rutina cu exercitii cat mai regulat posibil. Indata ce incepi sa ii schimbi cainelui aceasta rutina, fi-ti atent daca se produc schimbari in modul de a manca, de a dormi si anuntati veterinarul daca apar astfel de schimbari.

Grija stapanului

E posibil sa uiti sa ii oferiti cainelui dv. iubire sau atentie zilnica, dar de obicei cel mai important lucru este sa va mentineti animalul de companie fericit si sanatos. Singuratatea si agresivitatea sunt intalnite la cainii care nu au primit grija si socializarea adecvata. Expertii in domeniu au descoperit ca unii catei care nu au fost crescuti intr-un mediu care sa le cladeasca increderea nu au relatii apropiate cu oameni si animale la maturizare. Cand va plimbati cu cainele, aruncati o minge in jurul dv. sau pur si simplu prabusiti-va impreuna pe canapea, asigurati-va ca timpul pe care il petreceti impreuna este bine petrecut si necesar pentru sanatatea cainelui dv.

Cea mai buna modalitate de a fi sigur ca cainele dv. este fericit si sanatos este sa va ingrijiti de el ca si de dv. insiva. O dieta nutritionala, exercitii regulate sit imp si atentie, combinata cu vizite regulate la veterinar, va mentine fericirea cainelui dv. de-a lungul vietii lui.

Noul vas al cainelui: Pastrati sanatatea si greutatea normala a cainelui dv. dandu-i sa manance in pauze pentru a evita saturarea dintr-o data.

Dieta nu este singura masura ce trebuie luata pentru tratamentul diabetului

Un profil de glucoza din sange ( sau curba) este un grafic al nivelurilor de glucoza din sange de-a lungul timpului. Acesta este cel mai eficient mod de a determina tipul, doza, precum si frecventa de administrare a insulinei, necesare pentru a mentine glicemia la un nivel acceptabil. Fiecare caine raspunde foarte diferit la insulina, astfel terapia adecvata cu insulina trebuie determinata pentru fiecare caine in parte. In plus, nevoia de insulina a unui caine se poate schimba drastic in timp, astfel incat profilurile de glucoza din sange trebuiesc efectuate periodic de-a lungul vietii animalului.

Your browser may not support display of this image.

Profilurile glicemiei sunt necesare, deoarece fiecare caine reactioneaza diferit la tipurile de insulina, doza, precum si la intervalele la care insulina este administrata. Prin efectuarea unui profil de glucoza din sange, putem determina daca o insulina a fost eficienta, cand a avut loc efectul mazim ( de exemplu, cand nivelul de glucoza a fost la punctul cel mai scazut), cat timp a durat efectul, si gradul de fluctuatie a nivelului glucozei. pe baza profilului efectuat se pot face modificari ale  tipului de insulina, a dozei sau a intervalelor de administrare pentru a mentine glicemia la un nivel optim pe parcursul unei perioade de 24 de ore. Pentru determinarea unui terapii satisfacatoare, in unele cazuri, este nesara efectuarea de pana la cinci sau mai multe curbe ale glucozei din sange . Din cauza costurilor, uneori sunt efectuate profle reduse ( probe mai putine). In paralel cu  profilul glucozei din sange, se montorizeaza si raspunsul cainelui: cantitatea de hrana si lichise primite, volumul de urina eliminata in 24 de ore, starea de activitate si greutatea , toti acesti parametri  ajutand la determinarea eficientei  regimul de administrare al insulinei .

Cum este efectuat un profil al glicemiei?

Pentru a efectua o curba a continutului de glucoza se ia o proba de sange si se dozeaza glucoza, dupa care  cainele este hranit si se administreaza insulina . pe parcursul zilei se recolteaza probe suplimentare de sange si se determina nivelul glucozei la intervale regulate de timp.  Se recomanda ca la momentul efectuarii profilului,  cainele sa fie sub tratament cu aceeasi doza de insulina de cel putin 4-7 zile astfel incat organismul acestuia sa se fi adaptat deja la acest tratament.

Dieta si exercitiile fizice afecteaza in mare masura necesarul de insulina deaceea, pe parcursul stabilirii terapiei cu insuluina este important sa se hraneasca cainele cu aceeasi mancare, in aceleasi cantitati, la aceeasi ora, cum va fi hranit la domiciliu. De asemenea atat gradul de activitate al cainelui,  cat si momentul de administrare a insulinei trebuie sa reflecte regimul pe care proprietarul va fi in masura sa i-l aplice la domiciliu.

Cum se masoara nivelul glucozei din sange ?

Nivelul de glucoza din sange poate fi  determinat prin testele de laborator efectuate la  cabinetul medicului veterinar sau la un laborator din afara.  Deoarece pentru efectuarea profilului sunt necesare multe probe , medicul dumneavoastra veterinar poate utiliza un glucometru manual. Pentru a folosi acest dispozitiv, cateva picaturi din proba  de sange sunt plasate pe o banda de hartie impregnata chimic. Are loc o reactie chimica in urma careia ce schimba culoarea benzii in functie de cantitatea de glucoza prezenta. Lungimea de unda a culorii  este citita prin plasarea benzii in glucometru.

De ce nu putem masura cantitatea de glucoza din urina ?

Desi hiperglicemia reprezinta o depasire a valorii de 100 mg/dl de glucoza in sange aceasta va aparea in urina cainilor, daca nivelul ei este mai mare de 180-220 mg/dl.  Din acest motiv testarea glucozei din urina nu va evidentia fluctuatiile acestui paramatru sub aceasta limita. In plus,  determinarea glucozei din sange arata nivelul ei la un anumit moment, pe cand dozarea glucozei din urina ne va arata un continut mediu a glucozei acumulate de la ultima urinare, adica intr-un interval de aproximativ 8 ore. Din acest motiv pe baza testelor de urina nu se poate stabili un grafic al continutului acesteia pe parcursul unui interval de timp.

Este important sa monitorizati cu exactitate greutatea.

Ca si oamenii, si cainii supraponderali pot avea probleme din cauza greutatii . Cu un risc crescut de a suferi de boli de inima, cainii obezi pot avea si probleme circulatorii, boli pancreatice, boli hepatice etc.

Pentru a determina daca animalul dumneavoastra are un exces de greutate, alergati alaturi de el pe o distanta de cativa zeci de metri. Daca nu ii puteti simti coastele, este timpul pentru inceperea unui program de reducere a greutatii. In cazul in care cainele dumneavoastra nu are talie, aceasta este un alt motiv pentru a incepe o dieta.

Un program de reducere a greutatii pentru caini ar trebui sa includa urmatoarele:

Examinarea de catre un medic veterinar

Orice caine cu o problema de greutate ar trebui examinat de catre un medic veterinar inainte de a initia un program de control al greutatii. Medicul veterinar va stabili daca exista o cauza ascunsa a obezitatii sau daca exista alte afectiuni medicale care ar putea complica scaderea in greutate. De asemenea, medicul veterinar va poate ajuta sa stabiliti un program de reducere a greutatii pentru cainele dumneavoastra.

Atunci cand se incepe un program de scadere in greutate, medicul veterinar va poate ajuta sa stabiliti un obiectiv realist. In general, este bine ca scaderea in greutate sa se incadreze in procentul de 1-2% din greutatea corporala, pe saptamana.

Nu este bine ca animalul dumneavoastra sa piarda in greutate prea repede, deoarece dupa terminarea programului sa poate ca acesta sa recastige greutatea pierduta.

Participarea familiei

Unul dintre cele mai importante motive pentru care programul nu are rezultate este acela ca unul sau mai multi membrii ai familiei sau chiar vecini de-ai dumneavoastra nu respecta recomandarile medicului veterinar. Toti trebuie sa fie constienti de faptul ca programul este esential pentru viata si sanatatea cainelui. Fiecare trebuie sa urmeze recomandarile cu privire la dieta si exercitii, daca se vrea ca programul sa aiba succes.

Modificarea alimentatiei

Cele mai multe programe recomanda estimarea greutatii ideale, apoi se face calculul necesarului de energie in functie de greutate si apoi hranirea animalului, astfel incat sa se acopere 25-50% din energia necesara acestuia.

Exista doua modalitati de baza pentru a reduce numarul caloriilor. Una este hranirea cainelui cu mai putina hrana decat consuma acesta in mod obisnuit. A doua se refera la trecerea la diete speciale de reducere a greutatii. Si, bineinteles, orice metoda ati adopta, resturile de mancare de la masa si atentiile trebuie oferite cat mai rar si cat mai putin din acestea.

Limitarea cainelui la alimentatia actuala

In cazul in care cainele dumneavoastra va urma un program prin care va continua sa manance hrana obisnuita, in general, se recomanda reducerea cantitatii de mancare pe zi cu pana la 20-40%. De exemplu, in cazul in care cainele dumneavoastra este hranit cu 3 cesti de hrana uscata, in aceste conditii cainele va fi hranit cu cel mult 2 cesti. Dupa 3-4 saptamani progresul poate fi evaluat si s-ar putea sa fie nevoie ca hrana sa fie redusa si mai mult.

Hranirea cu hrana dietetica

Aceasta metoda va permite sa hraniti cainele cu aceeasi cantitate de mancare, dar cu mai putine lipide si calorii. De exemplu, in cazul in care cainele este hranit cu 3 cesti de hrana uscata, cantitatea recomandata de hrana dietetica va fi probabil tot de aproximativ 3 cesti.

Hranirea cainelui mai des in aceasta perioada va mentine senzatia de foame sub control. In general, sunt recomandate 2-4 mese mici pe tot parcursul zilei. De asemenea, este bine sa ii dati cainelui sa manance separat de celelalte animale pe care le aveti pentru a evita tentatia de a manca de la acestea.

Eliminarea resturilor de mancare de la masa si atentiile

Resturile de mancare de la masa sunt de cele mai multe ori bogate in grasimi si zaharuri. Hranirea cainelui inainte de a gati sau de a pune masa poate ajuta la eliminarea obiceiului de a „cersi” la masa. Daca nu-i puteti rezista, oferiti-i alimente slabe cum ar fi: broccoli, fasole verde preparata, morcovi etc.

Atentiile nu trebuie sa constituie mai mult de 10% din hrana zilnica. Jucariile noi pot fi de multe ori un substitut bun al micilor atentii. Totodata, pentru cainii carora le place sa fie ingrijiti, un bun periaj poate lua locul atentiilor.

Exercitiile fizice

In plus fata de reducerea aportului de calorii, este important sa se creasca numarul caloriilor arse. Exercitiul fizic poate sa fie mai important decat dieta.

Exercitiile trebuie sa fie adaptate fiecarui caine, luand in considerare starea muschilor, a articulatiilor, a inimii si a sistemului respirator. Este important sa se aleaga activitati adecvate pentru cainele dumneavoastra, fara a se exagera. Un astfel de exercitiu ar putea fi plimbarea, pornindu-se lent si ajungand pana la un ritm mai alert. O plimbare de 20-60 de minute pe zi, de 5 ori pe saptamana poate fi un bun inceput. Inotul este de asemenea o activitate excelenta pentru cainii obezi deoarece articulatiile sunt mult mai putin fortate. Se va obtine astfel o crestere a masei musculare, o imbunatatire in stimularea mentala si totodata il tine departe de mancare.

Asigurarea unui aport adecvat de vitamine, minerale si acizi grasi

Daca va hraniti cainele cu mai putina mancare, inseamna ca acesta va primi si mai putine substante nutritive. Iar execrcitiile vor crea o cerere si mai mare de substante nutritive. O suplimentare a vitaminelor si a mineralelor poate fi de ajutor in a-i asigura cainelui substantele de care are nevoie pentru a ramane sanatos si activ. Pana de curand, multe dintre produsele alimentare de reducere a greutatii erau deficitare in acizi grasi si de aceea animalele aveau probleme cu pielea si cu blana; astfel a fost ncesara o suplimentare a acestora. Multe produse de reducere a greutatii de buna calitate contin acizi grasi pentru a atenua aceasta problema. De asemenea pot contine si cantitatile necesare de vitamine si minerale.

Suplimente dietetice

Numeroase medicamente au fost monitorizate pentru a fi utilizate ca adjuvant la traditionalele diete. Printre acestea se numara si dehidroepiandrosteronul(DHEA), despre care s-a demonstrat ca are un efect antiobezitate la rozatoare. Un studiu recent ce a avut loc la  Universitatea din Wisconsin a demostrat ca animalele care primesc DHEA, fiind in acelasi timp in cadrul unui program de reducere a greutatii, pierd in greutate mai repede si au un nivel mai scazut de colesterol decat cele carora nu li s-a administrat acesta.

Carnitina este inclusa in unele programe de scadere in greutate datorita efectului sau cu privire la utilizarea grasimii de catre organism. Studiile au sugerat ca un alt compus, piruvatul, a modificat favorabil metabolismul soarecilor obezi si al oamenilor, astfel fiind asociat cu pierderea in greutate. Studiile cu privire la efectele acestor substante asupra animalelor obeze sunt in desfasurare, in momentul de fata.

Monitorizarea progreselor

Este util sa impartiti aceste informatii ( date si greutati) pe un grafic. Se poate intampla ca animalul sa nu mai scada in greutate, parand a fi blocat intr-o anumita greutate. Acest lucru este normal. Nu disperati, ci continuati programul cu atentie.

O modalitate buna de a va ajuta sa va bucurati de succesul dumneavoastra este sa faceti o fotografie inainte de dieta, mai multe in timpul procesului de scadere in greutate si apoi una la incheierea acestuia. Veti fi uimit de diferenta.

Faceti programari la medicul veterinar o data la 2-4 saptamani pentru a aduce modificari programului.

Intretinerea

Odata ce surplusul de greutate a fost pierdut, ultimul lucru pe care ni-l dorim este ca animalul sa o recastige. Pentru a fi siguri ca nu se va intampla acest lucru, continuati sa cantariti animalul pe masura ce se schimba alimentatia. Aveti posibilitatea sa hraniti cainele cu mai multa hrana dietetica sau sa schimbati regimul cu unul mai putin restrictiv. In cazul in care animalul recastiga surplusul de greutate in mai putin de 2 saptamani sau mai mult de 3% din greutate intr-o saptamana, reincepeti programul de dieta. Amintiti-va ca exercitiile trebuie continuate si dupa terminarea programului, altfel cainele va lua din nou in greutate.

Bucurati-va de rezultate

In cazul in care obiectivul a fost atins, felicitari dumneavoastra si cainelui dumneavoastra. Veti fi uimit de cat de vioi si activ va fi cainele . Bucurati-va impreuna de o viata mai lunga si mai sanatoasa.

R: In general este bine ca animalele sa piarda 0,5-2,0% din greutatea corporala pe saptamana. De exemplu, un caine care are in jur de 25 kg ar trebui sa piarda in greutate intre 150-450g pe saptamana. O pierdere in greutate de 2% sau mai mult pe saptamana poate provoca mai mult rau decat bine.

Obezitatea la câini este o problemă foarte serioasă şi poate duce la o serie de complicaţii medicale care pot fi fatale. Câinii supraponderali prezintă un risc mai mare de apariţie a complicaţiilor în timpul unei intervenţii chirurgicale, sunt mult mai expuşi traumelor, iar inima, plămânii, ficatul şi rinichii sunt suprasolicitaţi. Artrita este, de asemenea, o altă consecinţă dureroasă a excesului de kilograme. În calitate de stăpân, v-aţi luat responsabilitatea de a avea grijă de sănătatea şi fericirea câinelui dumneavoastră. Aruncându-le mici delicatese de-a lungul zilei, câinii dumneavoastră vor fi fericiţi doar pe moment, căci pe termen lung, animăluţul cu greu va putea sări de la dumneavoastră din braţe, pe canapea. Fiecare stăpân, poate controla greutatea câinelui său, dacă va înţelege că mâncarea nu poate înlocui deficitul de atenţie şi nici nu ar trebui să fie un motiv pentru a face compromisuri. Fiţi cât se poate de ferm cu câinele dumneavoastră în această privinţă, altfel vă va pune la îndoială autoritatea pe toate planurile. De asemenea, stăpânii trebuie să-şi facă timp de joacă sau de o mică tăvăleală cu propriul câine. Dacă este totuşi imposibil, supravegheaţi-i când îi scoateţi afară pentru o alergătură în curte.

Dacă vă gândiţi la ce se poate face în cazul obezităţii, iată aici 9 posibile soluţii:

1) Niciodată nu lăsaţi câinele dumneavoastră să decidă asupra cantităţii de mâncare pe care doreşte să o consume. Câinii au o poftă de mâncare continuă, iar o farfurie goală îi va face să vă ceară din nou sau să caute mâncare în altă parte, aceasta fără ca ei să fie neapărat flămânzi.

2) Dacă câinele dumneavoastră mai cere mâncare, nu-i mai daţi nimic de ronţăit. Încercaţi altceva care să conţină puţine calorii, cum ar fi legumele.

3) Pregătiţi-i gustări sănătoase. Cum nu-i lăsaţi pe copiii dumneavoastă să mănânce prăjituri şi ciocolată toată ziua, nici pe câinele dumneavostră nu trebuie să-l hrăniţi cu mâncare nesănătoasă. Dacă vreţi să-i daţi ceva de mâncare pentru a fi aproape de el, daţi-i ceva din ce-aţi pregătit pentru masa următoare.

4) Rezervaţi-vă timp pentru exerciţii fizice. Plimbări lungi, joacă sau diverse antrenamente, ajută la tonifierea musculaturii şi la buna funcţionare a organismului. Interacţiunea cu dumneavostră va oferi o bună motivaţie partenerului de joacă. Cu siguranţă preferaţi un joc scurt de baschet cu nişte prieteni, decât să pierdeţi 20 de minute antrenându-vă singur într-o cameră goală.

5) Citiţi etichetele! Reţineţi câtă grăsime conţine mâncarea respectivă. Grăsimile sunt surse de energie, dar dacă nu sunt consumate se depun în calorii nedorite. Conţinutul de grăsimi în mâncarea uscată trebuie să se încadreze între 12 şi 16%; dacă aveţi un câine care nu este foarte activ, căutaţi ceva cu un conţinut mai scăzut.

6) Fiţi atenţi la suplimentele alimentare pe care le cumpăraţi. Unii medici veterinari, crescători de animale sau antrenori, recomandă administrarea unei linguri de ulei vegetal în mâncarea uscată pentru a îmbunătăţi sănătatea pielii şi strălucirea blănii. Se recomandă mâncarea cu suficienţi acizi graşi Omega şi suplimentele cu Vitamina E.

7) Creşterea în greutate poate fi un fenomen natural. Precum unii oameni, şi câinii pot manifesta tendinţe de îngrăşare. Aceştia sunt: labradorii, câinii de vânătoare, Basset Hounds, Dachshunds, cockerii, cockerii spaniel şi Sheltie. Dacă aveţi una dintre aceste rase, trebuie să controlaţi regimul alimentar şi exerciţiile fizice.

Nu plasaţi cauzele în altă parte. Sunt câini care, odată castraţi sau sterilizaţi, iau în greutate datorită combinaţiei de schimbări hormonale, lipsa efortului fizic şi consumul de prea multe calorii. Supraponderabilitatea este rezultatul tuturor acestor factori şi nu numai a intervenţiei de sterilizare.

9) Sunt interzise mângâierile pe sub masă! Nu permiteţi prezenţa câinelui în timpul meselor. Îndepărtaţi-l de copii, cât timp aceştia mănâncă, şi asiguraţi-vă că aceştia nu hrănesc câinele fără ştirea dumneavostră.

Ţinând cont de aceste lucruri, cu siguranţă veţi putea îmbunătăţi dieta şi regimul sportiv al câinelui dumneavoastră.

Una din întrebările predilecte cu care mă confrunt în ceea ce priveşte câinii se referă la cantitatea de hrană necesară. Deşi simplă în aparenţă, această întrebare devine dificilă ca urmare a unor circumstanţe specifice.

Acest articol va ajuta la explicarea acestor circumstanţe şi va ajuta proprietarii animalelor de companie să aleagă o cantitate de hrană potrivită pentru câinele lor.

Importanţa cunoaşterii cantităţii de hrană necesare

Cu ceva timp în urmă am avut un client în vârstă care a crescut labradori Retriever (rasă cunoscută şi sub numele de câinele Sfântului Ioan). De fiecare dată când îşi aducea câinii la clinică mă impresiona faptul că erau prezentau mereu o greutate optimă, o blană frumoasă şi un tonus muscular bun. Am întrebat-o care este secretul care i-a permis să îşi hrănească animalele în aşa fel încât să aibă mereu o greutate optimă.

