14 Dec 2009

Câinii care salvează oameni

Câinii salvatori şi ghizi antrenaţi la Centrul de Educare Canină din Craiova caută victime sub dărâmături, iau urma persoanelor care au dispărut de acasă sau ajută copiii cu dizabilităţi să comunice. Au rareori ocazia să-şi demonstreze calităţile, dar pot salva viaţa unui om. Sau o pot face mai bună.

De ani buni, voluntarii de la Asociaţia Centrul de Educare Canină din Craiova îşi antrenează cu pasiune câinii pentru a fi ascultători, pentru a salva victime din dărâmături sau din pădure şi pentru a lua urma persoanelor dispărute.

Kapa, o femelă Labrador în vârstă de cinci ani, neagră ca smoala, stă cuminte la etajul al doilea al unei clădiri neterminate de pe lângă Calea Bucureşti din Craiova. În jurul ei, alţi şase câini sunt legaţi de bucle de fier-beton care ies din podeaua nefinisată a clădirii.

Liviu Ionescu (42 de ani), preşedintele asociaţiei, îi desface lesa lui Kapa. „Du-te, caută!” Câinele porneşte cu nasul în pământ. Se mişcă rapid, fără să urmeze o linie dreaptă, se îndepărtează repede de ceilalţi câini şi urcă scările. Stăpânul vine după ea şi o încurajează la răstimpuri: „Caută!” La penultinul nivel, în locurile unde bate ploaia, pe placa de beton au crescut insule mici şi moi de muşchi.

De jos se aud lătrăturile puilor lui Kapa şi „vocea” groasă a lui Buck, un Schnauzer uriaş. Kapa îşi continuă căutările pe etajele clădirii care ar fi trebuit să fie un spital pentru bolnavii de SIDA, după cum explică Ionescu, un bărbat cu chelie echipat într-un costum roşu. Locul, plin de stâlpi de susţinere, găuri în beton, tije metalice ruginite şi graffitti, figurează dărâmăturile unei clădiri, după un cutremur, iar rolul câinelui este să găsească victimelele.

În căutarea victimelor

Kapa îşi continuă căutările. Cu atenţia încordată, adulmecă muşchiul de pe jos şi se abate rar de la drum. Merge către un panou de beton care blochează accesul spre o pasarelă ce duce într-un alt corp al clădirii. Se opreşte, îşi lungeşte gâtul şi adulmecă pe o parte a obstacolului. Începe să se agite. „Caută, Kapa, caută!”, îi strigă din nou stăpânul. „Caută!” Câinele se îndreaptă spre cealaltă latură a plăcii de beton.

Accesul spre pasarelă nu se poate face decât sărind peste un gol, dar Kapa a simţit că dincolo e cineva. Aproape că se aruncă ca să îl găsească, pentru că acel cineva e poate rănit şi are nevoie de ajutor. Stăpânul o opreşte. „Stai, nu sări, nu suntem la caz real!” Câinele începe să latre, semnalizând că a găsit victima. „Bravo, fetiţa!” Kapa e mângâiată şi încurajată şi primeşte ceva bun.
Exerciţiul a luat sfârşit.

A fost doar o simulare, dar câinii precum femela Labrador Kapa şi stăpânii lor, voluntarii centrului din Craiova, sunt pregătiţi să intervină şi în situaţii reale, în care unele persoane sunt prinse sub dărâmături, au dispărut prin pădure, pe munte sau pur şi simplu au plecat de acasă şi nu sunt de găsit.

Antrenament pentru animale şi oameni

Pentru a putea interveni în cazuri reale, nu numai câinii se antrenează. Oamenii exersează şi ei tehnici de salvare. De exemplu, coborârea cu corzi, pentru situaţia în care scările s-au dărâmat şi nu există o cale sigură de a pleca dintr-o clădire afectată de un seism.

