acum 14 ani

Cum traia tovarasul Corbu, cainele labrador negru al lui Ceasescu

Viaţă de câine la curtea Ceauşeştilor

Mulţi istorici sunt de părere că soţii Ceauşescu nu ajungeau tirani de temut, dacă atitudinea celor din jurul lor nu le-ar fi încurajat pornirile dictatoriale. Poporul îi adula sub presiunea aparatului represiv al Securităţii. Sistemul copiat din Est funcţiona perfect. Însă şi Vestul s-a purtat cu mănuşi, dacă e să luăm în calcul faptul că Charles de Gaulle l-a decorat pe Nicolae Ceauşescu cu „Legiunea de Onoare“, iar vizita cuplului dictatorial în Marea Britanie a fost una „încununată de succes“. În cadrul acesteia, Elena Ceauşescu a avut parte de veritabile ceremonii ca „savant de renume mondial“ ce era, conferindu-i-se calitatea de membru de onoare al Institutului Regal de Chimie şi titlul de „Profesor Honoris Causa“ al Institutului Politehnic. Pe lângă faimoasa plimbare cu caleaşca regală împreună cu Regina Elisabeta a II-a, lui Ceauşescu i s-a lansat şi o carte în limba engleză, din „gândirea lui creatoare“. Tot atunci, liderul Partidului Laburist, David Steel, i-a dăruit un pui de labrador negru, botezat Corbu pentru culoarea lui.

Tovarăşa, geloasă pe Tovarăşul Corbu

E ştiut că multe animale împrumută din comportamentul stăpânilor. Corbu a devenit repede un labrador megaloman, cu o ţinută majestuoasă, devenind primul sfetnic, un fel de prim consilier. Prezent la piciorul fotoliului la întâlnirile importante pe care stăpânul său le avea, părea să înţeleagă tot.
Într-o biografie a dictatorului scrisă de austriacul Malte Olschewski, autorul menţionează: „Câteodată, Ceauşescu le cerea în glumă colaboratorilor lui să i se adreseze câinelui cu Tovarăşe Corbu! Pentru cei mai mulţi funcţionari deprinşi cu multe ciudăţenii, această glumă întrecuse orice măsură. Îndată ce zăreau câinele, ei dispăreau tiptil. Însă Cornel Burtică, ministrul Comerţului Exterior şi soţul surorii Elenei Ceauşescu, se pare că a stat deseori în poziţie de drepţi în faţa Tovarăşului Corbu“.
Mângâierile permanente primite de Corbu din partea stăpânului provocau şi soţiei crize de gelozie, care ajungeau până la isterie. Declaraţiile Vioricăi Paraschivescu, servitoare timp de 17 ani în casa Ceauşescu, sunt credibile:
„ – Nicule, de-acu’ înainte să te culci cu potaia, cu tov. Corbu al tău, el să-ţi facă toate hachiţele tale de bolnav la cap, că de la mine nu mai vezi nica, înţelegi, nica (arăta, cu două degete de la mâna dreaptă, încrucişate).
– Eleno, tu uiţi că noi luptăm pentru cauza clasei muncitoare şi a ţărănimii muncitoare…
– Hai sictir, băi Nicule, scuteşte-mă de vrăjelile astea! Tu ştii ce-a păţit Iosif Broz Tito cu nevastă-sa, ştii, nu? că aia a fugit în Occident, unde a vărsat tot, nu? şi mai ştim noi şi altele, ce crezi tu?!“