După câteva momente de gândire mi-a răspuns că în momentul în care slăbesc îi hrăneşte mai mult iar atunci când se îngraşă, mai puţin. După ani întregi şi sute de consultaţii nutriţionale, încă sunt impresionat de această soluţie simplă. În ciuda eforturilor noastre de a găsi o formulă fixă care să ilustreze cantitatea corectă de hrană necesară unui câine de o anumită greutate, se pare că aceasta nu va fi găsită vreodată.

Ceea ce acel proprietar a demonstrat reprezintă ani de experienţă care i-au permis să efectueze anumite ajustări în dieta câinilor astfel încât să le menţină o greutate optimă. Din păcate, majoritatea proprietarilor nu deţin această experienţă care să le permită să regleze consumul caloric al câinilor.

Cu toate acestea, menţinerea unei greutăţi potrivite este esenţială pentru starea de sănătate a patrupedelor. Câinii subponderali suferă adesea de un tonus muscular slab, vindecări greoaie, energie scăzută şi disfuncţii ale metabolismului şi sistemului reproducător.

Cei supraponderali, întâlniţi mai frecvent, suferă de probleme osoase şi sunt expuşi unei incidenţe mai mari ale afecţiunilor asupra metabolismului, cum ar fi diabetul sau problemele la ficat, prezentând de asemenea energie scăzută şi probleme ale pielii. Supraponderabilitatea poate conduce de asemenea şi la o speranţă de viaţă redusă. Astfel, beneficiile nutriţiei corespunzătoare sunt incomensurabile.

Ce spun etichetele de pe alimentele pentru animale

O sursă importantă de informaţie asupra cantităţii de hrană necesare o reprezintă indicaţiile de pe fiecare ambalaj al alimentelor pentru câini, bazate pe greutatea patrupedului. Există totuşi anumite probleme în ceea ce priveşte aceste indicaţii. Mai întâi, cantităţile recomandate sunt încadrate în marje mari de greutate, care cu toate acestea pot conţine erori.

Apoi, aceste recomandări diferă de la o marcă la alta, în ciuda ingredientelor, nivelelor de grăsimi sau proteine, fibră relativ asemănătoare . Există o discrepanţă de peste 50% între recomandările diferitelor mărci, care generează fără doar şi poate confuzie în rândul proprietarilor de câini. Ideea este că rareori inducaţiile de pe ambalaj sunt rareori exacte în privinţa nutriţiei, dar reprezintă totuşi un punct de plecare.

Conştientizarea necesităţilor de energie ca câinilor

Primul pas în acest sens este cunoaşterea inexistenţei unor formule precise care să determine nevoile câinelui. Pentru oameni, este destul de uşor de calculat necesitatea calorică zilnică pe baza greutăţii deoarece, în comparaţie cu câinii, oamenii prezintă în general caracteristici similare.

Pentru noi este de ajuns să consultăm un tabel cu caloriile necesare pentru a ne edifica. În cazul câinilor, există diferenţe majore între rase, talii, rata creşterii la pui, gradul de activitate, grosimea pielii şi blanei sau a condiţiilor de viaţă. Aceste diferenţe sunt rareori specifice oamenilor şi de aceea răspunsul la chestiunea abordată aici este dificil de găsit.

În tabelul de mai jos veţi găsi anumite indicaţii pe care nutriţioniştii le folosesc pentru a calcula necesităţile calorice ale câinilor. Acesta se bazează pe necesităţile de energie în repaus (N.E.R.), nivelul de bază al energiei necesare unui câine într-o zi fără activitate fizică. Formula este menită să calculeze NER pentru animale cu o greutate cuprinsă între 2 şi 45 kg.

Orice activitate sau variabilă din tabel, alta decât odihna, necesită o creştere a NER şi a caloriilor. Aceste cifre nu reflectă menţinerea caloriilor în repaus ci a nivelelor de energie în repaus. De exemplu, un câine normal adult cu o activitate normală reprezintă deja 1,6 x NER.

NER (kcal / zi) = Greutate + 70

Pierderi de greutate – 1 x NER

Activitate normală la adult – 1,6 x NER

Efort uşor – 2 x NER

Efort moderat – 3 x NER

Efort susţinut – 4-8 x NER

Femelă gestantă (primele 42 de zile) – 1,8 x NER

Femelă gestantă (ultimele 21 zile) – 3x NER

Femelă în alăptare – 4+8 x NER

Pui, până la 4 luni – 3 x NER

Pui, de la 4 luni până la vârsta adultă – 2 x NER

Cu toate că tabelul nu ne informează câtă mâncare trebuie să le dăm câinilor, acesta ilustrează variabilitatea necesităţii de energie în funcţie de activitate. Trebuie să aveţi în vedere faptul că acest tabel nu ţine cont de rasă, temperatura aerului sau grosimea blanei, care pot influenţa nevoile de energie la fel ca şi activităţile descrise.

Şi totuşi, cum hrănim câinele ?

Aşadar, de unde începem ? Primul pas constă chiar în alimente. Mâncarea de proastă calitate nu este niciodată o idee bună deoarece nu numai că presupune costuri mai mari întrucât cantitatea necesară e mai mare, produce de asemenea un grad ridicat de deşeuri. Poate de asemenea să creeze probleme digestive sau de comportament. Astfel, trebuie să alegeţi mâncare de bună calitate şi citiţi recomandările de pe ambalaj pentru a avea un punct de plecare.

Apoi, trebuie să cunoaşteţi atât greutatea actuală a patrupedului cât şi cea dezirabilă. Consultaţi tabelul de mai sus pentru a avea o idee despre gradul de activitate a câinelui. Consultaţi medicul veterinar cu privire la greutatea optimă şi ţineţi cont şi de variabilele atmosferice pentru a ajusta cantitatea de mâncare. Trebuie să aveţi în vedere faptul că majoritatea câinilor sunt supraalimentaţi şi au activitate fizică insuficientă.

După ce stabiliţi o cantitate zilnică de mâncare, cântăriţi animalul cel puţin o dată pe lună pentru a şti dacă soluţia dumneavoastră este bună. Dacă e necesar, măriţi sau micşoraţi această cantitate până când patrupedul va avea o greutate optimă constantă. În cazul în care patrupedul va opune rezistenţă la cântărire, puteţi sa vă cântăriţi ţinându-l în braţe după care scădeţi greutatea dumneavoastră.

Adaptări la schimbările câinelui

După cum puteţi observa în tabel, cantitatea necesară de mâncare fluctuează în funcţie de schimbările din viaţa câinelui. Cele mai multe probleme de greutate se dezvoltă încet şi apar adesea la trecerea puiului la vârsta adultă. Apetitul adultului este adesea mai ridicat decât nevoile acestuia de alimentaţie.

Un alt asemenea moment are loc la atingerea unei vârste înaintate când şi activitatea fizică scade considerabil. Ţinând cont de aceste transformări, puteţi evita alimentarea câinelui peste măsure.

Alimentaţia corectă a câinilor este o sarcină care generează confuzii. Începeţi prin alimente de bună calitate, citiţi recomandările de pe ambalaj, adaptaţi cantitatea de alimente în funcţie de activitatea câinelui şi a mediului în care trăieşte. Apoi, monitorizaţi cu atenţie greutatea patrupedului şi operaţi ajustările necesare. Astfel, veţi putea să menţineţi o greutate şi implicit o sănătate perfectă a câinelui dumneavoastră.

Un stomac plin de viermi

Viermii cilindrici, adesea numiti “ascaridis”, sunt printre cel mai des intalniti paraziti ai tractului digestiv la caini si pisici. Majoritatea puilor sunt infestati cu viermi cilindrici, iar cand privim ciclul lor de viata, intelegem de ce. Toti acesti viermi cilindrici sunt raspanditi in mod deosebit in America de Nord. Prezinta o importanta considerabila la animalele tinere si in adaposturile acestora, precum cotete sau custi. Deoarece pot cauza imbolnaviri si in randul oamenilor, sunt de asemenea de luat in seama si in ceea ce priveste sanatatea noastra.Viermii cilindrici adulti traiesc in intestinul subtire al gazdei, iar ouale acestora sunt foarte asemanatoare. Toti viermii cilindrici sunt prolifici, iar un animal infestat poate transmite milioane de astfel de oua prin fecale in fiecare zi. Viermii cilindrici difera, insa, prin ciclul lor de viata. Aceste diferentieri sunt foarte importante atunci cand vine vorba de modul de eliminare al acestor paraziti din organismul animalelor noastre de companie.

Care sunt ciclurile de viata ale viermilor cilindrici la caini si pisici?

Chiar si pasarile si reptilele pot avea viermi cilindrici, desi acestia reprezinta un  gen si specie diferit fata de cele regasite la caini si pisici.

Exista 3 tipuri de viermi cilindrici care afecteaza cainii si pisicile, iar fiecare dintre ei au propriile gazde transportatoare.

T. leonine: Din cadrul viermilor cilindrici, T. leonine are cel mai simplu ciclu de viata. Dupa ce un animal inghite ouale infectate, aceste oua eclozeaza iar larvele ajung la maturitate in interiorul intestinului subtire. Femela adulta al viermelui depune oua care sunt transportate mai apoi in fecale. Ouale devin contagioase daca raman in mediul inconjurator pentru cel putin 3-6 zile. Animalele devin infectate daca mananca anumite lucruri continand fecalele contaminate.Soarecii pot deveni intermediari sau gazde transportatoare ale T. leonina. Rozatoarele ingera ouale, acestea eclozeaza, iar larvele migreaza catre tesuturile rozatoarei. Daca un animal consuma soarecele, larvele sunt eliberate in sistemul digestiv al acestuia, dezvoltandu-se in adult in interiorul intestinelui.

T. canis: Viermii cilindrici ai speciei T. canis au un ciclu de viata mai complicat si un mod foarte eficient de a se asigura ca specia lor va fi transmisa pe mai departe, din generatie in generatie. Sa aflam de ce.

Un animal poate capata o infectie cu T. canis prin mai multe cai: ingerarea de oua, ingerarea unor gazde transportatoare sau prin transmiterea larvelor in animal in timp ce acesta se afla in pantec sau prin alaptare. Mai intai sa aflam cate ceva despre ingerarea de oua contaminate.

Majoritatea puilor se nasc infectati cu T. canis.

Ingerarea oualelor: Dupa ce un caine a consumat ouale, acestea eclozeaza iar larvele patrund in peretii intestinelui subtire. Larvele migreaza mai apoi spre sistemul circulator si fie patrund in sistemul respirator, fie in organele si tesuturile corpului. Daca acestea intra in tesut, se pot inchista (se incorporeaza si devin inactive). Larvele pot ramane inchistate in tesuturi pentru perioade mai mari de timp, precum luni intregi sau chiar ani. Acest timp de migratie este cel mai frecvent intalnit la cainii in varsta. Cand vine vorba despre puii cu varste foarte fragede, larvele patrund din sistemul circulator in cel respirator, fiind expectorati iar mai apoi inghititi. Urmeaza apoi procesul de transformare din larve mature in adulti. Viermii adulti depun ouale care sunt eliminate de animal prin fecale. Aceste oua trebuie sa ramana in mediul extern pentru o perioada de 10-14 zile, inainte  sa devina infectioase.

Ingerarea gazdelor transportatoare: Daca un animal ingereaza o gazda transportatoare care are larve inchistate, migratia este asemanatoare cu cea a ingerarii oualor contagioase. Larvele sunt eliberate din gazda transportatoare atunci cand este mancata si digerata. Larvele patrund in sistemul circulator si fie se transmit mai departe in diverse testuturi, fie in sistemul respirator.

Larvele transmise prin pantec: Cateaua gestanta care are larve inchistate in testut, de tipul T. canis, le poate transmite puilor ei prin doua cai. Larvele inactive din tesutul mamei se pot transfera prin uter si placenta, infectand fetusul. Aceasta cale se numeste transmitere in utero. Larvele patrund in plamanii puiului aflat in pantecul mamei. Cand puiul se naste, acesta va expectora larvele din plamani, urmand ca mai apoi sa ajunga la maturitate in intestinul catelului. Acesta este motivul pentru care atat de multi pui au viermi cilindrici – sunt infectati inainte de a se naste.

Larvele transmise prin alaptare: Larvele pot de asemenea patrunde in tesutul mamar al femelei. Puii se pot contamina prin lapte in timp ce sunt alaptati. Larvele inghitite astfel ajung la maturitate in intestinul puiului. Daca larvele sunt eliminate prin fecalele puiului inainte ca acestea sa se maturizeze, pot infecta femela mama in timp ce isi spala puiul. La aproape 4 saptamani dupa ce un caine mananca oul contagios sau un pui cu o infectie prenatala este nascut, viermele adult ajunge la maturitate in intestinul animalului iar urmatoarea generatie de oua este transmisa mai departe.

T. cati: Intr-o oarecare masura, ciclul de viata al T. cati este asemanator cu cel al T. canis. Ouale contagioase sunt inghitite. Larvele eclozeaza si patrund in peretele stomacului. De aici, larvele migreaza catre ficat, alte tesuturi, sau plamani. Unele larve se pot inchista in tesut. Larvele care patrund in plamani sunt expectorate iar mai apoi inghitite. Larvele ajung la maturitate in stomac si in intestinul subtire, iar femelele adulte de vierme incep sa depuna oua. Spre deosebire de T. canis, infectia in utero nu are loc si la T. cati. Totusi, in timpul perioadei prenatale, larvele inactive pot incepe sa migreze si sa fie transferate din tesutul mamar in corpul pisoilor prin intermediul laptelui.  Soarecii pot avea rolul de gazde intermediare pentru T. cati intr-un mod similar cu celelalte tipuri de viermi cilindrici. Pisicile pot de asemenea sa fie infestate prin intermediul mancarii altor gazde transportatoare precum rame sau gandaci. Tabelul de mai jos rezuma modailtatile in care sunt transmisi diferiti viermi cilindrici.

Nu uitati ca, pentru toate categoriile de viermi cilindrici, ouale necesita o pastrare in mediul inconjurator de cel putin cateva zile sau chiar saptamani inainte ca acestea sa devina contagioase. Larvele inchistate in tesuturile gazdei pot ramane inactive pentru toata durata de viata a gazdei. Cum pot imbolnavi viermii cilindrici animalele de companie? In intestine, viermii cilindrici absorb nutrientii rezultati din hrana animalului, se amesteca in digestie si pot dauna invelisului intestinelui. Animalele cu o infestare usoara cu acesti viermi cilindrici pot sa nu prezinte niciun simptom care sa tradeze imbolnavirea. Animalele afectate mai grav de boala pot fi slabe, pot prezenta un asepect mat al blanii si pot dezvolta un aspect umflat al burtii. Unele animale pot fi anemice, cu stari de voma, diaree, sau constipatie. Rareori, in cazul infestarilor severe, viermii cilindrici pot cauza obstructii ale intestinelor. Tusea poate fi observata la unele animale ca o consecinta a migrarii larvelor prin sistemul respirator. La puii cu varste foarte fragede, migratia larvelor de tip T. canis in plamani poate cauza pneumonie.

Cum pot fi depistati viermii cilindrici la animalele de companie?

Viermii adulti au in general o lungime de circa 7,5 – 10 centimetri, desi unele tipuri de viermi T. canis pot avea o lungime de pana la circa 17-18 centimetri. Adultii pot fi identificati in fecale sau in varsaturi. Viermii sunt cilindrici cu sectiuni transversale (de unde si provenienta denumirii) si se aseamana usor cu niste spaghete.

Ouale sunt identificabile in fecale. Pentru a separa ouale de restul dejectiilor se foloseste o metoda de flotatie, iar mostra rezultata este examinata la microscop. Numai personalul calificat este capabil sa distinga diferentele foarte reduse in aparitia oualelor intre cele trei categorii de viermi cilindrici.

O singura femela din categoria viermilor de tip T. canis poate depune pana la 200,000 de oua pe zi.

Surprinzator! Ocazional putem observa oua de T. cati in dejectii de caine. Cum se poate intampla acest lucru? Cainele a dat o tura prin litiera pisicii si a mancat fecalele acesteia. Ouale au trecut prin sistemul digestiv al cainelui si mai departe au fost gasite in scaunul acestuia.

Cum sunt tratate infectiile cu viermi cilindri la animalele de companie? Exista multe tipuri de deparazitare  care distrug viermii cilindrici. Majoritatea tratamentelor, totusi, ucid viermele adult, dar nu stopeaza migratia sau inchistarea larvelor. De aceea, majoritatea prescriptiilor  de deparazitante recomanda deparazitarea la 2-4 saptamani dupa efectuarea primului tratament. Pana atunci, majoritatea larvelor care migrau in timpul primului tratament s-au reintors in intestine, unde pot fi distruse prin al doilea tratament. Deparazitantele comune sunt mentionate mai jos, iar cele care au efect asupra viermilor cilindri au indicele “VCL”, in coloana “Eficiente Impotriva”.

Tratamente Orale pentru Parazitii Gastrointestinali la Caini

*Eficienti impotriva parazitilor:

VCL = Viermi cilindrici
VCR =  Viermi carlig
VCT = Vierme cilindric Tricuris
P = Purici
T = Tenie
PT = Viermi plati de purice
ET = Viermi plati Echinococcus granulosus

**De asemenea previne si viermii de inima

Deparazitarea regulata este recomandata de Asociatia Americana de Parazitologie Veterinara (AAVP), de Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC) si de Consiliul Parazitilor Animalelor de Companie (CAPC).

Puii

• Tratamentul se incepe la varsta de 2 saptamani; se repeta mai apoi la 4, 6 si 8 saptamani de viata, iar apoi acestia se supun unui tratament lunar de preventie a viermilor inimii care controleaza in acelasi timp si parazitii intestinali. Folosind un astfel de tratament combinat de preventie scade riscul de infestare cu paraziti. Daca nu este folosit un astfel de tratament, se recomanda deparazitarea la 2, 4, 6 si 8 saptamani de viata, iar mai apoi lunar pana la varsta de 6 luni.

Femelele care alapteaza

• Se trateaza in acelasi mod ca si puii.

Cainii adulti

• If on a year-round heartworm preventive/intestinal parasite combination product, have a fecal test performed 1-2 times per year and treat appropriately. If not on a year-round heartworm preventive/intestinal parasite combination product, have a fecal test performed 2-4 times per year and treat appropriately. Also monitor and eliminate parasites in pet’s environment.
• Pentru situatiile in care se realizeaza deparazitari combinate pentru viermii inimii/intestinali intr-un ciclu anual, se efectueaza teste din fecale o data sau de doua ori pe an si se trateaza corespunzator. Pentru situatiile in care nu exista deparazitari combinate pentru viermii inimii/intestinali pe parcursul unui an, se efectueaza teste din fecale de 2-4 ori pe an si se trateaza corespunzator. De asemenea, se monitorizeza si se elimina parazitii din mediul de viata al animalului de companie.

Animalele recent achizitionate

• Deparazitati in cel mai scurt timp, dupa 2 saptamani, iar apoi urmati recomandarile anteriorare.

* Doctorii Foster si Smith recomanda ca stapanii noilor animale de companie a obtina un istoric al deparazitarilor efectuate la animalutul lor si sa contacteze veterinarul pentru a stabili daca mai este necesara o alta deparazitare.

Cum imi pot feri animalul de companie de o reinfectare?

Examinarea dejectiilor poate ajuta sa indentificam ce parazit poate avea animalul de companie si cum ar trebui tratat acesta. O examinare a fecalelor ar trebui efectuata in momentul in care puii sunt intarcati, la 4-8 saptamani dupa ultimul tratament al unei infestari si inainte ca femela sa fie imperecheata. O examinare a fecalelor  ar trebui facuta de asemenea la controlul anual al animalului de companie si inca de maxim 3 ori pe an, in functie de riscul de expunere, de tipul de program utilizat in depistarea parazitilor, etc.

Cel mai potrivit program de deparazitare pentru cainele dumneavoastra ar trebui conceput impreuna cu medicul veterinar, luand in considerare diferiti factori de risc la expunere, sistemul imunitar al membriilor familiei, etc. Multe medicamente impotriva viermilor inimii, precum Heartgard Plus si Interceptor trateaza sau controleaza infectiile cu viermi cilindrici si sunt un important supliment in prevenirea viermilor cilindrici.

