Adresa de email :

Adresa de email :

2011-11-02-16.17.58.jpg (1 MB)

2011-11-02-16.17.41.jpg (1 MB)

2011-11-02-16.21.05.jpg (1 MB)

Adresa de email :

IMG_6104.JPG (950 KB)

IMG_6109.JPG (2 MB)

IMG_6099.JPG (2 MB)

Adresa de email :

IMG_5452.JPG (3 MB)

IMG_5466.JPG (3 MB)

IMG_5455.JPG (3 MB)

Adresa de email :

Albicioasa.JPG (2 MB)

Multumesc

Adresa de email :

IMG_0300.jpg (1 MB)

IMG_0301.jpg (2 MB)

IMG_0300-1.jpg (1 MB)

Au nevoie de ajutor urgent. Catelusii nu au inca ochi. Sunt 4 fetite si 2 baietei. Stau momentan intr-o cutie de carton si au nevoie urgent de cineva care sa aiba grija de ei.

Puteti ajuta adoptand unul sau pe toti sau cu numere de telefon ale unei asociatii care ar putea avea grija de ei.

Adresa de email :

DSCN4760.JPG (4 MB)

DSCN4757.JPG (4 MB)

DSCN4758.JPG (4 MB)

Adresa de email :

DSC09518.JPG (1 MB)

DSC09520.JPG (1 MB)

DSC09438.JPG (774 KB)

Adresa de email :

P1030071.JPG (4 MB)

P1030083.JPG (4 MB)

P1030085.JPG (4 MB)

Adresa de email : ">

Pui plin de viata, bine hranit cu lapte de mamica.

Povestea lor probabil ca seamana cu povestea multor altor catelusi insa mutritele lor care ma intampina in fiecare seara si in fiecare dimineata nu ma pot lasa indiferenta. Mama lor este o maidaneza care in ultima vreme s-a stabilit in preajma blocului nostru. Anul acesta a dat viata la 9 puiuti frumusei (toti de culoarea cafea cu lapte) din care intre timp au mai ramas doar 6. Am incercat sa ii ingrijim cum putem mai bine, ii hranim in fiecare zi si le dam apa, i-am si deparazitat intern. Din pacate nu ii putem lua in casa, iar viata lor este in pericol din cauza vecinilor care nu sunt la fel de ingaduitori cu micile sufletele de langa blocul nostru. Intre timp au mai crescut (au cam 3 luni), au inceput sa exploreze imprejurimile insa vine si iarna si ne vedem in imposibilitatea de a le gasi un adapost care sa ii fereasca de zilele geroase ce vor urma. In fiecare zi, micutii nostri incearca sa se adaposteasca unde pot mai bine si dorm inghesuiti unii in altii pentru a se incalzi.

Au multa dragoste de oferit si merita o sansa la viata. Este important sa ii stim in siguranta atat din prisma vecinilor cu o atitudine ostila care le-ar putea dori raul cat si al frigului. Din pacate nu suntem inconjurati numai de iubitori de animale si de accea ma tem pentru viata lor.

Sper sa acum, inainte de Sarbatorile de iarna sa putem gasi oameni cu suflet mare (din Bucuresti sau din imprejurimi) care doresc sa le dea si acestor “frumusei” (asa cum i-am botezat noi) un acoperis si o portie zilnica de mancare.

Asa cum am mentionat , cateii sunt deja deparazitati intern. In zilele urmatoare speram sa gasim un medic veterinar care sa ne ajute si cu vaccinarea lor.

Adresa de email :

În situații rare, mama nu poate fi prezentă din cauza decesului, accidentării, sau complicațiilor survenite datorate unei nașteri dificile. În unele cazuri mamele devin incapabile să mai aibă grijă de puii lor când aceștia au doar câteva săptămâni.

Pentru a crește cu succes cățeluși fără mamă este nevoie de un program regulat de mese corespunzătoare, deparazitare, joacă și somn, toate acestea într-un mediu sigur și sănătos. Principiile creșterii unui cățeluș orfan nu e semnificativ diferit de cele creșterii unui grup întreg de cățeluși orfani. În cele mai multe cazuri, mai degrabă un grup întreg de cățeluși devine orfan decât un singur cățeluș.

Creșterea mai multor cățeluși orfani în absența completă a mamei consumă mult timp dar aduce satisfacții. Este foarte posibil să crești un grup intreg de cățeluși de la naștere cu aceeași rată de succes ca și mama lor naturală. Pentru a putea crește un întreg grup de cățeluși orfani trebuie luate în considerare:

• Hrănirea și înțărcarea
• Igiena
• Temperatura și umiditatea
• Prevenirea bolilor
• Educarea și socializarea

Cățelușii sănătoși sunt grăsuți și fermi, calzi, liniștiți și dorm în cea mai mare parte a timpului. Cățelușii bolnavi au un tonus muscular scăzut, inițial un nivel mare de activitate și plâng mult. Dacă nu sunt asistați, devin slăbiți, tacuți și intră cu ușurință în stare de comă.

Hrănirea și înțărcarea

Dacă  există posibilitatea, lasați cățelușii să fie alăptați de cățea în primele 12 ore pentru a permite ingestia de colostru. Cățelușii pot să absoarbă anticorpii din colostru în primele 24 de ore de viață. Dacă femela va continua să permită cățelușilor să sugă în timp ce e făcută să stea liniștită, va reduce ceva din munca crescătorului. Poate decide în câteva zile că e dispusă să îi îngrijească și să ia povara de pe umerii crescătorului.

A face rost de hrană adecvată este întotdeauna  o grijă  în creșterea cățelușilor. Dacă cățeaua nu îi poate alăpta și îngriji pe cățeluși, va fi nevoie să fie hrăniți cu biberonul sau prin tub. Biberoanele pentru cățeluși sunt imediat accesibile și sunt metoda preferată de hrănire.

Hrănirea prin tub este lăsată pentru persoane experimentate, deoarece tubul poate fi în mod neglijent îndreptat spre plămâni și poate cauza înecarea în momentul administrării hranei. Hrănirea prin tub, deși riscantă, este garantată pentru cățelușii care eșuează în alăptarea propriu-zisă.

Câțiva lucrători din adăposturi au devenit experți la hrănirea prin tub și preferă această metodă, pentru că știu cu exactitate ce cantitate de hrană a primit fiecare cățeluș. De cele mai mule ori, însă, este recomandată hrănirea cu biberonul. Hrăniți cățelușul în timp ce stă întins pe burtică, nu pe spate, ca în cazul bebelușilor.

Hrana adecvată pentru cățeluși se găsește ușor în comerț și este echilibrată nutrițional pentru a îndeplini necesitățile acestora. Rețete pentru prepararea hranei acasă sunt de asemenea accesibile. Acestea nu sunt perfect echilibrate nutrițional, dar pot fi administrate până când se poate face rost de hrana din comerț.

Înlocuitor de lapte pentru cățeluș în caz de urgență

1 cană  plină cu lapte ( de vacă sau capră)

1 vârf de linguriță cu sare

3 gălbenușuri de ouă – fără albușuri

1 lingură  cu ulei de porumb

¼ linguriță de vitamine lichide

Nu înlocuiți laptele de vacă sau de capră cu un înlocuitor de lapte de calitate. Nu sunt echivalente. Nu îi hrăniți cu albușuri de ouă crude deoarece poate apărea o deficiență de biotină (vitamina H) datorată unei enzime din albușul de ou. Enzima este distrusă prin fierbere. Mierea poate conține bacterii, care pot fi fatale cățelușilor.

Fie că  folosiți un preparat comercial sau făcut acasă, pregătiți hrana pentru o singură zi de hrănire odată și țineți-o la frigider. Spălați și uscați sticluțele și biberoanele sau tubul pentru hrănire între  mese. Încălziți înlocuitorul de lapte într-un castron cu apă până la temperatura de 37°C – 38°C înainte de a-i hrăni.

Cățelușii trebuie ajutați să elimine aerul pe gură în timpul și după fiecare masă. Țineți-i sus sau pe umăr și băteți-i ușor pe spate. Hrănirea cu biberonul sau prin tub trebuie făcută cu mare grijă pentru a preveni inspirarea suplimentului prin inspirație sau înecare. Înlocuiți 2-3 hrăniri prin tub pe zi cu hrănirea cu biberonul pentru a ajuta reflexul suptului. Acest lucru ajută la diminuarea tendinței cățelușilor de a suge unii de la ceilalți și posibila cauzare de răni sau inflamații.

Primele 48-72 de ore , trebuie hrăniți la fiecare 2 ore. La sfârșitul primei săptămâni, trebuie hrăniți la fiecare 3 ore în timpul zilei respectiv de 2 ori în timpul nopții la o diferență de 4 ore. A doua săptămână, hrănirea trebuie să fie la fiecare 4 ore în timpul zilei și la 6 ore în timpul nopții. În a treia săptămână, ar trebui trecuți pe mâncare semilichidă pentru cățeluși de 3 ori pe zi și hrănirea cu biberonul ar trebui continuată.

Preparați mâncarea semilichidă pentru cățeluși prin a pune 2 căni cu mâncare uscată de calitate pentru cățeluși într-un blender împreună cu 37 ml de înlocuitor de lapte și umpleți restul blenderului cu apă fierbinte. Acestea trebuie amestecate până ajung la consistența mâncării cu cereale pentru copii. (Acest amestec ajunge pentru hrănirea a 6-8 cățeluși de rasă medie.)

În a patra săptămână, mâncarea semilichidă trebuie administrată de 4-5 ori pe zi iar frecvența hrănirii cu biberonul se poate reduce treptat. Hrănirea de la miezul nopții poate fi redusă și eliminată de asemenea. Pot fi trecuți complet pe hrană solidă la vârsta de 6 săptămâni.

Împărțiți cerințele calorice zilnice în 6-12 mese potrivite vârstei lor. Trebuie să știți că un cățeluș de aproximativ jumătate de kilogram consumă cam 30 ml de hrană pe o perioadă de 24 de ore. Cele mai multe înlocuitoare de lapte conțin cam 60 de calorii în 30 ml de hrană, astfel cățelușul de aproximativ jumătate de kilogram va consuma cam 30 de calorii într-o perioadă de 24 de ore.

Acesta este doar un reper și este mai bine să-i hrăniți cu cantități mai mici mai des decât cantități mai mari odată. Dacă nu iau în greutate, au nevoie de mai multă hrană. Dacă au diaree, s-ar putea să fie hrăniți prea mult. Cântăriți fiecare cățeluș minim o dată pe zi în primele 10 zile. Lipsa luării în greutate este adesea primul semn al îmbolnăvirii la animalele tinere.

