17 Mar 2010

Expoziţie canină pe stadionul “Extensiv” din Craiova

Asociaţia Chinologică Oltenia organizează o expoziţie canină pe stadionul “Extensiv” din Craiova, pe data de 20 martie. 385 de câini din toată ţara au fost deja înscrişi în concursul care va fi arbitrat de cinci români şi un iugoslav.

Acţiunea de sâmbătă este prima din acest an din calendarul Asociaţiei Chinologice Oltenia şi se va desfăşura pe parcursul a şase ore, cu începere de la ora 10. Cei 386 de câini înscrişi vor participa la diferite concursuri.
“În acest moment nu se mai fac înscrieri, dar a fost primit la expoziţie orice fel de câine. Vor fi exemplare din toate rasele, venite din toate zonele ţării: Constanţa, Bucureşti, Cluj, Arad, Timişoara şi multe altele”,
a declarat preşedintele Asociaţiei Chinologice Oltenia, Ştefan Tănasie.

Cupe şi diplome pentru câştigători

Expoziţia, care va dura până la ora 16, pe parcursul zilei de sâmbătă, va deschide seria evenimentelor canine din ţară, Asociaţia Chinologică Oltenia fiind prima care a organizat o expoziţie în anul 2010.
“Vom acorda diplome şi premii pentru concursurile care vor fi organizate, pentru că nu va fi numai o expoziţie la care oamenii doar să vină să vadă câinii. Vom premia cel mai bun câine, cel mai frumos exemplar şi aşa mai departe, în funcţie de categoriile pe care le vom urmări”,
a mai precizat preşedintele Asociaţiei Chinologice Oltenia.

Sursa: Editie


 
Influenta principalelor elemente climatice asupra organismului uman

Influenta principalelor elemente climatice asupra organismului uman
Omul este o fiinta meteosensibila, reactionand diferit la elementele climatice, in functie de fondul genetic trebuie sa-si constientizeze meteorosensibilitatea si sa-si evalueze potentialul de aclimatizare pentru a putea preveni eventualele situatii de risc ce ii pot afecta sanatatea, siguranta, productivitatea…

Haine din bambus: moda ecologica sau viitorul industriei textile

Haine din bambus: moda ecologica sau viitorul industriei textile
Producerea tesaturii de bambus s-a inceput nu cu mult timp in urma – primele mostre au aparut acum zece ani. Si, dupa ce aparuse, au primit imediat titlul mandru de tesatura a secolului XXI. Intr-adevar, stofa din bambus are prea…

Land Art, arta care imbina ingineria si ecologia

Land Art, arta care imbina ingineria si ecologia
Arta cu natura si in natura, menita sa transmita un mesaj social profund. Aceasta ar putea fi, in cateva cuvinte, definitia Land Art-ului. Concept artistic originar din Statele Unite ale Americii din anii 50, Land Art-ul a ajuns si la…

Toaletele ecologice ar putea disparea de pe strazile Timisoarei

Toaletele ecologice ar putea disparea de pe strazile Timisoarei
Primaria are de gand sa renunte la solutia toaletelor ecologice amplasate pe strazile orasului si sa construiasca toalete civilizate, inclusiv pentru persoane cu dizabilitati. Problema toaletelor ecologice amplasate pe strazile Timisoarei a fost luata in discutie la ultima sedinta de…

40.000 de lei pentru romanii care isi construiesc sau renoveaza locuintele cu materiale ecologice

40.000 de lei pentru romanii care isi construiesc sau renoveaza locuintele cu materiale ecologice
Romanii care isi construiesc sau renoveaza locuintele cu materiale ecologice ar putea primi pana la 40.000 de lei, potrivit programelor Casa Verde Clasic si Casa Verde Plus lansate in dezbatere publica de Ministerul Mediului. Prima componenta a programului lansat in…

Marea Bariera de Corali declarata “aproape moarta�

Marea Bariera de Corali declarata “aproape moarta�
Imagini recente au aratat gradul avansat de deteriorare a recifurilor de corali din cauza schimbarilor climatice. Cresterea temperaturii oceanelor a afectat masiv starea celui mai mare sistem de corali din lume care se intinde pe mai mult de 2200 de…

Clujul va fi primul oras din Romania cu autobuze electrice

Clujul va fi primul oras din Romania cu autobuze electrice
Cluj-Napoca va fi in 2017 primul oras din Romania care va avea autobuze electrice, potrivit presei locale. Un astfel de autobuz electric nu polueaza si dupa ce a fost incarcat doar trei ore poate sa parcurga pana la 250 de…

Spatiul, ultima pubela

Spatiul, ultima pubela
Pe masura ce explorarea spatiului extraterestru a devenit o activitate la ordinea zilei, de la descoperirea razelor cosmice in 1912 cu ajutorul unui balon, pana la turismul spatial, inaugurat in 2001, sau prima lansare a unui nanosatelit romanesc, ecologia intergalactica…

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci urmareste recomandarile EcoMagazin pe Facebook sau aboneaza-te la newsletter. EcoMagazin.ro promoveaza activ practicile ecologice si campaniile societatii civile inca din 2007.