Uitati-va pe prospectul medicamentului pentru a verifica eficienta acestuia impotriva viermilor cilindrici. Ouale viermilor cilindrici sunt extrem de rezistente la conditiile de mediu si pot ramane in stadiul contagios in sol pentru luni de zile sau chiar ani. Animalele de companie trebuie descurajate in  a ingera fragmente de sol sau orice altceva contaminat cu ouale respective. Datorita potentialului de transmisie la om a viermilor cilindrici, si pentru a proteja animalul dumneavoastra de altii, toate sursele de infectie ar trebui reduse. Pentru discutiile referitoare la curatarea mediului de trai al animalului, verificati sectiunea de mai jos.

Cum cauzeaza viermii cilindrici infectii in organismul uman?

T. canis si T. cati reprezinta un risc foarte mare pentru sanatatea umana. Mii de oameni sunt anual infectati cu Toxocara in Statele Unite ale Americii.

Cum sunt  infectati oamenii? Oamenii pot contacta boala atunci cand ingereaza oua contagioase de pe sol, de pe maini sau de orice alt obiect. Un numar mare de oua se pot acumula in sol, acolo unde cainilor si pisicilor le este permis sa isi faca nevoile. Ouale sunt lipicioase si se pot aduna pe maini si sub unghiile oamenilor. Copiii si alte persoane care pot avea o igiena mai precara, sunt cei mai vulnerabili la infectare.

Luati in calcul faptul ca ouale Toxocara trebuie sa ramana in mediul inconjurator pentru aproximativ doua saptamani inainte ca acestea sa devina contagioase. Prin urmare, contactul direct cu un animal infectat in general nu are ca rezultat transmiterea bolii.

Totusi, animalele tinere pot contamina in mod constant suprafata litierei, si chiar se poate ca ouale contagioase sa ramana prinse in blana acestora. Adultii si copiii care intra in contact cu femela sau cu puii, sau persoanele care curata litiera pot fi expusi la risc in mod special.

Daca o persoana ingera ouale de tip Toxocara, larvele care rezulta pot migra prin tesutul uman. Acest proces este numit “larva migrans viscerala”. Cel mai des, larvele migreaza prin intermediul ficatului, plamanilor si creierului. Pot cauza inflamatii severe si leziuni mecanice la nivelul organelor.

Simptomele acestor infectari se manifesta prin ficat marit, febra intermitenta, scaderea in greutate si a apetitului, tuse persistenta. De asemenea, se poate instala astmul sau pneumonia. O forma deosebita a acestei boli se cheama “larva migrans ocular”. Larvele migreaza prin tesutul ocular si pot duce la pierderi ale vederii si chiar orbire. Larva migrans ocular are loc de obicei la copiii cu varste de 7-8 ani, in timp ce larva migrans visceralis apare la copiii cu varste de 1-4 ani. Motivul aparitiei la diferite varste este necunoscut pana in prezent.

Pentru a preveni infectarea umana, o igiena regulata este extrem de importanta. Educarea copiilor, in special spalarea pe maini dupa joaca si inainte de masa este foarte importanta. Nu lasati copiii sa se joace in locurile unde cainii sau pisicile ar fi putut sa-si faca nevoile. Pisicilor nu ar trebui sa li se permita sa foloseasca gropile de nisip pentru joaca sau gradinile pe post de litiera. Deparazitati-va animalutele dupa recomandarile medicilor veterinar, pastrati mediul inconjurator curat si mentineti sub control prezenta rozatoarelor.

Cum se pot elimina viermii cilindrici din corpul animalelor  pe care le avem in vedere pentru imperechere?

Un bun program de controlare a viermilor cilindrici trebuie stabilit pentru fiecare adapost al animalului. Principalele surse de infectare le reprezinta larvele din corpul femelelor pentru monta, ouale din mediul inconjurator si larvele din tesuturile gazdelor transportatoare. Toate aceste criterii trebuie avute in vedere pentru stabilirea unui program eficient de control.

Tratamentul medical si izolarea

Este foarte dificil de eliminat larvele inchistate din femele, fie ca ne referim la caini sau pisici, cu scopul de a preveni transmiterea acestora la pui. Este necesara izolarea animalelor si tratamente repetate ale viitoarelor mamici de-a lungul mai multor generatii, cu scopul de a preveni reinfectarea si reducerea riscului acestora, ca in final sa fie eliminate definitiv larvele din tesuturi.

Crescatorii de animale ar trebui sa se consulte cu veterinarii pentru a determina care este cel mai performant program de control impotriva parazitilor pentru adapostul animalelor.

Tratarea mediului inconjurator

Podeaua custilor si suprafetele unde cainele isi desfasoara activitatea trebuie realizate din materiale impermeabile, deoarece sunt mai usor de curatat. Toate materiile fecale trebuie inlaturate, intrucat materialele organice vor diminua eficienta solutiilor de curatat. O solutie de clor in concentratie de 20% (1 parte de clor la 4 parti de apa) ar trebui pulverizata sau aplicata direct pe pardoseala. Acest procedeu ar trebui realizat cel putin o data pe saptamana. Aceasta nu va extermina ouale, dar va inlatura suprafata lor lipicioasa, facundu-le astfel mai usor de indepartat. Orice dejectie din curtea animalului ar trebui inlaturata cu o regularitate zilnica. Daca solul devine contaminat, in majoritatea cazurilor, singura alternativa este indepartarea si inlocuirea acestuia, sau afanarea acestuia pe o adancime de 20-30 de centimetri.

Datorita faptului ca soarecii sau alte rozatoare pot servi drept gazde transportatoare, controlul acestora este foarte important. Nu uitati ca otrava de soareci si soboloni reprezinta totodata si otrava pentru caini, pisici si alte animale. Daca se foloseste unul dintre produsele respective, urmati cu atentie instructiunile de pe prospect si nu permiteti accesul animalelor de companie.

Aproape toate sursele de carbohidrati contin si o cantitate de fibre.

Fibrele constituie unul dintre nutrientii ce apar pe fiecare ambalaj de mancare pentru caini, dar importanta lor a fost pusa la indoiala cu unele ocazii. Precum explica acest articol, fibrele pot aduce multe beneficii sanatatii caineluidumneavoastra. Tipul fibrelor le determina acestora rolul in procesul de digestiv. Alegerea unui tip de fibre pentru a ajuta in tratamentul unor boli frecvente poate fi o buna alternativa la terapia traditionala prin medicamente.

Definitie

Fibrele au numeroase componente diferite, toate fiind carbohidrati. In timp ce fibrele sunt considerate, cand vine vorba de nutritie, in esenta, carbohidrati, termenul “carbohidrati solubili” este folosit pentru a desemna carbohidratii usor digerabili, precum amidonul, iar termenul “fibre” este folosit pentru a desemna “carbohidratii insolubili”, ce rezista digestiei enzimatice din intestinul subtire. Cele mai intalnite fibre sunt celuloza, hemiceluloza, pectina, lignina si amidonul rezistent.

Surse

Fibrele se gasesc intr-o varietate de surse, dar, in cazul mancarii pentru animalele de companie, aceastea provin in primul rand din peretii celulari ai plantelor si din granele prezente in mancare. Aproape toate sursele de carbohidrati contin si o cantitate de fibre. Unele surse comune de fibre din mancarea pentru animale includ invelitoarele boabelor de orez, porumbul si produsele din porumb, invelitoarele boabelor de soia, pulpa de sfecla, taratele, cojile de alune americane si pectina.

Necesar si functie

Fibrele nu sunt considerate un nutrient esential in alimentatia cainilor si a pisicilor, dar sunt prezente in aproape orice regim alimentar bazat pe produse ce se gasesc in comert. Cainii si pisicile nu pot extrage energie din fibre, cu toate acestea, o imbunatatire a starii colonului este un beneficiu al includerii acestora in alimentatie. De aceea, prezenta fibrelor in mancarea pentru animale este deseori considerata avantajoasa. Exista numeroase boli ce se amelioreaza simtitor prin includerea fibrelor in alimentatie.

Functia fibrelor in alimentatie este aceea de a spori atat greutatea si volumul, cat cantitatea de apa din continutul intestinal. Fibrele scurteaza, respectiv lungesc timpul de tranzit intestinal, ajutand astfel atat in tratamentul diareei, cat si a constipatiei. Fibrele absorb apa in plus din scaunele diareice si ajuta la pastrarea apei, ceea ce previne constipatia. Unele fibre se descompun in intestin in acizi grasi. Acesti acizi grasi vor ajuta in prevenirea extinderii bacteriilor daunatoare. Vor ajuta, de asemenea, celulele colonului sa se regenereze dupa eventuale rani si este posibil chiar sa reduca riscul aparitiei cancerului de colon.

Viteza de fermentare

Cand vorbesc despre fibre, oamenii sunt deseori preocupati de cantitatea de fibre prezenta, insa viteza de fermetare este, de fapt, mai importanta. Aceasta va stabili, de fapt, cat de benefice sunt acestea in tratamentul bolii sau al problemei care se vrea vindecata, respectiv rezolvata. Viteza de fermentare a fibrelor le determina acestora efectul asupra capacitatii de a retine apa si asupra greutatii si volumului scaunului. Fibrele cu viteza mica de fermentare sunt cele mai eficiente in a retine multa apa, pastrandu-si structura pentru mai mult timp. Fibrele cu viteza mare de fermentare isi pierd forma si retin mai putina apa. De fapt, administrarea unei cantitati mari de fibre cu viteza mare de fermentare poate produce un efect laxativ, avand ca rezultat diareea. Cea mai de dorit este, de aceea, o mixtura de surse de fibre cu viteza mare de fermentare si fibre cu viteza mica de frementare, in cazul in care nu se doreste tratarea unei anumite boli sau probleme.

Viteza de fermentare a fibrelor alimentare comune
Viteza mare de fermentare ↓
Pectina
Fibre de soia
Tarate
Pulpa de sfecla
Invelisul boabelor de soia
Coji de alune americane
Celuloza
Viteza mica de fermentare ↑
Rolul fibrelor in controlul greutatii

Fibrele sunt des folosite in mancarea pentru caini pentru a controla obezitatea. Includerea unei cantitati de fibre in plus, in special fibre cu viteza mica de fermentare, este utila in reducerea si prevenirea obezitatii. Fibrele cu viteza mica de fermentare, adaugate in regimuri specializate in scaderea in greutate, ajuta la sporirea greutatii si volumului continutului intestinal si inducerea unei senzatii de satietate fara a adauga calorii. Animalul ia o masa satisfacatoare, dar acumuleaza mai putine calorii si deci scade in greutate. Daca se folosesc surse de fibre cu viteza mare de fermentare, rezultatul poate consta in scaune moi sau gaze in exces; deci, daca apar probleme in timpul utilizarii mancarii pentru caini speciale pentru gestionarea greutatii, sursa fibrelor ar trebui examinata.

Rolul fibrelor in controlul diareei si al constipatiei

Fibrele absorb umezeala in cazuri de diaree si adauga umezeala in cazuri de constipatie. Cantitati moderate atat de fibre cu viteza mica de fermentare, cat si de fibre cu viteza mare de fermentare vor absorbi apa si pot fi folosite pentru a trata oricare dintre simptome. Pe langa proprietatea lor de a absorbi apa, capacitatea fibrelor de a forma substante gelatinoase este de asemenea de ajutor in tratamentul diareei.

Rolul fibrelor in diabetul mellitus

Diabetul mellitus (diabetul zaharat tip II) este o boala metabolica obisnuita la caini si pisici. In cazul unor animale, controlul bolii poate fi dificil si consuma mult timp. Una dintre cele mai importante descoperiri in controlul acestei boli a provenit din recunoasterea faptului ca, prin administrarea unui regim alimentar bogat in fibre cainilor cu diabet, putem ajuta la controlul oscilatiei cantitatii de zahar din sange, minimizand cresterile si scaderile de glucoza din sange ce insotesc adesea aceasta boala. Administrarea unui regim bogat in fibre cainilor diabetici a devenit acum o parte normala din tratament si a ajutat la gestionarea multor pacienti diabetici.

Rezumat

Fibrele au fost, de-a lungul vremii, un ingredient neglijat in mancarea pentru animelele de companie. Desi nu exista un necesar dovedit de fibre in alimentatia animalelor, se pare ca adaugarea surselor atat de fibre cu viteza mare, cat si de fibre cu viteza mica de fermentare aduce multe beneficii. Majoritatea regimurilor alimentare bazate pe mancarea din comert satisfac acest necesar, dar, daca animalul dumneavoastra are nevoie de ajutor in tratamentul obezitatii, al diareei sau al constiptiei, precum si in tratamentul diabetului mellitus, surse aditionale de fibre ar putea fi benefice.

[traducere de pe peteducation.com, articol original al dr. Foster si Smith]

In functie de gravitatea bolii si de intensitatea durerii, pot aparea schimbari in ceea ce priveste apetitul si comportamentul cainelui

Termenii de artrita, “osteoartrita” si “boala degenerativa a articulatiilor” pot descriere aceeasi boala sau nu, in functie de persoana cu care vorbesti. In acest articol vor avea acelasi sens.

Ce este boala degenerativa a articulatiilor?

Boala degenerativa a articulatiilor se caracterizeaza prin pierderea mobilitatii cartilajelor moi ce acopera si protejeaza osul in articulatiile mobile. Cartilajele nu au nervi, astfel ca atunci cand se ating nu cauzeaza durere. Cand acestea se macina, osul ramane expus. Oasele au nervi, astfel ca in momentul in care capetele a doua oase se ating intre ele, din articulatie rezulta durere si inflamatie, primul semn al artritei. De asemenea, uneori apar mici proeminente tari, pe os, la nivelul articulatiei. Acestea sunt foarte dureroase. Acest tip de artrita este progresiva, ceea ce inseamna ca boala continua sa se inrautateasca.

Care sunt cauzele ce duc la aceasta boala?

Boala degenerativa a articulatiilor, poate fi rezultatul uzurii sau rupturii articulatiei de altfel sanatoase sau din cauza varstei inaintate a cainelui. Aceasta se numeste osteoartrita primara. Osteoartrita poate aparea si ca rezultat al altor afectiuni a articulatiilor, cum sunt displazia de sold sau diplazia de cot. Aceasta este osteortrita secundara.

Care sunt cainii predispusi la aceasta boala?

Desigur, orice caine cu probleme congenitale ale articulatiilor, cum ar fi displazia sau luxatia rotulei, este predispus in a face aceasta boala. De asemenea, cainii care au avut rani grave precum fracturi la nivelul articulatiei sau o ruptura in cruce a ligamentului anterior al genunchiului este mai mult ca sigur expus acestei boli.

Care sunt simptomele bolii degenerative a articulatiilor?

Simptomele artritei variaza in functie de articulatia afectata, de varsta cainelui si de severitatea bolii. In general, primul simptom este un mers schiopatat, cainele incercand sa-si sustina greutatea pe picioarele sanatoase. Poate sa apara atrofierea muschilor (reducerea dimensiunilor muschilor) pe piciorul bolnav din aceasta cauza. Spre exemplu, un caine cu displazie de sold, ce afecteaza ambele picioare din spate, are muschii de pe coapse si picioare aproape nedezvoltati, in timp ce pe piept si umeri masa musculara este mult crescuta, cainele punandu-si toata greutatea pe picioarele din fata.

De multe ori, cainelui ii este greu sa se ridice, daca a stat mai mult timp culcat, dandu-ne impresia ca este intepenit. Este posibil ca prietenul nostru sa nu mai poata urca singur in masina. Multi caini au mari dificultati la urcatul si coboratul scarilor.

In functie de gravitatea bolii si de intensitatea durerii, pot aparea schimbari in ceea ce priveste apetitul si comportamentul cainelui (spre exemplu, cainele ajunge sa faca pe el destul de des). In general, articulatiile nu sunt umflate si durerea este una suportabila, astfel ca nu veti auzi prea multe icnete sau plansete din partea cainelui dumneavoastra. Unii caini, in schimb, isi vor linge sau musca zonele dureroase, pe cand altii vor cauta locurile calde si moi pentru somn.

Cum se poate diagnostica arterita?

La medicul veterinar. Acesta va afla de la proprietarul cainelui semnele bolii si ii va face un consult medical complet. Se vor face radiografii, teste detaliate la nivelul articulatiei afectate si alte test de laborator, necesare stabiliri diagnosticului.

Cum se trateaza boala degenerativa a articulatiilor?

Se poate trata medical sau chirurgical.

Unele forme ale bolii pot fi tratate chirurgical. Spre exemplu, corectarea displaziei de sold a devenit o procedura chirurgicala foarte comuna. Alte proceduri pot fi efectuate, dar succesul acestora depinde de cat de mari sunt modificarile aparute la nivelul articulatiei.

La ce sa ne asteptam, daca a fost diagnosticat cainele nostru cu artrita?

Artrita este o boala progresiva – se inrautateste de la zi la zi. Exista tratamente care sa incetineasca evolutia bolii si multi caini raspund bine, in urma tratamentelor ducand o viata confortabila ani de zile. In cazurile mai severe, se apeleaza la interventia chirurgicala pentru inlocuirea articulatiei. In aceste cazuri, recuperarea este foarte buna.

Verificaţi în mod regulat mărimea zgardei pe care i-aţi pus-o căţelului şi desfaceţi-o treptat pe măsură ce gâtul lui creşte.

Ar trebui să vă obişnuiţi câinele cu zgarda imediat. Nu vă faceţi probleme dacă la început o zgârie sau îşi scutură capul. Deşi probabil iniţial va refuza să o poarte, în scurt timp nici nu o va mai observa.

Există patru mari tipuri de zgardă: cu cataramă, strangulată, de forţă, tip ham. Cele cu cataramă sunt singurele recomandate pentru căţeii mai mici de patru luni, şi singurul tip de zgardă care poate fi lăsată fără probleme la gâtul căţelului atunci când rămâne nesupravegheat. Pentru căţeii mai puternici, mai mari de patru luni care trag cu putere de lesă s-ar putea să fie nevoie de o zgardă strangulată sau, în cazurile extreme de o zgardă de forţă dar şi în cazul lor numai atunci când sunt în lesă. Chiar mai bine ar fi să utilizaţi o zgardă tip ham care vă permite să aveţi mai mult control şi este mai puţin probabil să irite sau să-l rănească în zona gâtului.

Câinele dumneavoastră va accepta mult mai bine lesa dacă îl obişnuiţi cu ea treptat. Sub supraveghere, puteţi începe prin a-l lăsa să o târască după el prin curte, încât să se obişnuiască cu o uşoară presiune asupra gâtului. Pe măsură ce merge, urmăriţi-l şi apoi ridicaţi uşor lesa şi mergeţi împreună cu el. Ţineţi lesa în sus şi vorbiţi-i prieteneşte şi încurajaţi-l pe măsură ce mergeţi.

Nu vă aşteptaţi să meargă deja foarte disciplinat. Deocamdată scopul dumneavoastră este să-l obişnuiţi cu lesa şi să-l faceţi să meargă împreună cu dumneavoastră fără să opună rezistenţă. Dacă începe să tragă în faţă, păstraţi direcţia şi faceţi un zgomot încât să-i distrageţi atenţia. N-ar trebui să folosiţi comenzi verbale încă (în timpul acestei introduceri). Deocamdată trebuie numai să-l obişnuiţi cu greutatea lesei şi senzaţia de a o purta.

Timpul pe care îl petreceţi pentru a-l obişnui cu zgarda şi lesa reprezintă un prim pas al procesului de a-l învăţa să fie ascultător. Scopul este să-l faceţi să accepte zgarda şi lesa cu calm, fără a se opune.

Pentru căţeii mai mici, zgarzile şi lesele cu accesorii mai uşoare (catarame şi inele) sunt cele mai potrivite. După ce mai cresc le puteţi înlocui cu unele mai grele dacă acelea se potrivesc cu rasa câinelui pe care îl aveţi. Verificaţi în mod regulat mărimea zgardei pe care i-aţi pus-o căţelului şi desfaceţi-o treptat pe măsură ce gâtul lui creşte.

Accesibilitatea te va despovara de sarcinile de portar si de asemenea, ii va permite cainelui tau sa vina si sa plece fara a fi nevoit sa stea, sa se vaite si sa astepte.