Biscuiţi englezeşti şi covoare de pluş pentru Corbu

Biscuiţi englezeşti şi covoare de pluş pentru Corbu

Ceauşescu îndrăgea atât de mult patrupedul, încât, după cum scrie istoricul german Thomas Kunze, „ambasadorul român în Marea Britanie cumpăra în mod regulat biscuiţi englezeşti scumpi pentru câini, care erau expediaţi în România prin poşta diplomatică“.
Şi, ca orice câine de vânătoare care se respectă, Corbu era nelipsit de la escapadele vânătoreşti prezidenţiale. La una dintre ele, într-un moment de neatenţie al ofiţerului veterinar care-l supraveghea, labradorul a zbughit-o din maşina de teren, fugind după ciute în direcţia din care trebuia să vină vânatul. Speriat că patrupedul putea fi împuşcat, Lucian Dincă, unul dintre cei care activa în sectorul Cinegetic al Nomenclaturii, a alertat participanţii prin staţia radio. Norocul organizatorilor şi al celor din dispozitiv a fost că animalul, fiind novice la vânătoare şi neobişnuit cu alergătura prin zăpada din pădure, el călcând de obicei pe covoare moi, s-a întors după câteva minute obosit, cu limba de un cot.

Eminescu şi folclor autentic pentru labradori

Pentru echilibrarea relaţiei de cuplu – atât a stăpânilor, cât şi a patrupedului – lui Corbu i s-a adus o tovarăşă de viaţă, Şarona.
Cei doi câini nu au avut nici pe departe o… viaţă de câine. Dimpotrivă, ei aveau onoarea de a participa, alături de stăpânii lor, de la activităţile culturale, până la cele de represiune.
„A venit aseară mama“, „Mă dusei să trec la Olt“ şi „Radu mamei“, melodiile preferate ale lui Ceauşescu, erau ascultate şi de patrupede, locul lor fiind mereu printre spectatori. Atmosfera de cenaclu literar-artistic este descrisă de rapsodul Alexandru Dumbravă: „Ceauşescu nu era om rău, bea şi el un pahar de vin ca toată lumea şi nu sărea niciodată peste cal. Stăteau câinii lui Ceauşescu, Corbu şi Şarona, sub scaunele lor, nu mişcau, nu ciuleau decât urechile dar erau cu ochii pe noi. Elena Ceauşescu era cea mai severă, mereu avea ceva să-i reproşeze soţului ei, în timp ce Nicuşor stătea cuminte în spatele lor şi când îi venea rândul, recita poezii de Eminescu“.

Tortură supravegheată şi de câini

Animalele erau nelipsite şi de la anchetarea celor care îndrăzneau să înfrunte sistemul. Fostul director tehnic al Automobile Dacia îşi aminteşte că la două săptămâni de la prima grevă a muncitorilor din noiembrie 1987 a fost umflat şi dus în Comitetul Central, unde a fost anchetat şi brutalizat timp de 14 ore. Apoi a fost condus la Ceauşescu. În anticamera biroului lui Ceauşescu a dat nas în nas cu cei doi câini. „Bănuiesc că erau dresaţi, că mi-au rânjit în aşa fel încât numai când i-am văzut m-am îngrozit“, mai spune Constantin Stroe, devenit şomer pe loc, în urma acestei anchete.

Medic veterinar de familie

Unul din aghiotanţii lui Ceauşescu, Ioan Tălpeanu, precizează că din programul de seară al preşedintelui nu lipsea vizionarea unui film, asigurat de un operator preferat de la gospodăria de partid, „după care se plimba prin faţa vilei până când noi, cei din escortă, îi spălam câinii pe picioare. Cei doi câini erau plimbaţi zilnic de stăpânii lor şi de ofiţerii noştri din escortă. De asemenea, exista o maşină specială cu care ofiţerii din escortă îi plimbau zilnic câinii, pe care îi ingrijea medicul veterinar Tudoran Ion, căruia i se atribuise o locuinţă la circa 300 metri de reşedinţă, pe strada Tolstoi“.
Nici descendenţii celor două patrupede nu au dus-o mai rău, ei fiind dăruite lui Postelnicu Tudor, Bobu Emil, Neagoe Marin (fostul şef al Direcţiei a V-a), Ana Mureşan, Nicolae Constantin şi alţii. Acelaşi medic îi îngrijea şi pe aceştia. Ca un bun iubitor de animale, dictatorul se interesa permanent de ei.