Simona Iliescu, o blondă înaltă şi suplă, stăpâna Ciobănescului German Winnie, îşi trage peste blugi şi cizme un combinezon roşu cu capse şi benzi argintii reflectorizante. Deasupra îşi pune un ham special de care sunt ataşate mai multe carabine şi un inel metalic prin care trece cablul care atârnă la marginea clădirii, de pe acoperiş. Simona şi-a strâns părul sub o cască roşie şi se lansează în gol, dând drumul treptat cablului.

În 10 secunde a ajuns jos. Apoi alunecă rapid pe coardă, cu capul în jos, Corina Diaconu, stăpâna lui Nessy, un Labrador negru de şapte luni. Ultimul este Ovidiu, cel mai tânăr salvator din ţară, după cum îl prezintă tatăl său, Liviu Ionescu.

Nessy, Nechi şi Next, puii de şapte luni ai lui Kapa, se hârjonesc în clădirea neterminată din Craiova. Corina încearcă s-o găsească pe Nessy şi prinde unul dintre Labradori. „Au, ăsta nu-i al meu!”, exclamă ea. Alina Şuţă, stăpâna Schnauzerului uriaş Buck, întreabă în glumă dacă proprietarii puilor îi deosebesc între ei.

Alexandra Fira se freacă pe loviturile din genunchi pe care şi le-a făcut când Puff, Golden Retrieverul ei, bucuros că se întâlneşte cu ceilalţi câini, a tras-o şi a făcut-o să se împiedice. Ciobănescul German Winnie, care nu participă la antrenamentul de căutare, stă de-o parte, unde l-a legat stăpâna lui. La scurt timp apare şi Romeo, un băiat de 17 ani care-l duce în lesă pe Cockerul Skip. „Haaai Skip, că ai întârziat!”, strigă Ionescu.

Replica nu e adresată câinelui, ci lui Romeo, pe care toată lumea îl strigă însă după numele câinelui său.

Chiar dacă de data aceasta a ajuns abia la finalul exerciţiului, Skip este unul dintre membrii cu state vechi ai Centrului de Educare Canină. Are 6 ani şi a fost mai întâi antrenat să fie câine de vânătoare. Cockerul de talie mică, cu blana neagră şi maro, a învăţat apoi să caute victime şi a participat chiar la operaţiuni reale de salvare. În 2006, Romeo şi alte nouă persoane au căutat timp de trei ore cu câinii o persoană dispărută în zona Râşnov.

În ultimii zece ani, voluntarii Asociaţiei Centrul de Educare Canină România au participat la peste 15 cazuri reale de căutare-salvare a unor turişti din munţii Parâng şi Bucegi şi din judeţele Hunedoara, Dolj, Tulcea şi Constanţa. În plus, câinii antrenaţi la Craiova au căutat şi persoanele dispărute în cazul inundaţiilor din ultimii ani în Moldova, Oltenia şi judeţul Hunedoara, alături de echipe de intervenţie militare şi civile din toată ţara. „Mulţi voluntari au simţit pe viu ce înseamnă intervenţia lor”, povesteşte Liviu Ionescu.

Unele căutări s-au sfârşit cu bine. De exemplu, la inundaţiile de pe Prut, nişte copii s-au refugiat de ape într-o zonă împădurită aflată la înălţime. Părinţii îi credeau morţi dar au existat martori care au spus că au auzit strigăte dinspre pădure. Echipa centrului a căutat copiii în pădure şi, într-un final, i-a găsit.

Familia îşi pune speranţa în salvatori

Alte operaţiuni de salvare sfârşesc însă tragic. „Am avut un căţel care a murit”, spune Liviu Ionescu. Căuta o persoană dispărută într-o zonă de munte şi, când a găsit-o, a lătrat, aşa cum era dresat să o facă, pentru ca stăpânul, rămas într-o zonă sigură, să îl audă şi să îl caute. Lătratul câinelui a provocat însă o avalanşă şi atât victima ,cât şi animalul au fost înghiţiţi de zăpadă. „Două zile mi-a luat să-l scot din şoc pe stăpân”, povesteşte înnegurat preşedintele ascociaţiei, altfel un om volubil şi glumeţ.