Usitele pentru animale adauga un sens de libertate atat pentru tine, cat si pentru animalul tau de companie. Accesibilitatea te va despovara de sarcinile de portar si de asemenea, ii va permite cainelui tau sa vina si sa plece fara a fi nevoit sa stea, sa se vaite si sa astepte. Inainte de a instala unul la tine acasa , sunt cativa factori de care trebuie sa tii seama pentru a -ti asigura ceea ce este potrivit pentru tine si cainele tau.

Masura: Masoara-ti cainele atunci cand sta in picioare pentru a stabili greutatea si latimea corecta; probabil ca ar trebui sa iti cantaresti si cainele deoarece unele usite pentru animalele de companie au ratinguri individuale bazate pe greutatea totală a animalului.

Locatie : In mod traditional, uşile pentru animale de companie sunt cele mai des instalate în usi din lemn; de obicei este vorba de usa din fata sau din spatele casei. De asemenea se pot instala in usi glisante, pereti, sau alte tipuri de usi. Usita pentru animale poate fi adaugata la o debara unde se tine o ladita pentru nevoi. In acest fel pisica va avea acces mai usor si refugiu in timp ce restul casei nu va suferi din cauza mirosului. Siguranta animalului tau de companie poate fi de asemenea un factor de decizie in alegerea locatiei.

Siguranta: Anumiti proprietari poate ca nu se vor simti pe deplin comfortabil cu ideea de a avea o usita a cainelui pentru ca in acest fel si intrusii si oaspetii nedoriti vor avea o cale de acces. Totusi, astazi, exista un numar sporit de mecanisme de securitate pentru a-ti pastra casa in siguranta. Unul dintre cele mai renumite si eficiente inovatii este accesul controlat la usa cainelui. Acestea pot fi electrice, electro-magnetice, magnetice si  cu infrarosii; ele se deschid automat atunci cand senzorii instalati recunosc tipul de zgarda purtat de caine.

Etansare: multe dintre modele cuprind un sigiliu de energie pentru a–l feri pe animal de conditiile neplacute ale vremii si a uniformiza controlul climatului dinauntru. Inchiderile magnetice neautomate sigileaza ermetic pentru a asigura facturile scazute la energie.

Aproape toate sursele de carbohidrati contin si o cantitate de fibre.

Cum spune o veche zicală, eşti ceea ce mănânci. Acest lucru este valabil şi pentru cânii noştri. Un regim alimentar de calitate şi echilibrat va duce la avantaje evidente, cum ar fi o piele lucioasă şi netedă, un tonus muscular bun, ochi strălucitori şi vioi, precum şi o stare generală de sănătate.

Un regim alimentar bun sau prost se reflectă imediat în principalul organ al câinelui, pielea. Privindu-i blana, poţi deosebi cu uşurinţă un câine bine hrănit de unul căruia îi lipsesc elementele nutritive de bază sau nu consumă mâncare de calitate. Cea mai importantă cerinţă în regimul alimentar al unui câine este energia. Necesitatea reală de energie variază foarte mult de la un animal la altul, în funcţie de nivelul de activitate, vârstă şi alte nevoi fizice.

Hrana câinelui ar trebui să conţină proteine în proporţie de 15-34%. Valorile mici sunt acceptabile pentru Câinii Seniori de Oraş, iar valorile mari pentru cei în creştere şi căţelele ce alăptează. Studiile au arătat că există posibilitatea ca hrana cu un conţinut ridicat de proteine să nu fie cea mai indicată pentru căţeluşii ce se dezvoltă rapid din rasele mari şi rasele gigantice, precum şi rasele predispuse la displazie de şold sau alte afecţiuni ale scheletului. Încă o dată, cea mai bună cale de a judeca dacă oferiţi câinelui dumneavoastră suficientă energie şi nutrienţi este evaluarea înfăţişării sale, starea generală de sănătate, greutatea şi vitalitatea după ce a urmat un regim alimentar specific câteva luni.

Mâncare pentru câini disponibilă în comerţ

Aproximativ 8-30% din caloriile conţinute de mâncarea pentru câini ar trebui să provină din grăsimi, ideal ar fi ca grăsimea să fie de origine animală. Din moment ce grăsimea poate râncezi în timpul unei depozitări îndelungate a mâncării uscate sau în cutii, aceasta trebuie conservată. Conservanţii naturali ca vitamina E (tocoferol) şi rozmarinul sunt alternative ale conservanţilor chimici şi ar trebui să aibă prioritate. Totuşi, aveţi grijă, este posibil ca mâncarea conservată cu aceste substanţe naturale să nu aibă termen de valabilitate aşa de mare ca cea conservată cu substanţe chimice. Cumpăraţi cantitatea de mâncare pe care câinele o poate consuma într-un timp rezonabil şi întotdeauna achiziţionaţi mâncare de la comercianţi cu un profil bun pentru produs.

Ar trebui să alegeţi mâncare de calitate fără carne ca „produs secundar”. Industria alimentară pentru animalele de companie nu are restricţii atât de stricte ca industria alimentară umană, iar „produsele secundare” înseamnă uneori amestecul de părţi şi calitate  pe care nu aţi vrea să le consume câinele vostru. Din fericire, aveţi posibilitatea de a alege. Citiţi etichetele!

Mâncarea de calitate pentru câini, fie în cutii, fie uscată sau congelată, conţine o cantitate echilibrată de vitamine şi minerale pentru nevoia nutriţională a câinelui. Deşi costă mai mult decât celelalte alimente, nu conţine produse de umplutură ce nu pot fi digerate sau aditivi ce măresc cantitatea, acestea nu furnizează calorii. Câinii nu au nevoie de carbohidraţi în regimul lor alimentar. Totuşi, majoritatea alimentelor pentru câini îi conţin, în diferite procente (standardele oficiale permit valori până la 50%) şi cantităţile mici contribuie la reglarea funcţiilor digestive. Mâncarea premium pentru câini poate conţine mai mulţi nutrienţi ce pot fi absorbiţi de organism. Aceasta înseamnă că va mânca mai puţin şi se va simţi mai mulţumit, decât dacă va mânca alimente mai ieftine şi de calitate inferioară. De obicei, acest tip de mâncare  nu conţine coloranţi, sursă pentru majoritatea alergiilor produse de mâncarea pentru câini.

Avantajul comerţului cu mâncare premium pentru câini  este evident: beneficii pe termen lung,  pentru o blană netedă şi lucioasă, pe care câinele dumneavoastră o va avea în urma unei diete de câteva luni. Din moment ce aceste alimente sunt asimilate complet, veţi observa, de asemenea, o schimbare în bine la formarea de scaune mai mici şi mai puţină eliminare. Căutaţi produse pe etichetele cărora scrie dietă „completă şi echilibrată”,  ce „respectă sau depăşeşte cerinţele impuse de American Association of Feed Control Officials” sau cerinţele impuse de Consiliul Naţional al Cercetării.

Alternative pentru mâncarea câinilor

Observaţie importantă: Înainte de a începe orice dietă preparată în casă, discutaţi înainte cu veterinarul dumneavoastră, cu specialistul holistic în medicina animalelor de companie sau cu  un nutriţionist specializat nutriţia animalelor de companie.

În timp ce lumea foloseşte tehnologia de vârf şi devine din ce în ce mai „avansată”, se îndepărtează tot mai mult de natură. Mulţi oameni au realizat că secretul de a te menţine sănătos şi plin de energie este de multe ori natura, nu tehnologia. Pe măsură ce oamenii se întorc la remediile naturale şi la mâncare sănătoasă, au descoperit că şi câinii lor pot beneficia de diete naturale.

Deşi prepararea hranei pentru câinele dumneavoastră ar putea dura mai mult decât să deschizi o conservă sau o pungă, beneficiile asupra sănătăţii merită efortul. Folosirea alimentelor naturale puţin procesate, dă rezultate mai clare şi inconfundabile. Blana este lucioasă, iar muşchii sunt mai puternici şi supli. Alergiile şi alte boli pot să dispară ori să se amelioreze.

Când preparaţi mâncarea, este important să realizaţi corect echilibrul nutrienţilor. Nu este uşor. O cantitate prea mare sau prea mică de nutrienţi necesari (Vezi: Nutrienţi Necesari în această secţiune) pot face rău câinelui dumneavoastră. Sunt disponibile câteva cărţi ce tratează nutriţia naturală şi sănătatea (găsiţi lista la sfârşitul articolului).

Câinii domestici au evoluat din câinii sălbatici, al căror regim alimentar consta în prăzi mici, de exemplu mamifere mici şi păsări. Din punct de vedere biologic, corpul câinelui este făcut să mănânce carne crudă. Studiile au indicat că pentru o digestie mai bună, câinii ar trebui să mănânce carne crudă, nu preparată. Carnea crudă este o sursă importantă de aminoacizi. Deoarece câinii secretă suc gastric foarte acid, stomacul lor nu este sensibil ca stomacul oamenilor la anumite bacterii şi afecţiuni produse de carnea crudă. Totuşi, când folosiţi carne crudă în diete, este recomandat să cumpăraţi carnea din surse de încredere (de preferat carne fără steroizi) şi să sterilizaţi carnea cu extract din seminţe de grapefruit (vezi reţetele de mai jos). Întotdeauna folosiţi ingrediente de calitate superioară. Bucăţele ieftine de carne slabă, pui sau curcan, sunt foarte bune. Folosiţi diverse tipuri de carne. Dacă este posibil, folosiţi legume organice.

Grăsimea, de origine animală sau vegetală, este uşor de digerat şi nu este nevoie să fie preparată când hrăniţi câinele. Acizii graşi necesari nutriţiei canine pot fi obţinuţi din grăsimi vegetale, din moment ce câinii pot transforma acizii graşi esenţiali, acidul linoleic în acizi graşi esenţiali , acid arahidonic. Acidul arahidonic este prezent în stare naturală în grăsimea de origine animală.

Amidonul din legume trebuie preparat pentru a fi mai uşor de digerat. Câinii nu au nevoie de carbohidraţi în dieta lor, deoarece pot transforma proteinele în zahărul necesar menţinerii nivelului de zahăr din sânge. Totuşi, carhohidraţii digerabili furnizează o sursă de energie cu consum redus. Folosiţi cereale pentru binele câinelui dumneavoastră,pentru ca acesta să beneficieze de vitamine, minerale şi fibre.

Pentru a oferi câinelui dumneavoastră o dietă sănătoasă, digestibilă şi delicioasă, încercaţi următorul exemplu de meniu. Puteţi congela porţii pentru o masă. În funcţie de carnea folosită şi de cereale, această reţetă furnizează 22-30% proteine (carnea grasă, 22%, curcan, 30%):

§ 0,500kg carne crudă, slabă, tocată sau tăiată (pui, curcan, vită, miel, spate de pui tocat şi gâturi) sau organe crude tăiate (ficaţi de pui, inimi, potroace, inimi de curcan, ficat, potroace, ficat de vită, inimă, rinichi, ficat de miel, inimă, rinichi). Nu amestecaţi proteinele. De exemplu, folosiţi ficat de pui cu pui tocat, etc.

§Sterilizaţi carnea cu extract de grapefruit standard (disponibil la magazinele cu hrană naturală): Amestecaţi 4 picături de extract din seminţe de grapefruit în 226,79 grame apă purificată la fiecare kg de carne. Turnaţi peste carne şi amestecaţi.

§ 1cană de legume tocate preparate sau crude: orice amestec de dovlecei spălaţi cu atenţie, morcovi, igname, broccoli, dovleac galben, mazăre, porumb, fasole verde. De asemenea, puteţi folosi legume congelate, dar nu din conserve. Tocaţi-le, decongelate parţial, în dispozitivul de prelucrare a alimentelor.

§ 4căni de cereale preparate (2 căni nepreparate): rulou de ovăz, orez brun, cereale complete, fulgi de mei, etc. Turnaţi apă fierbinte pe fulgi, cereale pregătite rapid, ovăz. Pregătiţi celelalte cereale până devin foarte moi – adăugaţi apă. De asemenea, puteţi folosi resturi de cereale, orez, piure de cartofi, etc. rămase de la cina dumneavoastră!

§ 1 lingură de ulei vegetal

§ 1 lingură amestec de vitamine şi minerale (vezi mai jos)

§ 1/4 linguriţe vitamina C cu flavonoizi

§ 100 SI vitamine

§ Un strop de sare (sau 1/4 linguriţe sos de soia)

Amestecaţi-le. Adăugaţi destulă apă purificată sau supă de pui făcută în casă pentru a obţine o consistenţă uşor zemoasă.

Pentru a face amestecul de vitamine şi minerale:

§ 2 căni făină din oase (de preferat cu măduvă)

§ 2/3 căni cu drojdie de bere

§ 1/3 căni cu lecitină granule

§ 1/3 căni vareh pudră

Amestecaţi toate ingredientele. Păstraţi-le într-un recipient închis, în frigider.

Dacă nu vreţi să treceţi prin tot procesul de a pregăti mâncarea, dar doriţi să-i oferiţi câinelui o dietă mai sănătoasă, puteţi să daţi după hrana uscată de calitate premium sau să le amestecaţi următoarele:

§ 0,500 kg carne slabă, crudă, tăiată sau tocată (pui, curcan, vită, miel, inimă de vită) sau 3/4 căni brânză de vacă. Sterilizaţi carnea cu extract din seminţe de grapefruit standard cum a fost descris anterior.

§ 1/2 căni cu legume preparate sau crude şi tocate (opţional)

§ 1 1/2 linguri de ulei vegetal

§ 1 1/2 linguri Vitamin Mineral Mix (vezi reţeta mai sus)

§ 1/4 linguriţe vitamina C cu flavonoizi (opţional)

Cantitate: Rezultă 2 1/2 căni. Adăugaţi 1/4-1/3 căni deasupra la o cană cu hrană uscată. Observaţie: Pentru a păstra un regim alimentar echilibrat, este necesar să includeţi toate ingredientele necesare de mai sus.

Adresa de email :

A. Catelusii de aceeasi rasa cresc in ritmuri diferite in functie de varsta, iar catelusii de aceeasi varsta cresc in ritmuri diferite in functie de rasa.

Pentru a estima cat de mare va creste catelusul tau, foloseste graficul din partea dreapta. Gaseste varsta cainelui tau si apoi trage o linie dreapta, in sus, pana la valoarea greutatii sale. Apoi prelungeste cea mai apropiata linie curba sau du o linie imaginara pentru a afla cum va arata cand va avea 30 de luni. Citeste greutatea corespondenta pentru acea varsta. Aceasta va fi greutatea aproximativa pe care cainele tau o va avea cand va fi adult. Nu uita, este doar o estimare.

In general, un caine adult va cantari aproape dublu decat atunci cand avea 4 luni. Rasele gigant vor avea de doua ori mai multe kilograme decat aveau la 5 luni.

Imunitate Activa

Cand oamenii sau animalele sunt expuse la o boala organica, prin metode naturale sau vaccinuri organismul sau o parte a acestuia interactioneaza cu celulele sistemului imunitar. Aceste celule produc apoi anticorpi (molecule mari de proteine) care locuiesc in corpul animalului si care recunosc organismele straine si le distrug. Organismul activeaza celulele care pot omori in mod direct organismele cauzatoare de boli. Cand un individ are un sistem imunitar care il va proteja in mod eficient impotriva organismelor cauzatoare de boli, se spune ca are imunitate sau este imun la acele organisme. Atunci cand sistemul imunitar al unui animal dovedeste acea protectie, se numeste imunitate activa.

Imunitate pasiva

Atunci cand un animal primeste mecanisme de aparare de la alt animal (anticorpi si/sau limfocite), mai degraba decat si-ar folosi propriul sistem imunitar, se numeste imunitate pasiva. Exemplele de imunitate pasiva includ anticorpii primiti de un fat prin placenta, anticorpi pe care nou-nascutul ii primeste de la mama lui prin colostru, antivenin pentru tratarea muscaturilor de sarpe si transplant de maduva osoasa pentru inlocuirea limfocitelor. Un dezavantaj al imunitatii pasive este ca organismul animalului nu are abilitatea de a o reface (cu exceptia cazului in care se face transplant de maduva osoasa). Asa cum anticorpii pe care animalul ii primeste se distrug prin imbatranirea naturala, sau sunt utilizati pentru distrugerea organismelor cauzatoare de boli, corpul animalului nu ii poate inlocui. Cu toate acestea, in cazul imunitatii active, multi anticorpi sunt produsi ori de cate ori sistemul imunitar intra in contact cu acelasi organism de mai multe ori. Imunitatea activa se autotransmite. Imunitatea pasiva nu.

Doua tipuri de imunitate pasiva protejeaza cateii tineri. Toti anticorpii proveniti de la mama lor, fie prin sange sau colostru (primul lapte), se numesc anticorpi materni. Trebuie notat ca puiul va primi numai anticorpii pentru bolile impotriva carora mama a fost recent vaccinata sau la care a fost expusa recent. Un exemplu, o catea care nu a fost vaccinata impotriva sau nu a fost expusa parvovirozei, nu i-ar putea da catelului ei anticorpi impotriva acestei boli. Acel catel ar fi susceptibil dezvoltarii unei infectii cu parpovirus.

Imunitatea pasiva In Utero (prin placenta) se refera la faptul ca,  in unele specii, anticorpii de protectie trec prin placenta (organul prin care un fetus este conectat cu mama sa) din sangele mamei in fat in timp ce animalul nenascut este inca in uter. Prin urmare, un animal tanar, este protejat in momentul nasterii. Are imunitate pentru a se proteja impotriva bolilor pe care le-ar putea contacta inainte ca sistemul sau imunitar sa devina functional.

Imunitatea pasiva prin Colostru presupune ca pisicile si cainii, ca multe alte mamifere, trec majoritatea anticorpilor de la mama la fat prin colostru. Definit ca si fluxul de lapte din primele 24 ore de dupa nastere, colostrul este un amestec foarte concentrat de molecule proteinice de anticorpi, vitamine, electroliti si nutrienti.

Catelul absoarbe acesti anticorpi in sangele sau prin peretele intestinal. Absorbtia acestor mari molecule proteinice neschimbate in peretele intestinal este una dintre particularitatile nou-nascutilor. Ca animale mature, sistemul lor digestiv produce hidroliza moleculelor proteinice. Acesta este un proces in care o molecula de apa este adaugata unei molecule proteinice, spargand-o in mai multe sectiuni. Cateii nou-nascuti, prin intermediul unui proces pe care nu il putem intelege in totalitate, sunt capabili sa absoarba anticorpi neschimbati. Acest lucru este important deoarece, in cazul in care are loc hidroliza anticorpilor, iar acestia sunt sparti in bucatele mici, anticorpii isi pierd capacitatea de a distruge bacteriile si virusii. De obicei, inainte ca un catel sa implineasca varsta de o zi, isi pierde capacitatea de absorbtie si toate proteinele mari sunt supuse hidrolizei. Prin urmare, chiar daca mama continua sa produca anticorpi colostral, acestia ar fi distrusi si nu ar putea oferi protectie tanarului animal. Protectia cu anticorpii din colostru este prezenta in fluxul de lapte doar in primele 24 ore.

Este important sa clarificam un punct de vedere adesea inteles gresit. Asa cum am mentionat, protectia prin colostru este oferita de fluxul de lapte doar in primele 24 ore, iar nou-nascutii pot castiga aceasta imunitate daca sunt alaptati in acea perioada si daca au mai putin de o zi. Dupa aceea, nu conteaza cat de mult sau de putin sunt alaptati, ei nu vor mai primi anticorpi.

Multi crescatori si proprietari de animale considera ca atata timp cat catelul este alaptat, el primeste mai multa protectie. Gresit. Altii cred ca permitand cateilor mai in varsta sa se alapteze de la o femela care abia a facut pui, acei catei vor primi din nou doza de anticorpi. Gresit din nou. Amintiti-va,                  nou-nascutii nu pot absorbi anticorpi dupa ce tractul lor digestiv si-a pierdut capacitatea de a absorbi molecule mari neschimbate de proteine. Toata protectia pe care animalul o are este cea primita in prima zi de viata. Mai tarziu, putem suplimenta aceasta protectie doar prin vaccinuri.

