acum 14 ani

Căţelul, Brigitte şi copilul

Ham, ham. Nu ştiu cine este Brijid Bardo, dar promit că dacă o văd prin Chişinău, n-o muşc. Bodaproste femeie hăi, vrei să ne salvezi de la moarte. Ai pus vorbă bună pe lângă primarul tânar, care vrea să ne omoare pe toţi. Îmi spunea zilele trecute o căţea cu care m-am împrietenit, cică fumeia asta e de prin Francia.

Nu ştiu nimic despre ţara asta, nici de Brijid nu am auzit. Căţelele sunt mai deştepte decât noi, căţeii, ele ştiu multe. Aşa că mă voi baza pe informaţia ei. Suflet bun trebuie să aibă respectiva doamnă. Cine ştie ce probleme o dor, o fi având copii, familie. Chiar şi aşa, se îngrijeşte şi de noi, nişte sărmane de animale. Să ştiţi că suntem sărmane. Suferim de frig, foame. Oamenii ne bat, copii ne alungă, maşinile ne calcă. Cum să nu-ţi ieşi din minţi pe stradă? Cum să nu ţi se tulbure privirea?

Aşa că, atunci când vezi un picioruş de copil, un pardesiu mirosind a parfum fin, parcă ţi se întunecă mintea, ţi se ascut colţii, un mârâit fioros îţi iese din gâtlej. Nu mai ştii de tine. Parcă vrei să te răzbuni pe toată suferinţa adunată în viaţa hăituită. Carnea de om în care îţi înfigi dinţii te va răzbuna, îţi spui. Din păcate, noi nu prea avem minte, iar atunci când mârâim, rămânem cu şi mai puţină. Aşa am fost creaţi de mama natura. Deci, să ne iertaţi că vă muşcăm copii, nevestele şi pe voi, bravii bărbaţi ai neamului. Am încercat să vă explic cu mintea mea câinească de ce muşcăm. Probabil, mai multă iubire ne-ar îmbuna, mai multă atenţie ne-ar face fericiţi. Dar, nu-i bine să ne omorâţi. Avem suflete, aveţi şi voi, deci, cumva trebuie să trăim împreună. Numai că totul trebuie să vină de la voi, animalele deştepte, nu de la noi, nişte fiinţe iraţionale. Apropo, mi se pare tare ciudat un lucru: oameni buni, moldoveni, de ce voi nu vă ocupaţi de rezolvarea problemei noastre comune. De ce trebuie să vină o madam, aşa o numea căţeaua care mi-a spus vestea cea mare, şi să ne arate ce să facem? Încă o dată: vă rog, nu ne omorâţi!

Oa, aaai. Mi-e frică. M-am trezit din somn şi am ţipat tare. Am trezit-o şi pe mama. Nu pot să mă liniştesc, doar zilele trecute mi s-a întâmplat ceva rău. Am fost muşcat. Eu m-am dus la câine doar să ma joc. Îmi amintesc şi acum. Era negru. Ochii îi sticleau. I-am văzut şi colţii. Erau albi, plin de spume. La început mi s-a părut un animal frumos şi cuminte. Dar ce vreţi de la un copil de 6 ani? Încă nu mă pricep la animale. Să revin. Eram în curte. Mama era pe scaun, nu departe de mine. M-am îndreptat spre căţel. Am făcut doar un pas. În momentul acela s-a aruncat spre mine. Sincer, nu i-am făcut nimic. Ştiu că oamenii mari bat animalele. Şi copiii chinuie animalele, dar eu vroiam doar să ma joc. M-am speriat îngrozitor când i-am auzit mârâitul. Am reuşit să mă întorc şi am căzut. Atunci, câinele şi-a înfipt colţii în piciorul meu. Noroc că aveam pantalonaşii groşi. Dinţii animalului, deşi au ajuns la piele, nu m-au zgârâiat. Imediat s-a stârnit o larmă mare în jurul meu. Un bărbat înalt şi gras i-a dat un picior căţelului. Altul a luat o piatră de pe jos. L-a lovit. Câinele a scos un schelălăit puternic. S-a răsturnat peste spate şi s-a zvârcolit în zăpadă. Şi-a revenit repede. A fugit. De data asta în trei picioare. Am fost dus la doctor. După cum v-am mai zis nu am nimic. Nimic pe corp. Pentru că de fapt, mi-e tare frică. Aseară am făcut pipi în pat. Mama nu s-a supărat. Ştie că mă tem. De două nopţi mă trezesc în mijlocul nopţii ţipând. Mama şi-a mutat patul în camera mea.