Mobilă Ludovic pentru javre

„Lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu le plăceau obiectele lucrate şi împodobite până la extrem. Dormitorul celor doi era stil Ludovic al XIV-lea, aurit în întregime, din care, totuşi, nu lipseau canapelele celor doi câini, Corbul şi Charonne“, spune şi arhitectul Camil Roguski, în cartea sa „Ceauşescu – Adevăruri interzise“. Astfel de banchete au fost dispuse şi la Foişorul Nou din Sinaia, unde dictatorul nu a înnoptat însă niciodată.
Pentru că Tovarăşa dormea separtat de Ceauşescu, iar deplasările sale nocturne erau simţite de jivine, se pare că, prin ’83, le-a pus gând rău. Mama Omida, vrăjitoarea nevioletă la acea vreme, a aflat într-una din vizitele clientei sale că Sinistra plănuise să scape de animale, sub pretextul că spărgeau vazele din casă. Din fericire, planul nu a fost îndeplinit cu 180%, cum se obişnuia în alte domenii.

Şi câinii fac istorie, nu-i aşa?

Vila lui Ceauşescu de la Olăneşti, finalizată la sfârşitul anului 1989, denumită astăzi Palatul Olăneşti, care aparţine Regiei Protocolului de Stat, este un obiectiv turistic şi se poate vizita. Aurul a fost înlocuit cu ipsos dat cu bronz, cabinetele 1 şi 2 au uşa secretă „de comunicare“. Arhitecţii s-au străduit să păstreze interioarele preferate ale dictatorilor, cu covoare lucrate manual şi şemineuri şi au amplasat în anticamera dormitoarelor de la etaj o canapea pentru cei doi câini, Corbu şi Şarona. E o dovadă că şi animalele de companie pot intra în cartea de istorie.
Sfârşit tragic pentru toţi
De curând, Florin Marinescu, una din gărzile de corp ale lui Ceauşescu, relata în presă că în zilele care au urmat fugii soţilor Ceuşescu, el a rămas să păzească Palatul Snagov, unde se aflau şi cei doi câini preferaţi ai dictatorului. Acesta susţine că cei doi câini „au murit de foame. Nu mâncau decât din mâna lui Nicolae. Nu am reuşit să-i facem să mai pună gura pe mâncare“.
Şi fără nicio legătură cu cei doi labradori, ultimele cuvinte ale soţilor Ceauşescu au fost: „Nu ne puteţi omorî ca pe nişte câini“. Şi totuşi, s-a putut!

30 comentarii

Mai bine era atunci ca mancau doar doi caini in timp ce acum mananca cateva mii de hiene

deh, nu-mi spune mare lucru faptul ca mancau biscuiti englezesti, ori ca aveau covor de plus. Erau caini tinuti in casa, iar casa era a Presedintelui unei tari. Similar omologilor patrupezi din tàrilI EuropI'.Dar imi spune ceva faptul ca el avea caini, si ca acestia il iubeau (ingelozind consoarta).Raman cu ideea ca nu trebuia omorat.Si NU ATUNCI.

Parca am fost blestemati

Ce ma deranjaza in reportaj este faptul ca sunt numite javre.Indiferent ce stapani au avut si cum au fost tratati ei raman niste caini care au avut norocul sa cada pe mana lui ceausescu.Catelul meu are parte de ingrijire si atentie din partea mea(oare este si el o javra?)NU CRED.Si cred ca nici al tau- cel care ai facut reportajul.

bv Mariana…asta m-a deranjat si pe mine, care culmea, am tot un labrador negru, tratat regeste si clar nu e o javra..

sa-ti traiasca si sa te bucuri cat mai mult de el

Acuma, nu inteleg ce treaba are cel care a scris articoilul cu cainii respectivi. Un articol tendentios si rautacios. Ce vina au patrupedele ca au nimerit in casa lui Ceausescu? Sa fim seriosi, putem fi rautaciosi si sa afirmam aceleasi lucruri si despre copiii orfani care au avut norocul sa fie adoptati de familii instarite din Occident.