Nivelul si durata protectiei oferite de colostru

Nivelul imunoglobulinelor (anticorpi) care sunt prezenti in lapte este direct proportional cu nivelul anticorpilor avuti de mama. Nou-nascutii care au baut lapte cu continut ridicat de anticorpi sunt capabili sa absoarba mai multi anticorpi si, prin urmare, au concentratii mai mari in sange. Deoarece moleculele de proteine se descompun incet si la niveluri diferite, nou-nascutii care incep cu niveluri ridicate de molecule de colostru sunt protejati perioade mai lungi de timp. Acest lucru explica de ce dorim mereu sa ne asiguram daca acea catea are nivel ridicat de  anticorpi inainte de reproducere, deoarece ea va fi in masura sa ofere mai multa protectie cateilor ei. Cateii vor avea in acest fel mai multa protectia pentru perioade mai lungi de timp impotriva acelor boli pentru care de obicei se recurge la vaccinare: boala Carre, parvovirus canin si coronavirus canin.

Cand este cazul sa intervenim in imunizarea cateilor?

Varsta la care cateii pot efectiv sa fie imunizati este proportionala cu nivelul protectiei oferita de anticorpii primiti de la mama. Nivelul ridicat al anticorpilor materni prezenti in sangele animalelor tinere blocheaza eficacitatea unui vaccin. Cand anticorpii materni scad la un nivel suficient de scazut in corpul animalelor, imunitatea (protectia fata de boala) poate fi produsa prin vaccinare.

Anticorpii materni in general circula in sangele nou-nascutilor pentru un numar de saptamani. Este o perioada de la cateva zile la cateva saptamani in care anticorpii materni sunt foarte scazuti pentru a oferi protectie impotriva bolii, dar prea ridicati pentru a permite eficienta unui vaccin. Aceasta perioada se numeste perioada de sensibilitate. Acesta este momentul cand, chiar daca animalul este vaccinat, el poate totusi contracta boala.

Lungimea si durata acestei perioade de sensibilitate este diferita de la un individ la altul. Un studiu efectuat pe catei diferiti a aratat ca varsta la care acestia sunt capabili sa raspunda la un vaccin si sa dezvolte protectie (sa devina imunizati) acopera o perioada mai mare de timp. La sase saptamani, 25% dintre catei pot fi imunizati. La 9 saptamani, 40% dintre catei sunt capabili sa raspunda la vaccin si sa fie protejati. Numarul creste la 60% la 16 saptamani, iar dupa 18 saptamani, 95% dintre catei pot fi imunizati.

Dupa cum puteti vedea, este chiar imposibila de determinat momentul in care, in prezenta imunitatii pasive, un animal poate fi vaccinat. Sunt foarte multe variabile. Chiar daca i-am supune la teste de sange, fiecare animal ar avea probabil sensibilitate diferita. Unele animale au absorbit prea multi anticorpi, la unele anticorpii s-au spart mai devreme decat la altele, sau unele au utilizat o parte din anticorpi daca au intalnit bacterii daunatoare sau virusi. In plus, un animal tanar poate avea un nivel ridicat de anticorpi pentru o boala, dar insuficienti pentru alta.

Vestea bune este ca se fac progrese in incercarea de a proteja cat mai mult viata cateilor tineri. Unele dintre vaccinurile noi pot stimula imunitatea activa la animalele tinere chiar si cand anticorpii materni sunt prezenti. Prin imbunatatirea vaccinurilor, speram sa fim capabili sa protejam cateii pe perioada timpurie a vietii lor.

Alte functii ale colostrului

Fara a primi cantitati mari de colostru, sansele unui nou-nascut de a supravietui sunt mult reduse. Nu este doar o sursa de protectie sau nutritie, este la fel de important si in mentinerea nivelului fluidelor din organismul animalului tanar. Pentru a functiona corect, sistemul cardiovascular (inima si sistemul sanguin) au nevoie de un volum ridicat de fluide. Nou nascutii sunt hidratati atunci cand membranele lor mucoase, cum ar fi gingiile, sunt umede. Apa reprezinta 75-80% din greutatea unui nou-nascut. Deshidratarea este o afectiune grava la pui.

Asadar, este foarte important ca puii sa primeasca colostru in primele 24 ore de viata. Acesta ofera protectie, nutrienti, vitamine, precum si fluide pentru animale. Asigurandu-va ca un nou-nascut primeste colostru, ii dati un start bun in drumul spre o viata fericita si sanatoasa.

Un ham este folosit deseori în combinaţie cu o zgardă, reprezentând şi o alternativă pentru lesă. În vreme ce zgarda înconjoară numai gâtul, hamurile fac o buclă în jurul torsului, aduc astfel un plus de rezistenţă şi control. Designul permite distribuţia forţelor astfel încât să se evite sufocarea, iar câinele nu se poate strecura cu asa uşurinţă dintr-un ham cum ar reuşi să o facă dintr-o zgardă normală. Folosirea hamului este din ce în ce mai populară, mai ales în cazul stăpânilor de câini din rase de talie mică.

Găicile de pe hainele de câini, ce permit ataşarea hamurilor, reprezintă una dintre ajustările recente în industria accesoriilor pentru animale de companie, care rezultă din folosirea din ce în ce mai mare a acestei alternative la lesă.
Câinii utilitari pot purta deseori ham dacă slujba lor constă în ghidarea sau oferirea de mobilitate fizică pentru o persoană cu nevoi speciale. În general, hamul are un mâner de care să fie apucat, astfel încât să confere un plus de control stăpânului, iar câinelui mai mult confort, mulţumită platcutei de pe piept. Soliditatea fiecarui tip de ham diferă în funcţie de destinaţie: de la hamuri pentru câini care doar direcţionează, până la cei care tractează practic un cărucior cu rotile.

Hamurile pentru câinii de tracţiune variază în funcţie de scopul în care sunt folosite animalele: transport sau cursă. Întâlnim trei mari categorii: hamul pentru transport, hamul cu spate în H şi hamul cu spate în X. Sporturile cu câini sunt în dezvoltare şi, astfel, tot mai multe tipuri de hamuri apar, precum cele cu spate în Y, de protecţie ori de distanţă.

Hamul pentru transport este adeseori unul cu spate în H, cuo bandă lată peste piept şi uneori captuşeală suplimentară. Construcţia distribuie greutatea de-a lungul pieptului şi peste umeri, dată fiind anvergura zonei. Este creat special pentru a micşora efortul câinelui de a tracta greutăţi.

Hamurile de curse sunt de cele mai multe ori mai uşoare şi mai scurte decât cele pentru tracţiune. Hamul cu spate în X îşi trage numele de la curelele care formează un X pe spatele câinelui. Este folosit mai frecvent decât cel cu spate în H, iar versiunile sale mai scurte care se întind mai mult pe corpul câinelui câstigand din ce în ce mai multă popularitate.

Anatomie

Nervul radial este cel mai lung nerv situat în la  membrul din faţă şi este responsabil pentru mobilitatea cotului, a încheieturii şi a degetelor (ghearelor). În plus, acest nerv este cel ce asigură senzaţiile în partea superioară şi inferioară a membrului. Nervul radial începe din partea superioară a membrului din faţă, dintr-o legătură de nervi (numită „plex brahial”). Nervii care  formează această legătură provin din coloana vertebrală, din zona gâtului. Nervul radial se întinde de la plexul brahial, pe sub partea superioară a membrului din faţă, după care trece deasupra cotului. Din acest punct, nervul radial pătrunde şi se ramifică în muşchii din partea inferioară a membrului şi se termină în labă.

Leziunea nervului

Când nervul radial este lezat, membrul din faţă paralizează. Severitatea simptomelor depinde de cât de tare este afectat nervul radial şi în ce parte a membrului a fost acesta lezat. Traumatismul membrului deasupra cotului, unde nervul este aproape de suprafaţă, este o cauză des întâlnită de paralizie. Alte cauze pot fi întinderea excesivă a plexului brahial (cauza comună fiind tragerea membrului departe de corp) sau prezenţa unei tumori la sau în jurul acestuia.

Semne ale paraliziei nervului radial

Câinii şi pisicile cu paralizie la nervul radial îşi pierd abilitatea de a-şi controla tricepşii şi muşchii care întind membrul din faţă: din acest motiv nu vor putea să întindă cotul sau partea inferioară a membrului, astfel acesta va rămâne îndoit. Rezultatul este un membru care nu poate sta drept sau nu poate suporta greutatea, partea superioară a labei atârnând deseori pe jos sol. În plus, senzaţiile din partea superioară a membrului din faţă pot fi reduse sau chiar absente.

Prognostic

DiaPrognosticul pentru câinii şi pisicile cu paralizie la nervul radial depinde de cât de întinsă este leziunea nervului. Nervii sunt asemănători unor fire ce transportă electricitatea într-o casă. Fibrele nervilor, sau axonii, sunt ca firele şi tocul nervilor este ca acoperământul firelor. Sunt trei niveluri de leziune asociate cu nervii, depinzând de cât de tare este afectat nervul.  Gravitatea leziunii va ajuta în determinarea diagnosticului.

-         Neuropraxia:  nervul îşi pierde funcţiile temporar, fără leziune anatomică. Astfel de leziuni se pot vindeca, asemănător legării unor fire.

-         Axonotmesis: ruperea unor fibre nervoase axonului care este urmata de distrugerea nervului dincolo de punctul de ruptura în interiorul unui înveliş protector intact. De exemplu împletitura unui fir se rupe în interiorul cablului. Acest tip de leziune este cauzată de cele mai multe ori de ciupit, strivit sau de presiune indelungată. DiaPrognosticul unui astfel de tip de leziune este  relativ. Poate dura de la săptămâni la luni până la remedierea completă. Fibrele nervoase se regenereaza cu aproximativ 1 mm pe zi. Dacă dinstanţa dintre capetele rupturii nu este prea mare iar acoperământul este intact, asigurând spaţiu creşterii fibrelor, există o şsansă ca nervul să crească se refaca la loc şi să asigure membrului o funcţiune aproape de cea normală.

-         Neurotmesis: leziune completă a nervului, a fibrelor nervoase şi a învelişului protector a nervilor periferici, caracterizata prin intreruperea continuitatii anatomice. Cum ai tăia un fir în două bucăţi. Dia Prognosticul pentru recuperarea acestui membru este dificil. Orice recuperare a funcţiei este prea puţin probabilă.

Întinderea leziunii poate fi determinată în timpul unui examenării veterinare a membrului afectat. Dacă animalul simte durere (lucru demonstrat de obicei prin ciupitul unui deget, animalul reatrăgându-şi membrul ca răspuns), atunci este o şansă ca membrul să revină la funcţiile normale, deoarece aceasta demonstrează că unele fibre nervoase sunt intacte. De obicei, dacă nu se sesizează nici o durere internă, înseamnă a fost secţionat afectat în întregime. În acest caz, şansele ca membrul să revină la funcţiile normale sunt foarte slabe.

Tratament si indicaţii

Este foarte important să protejaţi membrul afectat în perioada de recuperare. Din cauza faptului că pisica sau câinele nu-şi poate mişca membrul, îşi poate răni partea inferioară a acestuia, în special laba, tragând-o pe jos. Când muşchii îşi pierd conexiunile nervoase, încep să se atrofieze sau sa slăbească, de obicei după 5 zile. Fizioterapia poate fi folositoare în menţinerea circulaţiei sângelui în muşchii atrofiaţi. Dacă nervii lezaţi încep să creasc la loc se regenereze, animalul poate avea nişte senzaţii anormale din cauza membrului afectat. Această stare se numeşte paraesthesia parestezia. Senzaţiile anormale pot duce la mutilarea membrului, În acest caz, amputarea se ia în considerare, dacă procesul nu poate fi controlat.

Leziunile nervilor sunt foarte misterioase. Poate fi foarte dificil să prezici dacă funcţiile sale vor reveni la normal. Aşadar este foarte important să se determine lungimea gravitatea leziunii. Dacă învelişul protector al fibrelor nervoase încă este intact, atunci este o sansă ca membrul să revină la funcţiile normale. În aceste cazuri, timpul şi îngrijirea corectă sunt cele mai bune opţiuni.

Hrănirea în primele zile

În primele zile de la aducerea căţeluşului acasă, este o idee bună continuarea hrănirii sale cu acelaşi tip şi marcă de mâncare pentru căţei, şi folosirea aceluiaşi program de hrănire folosit pentru acesta înainte de a-l aduce la dumneavoastra. Apoi puteţi începe, pas cu pas, să folosiţi mâncarea pe care aţi ales-o pe baza informaţiilor primite de la crescător şi de la veterinar. Schimbarea alimentaţiei unui animal de companie trebuie realizată treptat, pentru a preveni indispoziţia intestinală. Prin “treptat” se va înţelege trecerea, pe parcursul a 7-10 zile, de la hrănirea 100% cu alimentul anterior la hrănirea 100% cu noul aliment. De exemplu, realizaţi un amestec ce conţine 25% din noul aliment şi 75% din vechiul aliment şi hrăniţi-l cu acesta pentru câteva zile. Apoi, faceţi un amestec în proporţie de 50-50 pentru câteva zile, apoi 75% aliment nou şi 25% aliment anterior, tot pentru câteva zile. Apoi veţi putea începe alimentarea cu 100% din noul aliment. În cazul în care, în orice moment al trecerii, căţeluşul începe să regurgiteze, sau are scaune moi, ori pare constipat, încetiniţi procesul de schimbare al alimentului.

Tip de alimente

Există trei forme de alimente pentru câini produse pentru vânzare : hrană uscată, semi-umedă (ambalaje sigilate) şi hrană umedă (conserve). Majoritatea dresorilor şi veterinarilor recomandă mâncarea uscată. Noi recomandăm foarte rar produse conservate sau semi-umede. Alimentele conservate au de obicei un conţinut mai ridicat de grăsime şi de obicei 80-83% apă. Aceste caracteristici le fac mai scumpe dacă stoarceţi cele 4/5 superioare ale conservei. Alimentele semi-umede conţin aprox. 55% apă şi folosesc niveluri ridicate de sare sau zahăr pentru conservare. Din nou, plătiţi prea mult pentru apa din alimente, iar căţeluşii nu au nevoie de sare şi zahăr. Alimentele uscate conţin numai între 9 şi 11% apă, şi sunt realizate din aceleaşi produse de calitate ca şi celelalte tipuri. Ele sunt mai economice, mai uşor de folosit, şi după părerea mea, mai bune pentru câinele dumneavoastra.

Probabil avantajul cel mai important al folosirii alimentelor uscate şi servirea acestora ca atare este reprezentat de acţiunea abrazivă a consumului acestora, având o acţiune benefică asupra gingiilor şi dinţilor câinelui. Câinii care consumă în mod constant oricare dintre tipurile de alimente înmuiate dezvoltă mai adesea probleme dentare, de la tartru şi acumulare de placă, la abcese, pierderi dentare şi afecţiuni ale gingiilor. Oricare sau toate aceste afecţiuni cauzează o respiraţie urât-mirositoare. În plus, hrana uscată este mai uşor de depozitat, mai ieftină decât alternativele sale, mai convenabil de servit, mai gustoasă şi are un miros mai slab.

În ceea ce priveşte hrana pentru câini, în general primiţi ceea ce plătiţi. Mărcile economice sunt ieftine şi alimentul este realizat din cele mai ieftine ingrediente disponibile. Astfel, valorile sale energetice sunt mai scăzute şi, mai important, sunt folosite proteine cu un grad mai scăzut, mai greu digerabile, ceea ce însemnă că majoritatea alimentului trece direct prin sistemul digestiv al câinelui fără a fi absorbit. Mărcile „Premium”, care le includ pe cele clasificate ca fiind „Super Premium” şi „Performance”, folosesc ingrediente de calitate mai ridicată, din surse cu valori biologice mai ridicate. Deoarece ingredientele de calitate mai bună înseamnă un coeficient mai ridicat de digerare, căţeluşul dvs. nu trebuie să consume foarte mult şi astfel se vor produce mai puţine materii fecale (ceea ce înseamnă mai puţin de curăţit în curte). Mărcile obişnuite, după cum puteţi bănui şi dumneavostra, se clasează undeva în mijloc.

Reţineţi, informaţiile de pe spatele pungii de hrană pentru câini nu sunt complete, nefiind incluse informaţii importante, cum ar fi procentul de digerare – cât de mult aliment va folosi de fapt corpul căţeluşului. Discutaţi cu medicul veterinar, pentru a putea alege cea mai bună hrană pentru câinele dvs.

Nu hrăniţi câinele cu resturi de la masă

Lucrul care ne displace mai mult decât hrana conservată sau pre-umezită sunt resturile de la masă. Insistăm în a vă recomanda să nu începeţi niciodată să oferiţi câinelui resturi de la masă, deoarece odată început acest obicei, este foarte greu de dezvăţat. Majoritatea nutriţioniştilor consideră că un câine care este hrănit cu un aliment uscat preparat din ingrediente de calitate este, din punct de vedere nutriţional, mai bine hrănit decât stăpânul său. Acest lucru a fost demonstrat prin multe studii. Resturile de la masă conţin de obicei mai multe calorii şi în mod sigur nu sunt echilibrate. Nici nu sunt fortificate cu vitaminele şi mineralele de care au nevoie câinii.

Căţeluşilor nu ar trebui să li se dea resturi de la masă, deoarece tractul lor digestiv nu este complet dezvoltat şi aceste resturi le pot cauza diaree sau alte probleme gastrointestinale. Resturile de la masă îi satură, dar nu le oferă agenţii nutritivi pe care îi necesită corpurile lor aflate în dezvoltare. Hrănirea de la masă îi învaţă obiceiul prost de a cerşi, acest lucru făcând pentru dvs. mai dificil dresajul.

Laptele de vacă poate cauza probleme

Laptele de vacă conţine lactoza din zahăr. Câinii nu au enzima lactază care este necesară digerării acestuia. Acesta este motivul pentru care adesea dezvoltă diaree sau scaune moi când li se oferă lapte. Majoritatea oamenilor produc această enzimă digestivă. Se spune, despre cei care nu o produc, că suferă de intoleranţă la produsele lactate. Câinii nu au nevoie de lapte proaspăt.

Program de hrănire

Programul de hrănire al căţeluşului va fi oarecum dictat de programul dumneavostra personal. Nu vrem să lăsăm mâncarea în bolul acestuia pentru ca el să o poată consuma când doreşte. Va trebui să fiţi de faţă la hrănire, deoarece doriţi ca şi căţeluşul, cât şi întregul său corp, să fie pe un program stabil. Acest lucru se va realiza cel mai bine prin hrănirea căţeluşului cu alimentul pe care acesta îl consumă la ore specifice, în cadrul unui program specific. Căţeluşii sub vârsta de şase luni ar trebui hrăniţi de trei ori pe zi; după 6 luni, ei pot fi hrăniţi şi numai de două ori pe zi.

Fiind hrănit după un program fix, câinele va avea nevoile fiziologice după un program mai bine stabilit, şi va face dresajul domestic mai uşor şi mai rapid.

Obişnuiţi-vă să lăsaţi căţeluşul liniştit pentru o perioadă, după ce l-aţi hrănit. Nu permiteţi copiilor să se hârjonească şi să se joace cu el timp de o oră, o oră şi jumătate după ce acesta a mâncat. Nerespectarea acestui sfat poate duce la deranjări ale stomacului şi poate avea uneori consecinţe grave. Cu toate acestea, este posibil ca şi căţeluşul să aibă nevoi fiziologice.

Cantitatea ce trebuie oferită

Cantitatea oferită la fiecare masă nu ar trebui niciodată stabilită conform instrucţiunilor de pe spatele pungii cu hrană pentru căţei. Informaţiile respective reprezintă un bun punct de început, însă din experienţa noastră, mulţi căţeluşi necesită o cantitate mai mică decât cea indicată pe pungă, iar alţii pot necesita o cantitate mai mare. Ajustaţi cantitatea pe care i-o oferiţi, pentru a vă menţine căţeluşul la greutatea optimă. Veterinarul dvs. vă poate ajuta să determinaţi cantitatea potrivită care trebuie oferită. Reţineţi: oferiţi-i câinelui apă odată cu masa, sau imediat după aceasta.

