acum 14 ani

Cum procedăm dacă vrem ca după moartea noastră, prietenul nostru necuvântător să primească moştenirea noastră

Dacă stapanul nu se gândeşte din timp la prietenul său acesta ar putea ajunge pe mana unei rude care nu iubeşte întocmai animalele.

Ǐn planificarea testamentului trebuiesc luate anumite măsuri şi precauţii, în funcţie de legislaţia statului şi documentele realizate anterior.

Viitorul proprietar va da o declaraţie scrisă prin care argumentează că e capabil să crească animale, că este tolerant cu acestea şi este disponibil. El va primi în schimb o sumă de bani prin care să aibă grijă de necuvântător. Este recomandat ca stăpânul să găsescă si un al doilea beneficiar/îngrijitor şi să-l scrie pe testament, în cazul în care unul dintre cei doi viitori îngrijitori ar putea păţi ceva. Dacă nu sunt specificate aceste doleanţe, animalul ar putea ajunge în mâini necunoscute.

Ǐn atribuţia avocatului intră: să verifice lunar cum e crescut animalul, iar dacă găseşte inconveniente să dea în îngrijire animalul celuilalt beneficiar. Dacă stapanul nu se gândeşte din timp la prietenul său acesta ar putea ajunge pe mana unei rude care nu iubeşte întocmai animalele.

Contractul cu beneficiarul durează 21 e ani după moartea stăpânului sau mai devreme, până la moartea animalului.

Totul ţine de relaţia individ-avocat, iar partea juridică nu se face responsabilă de greşelile judecătoreşti, accidente, moartea prematură a animalului, avocatul fiind obligat să respecte doar clauzele din contract, iniţiativele personale nefiind cuantificabile.