E un articol din Adevarul.

Nu le aduce nimeni nici o vina

Mai bine era atunci ca mancau doar doi caini in timp ce acum mananca cateva mii de hiene

In orice caz "tovarasu' Corbu " era mult mai inteligent decat eba .

din respect pentru animale cred ca nu ar trebui sa judecam nimic in acest moment …viata pe care acei catei au ales-o , modul in care au ales sa moara este demn de respect si de luat aminte …ei si-au iubit si adorat stapinii , asa cum au fost ei si le-au ramas devotati ..pina la moarte …nu vad decit iubire, respect si devotament neconditionat …

Eu cred ca se face prea mult caz depsre povestea lor, eu am 3 catei si nici unul dintre ei nu este prost..fiecare are felul lui de a fi si toti sunt inteligenti.Pacat ca ne-am batut joc de animale..ele nu avea nici o vina.Vorba drei/dnei Vladescu si anume erau mai inteligenti decat domnita Eba…si sincer apreciez tot ce a facut Ceausescu de bine de rau terminai o facultate si aveai un servici si o casa..acu toti termina o facultate sau doua si nu lucreaza nicaieri..stam pe bani lui mami si a lui tati…

good

fiecare are poveste lui :) nu trebuie sa criticam ci sa ne bucuram ca unul a fost mai fericit :) nu ei isi aleg stapanul :)si noi ar trebui sa fim mai buni..sa ajutam toata animalutele cum putem , nu trebuie sa neaparat sa le oferim un adapot daca nu avem posibilitatea,putem sa le oferim o mangaiere o bucatica de ceva mancare sentimente orice sunt bine primite oricand si oricum ei nu cer nimik in schimb :) insa noi putem spune ca avem un nou camarad :)

Tot timpul am spus ca un om care e capabil sa treaca de conceptia batuta in cap cu ciocanu la unii, cum ca un caine e o javra ce trebuie tinuta in lant, este demn de apreciat si inseamna ca in el exista si altceva decat egoism personal. Se pare ca dl care a scris articolul nu depaseste aceasta conceptie si i se pare exagerat modul in care a fost tratat un caine care totusi i-a oferit acelui stapan ceva ce poate nu i-a oferit nimeni; caldura, iubire neconditionata, intelegere, companie…E greu sa iti depasesti conditia atunci knd esti limitat si sa apreciezi..e mai usor sa faci misto, sa critici..Cred ca toti cei care avem catei le oferim proportional cu puterile noastre financiare maximum de conditii.. eu una daca asi avea posibilitati nelimitate sigur asi face la fel pt scumpul meu prieten Otto.@ Mariana – multumesc mult de urari.

daca as avea puterea necesara as ajuta toate necuvantatoarele si toti oamenii necajiti de soarta…din nefericire nu am cum…pot doar sa incerc…

Nu inteleg de ce autorul articolului isi indreapta toata ura impotriva cainilor! Inteleg atitudinea fata de cei 2 dictatori .. dar ce vina aveau cei doi caini … pana la urma erau niste animale de companie care se bucurau de mancare sau mangaieri de la stapani … au fost suficienti lingusitori cu 2 picioare in jurul celor doi dictatori care ar merita dispretul nostru …

sa dea bine la ziar :))) e un jurnalist care probabil nu stie ce insemna un prieten :P isi face si el treaba cum stie el mai bine :)) dar e cam penal sa faci astfel de afirmatii gen tortura supravegheata de cainii iti dai seama ca nu avea cum sa supravegheze el o intreaga ancheta trebuia sa puna ghilimelele de rigoare :)) saracul catel nu avea nici o vina ca se afla si el pe acolo…ma intreb daca sotii ceausescu aveau un papagal gen pasare de companie in ce context il incriminau si pe el :)) pff

intr adevar cainii se muleaza dupa atitudinea stapanului dar asta nu e un lucru rau :) nu in toata cazurile desigur :)

sunt perfect de acord cu Dna Angela Silistraru

ce catele de masele,emuleaza tare, cat ma doare, am si eu o scumpete(vezi poze profil), bine macar ca nu voi ajunge la menopauza sa dorm in vreun adapost

