acum 14 ani

Chesapeake Bay Retriever

Câinii Chesapeake Bay Retriever sunt foarte bine dotaţi din punct de vedere al muşchilor

Chesapeake Bay Retriever este o  rasă de câini originară din Statele Unite ale Americii, făcând parte din mare familie a câinilor de vânătoare şi a celor dresaţi pentru sporturile de câmp.

Istoric rasă:

Cunoscuţi şi sub numele de Chessie, CBR, Chesapeake, câinii Chesapeake Bay Retriever se trag dintr-o altă rasă canină originară din Canada (Newfoundland/Terra Nova) prin împerecherea acestora cu alţi câini.

La început erau utilizaţi pentru aducerea la mal a păsărilor căzute în apă, dar acum participă la vânătorile mari şi sunt folosiţi pe scară largă şi ca animale de companie.

Caracteristici fizice:

Datorită aspectului lor destul de impunător, evidenţiat prin mărimea acestora, câinii CBR se aseamănă cu o altă rasă canină din aceeaşi categorie a retrieverilor – Labrador.

Câinii acestei rase sunt foarte bine dotaţi din punct de vedere al muşchilor, sunt extrem de puternici şi au o blană care se distinge  de cea a altor rase. Cele mai importate caracteristici ale lor sunt:

  • greutate: mascul: 29-36 kg; femelă: 25-32 kg;
  • înălţime: mascul: 58-66 cm; femelă: 53-61 cm;
  • durată de viaţă: 10-13 ani;
  • capul este mare, buzele subţiri, urechile mici atârnând în jos;
  • ochii au o culoare gălbuie, iar coada este destul de lungă (30-37 cm);
  • au picioarele puternice, iar pieptul este adâncit, mare şi puternic;
  • blana unui CBR reprezintă marca acestuia; este deasă şi scurtă, cu un strat inferior des şi lânos; blana poate fi ondulată, dar nicioadtă creaţă; stratul dublu de păr protejează animalul de frig şi ger;
  • culoarea blănii este în diferite nuanţe; mai frecvent întâlnite sunt cele închise;

Temperament:

Câinii rasa Chesapeake Bay Retriever sunt nişte câini inteligenţi, prietenoşi, ascultători, plini de energie, fiind în acelaşi timp şi vigilenţi. Au o fire independentă, iubesc apa, dar şi copiii. Aceştia se înţeleg bine şi cu pisicile, dar numai cu cele care locuiesc în casa stăpânului.

Aceşti câini ajung mai târziu la maturitate faţă de alte rase necesitând o instruire adecvată încă din primele luni de viaţă pentru că altfel tind să devină foarte dominanţi. Dresorul trebuie să fie autoritar, deoarece acestor câini le place să facă ce doresc.

Îngrijire:

Îngrijirea acestei rase este relativ uşoară. Blana câinilor Chesapeake Bay Retriever trebuie periată cu grijă pentru a îndepărta firele moarte de păr. Aceştia trebuie să fie şi îmbăiaţi din când în când pentru a îndepărta mirosurile neplăcute. Pentru a nu se deteriora textura blănii, nu se recomandă îmbăierea frecventă a câinilor.

Par a fi extrem de rezistenţi la majoritatea bolilor. Dar, din păcate, sunt predispuşi şi la anumite probleme cu ochii sau displazii de şold.

Condiţii de viaţă:

Câinii din rasa CBR nu fac parte din categoria acelor câini care locuiesc în spaţii închise, cum ar fi apartamentele. Le palce să doarmă în aer liber.

Cunoscuţi şi sub numele de Chessie, CBR, Chesapeake, câinii Chesapeake Bay Retriever se trag dintr-o altă rasă canină originară din Canada

Poze cu caini rasa Chesapeake Bay Retriever