acum 14 ani

Intrebari si raspunsuri » , , , , ,

Cel mai râvnit trofeu canin a plecat în Cehia

Un căţel de doi ani şi jumătate a învins peste 700 de concurenţi de toate dimensiunile la festivalul canin de la Expo Transilvania

Cel mai important trofeu al expoziţiei chinologice internaţionale, desfăşurată sâmbătă la Cluj a fost adjudecat de Xmas Wish Stribrne Prani, o femelă din rasa Yorkshire Terrier, de doi ani şi jumătate din Cehia, al Alenei Bystrianska.

La competiţia organizată de Asociaţia Chinologică Napoca din Cluj participă peste 700 de animale, din peste 100 de rase, din Europa de Est.

Pe locul secund, la jurizarea finală s-a situat Ciobănescul German Gabon, de un an şi 11 luni, al agentului de la Poliţia de Frontieră Georgel Jurj, din Carei.

Duminică va avea loc o nouă competiţie de nivel internaţional, patronată de Asociaţia Chinologică Română şi Federaţia Chinologică Internaţională.