Articolul…. este o insiruire de evenimente din viata unor oameni ( INDIFERENT CINE AU FOST EI ) si a unor animale ! Si oamenii si animalele sunt DEMNE de respect si admiratie pentru dovezile de afectiune si devotament pana l la SACRIFICIU ! Ce dovada mai marede de votament pot da doua "javre" care refuza sa manance de la altul decat de la stapanul lor care II IUBEA asa de mult incat NUMAI EL II HRANEA ? Deci au acceptat sa moara de foame decat sa tradeze increderea stapanului !!!!! CE MULTE PUTEM INVATA DE LA ANIMALE !Pentru cei care iubim cainii si care avem caini NU ESTE nimic nou ! Asta este dragoste sincera , fara minciuna , fara prefacatorie ! Si nu este singura poveste in care animalele MOR odata cu MOARTEA stapanului ! Deci CEAUSESCU a fost un om cu bun simt !Suntem impreuna cu cainele nostru de12 ani ! Acum are o stare rea si nu mai mananca de 3 zile ! Cand ne simte i misca din varful cozii ca sa STIM CA IUBIREA LUI E MAI IMPORTANTA DECAT STAREA DE RAU !Nu dorm de 2 nopti numai sa fiu langa el si sa ma simta aproape pentru ca asa a fost si el cu mine 12 ANI , TOT TIMPUL APROAPE !Tot ce doresc este ca despartire sa vina cat mai tarziu , dar cred ca… !Orice moment cu el a fost minunat ! II multumesc ! Iar voua cei care cititi va spun inca odata ca sunt suflete minunate si ca numai JAVRELE ii considera altfel !

imi pare rau…si eu am printre cei 7 catelushi care ne au mai ramas .. unul de 17 ani:) deocamdata se simte f bine e la fel jucaus si mancacios :) nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi sa nu il mai am langa mine practic am crescut cu el….sper sa traiasca multi ani de acum incolo e un norocos de talie mica iar noi suntem si mai norocosi ca il avem :) apropo numele lui e lucky ce coincidenta :))

pt domnul ion grigorescu: sunteti o persoana extraordinara, si imi pare tare rau pt catelul dv. parerea mea este ca ati putea scrie o carte despre animale, eu am citit mesajul dv si inca mai am lacrimi in ochi. cuvinte foarte frumoase.

fain

Domnule Grigorescu,imi pare rau pt.sufletelul dv.El stie ca dv sunteti alaturi de el si ill iubiti.Si nu uitati ca undeva in lume,un suflet mic asteapta sa fie iubit si ingrijit(asta mi-a spus-o un om mai batran si mai bun ca mine)

Pana la urma au fost niste biete animale. Care a fost vina lor ca au avut asemenea stapani? de Sarona stiu ca salasuise pe langa Opera, ii dadeau de mila oamenii cate ceva de mancare, printre ei numarandu-se si mama mea….

Dragii mei, subscriu celor spuse de voi, am citit de dimineata articolul si m-am oripilat. Ce fel de om poate scrie asa ceva??? Am crezut initial ca e o gluma , ca mi se pare, dar nu e asa. Animalutele nu au nicio vina. Am inteles ca erau niste ciini iubitori si devotati. Ce lagatura aveau ei cu anchetele, cu faptul ca li se lua mobila special pt ei?!? Sa-mi fie iertat, dar multi asa zisi jurnalisti, trec peste principii si morala si scriu orice bazaconie doar ca sa se vinda un ziar!Chiar nu mai stim ce e iubirea, devotamentul, chiar sa ne vindem sufletul numai pt a face bani? Sa lovesti in memoria a doi catei nevinovati!Pacat, d-le jurnalist!

Super tare articolul…mult mai interesant decat josnicele shtiri ale unor posturi televizive..