Una dintre cele mai des întâlnite motive de îngrijorare pe care veterinarii le aud de la posesorii de câini, în special cei care deţin animale mai tinere de 18 luni, este faptul că acestea nu mănâncă niciodată destul. Posesorii consideră că animalul nu creşte în greutate sau în volum atât de rapid pe cât aceştia consideră că ar trebui. Ei sunt tentaţi să încurajeze într-un fel animalul de companie să mănânce mai mult. Nu faceţi acest lucru. Ratele de creştere şi apetiturile animalelor tinere aflate pe o dietă cu hrană de calitate sunt în primul rând determinate de către genele acestora. Nu încercaţi să vă faceţi câinele să crească mai repede decât ar trebui sau să ajungă ceva ce acesta nu este. Acest lucru va cauza numai probleme. Creşterea accelerată în mod artificial duce la tulburări la nivelul oaselor şi încheieturilor. Hrăniţi-i cu cantitatea pe care aceştia o doresc şi permiteţi-le corpurilor acestora să le dicteze nevoile.

Bunătăţi

Bunătăţile vor trebui să se limiteze la 10% din aportul de calorii al căţeluşului dumneavoastra (care nu este mult la rasele pitice). Hrana pentru căţei este unica sa sursă de agenţi nutritivi de care acesta are nevoie, astfel încât nu îl “îmbuibaţi” cu bunătăţi înainte de masă.

Bunătăţile crocante masticabile îl distrează pe căţeluşul dvs. şi îmbunătăţesc sănătatea dentară, prin exersarea gingiilor şi curăţirea dinţilor. De asemenea, satisfac şi nevoia de a ronţăi la căţeluşii cărora le ies dinţii.

Bunătăţile pot fi folosite pe parcursul dresajului, pentru a recompensa un comportament adecvat, însă aveţi grijă să nu exageraţi.

Apa

Este posibil să observaţi la căţeluş că acesta consumă cantităţi mari de apă. Acesta are nevoie de apă şi nu poate fi lipsit de aceasta. Un câine sau o pisică îşi poate pierde aproape toată grăsimea corporală şi jumătate din masa proteică (muşchi), şi cu toate acestea va supravieţui. Cu toate acestea, dacă acelaşi animal îşi pierde 15% din apa din organism, el va muri. Apa este cel mai important agent nutritiv dintre toţi.

Câinii de orice vârstă care consumă hrană uscată vor avea nevoie de apă pentru a rehidrata acest aliment în stomac, în vederea digestiei. De asemenea, căţeluşii au nevoie de mai multă apă/kg decât adulţii deoarece ei sunt în creştere. Creşterea se realizează printr-un metabolism foarte activ la nivel celular. Aceste procese produc multe deşeuri şi produse derivate, care se excretă în sânge. Este nevoie de multă apă pentru transportarea acestor substanţe şi pentru eliminarea lor prin rinichi. Este bine să programaţi ora la care căţeluşul dumneavoastra bea apă, însă trebuie să îi permiteţi, zilnic, să consume cât doreşte şi cât are nevoie.

Este important să-i oferiţi apă proaspătă. Agenţii patogeni şi maladiile, cum ar fi leptospiroza, giardia, E.coli şi Criptosporidium pot fi transmise prin sursele de apă contaminate. Oferirea apei curate reduce în mare parte riscul de îmbolnăvire, astfel animalul dvs. de companie va fi fericit şi sănătos.

Ce putem face? Nu doresti sa-i refuzi cainelui iubirea, atentia si rasplata pentru loialitatea pe care ne-o arata prietenul nostru. Nici nu trebuie, rasplateste-l cu alternative sanatoase.

Are cainele meu cateva kilograme in plus sau este obez?

Exista o cale rapida pentru a vedea daca cainele nostru are nevoie de o schimbare de stil de viata. Poti  gasi cu usurinta coastele catelului sau trebuie sa le cauti atent? Daca nu le identifici repede, inseamna ca ai un caine care are cateva kilograme in plus. In momentul in care afli acest lucru, nu te simti ofensat, acest fapt se intampla tuturor, chiar daca avem cele mai bune intentii. De aceea, foloseste informatiile pe care le vom prezenta pentru a-l face pe caine sa se simta confortabil, sanatos si plin de viata.

Obezitatea, chiar si la caini de altfel sanatosi, este responsabila pentru crize cardiace, atacuri de cord, cancer, diabet, constipatie si scaderea imunitatii organismului. Cainii obezi sunt susceptibili la artrita, hipertensiune, se dezvolta probleme ale pielii si probleme ale coloanei. Din cauza riscului mare de aparitie a acestor boli, acesti caini traiesc mult mai putin. Si toate acestea, nu putem rezista sa nu-l indopam pe Grivei, un sac fara fund, cu tot ceea ce avem bun pe masa in numele iubirii ce i-o purtam sau al vinovatiei.

Cainii sunt considerati supraponderali daca au cu 10% mai mult decat greutatea lor ideala si obezi daca au cu 20% mai multe kilograme. Chiar daca eziti sa-ti numesti cainele drag “obez” si traiesti cu impresia ca este fericit asa cum este el, hai sa analizam calitatea stilului sau de viata. Normal, el iti arata ca este recunoscator pentru deliciile cu care il tratezi, dar poti raspunde cu “Da” la intrebarile urmatoare?

• Se clatina ca o rata in loc sa paseasca ca un “calut”?
• Este letargic?
• Oboseste repede atunci cand alearga sau se joaca?
• Ramane usor fara suflare?
• Are pernite de grasime pe spate, gat sau umeri?

Verificarea rapida a obezitatii se poate face prin mai multe metode:

1. Cainii de rasa au anumite standarde care indica greutatea si inaltimea ideale. Se incadreaza cainele tau in aceste criterii? (Pentru informatii, verifica site-uri specializate in rase de caini).
2. In cazul unei rase mixte, cauta un stardard de greutate si inaltime al unei rase care este comparabila cu talia cainelui tau. Masoara inaltimea cainelui de la greaban pana la nivelul solului. Compara valoarea aceasta cu cea mai apropiata a unui caine de rasa.
3. Pentru cantarirea cainelui, ia-l in brate si urca-te pe cantarul de baie. Fa diferenta intre greutatea ta si cea cu el in brate. Daca este prea mare pentru a-l tine in brate sau a-l cantari acasa, verifica-i greutatea a cabinetul veterinarului. Compara greutatea sa cu cea a standardului rasei sau cu cea mai apropiata de acest standard.
4. Stai deasupra cainelui. Ar trebui sa observi zona de ingustare a pelvisului, talia. Privit din profil, abdomenul trebuie sa se curbeze. Pentru rasele cu par lung, foloseste mainile pentru a face aceasta verificare.
5. Ar trebui sa-i gasesti cu usurinta coastele. Nu ar trebui sa le si vezi! Desi in unele cazuri obezitatea este favorizata de scaderea activitatii glandei tiroide, de cele mai multe ori este cauzata de mancatul in exces si lipsa activitatii fizice.

Ce ar trebui sa fac?

Intotdeauna faceti cainelui un control la medicului veterinar inainte de orice schimbare radicala a dietei. Dupa cum am mentionat mai sus, intr-un anumit numar de cazuri, obezitatea este provocata de dereglarea glandei tiroide. Deci, trebuie verificati toti factorii potentiali inainte de a lua o decizie.

Daca veterinarul este de acord cu planul tau de modificare a dietei si a orelor de sport, atunci prima creatura care are nevoie de schimbare esti chiar tu! Vei fi nevoit sa ai o atitudine detasata, cruda. Nu chiar, dar asa vei parea cand saracul Grivei, “flamand”, te va implora cu ochii mari, inlacrimati! Trebuie sa ramai sus pe baricade, ferm in convingeri. Adu-ti aminte ca daca greutatea cainelui se apropie de cea normala, atunci sanatatea si calitatea vietii sale vor fi mult mai bune. Si astfel te vei bucura mai mult de compania catelului iubit!

Pastreaza-ti in minte imaginile cand dragul tau catel zburda fericit prin parc, fara sa raspire greu, si rezista eroic in fata incercarilor pe care acesta le face ca sa te simti vinovat ca nu-ti imparti portia cu el sau ca nu-l lasi sa pape dupa pofta sufletelului sau. Dupa cum stii, cainii pot manipula, la fel de bine cum sunt adorabili si incantatori. Dar oare cine stapanul casei?

Schimbarea dietei cainelui

Dieta reprezinta factorul esential intr-un stil de viata sanatos, inclusiv in cel al cainilor. Cainii au, de asemenea, diferite nevoi legate de sanatate si daca medicul veterinar recomanda o noua dieta, asculta ceea ce zice si fa modificarile corespunzatoare. Aditional, urmatoarele sfaturi te vor ajuta sa pui ma usor in aplicare sfaturile veterinarului.

• Nu hrani fara masura un caine gras, de exemplu, nu-i lasa mancare cat sa rontaie o zi intreaga, ci imparte mancarea in portii egale.
• Nu mai adauga mancare in castron dupa 15 minute pentru fiecare portie.
• Ia in considerare aproximarile unei portii pentru un caine adult dupa cutiile de mancare si sacii de mancare uscata, in functie de activitatea fizica si metabolismul cainelui.
• Nu-l lasa pe Grivei in camera unde prepari mancare si mananci. Inchide usa sau inchide-l in cusca, astfel incat sa rezisti tentatiei de a-i da ceva bun si pufoseniei cu ochi umezi.
• Nu-i mai da resturile de la masa si diferite gustarele. Poti eventual sa-i amesteci bucatele de pui sau vita in mancarea lui. Trebuie sa ai in vedere ca aceste gustarele sa reprezinta un procentaj mult mai mic decat al meselor zilnice, nu sa substituie o masa obisnuita.
• Asigura-te ca toti membrii familiei inteleg nevoia unei schimbari in dieta cainelui. Toate eforturile tale nu vor fi in zadar, daca ceilalti nu ii mai vor furisa cainelui gustari. Ai grija sa nu fure mancare din mana copiilor.
• Muta mancarea in locuri unde nu va avea acces.
• Hraneste-l in alta locatie (o alta camera), nu laolalta cu celelalte animale, pentru a nu le fura mancarea. Ii vei permite sa iasa, dupa ce restul au terminat mancarea din castroane si te-ai asigurat ca nu au ramas resturi.
• Daca te intrebi de unde au aparut kilogramele in plus, tine cont de toate gustarile dintr-o zi. In special la cainii de talie mica, sedentari, chiar si niste gustari mici il pot “ajuta” sa depuna mai multa grasime decat este necesar.
• Adauga mai multe legume in alimentatia catelului, mai ales ca acestea au calorii putine. Este de preferat sa se evite ceapa.
• Daca schimbi felul de mancare cu unul care respecta noua dieta, iar cainele refuza sa manance, poti sa amesteci, la inceput, ¼ din felul nou cu ¾ din cel obisnuit. Apoi cresti cantitatea din noul fel de mancare.
• Daca refuza sa manance, il poti pune sa “tina” post negru pentru o zi sau doua. Bineinteles, discutam despre aceasta metoda extrema numai in cazul unui caine sanatos. In momentul in care, Grivei continua sa faca greva foamei deoarece nu-i place noua mancare (chiar si amestecata cu vechiul fel), lasa-i pe jos 1-2 linguri din mancarea amestecata pentru 15-20 de minute si apoi ia-o. In general, dupa o zi sau doua va ceda (e drept, va trebui sa te prefaci ca nu auzi latratul care te acuza de cruzime) si va manca din mancare de dieta.
• Redu portiile pentru o perioada de 2 saptamani.
• Poti incerca sa-i oferi ca si gustare bucatele de legume crude sau fructe, mai ales daca ii plac dulciurile.
• Nu uita sa-i asiguri multa apa proaspata! Pentru a obtine cele mai bune rezultate, combina dieta cu un program de exercitii. Astfel vei avea alaturi un prieten cu mustati sanatos si plin de viata!

Exercitiul fizic – la sfarsit de poveste

Pe langa o dieta speciala, este de mare importanta si exercitiul fizic. Tu si cainele tau va puteti bucura de plimbari prelungite si nu numai. Cainii adora sa se joaca si, mai ales, sa se joace cu voi. Puteti creste  gradual intensitatea antrenamentelor, dar atentie sa nu exagerati! Discutati cu medicul veterinar si stabiliti care exercitii ar fi cele mai potrivite pentru cainele vostru. Astfel petreceti momente placute in compania cainelui vostru din care beneficiati amandoi.

Raspuns: Sterilizarea si castrarea schimba intradevar metabolismul animalelor de companie, asa ca, in majoritatea cazurilor, ele nu mai necesita aceeasi cantitate de hrana pentru a-si mentine greutatea comparativ cu animalele nesterilizate/necastrate.

Problema nu o au animalele – ci noi. Avem pur si simplu tendinta de a le supra-hrani, iar cainii si pisicile sterilizate/castrate sunt predispuse sa ia mai usor in greutate din aceasta cauza.

Cat despre lene, din nou, cantitatea de exercitii si activitati a animalelor noastre deseori depinde de noi. Daca nu le oferim oportunitati de a se juca si de a exersa, ele pot deveni apatice, zacand pe canapea asemenea multor persoane.
Multi dintre cainii sterilizati/castrati sunt caini de competitie, inscrisi in show-uri de agilitate, devin caini de ajutor sau sunt dresati pentru cautare si recuperare. Acesti caini sunt orice numai lenesi nu.

Pisicile pot face multe exercitii cu jucarii sau jocuri de “panda”. Unele pisici chiar adora sa mearga in lesa alaturi de stapanul lor. Incearca!

Situatia s-a schimbat mult in ultimii zeci de ani, iar medicii veterinari ofera animalelor de companie o ingrijire si un tratament atent.

De ce este important sa tratam animalul de companie ?

Tratarea durerii animalelor a capatat un statut important in cadrul obiectivelor medicinei veterinare. S-a constatat faptul ca tratarea durerii sau ameliorarea acesteia contribuie la refacerea animalului in urma unui accident sau a unei operatii. Daca este administrat un tratament impotriva durerii la timp, media de viata a animalului de companie creste.

Tipuri de durere

1. Durerea acuta survine in urma unui accident, a unei operatii, inflamatii sau infectii.

Acest tip de durere este de scurta durata atat timp cat cauza ce o provoaca este tratata la timp.

1. Durerea cronica apare odata cu bolile specifice inaintarii in varsta a patrupedului (un exemplu fiind artrita) sau cu boli precum cancer sau afectiuni ale oaselor. Acest tip de durere este de lunga durata, se dezvolta in ritm lent si in timp. In unele cazuri, animalele de companie pot manifesta o imunitate la reactiile bolii respective; acest fapt ingreuneaza identificare durerii cornice.

Cum ne dam seama daca il doare?

Semnalmente:

-         este fie prea linistit, fie agitat (opus fata de modul sau obisnuit de a se comporta)

-         necooperant

-         scanceste, schelalaie

-         musca

-         isi musca sau linge o anumita parte a corpului

-         manifesta un comportament total diferit fata de cel de zi cu zi

-         are urechile lipite de cap

-         are probleme cu somnul sau cu mancatul

-         cere mai multa afectiune ca de obicei

-         nelinistit ( are dificultate in a-si gasi o pozitie confortabila)

-         probleme cu mobilitatea (merge sau se ridica greu, se urca sau coboara cu dificultate).

Un lucru foarte important este apelarea imediata la medical veterinar. Majoritatea animalelor tind sa ascunda semne ale durerii, cu precadere pisicile. Animalele simt in aceeasi masura ca oamenii durerea si ar trebui tratate ca atare.

Cum il poti ajuta?

1. Examinarea la medicul veterinar ( teste de sange, radiografie, sfaturi pentru ingrijirea si monitorizarea patrupedului)
2. Masajul . In timpul masajului se pot observa umflaturi, galme sau julituri. In zona spinala masajul trebuie facut cu atentie. Daca prezinta discomfort, apelati la medic.
3. Activitate. Stabileste un program de exercitii cu animalul tau. Daca este inactiv sau obosit, trebuie redus nivelul de activitate si exercitii si consultat un medic veterinar.
4. Dieta. O dieta corespunzatoare contribuie la intarirea sistemului imunitar. Dieta trebuie sa previna ingrasarea patrupedului, iar orice schimbare a dietei pentru a reduce greutatea corporala a acestuia necesita sfatul medicului.

Metode de tratament

Medicamente:

-         mod comun de administrare: medicament lichid, plasturi medicinali de piele, geluri;

-         analgezice pentru reducerea durerii ( se administreaza in cazul durerilor cronice );

-         steroizi (pentru anti-inflamare sau pentru a reduce durerea). Deseori au efecte secundare si trebuie administrati sub indrumarea medicului.

-         Medicamente anti-inflamatorii nonsteroidale se administreaza in cazul durerilor ortopedice.

Graficul nivelurilor glicemiei sunt necesare, deoarece fiecare câine reactioneaza diferit la tipurile de insulină, la doze şi intervalele de timp la care insulina este administrată. Prin efectuarea acestui grafic putem determina dacă administrarea insulinei a fost eficientă, atunci când efectul maxim a avut loc (de exemplu, în cazul în care nivelul de glucoză a fost la punctul său cel mai jos), cât timp a durat efectul, şi gradul de fluctuaţie al nivelului glucozei. Modificările pot fi făcute apoi la tipul de insulină, la nivelul dozelor sau a intervalului de administrare pentru a menţine glicemia la un nivel optim pe parcursul unei perioade de 24 de ore. În unele cazuri, cinci sau chiar mai multe profiluri ale glucozei din sânge poate fi necesare înainte de stabilirea unui regim satisfăcător. Din cauza costurilor, profilele scurte (probe mai puţine) sunt folosite uneori. Pe lângă profilul glucozei din sânge, răspunsul cainelui este de remarcat: cantitatea de mâncare si apa pe care câinele o consumă, cantitatea de urină eliminata, nivel de activitate, precum şi greutatea, toate vor determina dacă tratamentul cu insulă este eficient.

Cum este efectuat un profil al glucozei?

Pentru a efectua un profil al glucozei, o probă de sânge este luată pentru a verifica nivelul de glucoză din sânge, câinele este hrănit şi insulina este administrată. Probele de sânge suplimentare sunt luate la intervale regulate pe tot parcursul zilei pentru a monitoriza nivelul de glucoză din sânge. Se recomandă ca animalului să i se administreze doza de insulină specifică timp de 4-7 zile înainte de realizarea profilul de glucoză pentru a i se da timp organismul să se echilibreze.

Dieta şi exerciţiile fizice afectează foarte mult necesitatea câinelui faţă insulină. În timpul procesului de împerechere, este important să i se dea câinelui aceleaşi cantităţi de mâncare la aceleaşi intervale de timp, când acesta va fi acasă. Nivelul de activitate al câinelui trebuie să reflecte, de asemenea, ceea ce acesta face la domiciliu. Momentul de administrare al insulinei ar trebui să fie în concordanţă cu momentele în care proprietarul va fi în măsură să administreze insulina la domiciliu.

Cum este măsurată de glucoză din sânge?

Nivelul glucozei din sânge este determinată prin teste de laborator. Acest lucru poate să se realizeze fie la cabinetul medicului veterinar, fie printr-o probă trimisă unui laborator. Deoarece sunt necesare multe probe de sânge, medicul veterinar poate utiliza un glucometru. Pentru a utiliza acest aparat, câteva picături de sânge sunt plasate pe o bandă de hârtie impregnată cu substanţe chimice specifice acestei testări. Are loc o reacţie chimică, care schimbă culoarea benzii, în funcţie de cantitatea de glucoză prezentă. Culoarea este citită prin plasarea acesteia în glucometru, această citire depinzând de lungimea culorii pe bandă.

De ce nu am putea măsura cantitatea de glucoză doar din urină?

Glucoza va apărea în urina câinelui dacă nivelul de glucoză din sânge mai mare de 180-220 mm/dL. O determinare a glucozei din sânge ne spune care este nivelul de glucoză din sânge într-un anumit moment. Un test al glucozei din urină nu ne spune ce se întâmplă în momentul în care proba de urină a fost obţinută, ci este o medie a nivelului de glucoză din urină care s-a format de la ultima urinare a câinelui – care poate fi de acum 8 sau mai multe ore. Dozele de insulină NU ar trebui schimbate bazându-se exclusiv pe nivelurile de glucoză din urină.

R: Castrarea si sterilizarea provoaca schimbari in metabolismul animalelor de companie, asa ca in majoritatea cazurilor, nu mai au nevoie de la fel de multa mancare pentru a-si mentine greutatea. Problema nu este cainele – noi suntem. Pur si simplu tindem sa hranim cainii in exces, iar cainii castrati/sterilizati sunt mai predispusi la ingrasare din cauza operatiilor efectuate asupra corpurilor lor.

