18 Iul 2013

HamFest – Primul festival dedicat căţeilor şi oamenilor lor!

HamFest - Primul festival dedicat căţeilor şi oamenilor lor!

HamFest – Primul festival dedicat căţeilor şi oamenilor lor!

Sâmbătă şi duminică, 20 şi 21 iulie, începand cu ora 16.00, toţi posesorii de câini şi companionii lor sunt aşteptaţi la festivalul HamFest, organizat de Asociaţia Red Panda şi găzduit de Planeta HamHam. HamFest este primul festival dedicat căţeilor şi oamenilor lor, aşa că niciun căţel (cu sau fără rasă) nu trebuie să lipsească de la joacă şi distracţie.

Căţeii şi oamenii lor au nevoie de timp petrecut împreună şi de distracţie, iar HamFest este singurul eveniment care celebreaza prietenia intre ei.

Tu şi căţelul aveți coafuri similare? Căţelul tau are cea mai jucăuşă codiţă sau cei mai frumoşi ochi? Căţelul tau este vorbareţ si are mult de povestit sau stie multe trucuri haioase? Căţelul tău este cel mai frumos şi mai deştept? Ştie trucuri? Sau ii place pur şi simplu să se joace? Atunci, HamFest este festivalul vostru! La HamFest toate talentele speciale vor fi premiate, asa că nu trebuie sa lipsiţi!

Tu şi câinele tău veţi putea participa la multe concursuri amuzante cu premii atractive, vă veţi bucura de momente artistice şi demonstraţii de dresaj,  de cursuri şi ateliere creative pentru copii şi adulţi, de consultaţii veterinare gratuite, şi desigur veţi avea parte de multe surprize pentru voi şi pentru căţeii voştri! În plus, compania de teatru Replika va prezenta spectacolul de teatru „Pet Conference”.

Locaţia special amenajata vă întâmpină cu spaţii de joacă şi odihnă, pentru cel mai amuzant şi relaxant weekend al verii! Vino şi tu împreună cu căţelul tău să vă distraţi la HamFest! Şi dacă nu ai încă un căţel acasă, la HamFest te aşteaptă căţeluşi mari şi mici dintre care să adopţi cel mai potrivit companion.

Vă aşteptăm cu mic cu mare, bipezi şi patrupezi, la HamFest,pe 20 si 21 iulie, începand cu ora 16.00. Intrarea este liberă!

Programul detaliat il gasiti pe https://www.facebook.com/HamFestRomania

Planeta HamHam

Str. Barbu Văcărescu 162, 164, Bucureşti

Sursa: Adoptiicaini.ro


Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci urmareste recomandarile EcoMagazin pe Facebook sau aboneaza-te la newsletter. EcoMagazin.ro promoveaza activ practicile ecologice si campaniile societatii civile inca din 2007.