Igiena

Un cățeluș  nou-născut nu își poate face nevoile singur. Îi lipsește controlul muscular necesar asupra acestor funcții. Un cățeluș trebuie stimulat pentru a urina și defeca. Această îndatorire este de obicei îndeplinită de mamă. Îngrijirea și linsul zonei anale a cățelușului îl va stimula să își facă nevoile.

Cățelușii orfani trebuie stimulați manual de îngrijitor pentru a stimula urinarea și defecarea. Cățelușul trebuie stimulat după fiecare masă. Din fericire, acest lucru este ușor. Cu o bucată de vată sau de prosop foarte moale merge bine. Umeziți-o în apă caldă și cu delicatețe masați zona anală și genitală. În unul sau două minute cățelușul va urina și/sau va defeca.

Unii cățeluși vor răspunde mai bine înainte de a mânca în timp ce alții vor răspunde mai bine după ce au fost hrăniți. Încercați în ambele cazuri pentru sănătatea optimă a cățelușilor. Țineți o evidență a urinării și defecării fiecărui cățel. Cățelușii vor avea nevoie de această stimulare până când mușchii vezicii și ai intestinelor se întăresc, de obicei la vârsta de 21 de zile. Cei mai mulți căței vor elimina singuri la vârsta de trei săptămâni.

Curățați cățelușul și ați terminat până la următoarea hrănire. Observați urina și fecalele pentru semne de boală. Urina trebuie să fie de un galben pal sau incoloră. Dacă este galben închis sau oranj, cățelușul nu e hrănit destul. Nu-i hrăniți mult odată, ci mai des. Scaunul ar trebui să fie de la un maro deschis până la maro închis și format parțial.

Un scaun verde indică o infecție, iar un scaun prea ferm indică faptul că nu a fost hrănit cu destulă mâncare pentru cățeluși. Din nou, dacă scaunul este tare, hrăniți-l mai des decât să creșteți cantitatea de mâncare dată pentru o masă. E posibil să hrăniți un cățeluș prea mult, dar nu  prea des. Prea multă mâncare cauzează balonare, gaze, regurgitare și câteodată aspirarea în plămâni.

Temperatura si umiditatea

Pentru a-i menține sănătoși pe cățeluși ei trebuie ținuți la o temperatură  ambientală adecvată. Cățelușii tineri nu-și pot conserva căldura corporală sau frisoanele pentru a crea căldură. Furnizarea unor surse artificiale de căldură cum ar fi un incubator, o lampă ce emană căldură, pernuțe cu apă caldă sau pernuțe electrice vor ajuta cățelușii să rămână la temperatura corporală potrivită.

Cu privire la sursa de căldură, e foarte important să nu supraîncălziți cățelușii sau să le provocați arsuri. Țineți un termometru în zona cățelușilor pentru a monitoriza temperatura.

Un simplu bec de 25 W suspendat într-un colț al unei cutii mici va furniza suficientă căldură. Țineți un termometru de cameră  sub sursa de lumină pentru a monitoriza temperatura.

Pernuțele calde trebuie să fie monitorizate îndeaproape dacă sunt folosite, deoarece cățelușii pot fi prea slăbiți ca să se poată muta de pe ele și pot căpăta arsuri. Dacă o pernuță de acest gen e folosită, înveliți-o într-un prosop gros sau blană de oaie pentru a-i proteja pe cățeluși de arsuri.

În prima săptămână, temperatura aerului ar trebuie menținută la 32-35°C și o umiditate relativă de 55-65%. La începutul celei de-a doua săptămâni, reduceți treptat temperatura la 30°C. În cea de-a treia săptămână; 27°C. În cea de-a patra săptămână; 24°C. După cinci săptămâni, scădeți temperatura la 22°C sau lasați la temperatura obișnuită a camerei. Folosiți simțul comun.

Dacă cățelușii sunt tot timpul așezați unii peste alții, înseamnă că le este frig. Dacă sunt foarte depărtați unii de alții, le e prea cald. Dacă stau unii lângă alții, temperatura este bună.

Cățelușii care sunt hipotermici (temperatură corporală scăzută) trebuie încălziți treptat timp de 2-3 ore la o temperatură normală de 36°C. Ar trebui obținută o temperatură normală la acești cățeluși înainte de a-i hrăni.

Păstrați umiditatea la un nivel comfortabil pentru oameni. Într-o zonă  a unei cutii făcute acasă, un prosop umezit cu apă și pus peste cutie va ajuta la producerea umezelii. Nu creșteți niciodată pui noi născuți într-o zonă de igrasie sau pivniță mucegăită. Acest tip de igrasie stagnantă este de obicei rece și favorizează mucegaiul și infecțiile respiratorii. Controlul temperaturii este mai critic decât umiditatea.

Cățelușii trebuie ținuți pe o suprafață aderentă cum ar fi o pătură bine întinsă și ținută ferm sub părțile cutiei cățelușilor.

Prevenirea bolilor

Mulți cățeluși orfani sunt expuși la un risc crescut de a dezvolta boli infecțioase. Acest lucru se întâmplă mai ales la acei cățeluși care nu au primit colostrul mamei lor naturale. Colostrul care este produs în primele 24 de ore după naștere este foarte bogat în anticorpii care-i protejează de boli.

Colostrul conține anticorpii care în momentul în care sunt consumați de cățeluși produc imunitatea împotriva multor boli. Cățelușii care nu au fost niciodată alăptați de mama lor naturală, neprimind colostrul, nu au o imunitate bună. Din cauza posibilei lipse de imunitate, vaccinarea corespunzătoare a cățelușilor este foarte importantă. Unii veterinari ar putea recomanda începerea vaccinării cățelușilor la o vârstă mai mică.

Deparazitarea regulată a cățelușilor este recomandată astfel:

• Începeți tratamentul la 2 săptămâni; repetați la 4, 6 și 8 săptămâni, iar apoi puneți un produs preventiv care de asemenea controlează paraziții intestinali. Folosind pe parcursul unui an o combinație de produse împotriva paraziților intestinali, scade riscul de apariție a acestora. Dacă nu se folosește un astfel de produs, eliminați paraziții intestinali la 2, 4, 6 și 8 săptămâni iar apoi lunar până la vârsta de 6 luni.

Este recomandat ca proprietarii de noi cățeluși ar trebui să obțină  istoria deparazitării noului lor companion și să contacteze veterinarul pentru a determina dacă este nevoie deparazitarea adițională.

Educarea și socializarea

Cățelușii au nevoie de stimulare mentală și fizică. Dacă au tovarăși de joacă, se vor stimula între ei în timp ce se mișcă. Strângeți în brațe fiecare cățel atunci când îl treziți să mănânce și încă un timp după aceea. Au nevoie de educație pentru a crește puternici.

E important pentru cățelușul orfan să aibă interacțiuni cu toți membri familiei la vârsta de 5-6 săptămâni. Rețineți, e încă un pui și trebuie mânuit cu grijă, dar ar trebui să îl obișnuiți pe cățeluș cu zgomote, proceduri de îngrijire, oameni noi și animale. Socializarea timpurie și făcându-l pe cățeluș să se simtă în siguranță în mediul său va ajuta la prevenirea aparițiilor multor probleme în viitor.

Concluzii

Creșterea unuia sau mai multor cățeluși vi se pare o sarcină enormă? Nu vă faceți griji, există cărți excelente pentru mai multe informații specifice despre îngrijirea animalelor orfane sau îngrijirea veterinară în general. Cu un angajament de timp și dragoste, puțin simț comun și câteva informații de bază, poate fi o experiență foarte pozitivă. Câinele fericit și sănătos pe care l-ați ajutat să crească va fi o răsplată minunată.

R. Da! Căţeiii pot fi infectaţi cu viermi cu cârlig ori cu viermi rotunzi încă din uter. Larvele (forme imature) viermilor migrează prin uterul mamei în fetusul în dezvoltare.

De asemenea, căţeiii şi pisoiii mai pot fi infectaţi cu viermi rotunzi şi viermi cu cârlig prin laptele matern. Din această cauză este importantă începerea programului de deparazitare atunci când puii împlinesc 2 săptămâni.

Proteinele sunt pietre de temelie în hrana animalelor.

Acestea sunt unele dintre cele mai importante elemente nutritive în dietă şi sunt în prezent unele dintre cele mai larg dezbătute. Pentru în jur de douăzeci de mii ani la câini, precum şi pentru câteva milioane de ani înainte pentru lupi , singura problemă a caninelor faţă de proteine a fost obţinerea lor suficientă.

Câini consumau în primul rând carne şi aşa dieta lor era formată dintr-un procent mare de proteine. Cu această dieta formată din carne, acestea işi luau o parte echitabilă din grasimi, fibra şi carbohidraţi. Pisicile au fost în mare parte lafel, doar că erau carnivore mai stricte şi nu mâncau carbohidraţi.

Discuţia despre proteine a început in jurul celui de-al doilea război mondial atunci când produsele alimentare de câine comerciale au devenit mai disponibile şi au început să înlocuiască carnea tradiţională şi dietele din produse secundare din carne . La început, formele mai ieftine de carne rămase au fost puse în produsele alimentare fară a conta aroma şi moda. Dar, cu interes în sănătate legate de alimentaţie, o întreagă nouă generaţie de produse alimentare pentru câine au intrat pe piaţă.

Aceste alimente de calitate au intrat in competiţie cu alimentele anterioare, prin promovarea unui produs care este mai bun ca niciodată pentru animalele noastre de companie. În centrul dezbaterii pentru noile produse sunt proteinele, sursa acesteia, digestibilitate şi cantitatea. Sperăm că acest articol va răspunde la câteva întrebări legate de proteinele din dieta animalelor dumneavoastră de companie.

Aminoacizi

De ce câini şi pisicile au nevoie de proteine? Proteinele sunt necesare pentru toate aspectele legate de creştere şi dezvoltare şi sunt foarte importante pentru formarea structurală şi sistemul imunitar. În plus, ele sunt arse ca şi calorii si pot fi transformate şi stocate sub forma de grasime.

În realitate, animalele noastre de casă nu au nevoie de proteine, dar au nevoie de blocuri de constructii care alcătuiesc de proteinele, aminoacizii. Sunt 22 de amino-acizi de care animalele au nevoie. Animalele pot sintetiza 12 dintre ei. Cei rămaşi trebuie să fie consumaţi. Cei pe care animalele nu îi pot sintetiza sunt numiţi aminoacizi esenţiali.