Cat despre lenevie, din nou, numarul exercitiilor fizice efectuate de catre cainii nostrii si nivelele lor de activitate depind foarte des de noi. Daca nu le oferim ocazii sa se joace si sa faca exercitiu fizic, ei pot deveni lenesi si sa se “ingroape in canapea”, exact ca si unii oameni. Multi caini castrati/sterilizati sunt adusi la vanatoare, sunt inscrisi in concursuri de agilitate sau sunt antrenati pentru activitatile de cautare si salvare ale pompierilor si ale politiei. Acesti caini sunt orice, doar lenesi nu.

I: Veterinarul meu mi-a recomandat sa-mi sterilizez cateaua si ea are abia 2 luni. Este o operatiune sigura?

R: Sterilizarea/castrarea timpurie s-a dovedit a fi sigura in mai multe studii efectuate. Trebuie sa tinem minte ca animalele mai tinere pot avea nevoie de anestezici diferiti si ca sunt mult mai predispuse la hipotermie in timpul procedurilor chirurgicale. Dar, atata timp cat sunt luate masuri de siguranta si procedurile sunt modificate pentru a se plia pe profilul pacientului, castrarea/sterilizarea timpurie este foarte sigura. De fapt, cateii castrati la o varsta mai frageda se refac, de cele mai multe ori, mai rapid decat cei castrati la o varsta mai intaintata.

I: Mi s-a spus ca ar trebui sa-mi las cainele sa treaca printr-o perioada de calduri inainte de a-l castra. Ce recomandati?

R: Recomandam sa castrati/sterilizati cainele INAINTE de a intra in calduri. Exista mai multe motive pentru acest lucru:

• sterilizarea unui caine inainte de prima sa caldura este cea mai buna metoda de a reduce semnificativ sansele ca animalul dumneavoastra sa dezvolte cancer la san, o afectiune comuna la femele. Riscul de tumori mamare maligne la cainii sterilizati inainte de prima caldura este de 0.05%, apoi de 8% pentru cainii sterilizati dupa prima caldura si de 26% la cainii sterilizati dupa cea de-a doua perioada de calduri.
• fiecare perioada de calduri aduce cu ea sansa ca femela sa ramana insarcinata, ceea ce-i va afecta sanatatea, daca animalul este tanar.
• perioada de calduri mareste riscul accidentelor. Exista cazuri unde caini in calduri au trecut prin usi de sticla subtire, au sarit din masini in miscare sau au fost loviti de masini in incercarea lor de a-si gasi un partener.
• proprietarii femelelor in calduri trebuie sa se mai confrunte uneori si cu un aflux subit de masculi in zona in care locuiesc. Acesti vizitatori amorosi lasa materii fecale sau imprastie urina pe plante si pe copaci, in incercarea de a-si marca teritoriul nou gasit. Mai este si bataia de cap cu sangerarile ce pot tine intre 7 si 14 zile. Cine si-ar dori sa aiba de-a face cu toate astea, daca nu e necesar?

Conform unor studii recente efectuate în SUA, obezitatea este una dintre cele mai comune afecţiuni de care sufera câinii şi pisicile. Astfel, între 30 şi 40% dintre animalele de companie din SUA depăşesc greutatea normală, în timp ce 25% dintre acestea suferă de obezitate.

La fel ca şi în cazul oamenilor unde greutatea în exces cauzează probleme de sănătate, animalele pot fi afectate de probleme respiratorii, diabet sau boli de inimă. De asemenea, pentru animalele cu surplus de greutate există un risc mai mare de rupere a ligamentelor şi de slăbire a articulatiilor, ambele afecţiuni fiind extrem de dureroase.

În comparaţie cu excesul de greutate al oamenilor, la animale un kilogram sau două în plus reprezintă o diferenţă semnificativă. Este foarte important să supravegheaţi atent dieta animăluţului; aşadar o pisică adultă ar trebui să cântărească între 8 si 10 kilograme, în timp ce greutatea ideală a unui câine variază în funcţie de mărime şi talie. Un câine de talie mică poate cântări aproximativ tot cât o pisică, în timp un câine de talie mare poate cântări cu 60 de kilograme mai mult.

Veterinarul este persoana cea mai în măsură să vă spună care este greutatea ideală a câinelui dumneavoastră în funcţie de mărime şi talie.

Cum îmi dau seama dacă animalul meu de companie suferă de un exces de greutate?

Veterinarul vă poate spune dacă animăluţul este supraponderal după o examinare a stării sale de sănătate care ar trebui facută în mod regulat. Este posibil ca acesta să ia o mostră de sânge pentru analize aprofundate de laborator, urmând să stabilească dacă  o eventuală creştere a greutăţii este cauzată de  motive medicale. Dacă animalul este mai în vârstă, creşterea sa în greutate poate fi pusă pe seama activităţii fizice reduse şi a nivelului de activitate al metabolismului.

O altă cauză a kilogramelor în plus ale animalului poate fi faptul că acestuia îi este oferită mâncare în exces. Acasă puteţi monitoriza greutatea animalului încercând să-i găsiţi coastele. Plasaţi-vă degetele pe scheletul coastelor şi apăsaţi uşor. Dacă îi simţiţi coastele cu uşurinţă, cel mai probabil animalul nu este supraponderal, însă dacă trebuie să apăsaţi mai tare pentru a le simţi, cel mai probabil are un exces de greutate.

Cum ar trebui să hrănesc animalul?

Metodele de slăbit folosite de oameni se pot aplica şi în cazul animalelor. Controlând consumul caloric al animalului dumneavoastră şi asigurându-vă că face suficient de multă mişcare este cea mai buna metodă de a-l ajuta să-şi păstreze greutatea normală. Veterinarul vă poate ajuta să întocmiţi o dietă şi un plan de exerciţii pentru ca animalul să se păstreze într-o formă fizică excelentă.

Dacă animalul trebuie să slăbească, acest lucru trebuie făcut treptat – 1, maxim 2% pierdere în greutate pe săptămână este cel mai indicat. Puteţi controla consumul caloric al animalului în cateva moduri:

• animalul va primi mai puţină mâncare;
• animalul va primi mai multă hrană uscată decât hrană umedă (hrana uscată are de obicei mai puţine calorii);
• veterinarul vă poate prescrie o reţetă destinată special pierderii de kilograme.

Pentru câini, cea mai buna dietă este saracă în grăsimi şi bogată în fibre. Căţeluşii (câini în vârstă de mai puţin de un an) au nevoie de o dietă bogată în proteine, calciu şi fier care este alcătuită special pentru corpul lor aflat în curs de dezvoltare. Pisicile, la rândul lor, au nevoie de o dietă foarte bogată în proteine.

Hrăniţi-vă echilibrat animăluţul

Dacă animalul dumneavoastră primeşte prea multa mâncare doar pentru că nu îi puteţi rezista şarmului, încercaţi să-l hrăniţi cu alimente care sunt slabe din punct de vedere caloric. Câinele dumneavoastră poate adora fructe şi legume crude precum mere, portocale, morcovi, broccoli sau cartofi. Însă dacă are probleme în a digera legumele crude şi fructele sau daca vremea este călduroasă îi puteti da un cub de gheaţă pentru a diminua caloriile.

Nu îi daţi niciodata animalului resturile de la masă. Mâncarea consumată de oameni conţine foarte multe grăsimi, sare şi alte ingrediente de care acesta nu are nevoie şi care îi vor cauza o creştere a greutăţii. Mâncarea oamenilor poate cauza indigestie sau diaree animalelor de companie. Aveţi grijă ca aceasta să fie păstrată într-un loc în care animalul nu poate ajunge, de exemplu în frigider.

Majoritatea animalelor îşi iau cantitatea suficientă de grăsime, proteine şi alţi nutrienţi din mâncarea lor specifică, aşa ca bunătăţile ar trebui “aprobate” doar ocazional. În niciun caz nu încercaţi să variaţi dieta animalului dumneavoastră; vorbiţi cu veterinarul despre cea mai buna dietă şi cel mai adecvat plan de alimentaţie care să corespundă necesităţilor alimentare ale animalului dumneavoastră.

Dieta animalului trebuie corelată cu exerciţiile regulate, necesare pentru ca animalul să rămână în formă. În aceasta privinţă, linkul următor v-ar putea fi de folos: Exercising Your Pet.

Pentru a se proteja de pradatori, animalele obisnuiesc sa-si ascunda durerea. Animalul dumneavoastra de casa ar putea suferi, desi nu manifesta semne vizibile. Stiinta veterinara a avansat  atat de mult, incat a reusit sa decodeze semne subtil ale discomfortului animalelor doar din simpla miscare a cozii.

E vital sa observati comportamentul animalului dumneavoastra de casa pentru a-i putea identifica posibilele dureri. Cat de bine va cunoasteti animalul de casa? Folositi aceste cinci indicii ale Asociatiei Americane pentru Animale AAHA pentru a-i intelege animalului dumneavoastra de casa limbajul corpului.

Indiciul 1. Obiceiuri anormale de ros

Daca animalul dumneavoastra de casa manifesta obiceiuri anormale de ros, cum ar fi sa scape mancarea sau sa foloseasca doar o parte a gurii pentru a mesteca, ar putea avea o problema dentara sau o tumora in gura. De asemenea, scaderea in greutate, respiratia urat mirositoare sau scarpinare excesiva a zonei fetei ar putea denota o anomalie. Verificarile regulate ale dentitiei sunt foarte importante pentru a preveni sau trata problemele dentare sau orice alte dureri aditionale.

Indiciul 2. Greutatea

Durerea influenteaza in mod direct greutatea animalului dumneavoastra de casa si obiceiurile sale de hranire. Animalele ce prezinta exces in greutate sunt mai predispuse la rupturi de ligamente si luxatii sau rupturi ale articulatiilor si oaselor. Animalele ce sufera de artrita sau dureri ale musculaturii inclina sa refuze hrana, deoarece aplecarea catre vasul cu hrana se poate dovedi o miscare dureroasa. Durerile cauzate de artrita pot duce, de asemenea, la cresteri in greutate, in timp ce obiceiurile alimentare raman neschimbate din cauza lipsei de miscare. Pe de alta parte, durerea poate cauza  pierderea apetitului, implicit scaderea in greutate.

Indiciul 3. Evitarea manifestarilor de afectiune sau a atingerii

Animalutul  obisnuia sa fie activ si plin de energie, iar acum sta linistit in preajma casei? Evitarea gesturilor afective sau a atingerilor poate fi semnul unei boli in progresie, cum ar fi osteoartrita sau boala discului intervertebral. Desi animalul dumneavoastra ar putea parea absolut normal la mangaiere, presiunea  aplicata corpului prin atingere poate expune zone sensibile sau dureroase, iar ascunderea acestora prezinta o disfunctie. Deoarece animalul resimte durerea, el o va ascunde pentru a evita o pozitie vulnerabila (aceasta ii permite animalului sa previna interactiuni dureroase).

Indiciul 4. Reducerea miscarii si a exercitiilor

Osteoartrita sau luxatiile ori rupturile articulatiilor sau oaselor reprezinta cauza cea mai des intalnita a durerilor. Animalele care schiopateaza pot fi reticente la a urca sau a cobori scari, a face exercitii sau a se juca. Ranile cauzate de greutate excesiva, luxatii sau rupturi produc aceleasi efecte. Pierderea kilogramelor in plus poate ajuta animalele supraponderale sa nu mai simta durere, prin reducerea presiunii exercitate asupra rupturilor si luxatiilor. Consultati medicul veterinar in legatura cu exercitiile, dietele si terapiile care ar putea imbunatatii sanatatii si viata animalului dumneavoastra.

Indiciul 5. Incidentele

Detinatorii de animale considera adesea ca incidentele sunt rezultatul unor probleme comportamentale, insa durerea poate influenta animalul chiar sa urineze sau sa defecheze in locuri nepotrivite. Animalele cu dureri ale articulatiilor sau suferinde de artrita ar putea fi impiedicate de catre obstacolele dureroase, precum scarile, sa ajunga intr-un loc potrivit.

Infectiile tractului urinar pot conduce si ele la situatii neplacute. Pe langa aceste incidente, simpomele unei infectii a tractului urinar pot include letargia, febra si dificultati in a urina.

Lipsa expresiei verbale nu inseamna ca animalul nu resimte durerea. Schimbari minore in comportament pot indica un semnal de alarma. De aceea, cunoasterea si observarea obiceiurilor animalului dumneavoastra va pot ajuta sa recunoasteti si sa tratati durerile animalului. Managementul durerii a devenit parte integranta a ingrijirii animlului dumneavoastra.

Diagnosticarea si controlul durerii reprezinta unul din cele 900 standarde in functie de care un spital veterinar este evaluat pentru a primi acreditarea AAHA. Pentru mai multe informatii despre managementul durerii, consultati Ghidurile pentru managementul durerii pentru caini si pisici ale AAHA/AAFP.

Ultimele descoperiri in medicina veterinara au decodat indicii subtile ale unui animal aflat in suferinta. Este foarte important sa observam comportamentul companionului  pentru a-i putea rezolva problema.

Folosind urmatoarele 5 indicii  furnizate de American Animal Hospital Association (AAHA) vom putea sa  intelegem limbajul trupului  animalutului nostru.

Indiciul 1- Obiceiuri anormale de mestecare

In cazul in care companionul tau manifesta  obiceiuri anormale de mestecare, adica ii cade mancare din gura, mesteca doar pe o parte a gurii, acesta poate avea o problema dentara sau o tumora in gura. Pe langa aceste semne mai pot aparea  si altele printre care sunt incluse scaderea greutatii, respiratie urat mirositoare sau frecarea excesiva a fetei cu laba sau de obiecte.

Controalele dentare de rutina sunt importante pentru a preveni si trata bolile dentare si durerile inrudite cu acestea.

Indiciul 2- Cresterea sau scaderea drastica in greutate

Durerea influenteaza direct greutatea si obiceiurile alimentare ale companionului dumneavostra. Greutatea in exces poate determina ca animalul sa-si rupa ligamentele sau  sa-si strice incheieturile.

Animalele cu artrita sau dureri musculare este posibil sa nu vrea sa  ajunga la mancare deoarece aplecarea spre aceasta  este inconfortabila. Durerile cauzate de artrita pot fi o cauza pentru care animalul tau  s-a ingrasat, desi obiceiurile alimentare nu s-au schimbat, acest lucru intamplandu-se din lipsa de exercitiu. Durerea le poate face pe animale sa piarda pofta de mancare ceea ce va determina o scadere a greutatii.

Indiciul 3-Evitarea afectivitatii sau a manuirii

Animalutul obisnuia sa fie activ si energic, dar in ultimul timp sta linistit pe langa tine sau pe langa casa? Evitarea afectivitatii sau a manuirii poate fi un semn de boala progresiva precum osteoartrita sau hernia de disc. Desi animalul poate sa para normal inainte sa-l mangaiati sau sa-l luati in brate, presiunea in plus aplicata asupra corpului animalului poate expune zone sensibile si dureroase.

Faptul ca se ascunde este de asemenea un semn de durere. Din cauza ca animalul sufera, se va ascunde pentru a evita pozitii vulnerabile ( ceea ce-i permite sa previna interactiuni dureroase).

Indiciul 4- Scaderea in intensitate a miscarii si exercitiilor

Osteoartrita sau durerile de incheieturi reprezinta cauza cea mai des intalnita a durerilor. Animalele care schiopateaza pot fi refractare in a cobori sau urca scari, in a face exercitii sau in a se juca. Greutatea si durerile de incheieturi pot merge mana in mana.

Pierderea kilogramelor in plus va ajuta animalul, ducand deopotriva atat la scaderea presiunii asupra incheieturilor vatamate cat si la reducerea durerii. Consultati medicul veterinar care va poatea sfatui cu privire la exercitii si diete si care va putea stabili o terapie medicamentoasa care sa imbunatateasca starea de sanatate a animalului de companie.

Indiciul 5- “Accidente”

Stapanii de animale cred ca “accidentele” sunt rezultatul problemelor comportamentale. Cu toate ca aceste probleme comportamentale pot cauza intr-adevar surprize nedorite, mersul la baie in locuri nepotrivite poate fi  cauzat si de durere.

Este posibil ca animalele cu incheieturi dureroase sau cu artrita sa nu-si faca nevoile  la locul convenit din cauza unor obstacole dureroase, cum sunt spre exemplu scarile.

Infectiile tractului urinar pot fi de asemenea cauza unei astfel de situatii. Pe langa micile accidente, simptomele unei infectii ale tractului urinar pot include letargie, febra, abdomen pendulant si dificultati la urinare. Chiar si dupa ce infectia a fost tratata cu succes, poate fi necesara inlocuirea vechii litiere deoarece pisicile pot face o asociere intre durere si vechea litiera.

Lipsa exprimarii verbale nu inseamna ca animalul de companie nu sufera,  ca nu are dureri. Cea mai mica schimbare comportamentala poate reprezenta un semnal de alarma. Fiind constienti de obiceiurile animalului va poate fi de ajutor atat dumneavoastra cat si  medicului veterinar care astfel va putea sa evalueze si sa trateze mai repede durerea animalutului.

Recunoasterea semnelor durerii devine astfel o parte integranta a starii generale de sanatate a animalului tau. Printre cele 900 de standarde prin care o clinica veterinara este evaluata pentru a putea fi acredita in SUA  se numara si diagnosticarea si rezolvarea problemei durerilor.

Asociaţia GIA (Group Initiative for Animals) şi Primăria Sector 3 – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în parteneriat cu Mars România lansează proiectul social “Animalele fac oamenii să zâmbească”. În perioada 18 Octombrie – 13 Decembrie 2009, peste 80 de persoane vârstnice instituţionalizate în centrul pentru bătrâni “Casa Max ” din sectorul 3 Bucureşti vor primi săptămânal vizita unei echipe formate din voluntari şi dresori din cadrul asociaţiei GIA însoţiţi de câini special antrenaţi.

Terapia cu animale a început să fie cunoscută şi folosită încă din anii 1950 cu predilecţie în tratamentul tulburărilor psihice. În prezent, terapia cu animale de companie este folosită într-un vast context terapeutic, fiind o practică larg răspândită în Europa de Vest, utilizată pentru a îmbunătăţi starea psihică şi/sau pentru a dezvolta abilităţile de socializare ale copiilor şi adulţilor prin contactul direct cu animale de companie în cadrul unor şedinţe coordonate de persoane specializate.

Studiile derulate în spitalele de psihiatrie pentru adulţi demonstrează o serie de beneficii pentru pacienţi. S-a descoperit că terapia cu animale de companie dezvoltă comportamente pro-sociale şi funcţionează până la 12 luni după momentul intervenţiei. Studiile care examinează stresul pacientului înainte de procedurile medicale arată că numai 15 minute de interacţiune cu un câine produc o reacţie pozitivă, o „senzaţie de bine”, iar după 30 de minute arată o reducere a stării de anxietate.

„Programul Animalele fac oamenii să zâmbească are ca obiectiv dezvoltarea şi promovarea, în cadrul unor şedinţe terapeutice, a unor metode inovative prin care animalele de companie pot ajuta la îmbunatăţirea stării de sănătate a persoanelor care suferă de diverse tulburări fie ele fizice sau psihice”, declară Costin Bratu, medic veterinar Pedigree.

Şedinţele de terapie cu animale de companie, ce vor fi derulate în cadrul proiectului, constitie un stimulent pentru păstrarea formei fizice, reducerea anxietăţii sau a stărilor depresive, cât şi pentru îmbunătaţirea capacităţii de concentrare şi atenţie. Persoanele vârstnice care vor lua parte la aceste activităţi vor fi supravegheate şi consiliate de un psiholog pe parcursul întregului program.

„Ţinând cont de simpatia spontană pe care o simt numeroase persoane faţă de animale, prezenţa acestora este considerată drept un factor important de reducere a stresului, un sprijin moral pentru a depăşi un moment dificil dar şi o metodă de a iesi din izolare şi de a exprima emoţiile sau sentimentele în special în cazul persoanelor vârstnice”, declară Raluca Simion, Preşedinte GIA.

In terapia cu animale, se utilizează frecvent cîinele datorită naturii sale docile, a uşurinţei cu care poate fi transportat sau dresat.

