acum 14 ani

Crescătorii patrupedelor “detectivi” dau lecţii italiene pentru câinii de vânătoare

Stăpânii şi căţeii învaţă trucuri de la dresori străini

Stăpânii şi căţeii învaţă trucuri de la dresori străini

Crescătorii căţeilor „detectivi” din Arad învaţă tehnici speciale de antrenament de la colegii lor din Italia şi din Ungaria. Deşi ne lăudăm cu sute de domenii de vânătoare, câinii „ de specialitate” sunt priviţi şi acum drept nişte simple accesorii.

Vechiul proverb „nasul subţire cu cheltuială se ţine” se adevereşte în cazul câinilor de vânătoare, dar mai ales al stăpânilor lor, care trebuie să bage adânc mâna în portofel pentru antrenamentele şi îngrijirea patrupedelor. Deşi în străinătate căţeii de vânătoare sunt recunoscuţi oficial, în România aceştia sunt încă în „underground”. Singurii care se încumetă să pregătească dulăi campioni, într-o ţară în care vânătoarea este încă un sport naţional, sunt crescătorii.

Cei din Arad învaţă meserie şi admiră ţinuta patrupedelor venite din Italia sau Ungaria, împreună cu stăpânii lor. La sesiunile de pregătire, organizate de obicei în zone ca Fântânele, Căpruţa sau Horia, sunt nelipsiţi crescători din Italia sau Ungaria, mai ales că au mult mai multă experienţă şi recunoaştere în acest domeniu.

Cum să creşti un câine bun

„În România nu prea sunt câini campioni special la vânătoare, campioni internaţionali de lucru. Noi venim cu câinii noştri”, a declarat Frederico Fabri, un dresor italian specializat în câini de lucru.

Campionii se văd în competiţie, de aceea crescătorii arădeni transformă antrenamentele căţeilor în concursuri speciale. „Facem un antrenament pentru câinii de aret, de exemplu. Se urmăreşte mişcarea, apoi la final trebuie să găsească pasărea, apoi să porteze şi să fileze vânatul”, a explicat Sorin Flutur, crescător de câini de vânătoare.

Tehnicile de descoperire şi semnalizare a vânatului sunt extrem de importante pentru proprietarii patrupedelor, care încearcă să îi dreseze pe câini să indice prezenţa păsărilor de la distanţă, pentru a nu le speria.

Artă aflată la început în România

În România, creşterea câinilor de lucru este de abia la început. Aceştia nu sunt recunoscuţi oficial, aşa cum se întâmplă în alte ţări. Cei care încearcă să dezvolte această artă în ţara noastră sunt tocmai antrenorii sau vânătorii străini, care aduc de acasă tehnici de dresaj speciale, pentru crescătorii de la noi.