Ei sunt arginină, histidină, izoleucină, leucină, lizină, metionină, fenilalanină, treonină, triptofan, valina, şi la pisici, taurina. Câinii pot sintetiza taurină, şi, prin urmare, nu este completată în produsele alimentare pentru aceştia. Din aceasta cauză există vechea zicală care spune că pisicile nu pot mânca mâncare pentru câini, însă câinii pot mânca mâncare de pisici. O deficienţă în oricare dintre aminoacizi poate cauza probleme legate de sănătate.

Calitatea proteinelor

Fiecare sursa de proteine conţine diferite niveluri de aminoacizi şi fiecare proteină este diferită în capacitatea sa de a fi repartizate în amino-acizi. Prin urmare, nu toate proteinele sunt create egal. Unele sunt mai bune pentru animale decât altele. Abilitatea proteinei de a fi folosita de organism şi cantitatea sa de amino-acizi sunt  calitati ale proteinei (valoare biologică). Oul are cea mai mare valoare biologică şi stabileşte standardul pentru care alte proteine sunt judecate. Oul are o valoare biologică de 100. Peştele şi laptele sunt cu puţin în urmă cu o valoare de 92.

Carne de vită este in jur de 78 şi soia este de 67. Carnea, oasele şi grâul sunt în jur de 50 şi porumbul este de 45. Lucruri precum părul şi penele ar foarte bogate în proteine, dar ar fi ultimele în lista pentru valoarea biologică. Compoziţia reală de proteine individuale, precum şi utilizarea de aminoacizi este foarte detaliată şi dincolo de domeniul de aplicare al acestui articol, dar, în rezumat, vedem că proteinele nu sunt create egal.

Necesitatea proteinelor

Necesitatea de proteine variază de la specie la specie şi pot varia foarte mult în timpul etapelor de creştere rapidă şi pentru animalele în vârstă cu rinichii compromişi. Voi explica unele dintre circumstanţele speciale care necesită modificarea nivelurilor de proteine, dar, de regulă, se aplică următoarele nivele.

Femelele gravide şi care alăptează pot avea nevoie să fie hrănite cu mâncare de căţeluşi pentru a primi proteinele necesare. Animalele bolnave, slăbite au nevoie, de asemenea, de proteine suplimentare. Animale cu afecţiuni renale pot avea nevoia să fie restricţionate de la proteine, dar au nevoie de o dieta de mare valoare biologică pentru a diminua efectele bolii.

Pot hrăni animalul de companie cu prea multe proteine?

Răspunsul la această întrebare este da şi nu.

În teorie, dacă un animal sănătos mănâncă prea multe proteine, unele se excretă în urină, iar restul se utilizează ca şi calorii sau sunt transformate în grăsime şi nu produc niciun rău. Dacă, însa câinele are o problemă cu rinichii, nu sunt recomandate dietele bogate în proteine. Un alt factor este faptul că proteina este ingredientul cel mai scump în industria alimentară şi de ce să plăteaşti pentru mai mult decât ai nevoie. Cele mai multe companii de hrana pentru animale ţintează către un mediu fericit şi îndeplinesc cerinţele minime recomandate, dar  adăugă un pic in plus pentru a fi în siguranţă.

Interpretarea etichetelor alimentelor pentru animale de companie

Aceasta este partea cea mai grea. Acum aveţi două opţiuni. Prima este de a cumpăra mâncare pentru câine de la un brand cu reputatie de calitate a produselor şi să speri că nevoile sale sunt îndeplinite. Aceasta este ceea ce majoritatea proprietarilor fac şi un câine mediu o duce bine. Dar, dacă aveţi un câine cu nevoie speciale de proteine sau dacă vrei sa cauţi cele mai bune produse alimentare atunci trebuie încerci să interpretezi eticheta.

Dacă aţi citit până acum ştiţi că nu toate proteinele sunt create egal. Lista cu nivelul de proteine de pe punga sau cutie nu este cu procentul de proteine digerabile, doar cu procentul de proteine. Deci, avem nevoie să ştim cum să interpretăm eticheta. Ştim că, la mâncarea de calitate, digestibilitate alimentelor este între 70 şi 80%.

La alimente de calitate mai mică, digestibilitate ar putea scadea la 60% sau mai puţin. Metoda de a determina digestibilitate nu este cea mai bună care există, până când companiile vor începe să listeze proteinele digerabile. Citind ingredientele şi luând considerare de ordinea în care acestea apar putem determina aproximativ digestibilitatea. Ingredientele sunt enumerate în ordinea de greutate.

În cazul în care primul ingredient este pui sau miel putem presupune că este o sursa de proteine de buna calitate. Produsele secundare de pui sau altă carne nu sunt la fel de bune, dar acceptabile; carnea şi oasele sunt încă mai sărace. În cazul în care sunt pe etichetă seminţe, acestea nu sunt digerabile ca surse de proteine şi contribuie în mare măsură la cantitatea de carbohidraţi. Unele companii au pe etichetă o sursă de carne şi apoi trei forme diferite de porumb, ascunzând faptul că ingredientul principal este porumbul şi este doar împărţit în trei produse diferite.

Pentru o explicaţie mai detaliată citiţi articolul meu despre etichetele produselor alimentare pentru animale de companie. Din experienţa mea personală, unele dintre cele mai scumpe produse alimentare nu sunt neapărat cele mai bune, dar foarte rar cele ieftine sunt şi de calitate. În ceea ce priveşte costul, în general, recomand gama superioară a celei de mijloc.

Rasele de câini mari si uriaşi

Cum să hrăneşti căţeluşii din rasele de câini mari şi giganţi a alimentat controversă asupra proteinelor din dietă. În trecut, am hrănit toţi pui lafel indiferent de rasă. Au fost mai multe studii care au indicat faptul că hrănirea puilor din rasa de câini mari şi uriaşi cu o cantitate scăzută de proteine şi grasimi poate reduce incidenţele de probleme la oase şi articulaţii, inclusiv displazia de şold.

Ca rezultat al acestei cercetări, mai mulţi dintre producătorii mari de alimente pentru animale au început producerea şi comercializarea produselor alimentare în mod special pentru caţeii rasa mari. Ei afirmă ca sunt mai scăzute în grăsimi şi proteine, au un amestec special de calciu şi fosfor, şi spun că acestea reduc probleme osoase.

Căţeluşii au venit pe lume!

Au fost controlaţi, cântăriţi, hrăniţi şi, pentru moment, dorm liniştiţi (cu excepţia foielilor, normal).

Iar acum, ce urmează?

Sarcina ta este departe de a fi îndeplinită.

Nutriţia şi modul de hrănire

Proaspăta mămică are nevoie de hrană. Aduceţi castroanele lângă cutia unde a născut, deoarece, cu siguranţă nu îşi va părăsi nou-născuţii. Nu lăsaţi vasele pe podeaua cutiei, pentru a evita ca puii să cadă în ele. Indicat ar fi să îi oferiţi mâncare şi apă cel puţin o dată la 2-3 ore. Trebuie scoasă la plimbare regulat pentru a-şi satisface nevoile fiziologice .

În 2-3 zile apetitul mămicii va creşte cu până la 4 ori mai mult decât în perioada de dinaintea sarcinii. Va avea nevoie de o rezervă constantă de hrană pentru căţei şi de apă pentru a-şi menţine greutatea şi sănătatea în timpul alăptatului – NU folosiţi formule care se adresează raselor de câini mari pentru că, în general, sunt scăzute în proteine, grăsimi şi minerale. De asemenea, este bine să primească şi suplimente alimentare.

Nu este sănătos pentru căţea să slăbească brusc, trebuie să îşi menţină greutatea din timpul alăptatului şi în perioada de după înţărcare.

Un căţel sănătos este grăsuţ, dar viguros. Trebuie hrăniţi la fiecare două ore. Dacă mănâncă până ce burtica lor ia o formă rotundă şi dorm liniştiţi, înseamnă că se hrănesc suficient, iar dacă plâng şi sunt foarte agitaţi, trebuie să ştiţi că nu şi-au potolit foamea. Ar putea înghiţi aer, ceea ce ar face ca stomacul să pară mai mare decât este. Pe măsură ce devin slăbiţi, vor sta liniştiţi, într-o stare de somnolenţă şi nu vor mai avea puterea necesară să plângă.

În general, căţeluşii pot pierde în greutate până la 10% în prima zi de viaţă, dar, după aceea, greutatea lor ar trebui să crească în mod constant. În primele 7-10 zile de viaţă este normal să îşi dubleze greutatea.

Înaintea, în timpul şi după alăptare ( până la vârsta de 3 săptămâni), proaspăta mămică îşi va linge puii pentru a stimula defecarea. Ca să ajungă la greutatea anticipată a adulţilor din rasa respectivă, căţeii ar trebui să se îngraşe 1-2 grame/ zi. Cântăriţi căţeluşii zilnic în primele două săptămâni şi o dată pe săptămână după aceea.

Puteţi folosi un cântar pentru mâncare. Stagnarea greutăţii marchează, de obicei, primul semn de boală la căţeluşi. La vârsta de aproximativ trei săptămâni aceştia încep să îşi imite mama în privinţa hrănirii.

Un vas mic cu apă trebuie lăsat lângă ei măcar o perioadă a zilei. La trei săptămâni şi jumătate în alimentaţia lor se poate introduce şi pireul pentru căţei. Pentru a prepara acest pireu, puneţi într-un mixer 2 ceşcuţe de granule pentru căţei de cea mai bună calitate şi umpleţi mixerul cu apă fierbinte. Amestecaţi până ia forma cerealelor pentru bebeluşi (cantitatea este suficientă pentru 8-10 căţei de rasă medie).

Pentru început, vor avea nevoie de 3-4 mese pe zi. Dacă rămâne pireu de la căţei, îl poate manca căţeaua. În fiecare săptămână măriţi cantitatea mâncării solide, scădeţi cantitatea laptelui şi a apei din amestec aşa încât, până ce vor fi ajuns la vârsta de 7 săptămâni căţeluşii vor manca hrană uscată – solidă. Din momentul în care sunt hrăniţi cu mâncare solidă, aceasta poate fi lăsată în cutia puilor atunci când căţeaua lipseşte.

Până la vârsta 6 săptămâni şi jumătate – 7 săptămâni, trebuie să fie înţărcaţi complet, să mănânce alimente solide şi să bea apă. Dacă nu grăbiţi înţărcarea, mămica îşi va diminua producţia de lapte proporţional cu timpul în care puii se alimentează solid. Când căţeluşii încep să mănânce pireu, pe la vârsta de o luna, începeţi să schimbaţi şi dieta mămicii şi să faceţi treptat trecerea de la mâncarea pentru căţei la cea pentru adulţi.