„Cei care te cheamă îşi pun bazele în tine. Nu atât în tine, cât în căţelul tău. Te simţi mic. Familia îţi spune «Găseşte-mi-l, numai să-l înmormântez creştineşte, că e omorât, numai adu-mi-l. Dacă e viu, cu atât mai bine.» Sunt cazuri în care, după câteva ore de căutări, căţelul nu mai rezistă. Şi ce să le spui, că nu se poate?”

Un câine ghid sau de terapie e un ajutor nepreţuit

Pe iarba târzie din faţa hipodromului de la Craiova, 11 câini şi stăpânii lor se joacă şi stau de vorbă. Printre nou-veniţi se numără Alexandra şi femela Labrador galbenă Tara, care e curtată de Lars, dulăul Terranova cifulit al lui Cosmin, şi de Golden Retrieverul Dino.

Max, Ciobănescul German al lui Nelu, sare fără greutate gardul înalt de un metru şi jumătate al hipodromului, susţinut de lătrăturile Schnauzerului uriaş Buck. La îndemnul lui Liviu Ionescu, preşedintele Centrului de Educare Canină, stăpânii îşi prind câinii în lesă. „Daţi comenzi pe care să le audă doar câinele vostru”, spune Ionescu. „Pas!”, se aude şoptit pe mai multe voci, iar patrupedele merg liniştit pe lângă genunchiul proprietarilor.

„Şezi” spune Cosmin, iar Tano se aşază, dar întoarce capul curios după alţi câini. Pe pajişte s-au strâns mai mulţi Labradori Retrieveri şi Golden Retrieveri, câţiva Ciobăneşti Germani, un Cocker Spaniel şi un Schanauzer uriaş. Cosmin se îndepărtează câţiva paşi de Tano dându-i comanda să aştepte şi apoi îl cheamă. „Tano, aici! Un’ te duci? Cu cine vorbesc eu?”, se supără stăpânul.

Urmează un exerciţiu de căutare prin pădure. Câteva „victime” se ascund printre copaci şi arbuşti cu spini şi stau ghemuite, cu capul sub braţ. Dino, un Golden Retriever, e primul care porneşte în căutarea lor. Umblă printre frunze, se strecoară printre crengi şi găseşte prima victimă în mai puţin de 30 de secunde.

Îşi primeşte biscuitul ca premiu, deşi refuză să latre pentru a semnaliza, şi porneşte mai departe. Urmează Labradorul auriu Tara, una dintre veteranele grupului, care a câştigat campionate şi a participat şi la operaţiuni reale de salvare. „Ce-i acolo? Caută”, îi strigă stăpâna Alexandra Voicu.

În urmă cu câţiva ani, „tatăl” Tarei s-a hotărât să-şi ia un câine şi să-l dreseze ca să devină salvator după ce o mătuşă a sa a dispărut de acasă. Familia a apelat atunci la ajutorul lui Liviu Ionescu, care a venit cu Kapa şi a luat prin oraş urma mătuşii, iar femeia a fost găsită. Tara a intrat la scurt timp în familia Voicu. Acum, căţeaua are doi ani şi jumătate şi locuieşte cu o fetiţă de două luni, cu care e foarte bună prietenă, mărturiseşte mama.

Voluntari pasionaţi

La două luni după ce a născut, Alexandra aleargă prin pădure ca să o antreneze pe Tara. E pasionată de ceea ce face, la fel ca şi ceilalţi voluntari ai Centrului de Educare Canină din Craiova.