GIA se numără printre puţinele asociaţii care dezvoltă programe de responsabiliate în rândul proprietarilor de animale şi reuneşte o echipă formată din tineri devotaţi, cărora le face plăcere să lucreze cu animalele şi să-şi ajute semenii.

“Influenţa benefică a animalelor de companie asupra existenţei unei persoane vîrstnice este binecunoscută. Efectele terapiei cu animale în vindecarea a numeroase afecţiuni sunt absolut uimitoare. Terapia cu ajutorul animalelor este o metodă alternativă, utilizată pentru generarea unor comportamente pozitive. Un animal de companie te face să vezi realitatea într-un mod diferit, mai optimist. Acesta are efecte benefice asupra persoanelor vârstnice”, afirmă Primarul Sectorului 3, Dl. Liviu Negoiţă.

Despre MARS România
Mars Romania este o divizie a Mars Incorporated şi în acelaşi timp un pilon important al companiei în regiunea Europei Centrale şi de Est.Prezentă pe piaţa locală încă din 1994, compania a cunoscut în ultimii ani una din cele mai accelerate dezvoltări din rândul companiilor FMCG de pe piaţa europeană.Mars Incorporated – cu sediul în McLean, Virginia, S.U.A – este o companie deţinută de familia Mars, înfiinţată în 1911,ce înregistrează venituri anuale de peste 30 miliarde USD. Mars Incorporated este unul dintre cei mai mari producători de alimente din lume, incluzând:

● Cea mai mare companie de dulciuri din lume (după achiziţionarea Wm. Wrigley Jr. Company în 2008), cu mărci care valorează miliarde de dolari, precum M&M’S®, SNICKERS®, DOVE ®, MARS ®, EXTRA ® şi ORBIT ®.

● Cea mai mare companie de produse pentru animale de companie din lume, cu mărci de miliarde de dolari precum PEDIGREE®, ROYAL CANIN® şi WHISKAS ®.

● 70 000 angajaţi care lucrează în peste 300 locaţii, incluzând peste 130 fabrici din aproximativ 75 ţări din întreaga lume

Terapia cu animale – istoric si studii de caz

Primele consemnări ale utilizării animalelor de companie ca agenţi terapeutici datează din 1699, când John Locke, filosof şi om politic englez, susţinea “să li se dea copiilor câini, veveriţe, păsări şi orice alte asemenea făpturi de care să aibă grijă, ca modalitate de a-i încuraja să îşi dezvolte sentimentele de tandreţe şi simţul responsabilităţii faţă de alţii. În Statele Unite, animalele au fost utilizate terapeutic pentru prima dată în anii 1940, la un spital din New York al convalescenţilor din Forţele Aeriene. Utilizarea animalelor în asemenea locuri avea să promoveze starea de bine a pacienţilor, permiţându-le să observe, să aibă grijă de animale şi să le atingă.

La jumătatea secolului 20, Boris Levinson a făcut o remarcabilă descoperire. Profesor de psihologie la Universitatea Yeshiva din New York City, Levinson încerca să trateze un copil dificil şi necomunicativ. Şi-a lăsat câinele, pe nume Jingles, singur cu copilul, timp de numai câteva minute. Când s-a întors, copilul discuta cu câinele.

Două organizaţii, Fundaţia Latham din California şi Delta Society din Renton, Washington, au fost înfiinţate pentru a studia legătura dintre animale şi om. Delta Society defineşte terapia cu animale de companie drept “utilizarea unor animale dresate, pentru a facilita progresul pacienţilor către obiectivele terapiei”.

Un studiu revoluţionar a fost publicat în 1980. În acest studiu realizat pe 92 pacienţi non-spitalizaţi cu probleme cardiace, s-a descoperit că toţi cei care erau posesori de animale de companie trăiau mai mult decât cei care nu aveau animale de companie. Mai recent, un studiu australian realizat în 1992 pe un eşantion de 5.741 persoane a urmărit să stabilească efectele prezenţei unui animal de companie asupra sănătăţii cardiace. Rezultatele au demonstrat că stăpânii animalelor de companie aveau “tensiune arterială mai scăzută şi niveluri mai scăzute de trigliceride faţă de persoanele care nu aveau animale de companie”. Variabile precum regimul alimentar, fumatul, clasa socio-economică şi greutatea corporală au fost controlate. În cadrul unui alt studiu (Odendaal, 2000), s-a descoperit că, atunci când oamenii interacţionau cu câinii lor, erau afectate în mod pozitiv presiunea sanguină sistolică şi nivelul plasmei legat de stres. De fapt, şi câinii implicaţi în acest studiu au demonstrat rezultate similare.

Un studiu recent (Marr et al., 2000) a fost derulat pentru a stabili dacă utilizarea terapiei cu animale de companie este benefică în grupurile de pacienţi spitalizaţi din secţiile de psihiatrie. 69 persoane cu diagnostic dublu (diagnosticaţi cu o boală mentală, plus un istoric de abuz de droguri sau alcool), bărbaţi şi femei, s-au întâlnit pentru o oră, de luni până vineri, timp de 4 săptămâni. Vârsta medie era de 42 de ani. Jumătate din pacienţi erau incluşi într-un grup de control, ceilalţi aveau animale de companie aduse zi de zi în vizită. Pacienţilor nu li s-a cerut să interacţioneze cu animalele (câini, iepuri, dihori şi cobai) în timpul sesiunilor; însă numai o femeie a decis să nu interacţioneze direct cu ele. Membrii grupului au primit permisiunea să observe, să ţină în braţe, să interacţioneze şi să se joace cu animalele, dacă nu deranjau activitatea grupului. Rezultatele erau evaluate zilnic pe Scala Comportamentului Social, iar la sfârşitul celor 4 săptămâni s-au obţinut rezultate semnificative. Prin comparaţie cu grupul de control, s-a constatat că pacienţii cu care s-a folosit Terapia cu animale de companie “socializau mai mult cu alţi pacienţi şi au fost văzuţi zâmbind şi demonstrând clar plăcere faţă de activităţile pe care le desfăşurau ” (Marr, 2000).

Un alt studiu, realizat pentru a stabili efectele recreerii terapeutice faţă de terapia cu animale de companie (Barker şi Dawson, 1998), a descoperit că existau diferenţe remarcabile între 230 pacienţi de psihiatrie spitalizaţi: membrii grupului care suferea de tulburări psihotice şi participase la sedinţe de terapie cu animale prezentau o reducere aproape dublă a nivelului de anxietate faţă de pacienţii cu tulburări psihotice care participaseră la sesiuni de recreere terapeutică. Instrumentul de evaluare a fost Inventarul S.T.A.I. (State-Trait Anxiety Inventory – Inventarul pentru Evaluarea Anxietăţii-Trăsătură). Recreerea şi terapia cu animale au avut efecte similare asupra nivelurilor de anxietate ale pacienţilor cu tulburări ale stării de spirit.

Examinarile de rutina efectuate in mod regulat ii permit veterinarului sa evalueze sanatatea animalului tau de companie si sa descopere orice probleme de sanatate inainte ca ele sa devina boli grave. Pentru ca animalul tau nu poate sa isi exteriorizeze sentimentele prin cuvinte, trebuie sa te bazezi pe examinari fizice regulate, efectuate de un veterinar si de observatiile tale, pentru a evalua sanatatea animalului tau de companie. Veterinarul poate sa vrea sa faca si teste diagnostice, inclusiv analize de sange si/sau  raze x, pentru a aprecia starea de sanatate a animalului.

Analizele de sange de rutina, analizele de urina si alte teste sunt recomandate pentru toate animalele de companie la o varsta mai inaintata.

Cat de des are nevoie animalul meu de companie de o astfel de examinare?

Fiecare an este echivalent pentru o pisica sau un caine cu cinci pana la sapte ani umani, asadar este important ca animalul tau de companie sa treaca prin testele de rutina cel putin odata pe an, si mai des cand inainteaza in varsta. Foarte multe aspecte ale sanatatii animalului tau se pot schimba in intervale scurte de timp, deci asigura-te ca prietenul tau blanos nu rateaza nicio examinare!

Precum oamenii, animalele trebuie sa faca vizite la veterinar mai des odata cu inaintarea in varsta. AAHA recomanda ca pisicile si cainii sanatosi sa viziteze cabinetul veterinar odata pe an pentru o examinare completa si teste de laborator. Pisicile si cainii cu varsta mai inaintata ar trebui sa faca aceleasi analize odata la sase luni. In functie de sanatatea si varsta animalului tau de companie, veterinarul iti va sugera un orar al examinarilor fizice necesare pentru a-l mentine in forma maxima.

La ce ma pot astepta in timpul examinarilor?

Veterinarul iti va cere informatii complete cu privire la sanatatea animalului tau de-a lungul timpului. Nu uita sa mentionezi orice comportament neobisnuit pe care l-ai observat, incluzand:

• Tuse
• Diaree
• Mancat mai mult decat de obicei
• Baut excesiv de apa, gafait, scarpinat sau urinare
• Voma
• Luare in greutate sau pierdere din greutate

Veterinarul va dori de asemena sa aiba informatii cu privire la comportamentul de zi cu zi al animalului, incluzand dieta sa, cata apa bea si cata miscare face. El poate sa intrebe:

• Animalul se trezeste greu din somn dimineata?
• Arata semne de slabiciune sau dezechilibru?
• Nu este dispus sa faca miscare?

In functie de unde locuiesti, stilul de viata si varsta animalului, precum si alti factori, veterinarul poate sa intrebe despre expunerea animalului la purici, capuse, viermi de inima si paraziti intestinali. El sau ea va aplica un tratament individualizat si/sau un plan preventiv pentru a combate aceste probleme.

Statistici vitale

De obicei, la inceputul unei examinari, veterinarul, un tehnician sau asistent va lua temperatura animalului tau de companie, pulsul, va masura ritmul respiratiei si greutatea corporala. Daca animalul tau a pierdut din greutate de la ultima examinare fizica, ar putea sa fie afectat de primele stadii ale unei boli de metabolism, precum diabet sau boli de rinichi. Daca, in schimb, a luat in greutate, veterinarul iti va sugera o dieta corespunatoare si un program de exercitii pentru a readuce animalul la o greutate mai sanatoasa. Greutatea este un factor important in starea de sanatate a animalului tau de companie – un kilogram sau un kilogram jumatate in plus poate insemna diferenta dintre un animal sanatos si unul obez.

Urechile

Veterinarul poate intreba daca animalul tau isi scutura capul sau scarpina urechile, sau daca ai observat un miros din urechile sale. Canalurile urechii animalului tau de companie ii protejeaza urechea interna, dar pot de asemenea sa devina casa pentru paraziti si alte obiecte straine. Veterinarul va examina cu atentie urechile sale pentru a se asigura ca sunt sanatoase.

Ochii

Examinarile la ochi dezvaluie deseori multe probleme de sanatate, inclusiv anemie, infectii, glaucoma, cataracta, hipertensiune,  probleme la rinichi si alergii, pe langa ranile si ulceratiile la ochi. Veterinarul va examina ochii pisicii tale pentru a evalua conditia sa nutritionala trecuta si prezenta. Observarea structurilor interne si a aspectului exterior ale ochiului vor fi incluse in examinare.

Gura

Veterinarul va analiza gingiile, dintii, limba si cerul gurii pentru a observa eventuale depuneri de tartru, anormalitati dentare, fracturi, dinti slabiti, tumori, infectii si alte probleme. De exemplu, la fel ca la oameni, lipsa culorii rosii sau  roz a gingiilor sau conturului buzelor poate insemna anemie. Veterinarul ca sublinia importanta curatarii profesionale si de acasa a dintilor, pentru prevenirea bolilor periodontale, care pot cauza respiratie urat mirositoare si pierderea dintilor.

Inima si plamanii

Veterinarul va folosi un stetoscop pentru a asculta inima si plamanii animalului pentru semne incipente ale bolilor de inima si de respiratie.

Organele reproducatoare

Daca  animalul tau de companie nu a fost sterilizat sau castrat, veterinarul va discuta cu tine multele avantaje din punct de vedere al sanatatii ale acesotr proceduri, pe langa controlul numarului de nasteri. Veterinarul va verifica sistemul reproductiv al animalului, cautand umflaturi, eliminari de lichid si umlfaturi in zona sanilor.

Pielea

Pielea animalului tau de companie este cela mai mare organ al sau si reprezinta o masura mare a sanatatii sale. Veterinarul va cauta pielea si parul sau de purici, capuse sau alti paraziti externi, tumori sau rani, precum si semne ale unor alergii, infectii si negi.

Din cap pana in picioare

Veterinarul va palpa abdomenul animalului, cautand anormalitati, inclusiv organe marite, zone dureroase, pentru a detecta posibile probleme in zona stomaculi, intestinelor, rinichilor, ficatului si a altor organe vitale. De asemenea, va examina picioarele, articulatiile, muschii, nodurile limfatice si nasul.

Vaccinarea

Vaccinarile sunt una din cele mai importante masuri preventive pe care poti sa le iei pentru sanatatea animalului tau. Cainii pot fi imunizati impotriva tulburarilor, hepatitei, leptospiroza, parainfluenza, parvovirus, coronavirus, Bordetella, turbare, boala Lyme. Pisicile pot fi imunizate impotriva panlekopeniei, turbarii, rhinotraheitei, calicivirusului, clamidiozei, leucemiei feline si PIF(peritonita infectioasa la feline).

Cat de des ar trebui sa duci la vaccinat animalul tau de companie impotriva anumitor boli depinde de multi factori, deci discuta cu veterinarul tau pentru a intelege ce este recomandat pentru mediul si stilul de viata unic al animalului tau.

Nu subestima importanta vizitelor la veterinar pentru examinari. Aceste examinari regulate il vor ajuta pe animalul tau de companies a duca o viata mai lunga si mai sanatoasa, asa ca joaca rolul tau in ingrijirea prietenului tau blanos!

În munţii din vestul Scoţiei, hibrizii de Scotch Terrier au fost utilizaţi la vânarea bursucilor, vulpilor, iar, iniţial, s-a încercat crearea unui câine de vânătoare.  West Highland White terrier-ul se crede că s-ar fi dezvoltat în Poltalloch, Scoţia, şi a fost cunoscut sub diferite nume. Prima consemnare a unui câine numit West Highland White Terrier s-a produs la începutul anilor 1900.

Iniţial, West Highland White Terrier-ul se prezenta în variate culori. Problema a apărut când vânătorii îşi confundau vânatul cu propriul câine, aşa că s-a hotărât ca toţi Westie să fie albi, pentru a preveni confuziile.
West Highland White Terrier-ul a apărut pentru prima dată în Statele Unite în 1906, sub numele de Roseneath Terrier. Rasa a fost acceptată în grupa terrier-ilor a American Kennel Club (AKC) în 1908, dar nu i s-a oferit numele oficial decât în 1909.

Aspectul exterior

Westie este un câine mic, vioi, energic, compact, robust şi viguros. Capul său are aspect de cupolă, iar botul este de dimensiune medie, cu un stop pronunţat. Ochii sunt strălucitori, de culoare închisă, cu o privire pătrunzătoare. Urechile mici sunt ridicate şi ascuţite, dându-i aspectul de animal alert, pregătit pentru orice. Westie prezintă un piept adânc şi membre musculoase. Coada este purtată nepăsător, având o lungime în jur de 12,5-15 cm, şi nu trebuie scurtată. Toţi West Highland White Terrier-ii sunt albi, dar o nuanţă gălbuie poate fi prezentă în jurul feţei şi a urechilor.
Blana acestei rase este dublă, cu un puf moale, des şi călduros, şi un păr gros drept sau sârmos, cu o lungime de până la 5 cm.
Exemplarele adulte au o înălţime la nivelul greabănului de 25-30 cm la mascul şi 23-28 cm la femelă. Greutatea corporală este de 7-10 kg la mascul şi 6-7 kg la femelă.

Personalitatea

Westie este, în mod caracteristic, un câine inteligent, binecrescut. Rasa este veselă, iubitoare şi foarte jucăuşă. Mulţi consideră că Westie rămâne un căţeluş toată viaţa. Chiar dacă sunt atât de jucăuşi, Westie-ii pot fi liniştiţi, cuminţi, siguri pe ei şi hotărâţi. Sunt destul de prietenoşi cu străinii, dar pot muşca atunci când sunt provocaţi, deşi nu sunt atât de neascultători precum majoritatea terrier-ilor. West Highland White Terrier-ul este energic şi extrem de sigur pe el în comparaţie cu alţi câini. De obicei, nu este el cel care provoacă disputele cu alţi câini, deşi unii masculi sunt mai agresivi, în special cu alţi masculi.

Interacţiunea

West Highland White Terrier-ii sunt câini excelenţi pentru adolescenţi. Ei au tendinţa să nu fie toleranţi cu maltratările accidentale pe care le primesc din partea copiilor. Nu sunt, în general, recomandaţi pentru familiile cu copii sub zece ani. Ca şi în cazul altor câini, supravegherea este necesară când un câine se joacă în preajma copiilor foarte mici. West Highland White Terrier-ul iubeşte să-şi petreacă timpul cu companionii umani şi este dispus să se joace. Se simte bine atât în apartament, cât şi în regiunile rurale. Este foarte activ în interiorul căminului, astfel că se va descurca bine fără a necesita o curte. West Highland White Terrier-ul se va bucura de plimbările periodice sau de partidele de joacă în parc, dar nu se va supăra dacă ratează vreuna.
Acest terrier mic, viteaz şi robust este uşor de educat. Westie învaţă rapid şi excelează la vânătoare şi în luarea urmei. Stă bine la capitolele ascultare şi agilitate.

Aspecte particulare

„Roba“ albă a lui Westie vă poate răpi un pic din timpul liber pentru a o menţine curată. Părul trebuie să fie periat pentru a preveni încâlcirea şi deteriorarea. Perierea regulată cu o perie din păr de porc poate întreţine blana curată, astfel că îmbăierea va fi făcută numai când este necesar. Trebuie tunşi foarte scurt de două ori pe an.
Ca terrier, West Highland White Terrier-ul îşi poate dezvolta obiceiul de a săpa. Dacă este lăsat singur perioade lungi de timp, poate manifesta probleme de comportament.

Dresajul

Câinii Westie sunt foarte inteligenţi şi este important să înţelegeţi pe deplin întregul concept al personalităţii şi esenţei lor pentru a putea să le faceţi un dresaj adecvat. Dacă le acordaţi prea mult dintr-o dată, vor tinde să se comporte ca mici şefi, nu vă vor mai asculta şi vor deveni agresivi. Va fi nevoie să le impuneţi de la începutul vieţii lor autoritatea stăpânului, să îi faceţi să vă urmeze comenzile de bază: de a sta, de a sta culcat, de a veni la chemarea dumneavoastră. Este important să fiţi fermi şi pozitivi pe tot parcursul dresajului, pentru a vă asigura de eficienţa sa.

R: Cainii de talie mica au in general probleme cu greutatea, in parte din cauza constitutiei care nu le permite sa fie foarte activi, insa in principal, din cauza stapanilor, care ii hranesc prea mult.

Regimul normal de hrana pt orice caine, indiferent de talie, este de 1 masa pe zi, in nici un caz 3, cate ii oferiti dumneavoastra in acest moment. Atunci cand ii oferiti 3 mese pe zi, indiferent ca ele sunt in cantitati « moderate », cum spuneti, stomacul sau este nevoit sa secrete suc gastric in cantitate mai mare decat normal, pt doar 1 masa.

Daca aveti totusi senzatia ca « rabda de foame », ii mai puteti oferi in afara de 1 masa pe zi 2-3 legume fierte, ca morcov, ardei, sau chiar un fruct, ori un « betisor » special pt caini, care contine tot hrana, uscata.

Cele 3 mese pe zi au determinat catelul sa se ingrase, iar ingrasarea aceasta a depus grasime atat pe muschi, cat si pe vasele de sange ale catelului. Nu riscati aiurea alte complicatii de sanatate ale catelului pe viitor, doar pt ca aveti senzataia ca nu ii este de ajuns hrana!

Cantariti catelul si stabiliti impreuna cu un medic veterinar necesarul de hrana pe zi, in functie de kg cainelui. Si nu depasiti aceasta cantitate, sau chiar micsorati-o , o zi pe saptamana, pentru a ajuta catelul sa mai slabeasca.