După 7 săptămâni de la naştere căţeaua va mânca doar mâncare pentru câini adulţi. În ultima săptămână de înţărcare, consumul de hrană al căţelei ar trebui să fie mai mic cu 50% pentru a se apropia de consumul de dinaintea naşterii. Dacă a fost hrănită bine în timpul sarcinii şi al lactaţiei, va avea aceeaşi greutate de dinaintea naşterii.

Igiena şi dresajul

În timpul şi după travaliu căţeaua trebuie scoasă afară pentru necesităţile fiziologice. Scoateţi-o în lesă (luaţi o lanterna cu dvs. , dacă este întuneric) şi urmăriţi-o cu atenţie pentru că s-ar putea să mai aibă încă un căţel. Cutia de naştere trebuie schimbată o dată pe zi în stadiul incipient şi de 2-3 ori pe zi în perioada în care căţeluşii se alimentează cu mâncare solidă, iar căţeaua nu mai curăţă după ei.

În cutie puteţi pune o hârtie grea şi mare, câteva straturi de ziare peste şi o păturică care să încapă sub toate cele patru parţi ale cutiei. Aveţi grijă să fie întinsă foarte bine deoarece căţeii se pot pierde pe sub pătura, sau sub îndoiturile acesteia. În timp ce curăţaţi, verificaţi consistenţa şi culoarea scaunului căţeilor. Trebuie să fie maro şi format, dar nu foarte tare. Dacă nu corespunde descrierii ar fi bine să chemaţi veterinarul.

Pentru a facilita dresajul, stabiliţi zone diferite pentru masa, joc, dormit şi pentru nevoile fiziologice. Odată ce devin mobili, căţeii folosesc doar o zonă pentru a-si face nevoile. Delimitaţi zona de defecare de celelalte zone printr-o scândură. Acoperiţi-o cu un strat de ziare şi cu un strat de talaş de pin sau brad. Aşa vor delimita si noii proprietari zona unde căţeii vor avea voie să elimine. Păstraţi zona destinată nevoilor fiziologice curată şi uscată.

Temperatura

Căţeii nou-născuţi au temperatura corpului cu aproape 11o C mai mică decât cea a aerului. Temperatura de sub lampa de încălzire din cutia de naştere trebuie să atingă 29o C în primele 2- 3 zile, iar apoi poate fi redusă până la 24-27o C, în funcţie de temperatura mediului înconjurător. În marginea exterioara a cutiei este suficientă o temperatură de 21-23o C, deoarece căţeii se ghidează după sursa de căldura ca să fie alăptaţi, aşa că sursa de căldură nu trebuie să depăşească temperatura căţelei.

Măsuraţi temperatura cu ajutorul unui termometru. Dacă căţeii sunt împrăştiaţi prin cutie şi nu stau în apropierea sursei de căldură înseamnă că le este prea cald, dacă stau unii peste alţii înseamnă că le este prea frig. Căţeii au nevoie de căldură, pentru că nu îşi pot regla temperatura corpului decât după vârsta de câteva săptămâni. Temperatura rectală a căţeilor nou-născuţi este de 36o C şi creşte în fiecare săptămână până la vârsta de 4 săptămâni când ajunge la cea normală a unui adult 38-39o C.

Sănătatea căţelei

Fiecare glandă mamară şi fiecare mamelon al căţelei se verifică cel puţin o dată pe zi de roşeaţă, întărire, scurgeri, sau apariţia unor dungi. Dacă se observă instalarea mastitei – boală care constă în inflamarea glandelor mamare – anunţaţi medicul veterinar. În cazul în care se descoperă la timp, mulgerea glandelor afectate si aplicarea compreselor calde va preveni dezvoltarea bolii.

Uneori este nevoie şi de antibiotice. Dacă mai multe glande sunt afectate de mastită, ar putea fi necesară hrănirea căţeilor cu biberonul. Ghearele căţeluşilor vor fi tăiate zilnic încă din primele zile de viaţă pentru a preveni zgârieturile, iar dinţii vor începe să apară din ziua a 11-a aşa că glandele mamare trebuie verificate de muşcături în fiecare zi.

Căţeaua poate prezenta sângerări din vulvă. Scurgerile trebuie să scadă în cantitate şi să dispară definitiv în 2-3 săptămâni. În timpul gestaţiei blana căţelei devine foarte bogată şi strălucitoare, dar în perioada înţărcării va începe să năpârlească şi va reveni la normal în aproximativ 4-5 luni. Această năpârlire este diferită de un ciclu normal şi unele căţele pot cheli chiar.

Îngrijirea căţeilor

Căţeii slăbiţi trebuie consultaţi de un veterinar în eventualitatea depistării anumitor defecte din naştere, cum sunt fisurile în cerul gurii – în cazul acestora, căţeii trebuie eutanasiaţi.

Pintenii sunt îndepărtaţi şi codiţele sunt ajustate la vârsta de 2-4 zile. Pentru a efectua aceste proceduri faceţi o programare la veterinar. Verificaţi standardele rasei deoarece, la unele rase de câini, pintenii trebuie lăsaţi intacţi, pentru expoziţii. În timp ce căţeii sunt la clinică, scoateţi mămica la o plimbare. Aveţi grijă să nu vă apropiaţi de spital atât de mult încât să îşi audă căţeii plângând. După terminarea acestor proceduri, căţeii vor fi aduşi înapoi lângă mama lor, unde se vor hrăni şi vor dormi.

Vaccinările vor începe la vârsta de 6-7 săptămâni. În funcţie de riscurile întrevăzute, unii crescători încep vaccinările împotriva virusului parvo încă de la 5 săptămâni. Cel mai bine ar fi să întrebaţi veterinarul. Deparazitarea strategică este o practică recomandată de Asociaţia Americană de Parazitologie Veterinară (AAVP) şi de Centrele de Control şi Prevenire a Bolilor (CDC).

Acestea recomandă ca deparazitarea căţeilor de limbrici (ascarizi) şi de alţi viermi intestinali să se înceapă la vârsta de 2 săptămâni şi să se repete la 4, 6 şi 8 săptămâni. După aceea, o medicaţie preventivă împotriva viermelui inimii poate fi eficientă şi împotriva limbricilor şi a viermilor-cârlig – paraziţi responsabili de anemia animalelor.

Medicii veterinari sugerează noilor proprietari să obţină istoricul deparazitărilor făcute pentru a determina dacă mai este nevoie de deparazitare suplimentară. Căţeaua trebuie deparazitată în acelaşi timp cu puii. La vârsta de 6-7 săptămâni un medic veterinar trebuie să controleze amănunţit căţeii.

Dezvoltarea normala a căţeilor

De regulă, cordonul ombilical cade în două sau trei zile de la naştere. Infectarea acestuia se produce rar în cazul cuştilor curate şi bine întreţinute. În timpul somnului căţeluşii se smucesc foarte mult, lucru ce contribuie la dezvoltarea sistemului nervos şi a muşchilor.

La vârsta de 14 zile căţeii se târăsc, încep să meargă la 16 zile şi deprind un mers normal pe la 21 de zile. Până la 4 săptămâni căţeluşii se joaca între ei, se urmăresc unii pe alţii si mută jucăriile dintr-o parte în alta în gură. Se vor lupta în joacă şi vor învăţa să-şi controleze forţa muşcăturilor. Dacă un căţel îşi muşcă frăţiorul prea tare acesta va plânge şi nu se va mai juca cu el. Dacă îi este permis să muşte oameni, nu va învăţa să îşi reprime tendinţa de a muşca, şi, oricât de drăgălaş ţi se va părea la 7 săptămâni, când va ajunge adult, acest lucru va deveni o problemă.

Căţeii se nasc fără dinţi. Dinţii temporari, de lapte, încep să apară între 2- 4 săptămâni. Dinţii de lapte sunt prezenţi în întregime până la vârsta de 8 săptămâni. Ochii căţeilor se vor deschide la 12-15 zile de la naştere. Retina se maturizează în jurul vârstei de 21 de zile. Până vor împlini 4 săptămâni căţeii ar trebui să vadă bine. Sub nici-o formă nu forţaţi pleoapele să se deschidă, deoarece ochiul nedezvoltat nu poate face faţă luminii.

Dacă ochii par umflaţi înainte să îi poată deschide, duceţi căţelul la un veterinar pentru a evita instalarea unei infecţii la ochi şi, astfel, pierderea vederii. Unii căţei au nevoie doar de o zi pentru a-şi deschide ochii, în timp ce alţii au nevoie de mai multe zile ( 3-4). La început ochii au o nuanţă albăstruie dar, cu timpul, îşi schimbă culoarea la cea de adult. Dacă ochii sunt albi sau albastru foarte deschis, consultaţi medicul veterinar.

Între 14-17 zile de la naştere căţeii dobândesc şi simţul auditiv. Odată ajunşi la vârsta de 4 săptămâni vor auzi clar. Din păcate surzenia poate fi detectată abia atunci când căţelul este despărţit de frăţiori şi luat de noii proprietari.

Interacţiunea dintre mamă si căţei

După 2-3 săptămâni de la naştere căţeaua trebuie să aibă un loc separat de cutia de naştere unde să se poată odihni. În această perioadă căţeii vor încerca să iasă din cutie şi să exploreze. Supravegheaţi-i îndeaproape si asiguraţi-le jucării nepericuloase. Cutia trebuie să fie suficient de mare pentru a fi împărţită în camere separate pentru mâncat, dormit, jucat şi necesităţi fiziologice. Este indicat să obişnuiţi căţeluşii să doarmă separat în coşuri de dormit căptuşite cu piele de oaie .

Socializarea căţeilor

Socializarea timpurie ajută căţeii să capete încredere în ei şi să nu dezvolte probleme comportamentale. Căţeii trebuie expuşi la tot felul de zgomote, de la cele produse de vasele de metal căzute, până la cele produse de aspirator, furtuni, sirene, maşini de gunoi, pisici, alte animale, etc.

Nu încercaţi să menţineţi zona liniştită în timpul zilei. Trebuie să fie obişnuiţi cu zgomotele dintr-o gospodărie normala. Copiii au voie să se joace cu căţeii în afara cutiei dar supravegheaţi-i să nu intre în cutie sau să arunce jucării acolo, deoarece ei au un comportament diferit de cel al adulţilor. Expunerea căţelului la mediu îl ajută să devină un adult curajos, sociabil, bine adaptat.

Vă puteţi ocupa de căţei de câteva ori pe zi. Pot fi luaţi în braţe pentru a fi verificaţi la dinţi, la urechi, le puteţi tăia ghearele si, încet, încet pot primi toate îngrijirile de care au nevoie şi ca adulţi.