„Prefer să am 10 voluntari buni decât 50 şi fără rost”, spune Liviu Ionescu. Chiar dacă motivaţiile lor de a se implica în această activitate sunt diferite – accidente suferite de cei dragi, situaţii în care câinii salvatori le-au căutat rudele dispărute, dorinţa de a scăpa de anumite fobii – un lucru e sigur: toţi ajung să-şi depăşească limitele. Daniel Oacă, stăpânul Labradorului Next, spune că a început să facă voluntariat din „dorinţa de a ocupa căţeii, de a face ceva pentru ei, dar şi de a se perfecţiona ca om”.

„ N-am ajuns să particip la un caz real, Doamne fereşte!”, spune Dan şi bate în lemn. „Dar dacă va fi nevoie se poate conta pe mine.”

O altă voluntară, Alina Şuţă, povesteşte că s-a apucat de lucrul cu câini din ambiţie, ca să-i demonstreze unchiului ei, Liviu Ionescu, că se poate trezi dimineaţa şi poate să asculta ce i se spune fără „să comenteze”.

„Un timp nu mi-am luat câine pentru că mi se părea greu. Dar văzându-i pe ei cu câtă pasiune lucrau cu câinii, am zis că vreau şi eu.” Deşi iniţial voia un câine de pază-apărare, Alina a ajuns să-l antreneze pe Schnauzerul uriaş Buck pentru căutare-salvare.

„Am avut mari certuri în familie”, spune Alina. „Într-o zi m-am supărat foarte rău că nu mă lăsau să-l ţin. Am zis că-mi iau câinele şi plec în lume. Am început să plâng şi câinele a venit şi a pus capul la mine în braţe. Plângea şi el.” Bucuriile sunt foarte mari atunci când antrenezi un animal, explică tânăra. „Nu ştiu cum o fi când ai copii şi învaţă să meargă, dar când vezi că stă şi el în şezi când îi spui…” De aceea, „e cam greu să spui că nu mai vrei sau nu mai poţi” să faci voluntariat.

Urma pe câmp, probă de concurs

„Se ajunge greu la performanţă”, explică Ion Băicioiu (49 de ani), unul dintre cei mai în vârstă membri ai Centrului de Educare Canină. „Nea Nelu” nu-i dădea la început câinelui său, Max, nicio şansă, şi acum vrea să-l facă campion mondial. Max, un Ciobănesc German de 4 ani fără pedigree, dar foarte inteligent, a ieşit anul trecut campion naţional la urmă. Spre deosebire de probele de căutare, care se desfăşoară pe arii restrânse, probele de urmă din concursurile chinologice presupun căutări pe zone foarte întinse, chiar doi-trei kilometri.

În spatele hipodromului, Nelu şi Simona Iliescu pregătesc terenul pentru urmă. Au ca echipament sfori lungi pentru a lega câinii şi ţepuşe metalice care au în capăt cilindrii de burete, cu care marchează anumite puncte de pe traseu. „Victima” înfige o ţepuşă în pământ şi începe să meargă în linie dreaptă prin iarba înaltă şi uscată. Lasă pe traseu obiecte – papuci, mănuşi – astfel încât câinele să nu piardă urma şi semnalizează schimbarea de direcţie cu ţepuşe cu burete. În total, face o urmă de peste 200 de metri. Dintr-o gaură tâşneşte un iepure care se îndepărtează în salturi.

Max îl ignoră şi porneşte drept peste câmp, cu nasul în pământ. Nelu îl ţine de sfoară destul de strâns şi fuge după el, îndemnându-l: „Caută!” Găseşte rând pe rând obiectele şi în câteva minute ajunge la „victimă”, ascunsă în spatele unui tufiş.

Max a trecut testul iar antrenamentul s-a încheiat. Săpânii se strâng în cerc şi Liviu Ionescu îi întreabă cum se simt câinii, cât de mult dorm, dacă sunt veseli sau apatici, şi îi dirijează ferm să se aşeze pentru o poză de grup. „Mereu întreb cine vine la educare, câinii sau noi”, spune cu un zâmbet Cosmin, stâpânul lui Tano, înainte de a pleca spre casă.

