acum 13 ani

Constanţa: Uliu şorecar, salvat de la moarte

Echipajul de Intervenţie şi Salvare a Animalelor Sălbatice Aflate în Dificultate a reuşit să salveze un exemplar de uliu şorecar rănit. Pasărea de pradă a fost găsită azi dimineaţă în Săcele.

O echipă a Oceanic Club aflată în misiune de monitorizare a faunei ornitologice şi de chiroptere în zona comunei Săcele a identificat exemplarul de uliu şorecar (Buteo buteo ) la sol. Păsărea nu putea zbura din cauză că era rănită la o aripă. Pasărea a fost dusă în sala de operaţii veterinare unde a fost operată din cauza unei fracturi în zona de inserţie a aripii. Uliul va fi redat mediului său natural imediat ce se va face bine, până atunci urmând a fi ţinut la sediul Oceanic Club.

Demersul de salvare a animalelor sălbatice aflate în dificultate este susţinut la acest moment doar de membrii S.E.O.P.M.M. Oceanic-Club. Alături de contribuţia directă a membrilor organizaţiei şi a sponsorilor tradiţionali este nevoie de implicarea mai multor susţinători. Abonaţii reţelei de telefonie Vodafone pot susţine acest demers al organizaţiei trimiţând un sms cu textul DELFIN la 8880. Valoarea mesajului este de 3 euro şi include toate taxele. De asemenea până la 15 Mai puteţi redirecţiona 2% din impozitul pe venit datorat statului către această organizaţie non-guvernamentală.