Joaca dezvoltă mintea căţelului, deoarece el trebuie să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă. Dacă căţeii nu sunt adoptaţi de o nouă familie până la vârsta de 10 săptămâni, trebuie despărţiţi o mare parte a zilei şi trebuie să aibă parte de de contact individual cu oamenii. Pot avea ore de joacă împreună în timpul zilei, dar este bine să mănânce, să doarmă şi să ia parte la alte activităţi în mod separat. Faptul de a se afla într-o canişă (situaţie de grup) după vârsta de 10-12 săptămâni diminuează capacitatea de dresaj.

Sursa: Vopsele care conţin plumb, linoleum-ul, faianta, bateriile, materialele de instalaţii sanitare, chiturile, foliile de plumb, lipiciul, mingile de golf, unele învelitori de acoperiş, lubrifianţii foliilor sticlelor de vin cu dop de pluta, preşurile, acidul moale din apa potabila provenita din tevi de plumb sau din bolurile de ceramica , greutăţile din plumb folosite la pescuit, greutatile unor galerii pentru draperie , hartia de ziar , colorantii, izolatiile sau alicele din plumb, uleiul ars lubrifiant cu continut de plumb

Informatii generale

Calea cea mai comună a expunerii la plumb este fie o cantitate mare ingerata într-un timp scurt, fie o cantitate mai mică ingerată pe o perioadă mai lungă de timp. Animalele tinere sunt expuse la un risc mai mare,din cauza obiectelor de ros cu care acestea se joacă şi pentru că organismele lor absorb prin ingestie o cantitate mare de plumb . Acest lucru este valabil mai ales în cazul în care animalele de companie de talie mica au deficit de calciu. Plumbul anorganic nu se absoarbe prin pielea intacta spre deosebire de tetraetilul de plumb din carburanti. Acesta, de asemenea, se absoarbe rapid cand sunt eliberati vaporii de la gazele de esapament ale benzinei cu plumb.

Plumbul afecteaza toate sistemele din organism, in special sistemul nervos si tractul gastrointestinal. Cand un animal de casa prezinta tulburari ale tractului gastrointestinal sau ale sistemului nervos, pe lista de cauze ar putea sa fie si intoxicatia cu plumb. Acesta poate determina o creştere a fragilităţii de hematii din sânge şi / sau de supresie a măduvei osoase, care poate provoca anemia. Plumbul traversează placenta şi uneori poate trece în laptele mamei.

Dacă un animal de casă este diagnosticat cu intoxicaţie de plumb, toţi membrii familiei, umane şi animale, ar trebui sa faca o evaluare a nivelului concentratiei de plumb.

Doza toxica: variaza, în functie de sursa şi perioada de timp de expunere.

Simptome

Gastro-intestinale: varsaturi, dureri abdominale, lipsa poftei de mancare, si, ocazional, diaree sau constipatie.

Neurologice: convulsii, ataxie (tulburare a coordonării mișcărilor voluntare din cauza lezării unor căi nervoase și centri nervoși),
orbire, precum şi modificări de comportament, blocaje ale maxilarului, vocalize

Actiune imediata: cereti ajutorul unui veterinar;  in functie de tipul de expunere care a avut loc , este indicat a se induce varsaturi.

Ingrijire veterinara

Tratament general : se pot face radiografii pentru a determina daca sursa de plumb se afla inca in sistemul gastro-intestinal. Daca mai exista, se poate interveni chirurgical sau cu ajutorul endoscopiei.
Tratament de sustinere: animalul este monitorizat si tratat pentru edem cerebral, anemie si convulsii. Ii sunt administrate antibiotice si perfuzii.
Tratament specific: va fi masurata concentratia de plumb din sange, inainte de a incepe terapia de eliminare a metalului toxic. Tratamentul va consta in administrarea de DMSA, BAL, EDTA, penicilina, vitamina B1.
Prognostic
Favorabil, in cazul in care se intervine cu tratamentul din timp.
Rezervat sau nefavorabil in cazul in care apar convulsiile si edemul cerebral.

Parazitul unicelular Trypanosoma cruzi este transmis de la o gazda la alta de unele insecte din familia Triatoma precum Rhodnius prolixux, care poate impedieca coagularea sangelui gazdei sale

Trypanosoma cruzi este un protozoar (unicelular), un parazit, cauza unei boli numite Trypanosomiasis americana sau Boala lui Chaga la bărbaţi. Insectele care transmit Trypanosoma cruzi de la o gazdă către altele fac parte din familia Triatoma. T. cruzi este intalnita în America Centrală si de Sud unde reprezintă o importantă cauză în bolile la om. Se estimează că în această regiune sunt infectaţi între 16 si 18 milioane de oameni. T. cruzi este rar intalnita în Sudul Statelor Unite. Animalele mici, precum câini, pisici, porcuşorii de Guineea, şobolani şi oposumi pot gazdui aceşti paraziţi. T. cruzi nu reprezintă un pericol atat de mare pentru animale, cât mai ales pentru oameni.

Cum se reproduce T. Cruzi?

Ciclul dezvoltării lor este destul de complex însă nu vom insista asupra tuturor formelor imature ale dezvoltării lor. Insecta se hrăneşte cu sângele mamiferelor, asemenea ţânţarilor. În general, acesta se hraneste noaptea, iar înţepătura nu este dureroasă. Ea ingerează forma matura a parazitului de la mamiferul infestat. Parazitul trece prin câteva faze de dezvoltare în sistemul digestiv al insectei. Din păcate, obiceiul acesteia nu este prea plăcut, astfel ca, in timp ce se hrăneşte, îşi depune excrementele pe mamifer, iar T. Cruzi intră în piele prin orice rană sau zgârietură. Poate intra în pielea mamiferului prin buze, nas sau ochi care pot fi contaminate cu excrementele gândacului.

În interiorul mamiferului, T. Cruzi intră în muşchi şi începe să se reproducă prin diviziune. După câteva zile, celula se dezvoltă complet, astfel parazitul ajunge în fie ingerat de insecta hematofaga ori intră în alte celule repetând procesul.

Foarte rar, poate apărea o infestare perinatală, fie prin uter (prin inermediul placentei), fie prin ingestia de lapte de la femelele infestate.

Cum sunt implicaţi câinii şi pisicile în acest ciclu de dezvoltare?

Animalele pot fi infestate prin muşcăturile gândacilor, sau mâncând mici bucăţi de organisme infestate. T. Cruzi se poate transmite de la animal la om şi din nou înapoi prin ciupiturile acestei insecte.

Care sunt urmările infestării cu T. Cruzi la câini şi pisici?

În general, gazdele, precum pisicile ori câinii nu prezintă semne ale infestarii. Totuşi, la câini, se pot observa în cazul infecţiilor severe, următoarele simptome: organism slăbit, anemie, splină mărită şi ganglionii limfatici inflamaţi.

Foarte rar, dacă un numă r mare de paraziţi intră în zona inimii, poate apărea o inflamaţie, iar câinele, dintr-o dată, se poate prăbuşi sau poate muri.

În alte cazuri, inima afectată poate slăbi treptat, astfel făcându-se confuzie cu alte tipuri de boli de inimă. Unii câini pot prezenta grave simptome de slăbire sau necoordonare. Pisicile pot avea convulsii sau paralizia membrelor posterioare. Dacă un număr marede celule se dezvoltă în acelaşi timp, poate apărea şi febră.

Care sunt urmările infestării cu T. Cruzi la om ?

Aceasta este o afecţiune foarte serioasă în America Centrală şi de Sud. În faza acută, oamenii prezintă febră, letargie şi ganglionii limfatici şi splina mărite. Poate fi fatală în cazul în care ajunge la inimă ori creier. Forma acută a bolii poate apărea mai des la copii. Adulţii tind să prezinte forma cronică a bolii care este caracterizată printr-o afecţiune a inimii şi anomalii ale sistemului digestiv. Aceste simptome apar la 10-20 de ani după ce persoana este infectată.

Cum este diagnosticată infestarea cu T. Cruzi?

Deseori, numărul de paraziţi din sânge este foarte scăzut. Totuşi, la o investigaţie minuţioasă la microscop, organismul poate fi depistat. Folosind o procedură asemănătoare şi analizând celulele ganglionilor limfatici, parazitul poate fi depistat.

Au fost dezvoltate teste serologice pentru a diagnostica T. Cruzi.

La animale, parazitul poate fi depistat, după deces, în muşchiul inimii.

O metodă foarte veche, dar foarte eficientă pentru diagnosticarea cu T. Cruzi este xenodiagnosticarea. În această procedură, insectele sunt ţinuţi în laborator şi hrăniţi cu sânge sau cu ţesutul unei persoane suspectate de infecţie sau chiar având parazitul. Insecta este apoi omorâta, iar sistemul lui digestiv este astfel examinat pentru a depista parazitul.

Cum se tratează infestarea cu T. Cruzi?

Nu se cunoaşte încă niciun tratament pentru această boala la câini sau la pisici. Pentru că nu este cunoscut niciun tratament şi există un pericol extrem pentru oameni se recomandă eutanasierea animalelor infestate.

Puii sunt sanatosi, voinici si foarte jucausi.

Multi stapani ai unui catelus nou nascut nu sunt siguri de modul in care incepe procesul de intarcare. De fapt, unii nu inteleg cu adevarat ce inseamna si ce implica acesta. Intarcarea apare in momentul in care puiul incepe sa manance produse alimentare, altele decat laptele mamei sau laptele sub orice forma. Nu exista nici o magie in intarcarea cateilor, in majoritatea cazurilor se intampla de la sine, in mod natural.

Catelele sunt capabile sa furnizeze lapte puilor lor pentru mai multe luni. In salbaticie, puii sunt, de obicei, nascuti in primavara si in anumite cazuri, continua sa fie alaptati de mama lor pana in sezonul de toamna. Puii, cu siguranta vor manca si din alte surse, dar mama va produce in continuare lapte. In cazul in care cineva maseaza glandele mamare, va observa ca acestea continua sa produca lapte, chiar daca puii sunt luati deoparte.

In zilele noastre, intarcarea nu se face pentru a ajuta mama. Mai degraba, aceasta se face pentru ca, in general, la varsta de 7 saptamani, puii isi gasesc un alt camin si din moment ce mama lor nu va mai fi cu ei, trebuie sa aiba tractul gastro-intestinal obisnuit cu consumul de alimente preparate comercial.

In multe adaposturi, puii gusta prima data alte produse alimentare decat laptele mamei, la aproximativ 3 saptamani si jumatate. Acest lucru poate parea devreme, dar cateii de orice rasa pot manca singuri la aceasta varsta.

