acum 14 ani

Citeste-ti cainele ca pe o carte deschisa!

Sa presupunem ca un caine ar fi o carte, o carte cu desene. Cainii sunt creaturi simple, dar acest lucru nu inseamna ca sunt stupizi. Ei se pot concentra doar asupra unui singur lucru. Memoria de scurta durata este atat de limitata, incat ei nu stiu pentru ce ii pedepsesti, chiar daca faptul s-a consumat nu cu mult inainte – de exemplu, rosul unui pantof.

Desi fiecare caine este diferit si personalitatile prietenilor patrupezi sunt la fel de variate ca si cele ale oamenilor, exista cateva semnale care au aceeasi semnificatie pentru toti cainii. Invata sa le citesti pentru a evita neintelegerile cu catelul tau.

Daca un caine se uita la un anumit lucru, inseamna ca se gandeste la el. Cand se uita la usa, de exemplu, semnifica faptul ca vrea afara. Prin interpretarea unui limbaj simplu al corpului, poti rasplati comportamente pe care doresti sa le cultivi si sa le minimizezi pe cele nedorite.

Cainii sunt in primul rand fiinte sociale. Fiind un animal de haita, el se va comporta cu tine la fel cum se comporta cu un caine, ca si cum tu reprezinti haita. O mare parte din actiunile unui caine sunt legate de dorinta lui de a pastra contactul cu haita. In cazul in care cainele isi aseaza unele membre pe tine, inseamna ca se considera a fi liderul grupului. Cu alte cuvinte, el este figura dominanta. Poti verifica acest lucru, asezandu-te langa el pe jos. Daca isi aseaza barbia sau labuta pe tine, atunci el crede ca este seful. Pentru a corecta aceasta impresie, ridicati-va si puneti-l sa se aseze langa voi. Daca isi pune un picior in fata piciorului vostru, inseamna ca si-a pastrat impresia de lider al grupului. Acest lucru se poate corecta usor – dati-l la o parte! Nu trebuie sa-l considerati ca un comportament dificil, ci ca pe unul natural dat de instinct. In privinta cateilor “de salon”, lucrurile sunt ceva mai diferite deoarece ei nu percep faptul ca stau pe voi ca pe un semn de dominatie.

A fi liderul haitei nu reprezinta o problema pentru toti cainii, dar acest lucru poate duce la anxietate si alte complicatii, precum tragerea excesiva a lesei, latratul, muscatul. O modalitate simpla de a “deveni” lider este sa intrati primul pe usa, inaintea lui. Seful haitei face intotdeauna asa, pentru a verifica eventualele pericole.

Un caine docil este usor de identificat, el se va rostogoli si isi va arata burtica . El ar putea, de asemenea, sa va atinga cu labuta – nu confundati acest aspect cu punerea labei atunci cand sunteti asezat langa el. Un catelus isi va “mangaia” mama cu laba, atunci cand ii cere de mancare. Astfel, el arata ca este dependent de voi pentru hrana. Linsul fetei se incadreaza in aceeasi categorie. Catelusii vor linge fetele cainilor adulti ca sa primeasca ceva bun.

Datul din coada nu reprezinta intotdeauna expresia incantarii – cainele arata diferite emotii conflictuale si poate se teme. El este bucuros sa va vada, dar poate, in trecut, ati fost manios pe el din diferite motive: nu a venit cand l-ati chemat sau a facut mici pagube. Cainele vrea sa vina la voi, dar ii este teama. Insa, instinctul de haita il va face sa cedeze in cele din urma. Trebuie sa fiti atenti la caini necunoscuti care dau din coada, deoarece fiind confuzi, pot deveni agresivi.

Cand catelul isi intinde labutele in fata, iar partea din spate ramane dreapta, atunci inseamna ca are chef de joaca. Incercati sa faceti acelasi lucru intr-o zi si va deveni entuziasmat, chiar daca sunteti fiinte umane. Utilizati acest truc doar daca doriti sa va jucati cu el.

O multitudine de probleme de comportament ale cateilor pot fi rezolvate printr-un program de exercitii fizice adecvate rasei din care face parte.