Copilul nu mai e singur în lumea lui

Dincolo de antrenamente, evaluări şi concursuri chinologice, unii câini pot schimba vieţile oamenilor alături de care trăiesc. După antrenamentul de la hipodrom, femela Labrador Nechi, în vârstă de 7 luni, se întoarce acasă la familia Florea. Spre deosebire de fraţii săi, antrenaţi să devină câini de salvare, Nechi va fi câine de terapie pentru micuţa Alice, o fetiţă de cinci ani atinsă de un handicap grav.

În dormitorul familiei Florea e cald şi bine, dar Alice s-a trezit din somn cu o stare proastă. Nu vorbeşte, nu merge şi nu poate să stea decât culcată sau pe scaun. Dar cum o vede pe Nechi şi o aude lătrând, se bucură imediat, spune Marian, tatăl în vârstă de 27 de ani al fetei.

Soţii Florea au hotărât să ia un căţel după ce au participat cu Alice la o acţiune dedicată copiilor cu dizabilităţi organizată de Centrul de Educare Canină şi organizaţia World Vision. La întâlnire, familiile şi copiii au fost încurajaţi să mângâie câinii şi să se plimbe cu ei prin parc. „Dacă copiii se ducă la căţei, îi mângâie, îi trag de urechi, îi iau de lesă, e perfect, înseamnă că-şi depăşesc limitele”, explică Liviu Ionescu.

„Reacţia lui Alice a fost foarte bună din prima, nu ne aşteptam”, spune Alina Florea (26 de ani). „Absolut pe toţi a pus mânuţa, cu ajutorul meu. I-a plăcut din start.” Fata „se bucură în felul ei”, adaugă Marian. „Ea e «izolată» de lume prin boala ei.”

„Uite-o pe Nechi, mamă. O chemăm la noi? Hai s-o chemăm la noi”, îi şopteşte Alina fetei. De la vârsta de 10 luni, căţelul va intra într-un program de educare pentru a fi de folos familiei. Un câine de terapie simte când copilul e nervos, agitat sau plânge şi se duce la el, îl linge, încearcă să îl scoată din starea respectivă, explică Ionescu. Sau îi anunţă pe părinţi că se întâmplă ceva.

Aceştia pot lăsa copilul în siguranţă cu câinele având garanţia că stă liniştit. Copilul „îşi dezvoltă personalitatea, dorinţa de a cunoaşte, dorinţa de a relaţiona. Căţelul îi dă o stare de relaxare, de linişte. Cel mic are cu cine să se joace, nu mai este singur în lumea lui”, spune Liviu Ionescu.

Lucrurile mărunte care contează

Alice stă într-un mic balansoar de plastic cu copertină roz. Nu-şi poate susţine corpul drept, dar o urmăreşte cu privirea pe Nechi prin cameră şi zâmbeşte din când în când. „Aaaaa”, gângureşte fetiţa. „Daa”, îi răspunde mama. „O avem pe Nechi de trei luni. Copilul nu ştie foarte multe, dar înţelege că e un căţel.

De câte ori e supărată îi zic «Mami, hai să vorbim cu Nechi». Cred că s-a dezvoltat o prietenie. O înveseleşte imediat dacă are o pasă mai proastă”, explică Alina. „Pentru unii oameni, par lucruri mărunte, pentru noi sunt mari toate chestiile astea. Asta e viaţa noastră, ne-o petrecem în jurul ei”, încheie Marian.

Ghizi pentru nevăzători

Câinii ghizi pot fi un ajutor important pentru o persoană nevăzătoare. Ei sunt învăţaţi să închidă şi să deschidă uşa, să aducă obiecte, să indice stăpânului că trebuie să coboare trepte, să se plaseze între el şi un obstacol, să urmeze un grup de persoane când trece strada şi să-şi ducă stăpânul acasă.

