acum 13 ani

Festivalul sud-coreean al mâncărurilor din carne de câine, anulat în urma protestelor

Organizatorii festivalului sud-coreean de mâncăruri din carne de câine au anulat acţiunea, în urma unor proteste asidue din partea apărătorilor drepturilor animalelor, informează Lenta.ru.
Asociaţia fermierilor specializaţi în creşterea câinilor pentru carne a fost practic asaltată de plângeri şi proteste din partea ‘verzilor’. ‘Din cauza acestui lucru nu putem realiza planul nostru iniţial’, au decis reprezentanţii asociaţiei.
Potrivit intenţiilor organizatorilor, festivalul urma să se desfăşoare în aer liber lângă Seul, în următorul weekend. În cadrul acţiunii, vizitatorii urmau să afle cum sunt crescuţi câinii pentru carne şi particularităţile preparării bucatelor de acest tip. În opinia organizatorilor, festivalul urma să popularizeze bucătăria tradiţională coreeană.
Adversarii acestei idei au replicat că asemenea acţiuni se răsfrâng în mod negativ asupra imaginii ţării pe plan internaţional. Oamenii ajung să creadă că toţi locuitorii Coreii de Sud sunt ‘mâncători de câini’, au subliniat protestatarii.
La ora actuală, pe teritoriul Coreii de Sud activează circa 600 de ferme specializate în creşterea de câini pentru carne. Una dintre cele mai cunoscute mâncăruri tradiţionale sud-coreene este ‘supa groasă’ din carne de câine.
În afară de Coreea de Sud, carnea de câine este folosită în scop culinar în China, Indonezia, Timorul de Est, Ghana, Nigeria şi alte ţări.

2 comentarii

Acesta este Iadul pe pamant. Este oribil sa te gandesti ca cel mai credincios animal poate fi crescut pentru a fi facut supa groasa. ORIBIL!!!

ce retardati!ce state mizerabile si oripilante!mi-e sila!oare cand pe tot globul cainii vor fi tratati ca-n anglia,cum merita?