Pentru a face un terci pentru catelusi, vom ramane la aceeasi marca de produse alimentare folosita in hranirea mamei. Pentru a pregati terciul, puneti 2 cesti de hrana uscata de inalta calitate intr-un blender, cu 500 ml lichid inlocuitor de lapte si completati restul mixerului cu apa fierbinte. Acest lucru ar trebui sa fie amestecat pana are consistenta unor cereale pentru sugari.

Cu aceasta cantitate se pot hrani 6-8 catei de rasa mijlocie. Cateii ar trebui sa primeasca 3-4 mese pe zi pentru inceput. In fiecare saptamana, cresteti cantitatea de mancare, scadeti cantitatea de inlocuitor de lapte si apa, care se adauga, si timpul de blenderizare, astfel incat pana la 7 saptamani, puii sa consume mancare uscata.

Odata ce sunt hraniti cu mancare uscata, solida, cateaua poate fi tinuta departe de pui, chiar pentru o perioada mai lunga de timp. Pana ce implinesc 6-7 saptamani, acestia ar trebui sa fie intarcati, sa manance hrana uscata si sa bea apa potabila. In cazul in care intarcarea nu e grabita, cateaua va incepe in mod natural sa produca mai putin lapte pe masura ce creste aportul de alimente solide.

Odata ce puii incep sa manance terci la 4 saptamani, reveniti la dieta mamei de mancare pentru adulti pentru a ajuta, de asemenea, la diminuarea producerii de lapte. Incepeti prin inlocuirea unui sfert din mancarea ei si continuati sa cresteti cantitatea astfel incat dupa inca 4 saptamani, sa manance doar mancare pentru adulti.

Intrebare: Care sunt produsele alimentare ce ar putea fi periculoase pentru cainele meu?
Raspuns: Unele alimente, care sunt comestibile pentru om, chiar si pentru alte specii de animale, pot constitui pericole pentru caini, din cauza metabolismului lor diferit. Unele pot provoca usoare deranjamente digestive, altele pot provoca boli grave, si chiar moartea. Urmatoarele elemente comune din alimentatie nu ar trebui sa fie oferite (intentionat sau neintentionat) cainilor. Aceasta lista este, desigur, incompleta, deoarece nu putem, eventual, alcatui o lista cu tot ceea ce cainele nu ar trebui sa manance.

Pentru a lua decizii intelepte in selectarea produselor alimentare pentru cainele dumneavoastra, informati-va. Aflati tot ce se poate despre diferitele ingrediente si de ce sunt utilizate.

Antioxidantii sunt substantele care impiedica oxidarea grasimilor si a ingredientelor liposolubile (inclusiv vitaminele A si E). Odata ce o grasime este oxidata, incepe sa rancezeasca si sa isi piarda din valoarea nutritionala. Mancarea pentru caini si pisici care, de obicei, contine un nivel semnificativ de grasimi, este predispusa oxidarii. Mancarea la conserva este exclusa, deoarece este inchisa ermetic, dar mancarea uscata trebuie sa contina antioxidanti pentru conservare.

Antioxidantii pot fi naturali sau artificiali, ambele tipuri avand ca scop conservarea mancarii. Antioxidantii artificiali folositi cel mai des in industria mancarii pentru animale sunt etoxichina, butilat de hidroxitoluen (BHT) si butilhidroxianisol (BHA). Intre oxidantii naturali, amintim tocoferoli (vitamina E), acid ascorbic (vitamina C), acid citric si rozmarin.

Antioxidantii artificiali

Comparativ cu antioxidantii naturali, conservantii artificiali pastreaza in mod sigur ingredientele intr-o stare mai buna. Totusi, au fost exprimate ingrijorari cu privire la utilizarea lor in mancarea pentru animale. Cel mai controversat conservant este etoxichina, care a fost aprobata pentru folosire, cu mai mult de 30 ani in urma. In mancarea pentru caini, este permisa in cantitati mici (0,015%). In urma cu zece ani, proprietarii de caini au sesizat faptul ca etoxichina ar fi cauza unor probleme medicale ale cainilor lor, incluzand reactii alergice, boli ale pielii, cedarea organelor, cancerul si probleme de comportament. Au existat speculatii referitoare la niste companii producatoare cu nivel ridicat de vanzari care ar fi adaugat etoxichina peste limita ca un mod de a extinde perioada de conservare a produselor bogate in grasimi. Pe de alta parte, sunt altii care sustin ca producatorii care foloseau etoxichina o utilizau, de fapt, in cantitati mult mai mici decat cele aprobate de lege. Fara probe stiintifice, a fost dificil de determinat daca, si la ce nivel, problemele de sanatate erau legate de folosirea de etoxichina.

In 1997, Monsanto, un mare producator de etoxichina a facut un studiu care a aratat ca aceasta, in cantitati mai mari decat cele permise, nu are nici un fel de urmari anormale. Singurul efect advers mentionat a fost o usoara modificare a componentei sangelui. Aceste cresteri apar in ficatul catelelor care alapteaza si care, in general, mananca mai mult decat alti caini. Modificarile sunt considerate usoare si pot disparea atunci cand cateaua va incepe sa consume mai putina mancare.

Luand in considerare acest pericol pentru femele in perioada de lactatie sau pentru puii lor, s-a hotarat ca aportul maxim de etoxichina utilizat in produsele alimentare pentru animale sa fie redus (0.0075%). Se pare ca toti producatorii s-au conformat. In prezent, are loc un studiu efectuat de catre Institutul Pet Food, o organizatie ce reprezinta producatorii de produse alimentare pentru animale de companie in Statele Unite. Acest studiu este proiectat pentru a stabili daca etoxichina in cantitati chiar mai mici decat cele stabilite ar oferi o protectie adecvata ca antioxidant in mancarea pentru caini.

BHT si BHA sunt analogii sintetici ai vitaminei E si sunt adesea utilizati impreuna. BHA este relativ stabil, la temperaturi mari. Ambii antioxidanti sunt recunoscuti ca fiind siguri atunci cand sunt utilizati la nivelurile specifice si totodata, acestia sunt cei mai comuni conservanti in hrana umana. Exista, totusi, in continuare controverse in ceea ce priveste siguranta acestor substante. Ambele au fost suspectate de a fi agenti cancerigeni; cu toate acestea, in doua studii s-a dovedit de fapt, ca protejeaza impotriva cancerului, in cazul in care acestea sunt adaugate la produsele alimentare inainte ca un animal sa fie expus la un agent cancerigen. Mai multe cercetari sunt necesare pentru a determina efectul real al acestor conservanti.

Antioxidantii naturali
Unii consumatori prefera pentru animalele de companie doar mancare cu conservanti naturali. Vitamina E, vitamina C, acidul citric, rozmarinul se numara printre antioxidantii cel mai frecvent utilizati. Tocoferolii micsti sunt o sursa comuna de vitamina E in mancarea pentru animalele de companie. Vitamina C este furnizata de ingrediente, cum ar fi afinele, murele, merele si cateva alte fructe. Acidul citric se gaseste, de asemenea, in multe din acestea, mai ales in fructele citrice. Rozmarinul este un extract din planta Rosmarinus officinalis, un arbust peren, care are proprietati antioxidante.
Daca alegeti sa folositi mancare care contine conservanti naturali, retineti ca acestea nu au un termen de valabilitate la fel de mare ca al conservantilor artificiali. Cumparati mancarea in cantitati mai mici, pentru a va asigura ca aceasta este consumata inainte sa isi piarda prospetimea sau valoarea nutritiva. Cautati produsele alimentare care prezinta termenul de valabilitate. Pastrati aceste alimente intr-un loc uscat, la distanta de caldura excesiva sau de umiditate. Daca este posibil, dupa ce ati deschis punga puneti-o intr-un alt recipient curat si uscat.

Pentru a lua decizii intelepte in selectarea produselor alimentare pentru cainele dumneavoastra, informati-va. Aflati tot ce se poate despre diferitele ingrediente si de ce sunt utilizate. Cautati informatii despre nutritie in surse credibile.

Informandu-va despre nutritia cainelui dumneavoastra, puteti ajuta la protejarea sanatatii sale si va veti putea bucura de el multi ani.

Sursa: detergentii sunt impartiti in mai multe categorii.

Sapunuri: sapunuri Bar, sapunuri de spalat rufe, sapunuri de casa.

Detergenti anioni: detergenti de rufe, sampoane, detergent de vase manual si pentru masini electrice de spalat vase.

Detergenti cationici: balsamuri , dedurizanti, dezinfectanti si inhibitori de rugina in produse petroliere. Aceasta categorie include ammoniums cuaternar.

Non-detergenti neionici: detergenti de vase, sampoane si unii detergenti de rufe.

Informatii generale

Detergentii sunt livrati intr-o varietate de forme ce au un nivel de toxicitate diferit. Fiecare tara de origine are aceste produse comune intr-o forma, si toti membrii familiei trebuie sa fie constienti de pericolele existente.

Doza toxica

Sapunuri: sapunurile adevarate nu sunt, in general, toxice.

Anioni: usor pana la moderat toxice, pot produce boli, nu cauzeaza decese.

Cationice: sunt extrem de toxici; solutiile de 1% pot afecta mucoasa.

Non-ionice: mai putin toxice decat detergentii anionici si cationici.

Simptome:
Sapunuri: varsaturi si diaree.

Sapunul de casa poate provoca leziuni gastro-intestinale corozive (arsuri).

Anioni: Iritatii mucoase, varsaturi, lipsa poftei de mancare, diaree. Totodata, pot aparea leziuni corozive in gura si tractul gastro-intestinal. Expunerea ochilor poate duce la edem (umflatura nedureroasa) in jurul corneei, inrosirea si umflarea conjunctivei si eroziuni corneene sau ulceratii.

Cationice: varsaturi, lipsa poftei de mancare, salivare, slabiciune musculara, depresie, convulsii, colaps, coma, si arsuri la gura si tractul gastro-intestinal. Expunerea ochilor poate cauza inrosirea severa, eroziuni corneene si ulcere. Expunerea pielii poate duce la pierderea parului si iritarea pielii.

Reactii:  varsaturi si diaree.

Ce este de facut in cazul intoxicatiei?

A nu se provoca voma daca este inghitit ,pentru ca poate provoca mai mult rau. Adresati-va unui veterinar! In cazul unui contact dermic, spalati pielea pentru cel putin 30 de minute cu apa curenta. In cazul unui contact cu ochii, spalati ochii cu ser fiziologic steril sau apa pentru 20 de minute.

Pentru ingrijire veterinara:

Tratament general: administrarea de lapte sau apa, in cazul intoxicarii cu sapun, cu substante anionice  sau non-ionice, iar in caz de ingestia unui detergent cationic se administreaza lapte, apa sau albus de ou. In cazul expunerii oculare sau cutanate, zona afectata trebuie spalata cu ser fiziologic steril.

