acum 13 ani

Frattini: Câinii comunitari, ucişi în unele oraşe din România, unde Italia a dat bani pentru sterilizare (VIDEO)

Ministrul de Externe din Italia, Franco Frattini, denunţă uciderea câinilor comunitari în unele oraşe din România. Potrivit publicaţiei Il Velino, Frattini susţine că fondurile oferite de Italia pentru sterilizarea animalelor au fost folosite în mod eronat.

“Avem probleme foarte serioase cu unele oraşe din România, mă refer în principal la Constanţa şi la Cernavodă, unde Ministerul italian de Externe a facilitat acordarea de fonduri italiene pentru sterilizarea câinilor. Primarii acestor oraşe au permis omorârea câinilor în mod oribil şi crud, iar aceste execuţii nu sunt demne de state membre ale Uniunii Europene”, susţine Frattini într-un mesaj postat pe Facebook.

“M-am adresat statului român la nivelurile cele mai înalte, iar răspunsurile au fost birocratice şi nesatisfăcătoare”, mai precizează ministrul.

Asociaţia “Save the Dogs” (Salvaţi Câinii) a efectuat o anchetă timp de trei luni, în urma căreia a prezentat imagini care surprind uciderea unor câini comunitari în unele oraşe din România. O parte dintre câinii omorâţi, susţine asociaţia, fuseseră sterilizaţi şi vaccinaţi din fonduri oferite de Italia.

Membrii asociaţiei i-au mulţumit ministrului Frattini pentru condamnarea eutanasierilor din România.

Roma a oferit României finanţare în perioada 2006 – 2009, facilitând vaccinarea antirabică a 9.000 de câini maidanezi, care, potrivit asociaţiei, au fost apoi omorâţi.

5 comentarii

Numai in tara asta de cacat se putea intampla asa ceva, asa tara asa locuitori, pacat ca e locuita !!! Violatori, hoti, criminali, labili psihic !!! Nu stiu cum va mai tine pamantul, nu va e frica de Dumnezeu !!!

Primarii multor orase din Romania permit omorarea cainilor comunitari.Chiar daca invoca faptul ca nu cunosc ce se intampla ulterior cu cainii stransi de pe domeniul public, faptul ca nu platesc cazarea lor intr-un adapost ii acuza. Nu mai e mult pana ce implicarea serioasa a Europei civilizate va declansa un val de plangeri penale impotriva lor.
Pai ce tara e asta, unde presedinta Colegiului Medicilor Veterinari din Prahova e singura care aduna si omoara cainii din intreg judetul???? Va dati seama cine e hingher in Prahova? cea care a depus un juramant in care spune :”Voi folosi toate cunostintele mele profesionale si stiintifice pentru promovarea si apararea sanatatii animalelor”. Halal sa le fie!!!

Din pacate, ce s-a intamplat la Cernavoda se intampla in multe adaposturi gestionate de primarii, iar autoritatile mint cu seninatate! Bine ca macar ne stiu si strainii cat suntem de grozavi!

mult respect si tot binele din lume pentru DOAMNA SARA se stie de ce am scris asa ceva .Din Constanta sunt si cunosc ff bine ce se petrece la acel lagar de exterminare a cateilor.Sa stie tot globul pamantesc cat de barbar este acest popor.

Buna ziua,
Este groaznic ce se intampla, suntem o rusine de tara. Oamenii trebuie educati in primul rand pentru ca dam dovada de salbaticie. Ar trebui sa nu se opreasca, sa se faca dosare penale si sa fie urmarite cazurile. Aici se poate orice, oamenii de-abia se mai suprta intre ei. Suntem o mizerie de popor!!!!!!