„Ceea ce face un câine ghid e un ajutor incomensurabil pentru stăpân”, explică Liviu Ionescu de la Centrul de Educare Canină, care a format până acum patru astfel de câini. Dar un câine ghid presupune cheltuieli mari, are nevoie de un antrenament prelungit şi de plimbări zilnice.

Antrenamentul se începe de un specialist şi se continuă cu proprietarul. Cei mai buni câini ghizi sunt de talie mijlocie, deoarece nevăzătorii le pot simţi uşor mişcările printr-un mâner rigid.

Sursa: Adevarul


 
Influenta principalelor elemente climatice asupra organismului uman

Influenta principalelor elemente climatice asupra organismului uman
Omul este o fiinta meteosensibila, reactionand diferit la elementele climatice, in functie de fondul genetic trebuie sa-si constientizeze meteorosensibilitatea si sa-si evalueze potentialul de aclimatizare pentru a putea preveni eventualele situatii de risc ce ii pot afecta sanatatea, siguranta, productivitatea…

Haine din bambus: moda ecologica sau viitorul industriei textile

Haine din bambus: moda ecologica sau viitorul industriei textile
Producerea tesaturii de bambus s-a inceput nu cu mult timp in urma – primele mostre au aparut acum zece ani. Si, dupa ce aparuse, au primit imediat titlul mandru de tesatura a secolului XXI. Intr-adevar, stofa din bambus are prea…

Land Art, arta care imbina ingineria si ecologia

Land Art, arta care imbina ingineria si ecologia
Arta cu natura si in natura, menita sa transmita un mesaj social profund. Aceasta ar putea fi, in cateva cuvinte, definitia Land Art-ului. Concept artistic originar din Statele Unite ale Americii din anii 50, Land Art-ul a ajuns si la…

Toaletele ecologice ar putea disparea de pe strazile Timisoarei

Toaletele ecologice ar putea disparea de pe strazile Timisoarei
Primaria are de gand sa renunte la solutia toaletelor ecologice amplasate pe strazile orasului si sa construiasca toalete civilizate, inclusiv pentru persoane cu dizabilitati. Problema toaletelor ecologice amplasate pe strazile Timisoarei a fost luata in discutie la ultima sedinta de…

40.000 de lei pentru romanii care isi construiesc sau renoveaza locuintele cu materiale ecologice

40.000 de lei pentru romanii care isi construiesc sau renoveaza locuintele cu materiale ecologice
Romanii care isi construiesc sau renoveaza locuintele cu materiale ecologice ar putea primi pana la 40.000 de lei, potrivit programelor Casa Verde Clasic si Casa Verde Plus lansate in dezbatere publica de Ministerul Mediului. Prima componenta a programului lansat in…

Marea Bariera de Corali declarata “aproape moarta�

Marea Bariera de Corali declarata “aproape moarta�
Imagini recente au aratat gradul avansat de deteriorare a recifurilor de corali din cauza schimbarilor climatice. Cresterea temperaturii oceanelor a afectat masiv starea celui mai mare sistem de corali din lume care se intinde pe mai mult de 2200 de…

Clujul va fi primul oras din Romania cu autobuze electrice

Clujul va fi primul oras din Romania cu autobuze electrice
Cluj-Napoca va fi in 2017 primul oras din Romania care va avea autobuze electrice, potrivit presei locale. Un astfel de autobuz electric nu polueaza si dupa ce a fost incarcat doar trei ore poate sa parcurga pana la 250 de…

Spatiul, ultima pubela

Spatiul, ultima pubela
Pe masura ce explorarea spatiului extraterestru a devenit o activitate la ordinea zilei, de la descoperirea razelor cosmice in 1912 cu ajutorul unui balon, pana la turismul spatial, inaugurat in 2001, sau prima lansare a unui nanosatelit romanesc, ecologia intergalactica…

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci urmareste recomandarile EcoMagazin pe Facebook sau aboneaza-te la newsletter. EcoMagazin.ro promoveaza activ practicile ecologice si campaniile societatii civile inca din 2007.