Atentie!

A nu se lasa medicamentele la indemana copiilor sau a animalelor de companie!

Toxina : Fier

Sursa:

Suplimente nutritive cum ar fi vitamino-minerale, preparate din fier, injectii cu fier si ingrasamant pentru plante.

Informatii generale

Ingestia excesiva de fier cauzeaza doua probleme principale. Fierul are un efect distructiv direct asupra mucoasei stomacului si intestinelor mici. Acesta variaza de la sangerare usoara pana la perforatie. De asemenea, fierul este absorbit in celule, intrerupandu-le functiile.

O reactie de tip anafilactic poate fi observata in urma infectiei cu fier.

Doza toxica

Variaza in functie de sursa si calea de expunere la risc.

Semne

Varsaturi, diaree cu sange si somnolenta. Simptomele pot sa nu apara in urmatoarele 6-12 ore de la ingestie. Acestea vor fi urmate de o perioada de recuperare inainte de recidiva. Alte simptome includ depresii SNC ( ale sistemului nervos central), afectiuni ale ficatului si insuficienta renala.Fierul trecut prin urina ii va da acesteia o culoare inchisa.

Actiune imediata

Provocarea varsaturii si administrarea laptelui de magneziu (pentru a scadea nivelul de absorbtie al fierului la nivel gastrointestinal ). Pot fi administrate oua, apa si lapte.Adresati-va medicului veterinar.

Ajutor veterinar

Tratament general: provocarea varsaturilor poate fi continuata, efectuarea de spalaturi gastrice si administrarea laptelui de magneziu.

Tratament de recuperare

Administrarea de fluide intravenoase, oxigen si transfuzii de sange. Nivelul de sange va fi monitorizat timp de cateva zile.

Tratament specific: administrarea deferoxaminei (Desferal) care estompeaza fierul.Aceasta va provoca o colorare maro-roscata a urinei. Vitamina C poate fi utilizata cu deferoxamina pentru a grabi vindecarea; a nu se utiliza fara deferoxamina, deoarece creste absorbtia fierului in organism.

Urmari: variabile.

A nu se lasa  medicatiile  la indemana copiilor si animalelor.

Un stomac plin de viermi

Viermii cilindrici, adesea numiti “ascaridis”, sunt printre cel mai des intalniti paraziti ai tractului digestiv la caini si pisici. Majoritatea puilor sunt infestati cu viermi cilindrici, iar cand privim ciclul lor de viata, intelegem de ce. Toti acesti viermi cilindrici sunt raspanditi in mod deosebit in America de Nord. Prezinta o importanta considerabila la animalele tinere si in adaposturile acestora, precum cotete sau custi. Deoarece pot cauza imbolnaviri si in randul oamenilor, sunt de asemenea de luat in seama si in ceea ce priveste sanatatea noastra.Viermii cilindrici adulti traiesc in intestinul subtire al gazdei, iar ouale acestora sunt foarte asemanatoare. Toti viermii cilindrici sunt prolifici, iar un animal infestat poate transmite milioane de astfel de oua prin fecale in fiecare zi. Viermii cilindrici difera, insa, prin ciclul lor de viata. Aceste diferentieri sunt foarte importante atunci cand vine vorba de modul de eliminare al acestor paraziti din organismul animalelor noastre de companie.

Care sunt ciclurile de viata ale viermilor cilindrici la caini si pisici?

Chiar si pasarile si reptilele pot avea viermi cilindrici, desi acestia reprezinta un  gen si specie diferit fata de cele regasite la caini si pisici.

Exista 3 tipuri de viermi cilindrici care afecteaza cainii si pisicile, iar fiecare dintre ei au propriile gazde transportatoare.

T. leonine: Din cadrul viermilor cilindrici, T. leonine are cel mai simplu ciclu de viata. Dupa ce un animal inghite ouale infectate, aceste oua eclozeaza iar larvele ajung la maturitate in interiorul intestinului subtire. Femela adulta al viermelui depune oua care sunt transportate mai apoi in fecale. Ouale devin contagioase daca raman in mediul inconjurator pentru cel putin 3-6 zile. Animalele devin infectate daca mananca anumite lucruri continand fecalele contaminate.Soarecii pot deveni intermediari sau gazde transportatoare ale T. leonina. Rozatoarele ingera ouale, acestea eclozeaza, iar larvele migreaza catre tesuturile rozatoarei. Daca un animal consuma soarecele, larvele sunt eliberate in sistemul digestiv al acestuia, dezvoltandu-se in adult in interiorul intestinelui.

T. canis: Viermii cilindrici ai speciei T. canis au un ciclu de viata mai complicat si un mod foarte eficient de a se asigura ca specia lor va fi transmisa pe mai departe, din generatie in generatie. Sa aflam de ce.

Un animal poate capata o infectie cu T. canis prin mai multe cai: ingerarea de oua, ingerarea unor gazde transportatoare sau prin transmiterea larvelor in animal in timp ce acesta se afla in pantec sau prin alaptare. Mai intai sa aflam cate ceva despre ingerarea de oua contaminate.

Majoritatea puilor se nasc infectati cu T. canis.

Ingerarea oualelor: Dupa ce un caine a consumat ouale, acestea eclozeaza iar larvele patrund in peretii intestinelui subtire. Larvele migreaza mai apoi spre sistemul circulator si fie patrund in sistemul respirator, fie in organele si tesuturile corpului. Daca acestea intra in tesut, se pot inchista (se incorporeaza si devin inactive). Larvele pot ramane inchistate in tesuturi pentru perioade mai mari de timp, precum luni intregi sau chiar ani. Acest timp de migratie este cel mai frecvent intalnit la cainii in varsta. Cand vine vorba despre puii cu varste foarte fragede, larvele patrund din sistemul circulator in cel respirator, fiind expectorati iar mai apoi inghititi. Urmeaza apoi procesul de transformare din larve mature in adulti. Viermii adulti depun ouale care sunt eliminate de animal prin fecale. Aceste oua trebuie sa ramana in mediul extern pentru o perioada de 10-14 zile, inainte  sa devina infectioase.

Ingerarea gazdelor transportatoare: Daca un animal ingereaza o gazda transportatoare care are larve inchistate, migratia este asemanatoare cu cea a ingerarii oualor contagioase. Larvele sunt eliberate din gazda transportatoare atunci cand este mancata si digerata. Larvele patrund in sistemul circulator si fie se transmit mai departe in diverse testuturi, fie in sistemul respirator.

Larvele transmise prin pantec: Cateaua gestanta care are larve inchistate in testut, de tipul T. canis, le poate transmite puilor ei prin doua cai. Larvele inactive din tesutul mamei se pot transfera prin uter si placenta, infectand fetusul. Aceasta cale se numeste transmitere in utero. Larvele patrund in plamanii puiului aflat in pantecul mamei. Cand puiul se naste, acesta va expectora larvele din plamani, urmand ca mai apoi sa ajunga la maturitate in intestinul catelului. Acesta este motivul pentru care atat de multi pui au viermi cilindrici – sunt infectati inainte de a se naste.

Larvele transmise prin alaptare: Larvele pot de asemenea patrunde in tesutul mamar al femelei. Puii se pot contamina prin lapte in timp ce sunt alaptati. Larvele inghitite astfel ajung la maturitate in intestinul puiului. Daca larvele sunt eliminate prin fecalele puiului inainte ca acestea sa se maturizeze, pot infecta femela mama in timp ce isi spala puiul. La aproape 4 saptamani dupa ce un caine mananca oul contagios sau un pui cu o infectie prenatala este nascut, viermele adult ajunge la maturitate in intestinul animalului iar urmatoarea generatie de oua este transmisa mai departe.

T. cati: Intr-o oarecare masura, ciclul de viata al T. cati este asemanator cu cel al T. canis. Ouale contagioase sunt inghitite. Larvele eclozeaza si patrund in peretele stomacului. De aici, larvele migreaza catre ficat, alte tesuturi, sau plamani. Unele larve se pot inchista in tesut. Larvele care patrund in plamani sunt expectorate iar mai apoi inghitite. Larvele ajung la maturitate in stomac si in intestinul subtire, iar femelele adulte de vierme incep sa depuna oua. Spre deosebire de T. canis, infectia in utero nu are loc si la T. cati. Totusi, in timpul perioadei prenatale, larvele inactive pot incepe sa migreze si sa fie transferate din tesutul mamar in corpul pisoilor prin intermediul laptelui.  Soarecii pot avea rolul de gazde intermediare pentru T. cati intr-un mod similar cu celelalte tipuri de viermi cilindrici. Pisicile pot de asemenea sa fie infestate prin intermediul mancarii altor gazde transportatoare precum rame sau gandaci. Tabelul de mai jos rezuma modailtatile in care sunt transmisi diferiti viermi cilindrici.

Nu uitati ca, pentru toate categoriile de viermi cilindrici, ouale necesita o pastrare in mediul inconjurator de cel putin cateva zile sau chiar saptamani inainte ca acestea sa devina contagioase. Larvele inchistate in tesuturile gazdei pot ramane inactive pentru toata durata de viata a gazdei. Cum pot imbolnavi viermii cilindrici animalele de companie? In intestine, viermii cilindrici absorb nutrientii rezultati din hrana animalului, se amesteca in digestie si pot dauna invelisului intestinelui. Animalele cu o infestare usoara cu acesti viermi cilindrici pot sa nu prezinte niciun simptom care sa tradeze imbolnavirea. Animalele afectate mai grav de boala pot fi slabe, pot prezenta un asepect mat al blanii si pot dezvolta un aspect umflat al burtii. Unele animale pot fi anemice, cu stari de voma, diaree, sau constipatie. Rareori, in cazul infestarilor severe, viermii cilindrici pot cauza obstructii ale intestinelor. Tusea poate fi observata la unele animale ca o consecinta a migrarii larvelor prin sistemul respirator. La puii cu varste foarte fragede, migratia larvelor de tip T. canis in plamani poate cauza pneumonie.

Cum pot fi depistati viermii cilindrici la animalele de companie?

Viermii adulti au in general o lungime de circa 7,5 – 10 centimetri, desi unele tipuri de viermi T. canis pot avea o lungime de pana la circa 17-18 centimetri. Adultii pot fi identificati in fecale sau in varsaturi. Viermii sunt cilindrici cu sectiuni transversale (de unde si provenienta denumirii) si se aseamana usor cu niste spaghete.

