acum 14 ani

Intrebari si raspunsuri » ,

Concurs de creaţie literară pentru iubitorii de animale

Cei care iubesc animalele de companie şi au grijă de ele sunt invitaţi să-şi demonstreze în scris sentimentele, în cadrul Concursului de creaţie literară pentru copii “Animalul meu de companie – O poveste de iubire”, lansat de Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Suceava şi Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”.
“Campania are menirea să sensibilizeze locuitorii oraşului Suceava faţă de soarta animalelor abandonate şi să creeze atitudini de implicare şi responsabilitate ale cetăţenilor pentru destinul fiinţelor umane şi al animalelor, oferind mărturii despre binefacerile adopţiei de animale. Mai ales copiii şi tinerii, dar în fapt toţi cetăţenii responsabili, care au deja un animal de companie sau se im-plică prin adopţie în salvarea animalelor fără stăpân, sunt stimulaţi, prin această campanie şi prin acest concurs, să scrie despre povestea animalului lor şi a binefacerilor obţinute astfel în familie (mai multă armonie, mai mult echilibru, mai multă iubire şi înţelegere, mai puţină boală şi mai puţine efecte negative morale şi psihice)”, precizează scriitoarea Angela Furtună, coordonator al concursului.
Lucrările se primesc pe adresa sau la sediul Bibliotecii Bucovinei, corp B, etaj I.
Finala concursului va avea loc pe data de 1 iunie, când se vor desfăşura mai multe manifestări: gala de premiere a câştigătorilor, lecturi publice din scrierile autorilor participanţi la concurs. Cu acel prilej se va edita un volum cu povestirile respective, care va cuprinde şi fotografii ale animalelor de companie, iar ulterior cartea va fi prezentată în şcoli şi instituţii.
De asemenea, este programat şi un eveniment de prezentare publică a animalelor din adăposturi, în vederea stimulării adopţiilor.
Premiile şi menţiunile oferite pentru cele mai bune creaţii vor consta din pachete de cărţi, diplome, abonamente pentru toată familia la bibliotecă şi serviciile ei, precum şi în bani. Vor fi oferite un premiul special al juriului, în valoare de 500 lei, premiul I – 400 lei, premiul al II-lea – 300 lei şi premiul al III-lea – 200 lei.

Un raspuns

Care este limita de varsta?