Ouale sunt identificabile in fecale. Pentru a separa ouale de restul dejectiilor se foloseste o metoda de flotatie, iar mostra rezultata este examinata la microscop. Numai personalul calificat este capabil sa distinga diferentele foarte reduse in aparitia oualelor intre cele trei categorii de viermi cilindrici.

O singura femela din categoria viermilor de tip T. canis poate depune pana la 200,000 de oua pe zi.

Surprinzator! Ocazional putem observa oua de T. cati in dejectii de caine. Cum se poate intampla acest lucru? Cainele a dat o tura prin litiera pisicii si a mancat fecalele acesteia. Ouale au trecut prin sistemul digestiv al cainelui si mai departe au fost gasite in scaunul acestuia.

Cum sunt tratate infectiile cu viermi cilindri la animalele de companie? Exista multe tipuri de deparazitare  care distrug viermii cilindrici. Majoritatea tratamentelor, totusi, ucid viermele adult, dar nu stopeaza migratia sau inchistarea larvelor. De aceea, majoritatea prescriptiilor  de deparazitante recomanda deparazitarea la 2-4 saptamani dupa efectuarea primului tratament. Pana atunci, majoritatea larvelor care migrau in timpul primului tratament s-au reintors in intestine, unde pot fi distruse prin al doilea tratament. Deparazitantele comune sunt mentionate mai jos, iar cele care au efect asupra viermilor cilindri au indicele “VCL”, in coloana “Eficiente Impotriva”.

Tratamente Orale pentru Parazitii Gastrointestinali la Caini

*Eficienti impotriva parazitilor:

VCL = Viermi cilindrici
VCR =  Viermi carlig
VCT = Vierme cilindric Tricuris
P = Purici
T = Tenie
PT = Viermi plati de purice
ET = Viermi plati Echinococcus granulosus

**De asemenea previne si viermii de inima

Deparazitarea regulata este recomandata de Asociatia Americana de Parazitologie Veterinara (AAVP), de Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC) si de Consiliul Parazitilor Animalelor de Companie (CAPC).

Puii

• Tratamentul se incepe la varsta de 2 saptamani; se repeta mai apoi la 4, 6 si 8 saptamani de viata, iar apoi acestia se supun unui tratament lunar de preventie a viermilor inimii care controleaza in acelasi timp si parazitii intestinali. Folosind un astfel de tratament combinat de preventie scade riscul de infestare cu paraziti. Daca nu este folosit un astfel de tratament, se recomanda deparazitarea la 2, 4, 6 si 8 saptamani de viata, iar mai apoi lunar pana la varsta de 6 luni.

Femelele care alapteaza

• Se trateaza in acelasi mod ca si puii.

Cainii adulti

• If on a year-round heartworm preventive/intestinal parasite combination product, have a fecal test performed 1-2 times per year and treat appropriately. If not on a year-round heartworm preventive/intestinal parasite combination product, have a fecal test performed 2-4 times per year and treat appropriately. Also monitor and eliminate parasites in pet’s environment.
• Pentru situatiile in care se realizeaza deparazitari combinate pentru viermii inimii/intestinali intr-un ciclu anual, se efectueaza teste din fecale o data sau de doua ori pe an si se trateaza corespunzator. Pentru situatiile in care nu exista deparazitari combinate pentru viermii inimii/intestinali pe parcursul unui an, se efectueaza teste din fecale de 2-4 ori pe an si se trateaza corespunzator. De asemenea, se monitorizeza si se elimina parazitii din mediul de viata al animalului de companie.

Animalele recent achizitionate

• Deparazitati in cel mai scurt timp, dupa 2 saptamani, iar apoi urmati recomandarile anteriorare.

* Doctorii Foster si Smith recomanda ca stapanii noilor animale de companie a obtina un istoric al deparazitarilor efectuate la animalutul lor si sa contacteze veterinarul pentru a stabili daca mai este necesara o alta deparazitare.

Cum imi pot feri animalul de companie de o reinfectare?

Examinarea dejectiilor poate ajuta sa indentificam ce parazit poate avea animalul de companie si cum ar trebui tratat acesta. O examinare a fecalelor ar trebui efectuata in momentul in care puii sunt intarcati, la 4-8 saptamani dupa ultimul tratament al unei infestari si inainte ca femela sa fie imperecheata. O examinare a fecalelor  ar trebui facuta de asemenea la controlul anual al animalului de companie si inca de maxim 3 ori pe an, in functie de riscul de expunere, de tipul de program utilizat in depistarea parazitilor, etc.

Cel mai potrivit program de deparazitare pentru cainele dumneavoastra ar trebui conceput impreuna cu medicul veterinar, luand in considerare diferiti factori de risc la expunere, sistemul imunitar al membriilor familiei, etc. Multe medicamente impotriva viermilor inimii, precum Heartgard Plus si Interceptor trateaza sau controleaza infectiile cu viermi cilindrici si sunt un important supliment in prevenirea viermilor cilindrici.

Uitati-va pe prospectul medicamentului pentru a verifica eficienta acestuia impotriva viermilor cilindrici. Ouale viermilor cilindrici sunt extrem de rezistente la conditiile de mediu si pot ramane in stadiul contagios in sol pentru luni de zile sau chiar ani. Animalele de companie trebuie descurajate in  a ingera fragmente de sol sau orice altceva contaminat cu ouale respective. Datorita potentialului de transmisie la om a viermilor cilindrici, si pentru a proteja animalul dumneavoastra de altii, toate sursele de infectie ar trebui reduse. Pentru discutiile referitoare la curatarea mediului de trai al animalului, verificati sectiunea de mai jos.

Cum cauzeaza viermii cilindrici infectii in organismul uman?

T. canis si T. cati reprezinta un risc foarte mare pentru sanatatea umana. Mii de oameni sunt anual infectati cu Toxocara in Statele Unite ale Americii.

Cum sunt  infectati oamenii? Oamenii pot contacta boala atunci cand ingereaza oua contagioase de pe sol, de pe maini sau de orice alt obiect. Un numar mare de oua se pot acumula in sol, acolo unde cainilor si pisicilor le este permis sa isi faca nevoile. Ouale sunt lipicioase si se pot aduna pe maini si sub unghiile oamenilor. Copiii si alte persoane care pot avea o igiena mai precara, sunt cei mai vulnerabili la infectare.

Luati in calcul faptul ca ouale Toxocara trebuie sa ramana in mediul inconjurator pentru aproximativ doua saptamani inainte ca acestea sa devina contagioase. Prin urmare, contactul direct cu un animal infectat in general nu are ca rezultat transmiterea bolii.

Totusi, animalele tinere pot contamina in mod constant suprafata litierei, si chiar se poate ca ouale contagioase sa ramana prinse in blana acestora. Adultii si copiii care intra in contact cu femela sau cu puii, sau persoanele care curata litiera pot fi expusi la risc in mod special.

Daca o persoana ingera ouale de tip Toxocara, larvele care rezulta pot migra prin tesutul uman. Acest proces este numit “larva migrans viscerala”. Cel mai des, larvele migreaza prin intermediul ficatului, plamanilor si creierului. Pot cauza inflamatii severe si leziuni mecanice la nivelul organelor.

Simptomele acestor infectari se manifesta prin ficat marit, febra intermitenta, scaderea in greutate si a apetitului, tuse persistenta. De asemenea, se poate instala astmul sau pneumonia. O forma deosebita a acestei boli se cheama “larva migrans ocular”. Larvele migreaza prin tesutul ocular si pot duce la pierderi ale vederii si chiar orbire. Larva migrans ocular are loc de obicei la copiii cu varste de 7-8 ani, in timp ce larva migrans visceralis apare la copiii cu varste de 1-4 ani. Motivul aparitiei la diferite varste este necunoscut pana in prezent.

Pentru a preveni infectarea umana, o igiena regulata este extrem de importanta. Educarea copiilor, in special spalarea pe maini dupa joaca si inainte de masa este foarte importanta. Nu lasati copiii sa se joace in locurile unde cainii sau pisicile ar fi putut sa-si faca nevoile. Pisicilor nu ar trebui sa li se permita sa foloseasca gropile de nisip pentru joaca sau gradinile pe post de litiera. Deparazitati-va animalutele dupa recomandarile medicilor veterinar, pastrati mediul inconjurator curat si mentineti sub control prezenta rozatoarelor.

Cum se pot elimina viermii cilindrici din corpul animalelor  pe care le avem in vedere pentru imperechere?

Un bun program de controlare a viermilor cilindrici trebuie stabilit pentru fiecare adapost al animalului. Principalele surse de infectare le reprezinta larvele din corpul femelelor pentru monta, ouale din mediul inconjurator si larvele din tesuturile gazdelor transportatoare. Toate aceste criterii trebuie avute in vedere pentru stabilirea unui program eficient de control.

Tratamentul medical si izolarea

Este foarte dificil de eliminat larvele inchistate din femele, fie ca ne referim la caini sau pisici, cu scopul de a preveni transmiterea acestora la pui. Este necesara izolarea animalelor si tratamente repetate ale viitoarelor mamici de-a lungul mai multor generatii, cu scopul de a preveni reinfectarea si reducerea riscului acestora, ca in final sa fie eliminate definitiv larvele din tesuturi.

Crescatorii de animale ar trebui sa se consulte cu veterinarii pentru a determina care este cel mai performant program de control impotriva parazitilor pentru adapostul animalelor.

Tratarea mediului inconjurator

Podeaua custilor si suprafetele unde cainele isi desfasoara activitatea trebuie realizate din materiale impermeabile, deoarece sunt mai usor de curatat. Toate materiile fecale trebuie inlaturate, intrucat materialele organice vor diminua eficienta solutiilor de curatat. O solutie de clor in concentratie de 20% (1 parte de clor la 4 parti de apa) ar trebui pulverizata sau aplicata direct pe pardoseala. Acest procedeu ar trebui realizat cel putin o data pe saptamana. Aceasta nu va extermina ouale, dar va inlatura suprafata lor lipicioasa, facundu-le astfel mai usor de indepartat. Orice dejectie din curtea animalului ar trebui inlaturata cu o regularitate zilnica. Daca solul devine contaminat, in majoritatea cazurilor, singura alternativa este indepartarea si inlocuirea acestuia, sau afanarea acestuia pe o adancime de 20-30 de centimetri.

Datorita faptului ca soarecii sau alte rozatoare pot servi drept gazde transportatoare, controlul acestora este foarte important. Nu uitati ca otrava de soareci si soboloni reprezinta totodata si otrava pentru caini, pisici si alte animale. Daca se foloseste unul dintre produsele respective, urmati cu atentie instructiunile de pe prospect si nu permiteti accesul animalelor de companie.

Adresa de email :

Adresa de email :