3 Iun 2011

Hanna este o catelusa adorabila care isi cauta stapani carora sa le ofere multa afectiune

Hanna este o căţeluşă mică, dar energică, jucăuşă şi cât se poate de adorabilă. Din puţinele clipe petrecute cu ea am sesizat cât de vivace şi rezistentă este. Chiar dacă am găsit-o într-o stare demnă de mila oricărui om, slăbită şi suferindă, acum este într-o stare excelentă. Are un apetit grozav pentru o vietate de doar 6 săptămâni, însă aceasta poate fi datorată faptului că a zăcut singură pe strada în speranţa că va fi găsită, luată si iubită de cineva. Ea s-a împrietenit până acum cu orice persoană cu care a făcut contact, aşadar se simte în largul ei în prezenta oamenilor, mai ales a copiilor. Stând în braţetele mele şi dând agitată din codiţă, Hanna însuşi vrea să vă transmită un mesaj, care, după cum sugerează ea, este urgent.
„Dragi potentiali stăpâni,
Vă rog foarte mult să considerati optiunea de a mă alege să vă fiu animal de companie. Promit să respect toate regulile pe care o să mi le impuneti, să fiu cât se poate de cuminte si în acelasi timp loială. Cei care m-au găsit aproape că au întemeiat o grădină zoologică, asa că nu vreau să îi încurc si eu. V-as fi recunoscătoare dacă m-ati alege! Sper să o faceti, pentru că sunt nerăbdătoare să vă ofer toată dragostea si protectia mea.
Cu mult drag si câtiva pupici,
Hanna”
Ps:Hanna este deparazitata si vaccinata,iar costurile cu sterilizarea,pe care o recomand ,vor fi suportate de catre noi.

Adresa de email :

Hanna este o catelusa adorabila care isi cauta stapani carora sa le ofere multa afectiune


10 mesaje

Pare a fi pui de rottweiler.

neah 😛 este pechinez ..fostul meu catelus era identic cu acesta cabd era micutz …din pacate mi`a murit cand avea 6 anisori. mai este valabil anuntul? ma intereseaza foarte mult acest ingeras :X:X doar ca eu sunt din dambovita :(:(:(

o mai aveti??ne dorim foarte tare o catelusa pt baietelul nostru de 2 anisori,stam la apartament si desi mic iubeste foarte mult cateii nu ii kinuie cum ar face alti copii de varsta lui..daca va face placere astept sa ma contactati la blondyludany [arond] yahoo com

Pentru Robert

Veterinarul a spus ca pare a fi metis de rottweiler.

Pentru Toma Alina
Ma bucur ca te-a cucerit aceasta frumusete si noi o adoram,dar din pacate nu o putem pastra intrucat mai am doi caini masculi si o pisica .
Singurul obstacol este distanta prea mare si nu stiu cum am putea face sa ajunga la tine.
Daca gasesti vreo solutie in acest sens astept un mesaj de la tine.
O zi buna!

Buna Bianca,
Inca o mai am pe Hanna si ma bucur ca esti interesata de ea.cred ca baietelul tau va fi foarte incantat cand o va vedea.Daca locuiesti in Sibiu,suna-ma pe nr de tel 0744550306 pentru a stabili o intalnire sau pentru alte detalii.
O zi frumoasa!

Anuntul a fost raportat. Va rugam sa precizati public daca mai este valabil sau catelul a fost adoptat. Multumim!

Anuntul este valabil. Am primit multe telefoane,insa nu s-a concretizat nimic.Prin urmare Hanna inca isi asteapta viitorii stapani.
O zi buna!

Anuntul a fost din nou raportat. Va rugam sa precizati public daca mai este valabil sau catelul a fost adoptat. Multumim!

Catelusa a fost adoptata.Multumesc site-ului adoptiicaini.ro pentru sprijin!

 
Incepe o noua editie a campaniei prin care sunt colectate dozele pe litoral

Incepe o noua editie a campaniei prin care sunt colectate dozele pe litoral
Every Can Counts Romania porneste motoarele reciclarii dozelor din aluminiu in cadrul unei noi editii a campaniei „ExtravaCANza – Si mama recicleaza!â€�. In luna iulie, turistii care isi petrec concediul pe litoral vor putea uita de grija deseurilor, avand in dispozitie un aparat inteligent in care pot recicla dozele din aluminiu. Organizatorii campaniei au pregatit […]

Ancheta parlamentara la Certej

Ancheta parlamentara la Certej
O delegatie formata din patru senatori s-a deplasat la Certej pentru a investiga neregulile sesizate de Mining Watch Romania cu privire la avizarea proiectului minier. Vizita membrilor Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, coruptie si petitii a Senatului vine dupa ce reteaua noastra a inregistrat o petitie care semnaleaza grave ilegalitati. Dintre acestea mentionam evaluarea fragmentata a impactului […]

Alucro a desemnat marele castigator al Bursei de Excelenta Every Can Counts 2017

Alucro a desemnat marele castigator al Bursei de Excelenta Every Can Counts 2017
Aflata la cea de-a doua editie, Bursa de Excelenta Every Can Counts premiaza tinerii valorosi, precum si eforturile acestora de a crea perspective pozitive in relatia cu mediul inconjurator. Chiroi Paul-Adrian, Lupulescu Alexandru Iulian si Andone-Rotaru Bianca-Astrid, studenti ai Universitatii Babes-Bolyai, sunt cei trei castigatori care au transmis, prin proiectele lor, cele mai puternice mesaje […]

Observatii si propuneri pentru strategia miniera 2017-2035

Observatii si propuneri pentru strategia miniera 2017-2035
Strategia miniera 2017-2035 ar trebui sa respecte si sa consolideze importanta acordata comunitatilor locale afectate si mediului inconjurator. In acest sens, consideram ca sunt aplicabile trei principii: cel al transparentei, al precautiei si cel al obtinerii consimtamantului prealabil in cunostinta de cauza al locuitorilor zonelor bogate in resurse minerale. Neasumarea acestor principii ar insemna crearea […]

Plajele de pe litoralul romanesc, intoxicate cu… plastic!

Plajele de pe litoralul romanesc, intoxicate cu… plastic!
In urma monitorizarilor efectuate de ONG Mare Nostrum pe 1.5% din suprafata totala a plajelor romanesti, a rezultat faptul ca 75,5% din sectoare  sunt â€�acoperiteâ€� de plastic. Mai exact, dintr-un total de 9.003 deseuri, 6.799 sunt numai elemente din material polimeric artificial. La aceasta categorie, principalul tip de deseu inregistrat este mucul de tigara, urmat […]

Un sat din Gorj, poluat ilegal 28 de zile pe luna

Un sat din Gorj, poluat ilegal 28 de zile pe luna
Limita legala zilnica pentru publeri in suspensie (PM10), indicatorul pentru masurarea poluarii aerului, a fost depasita in 28 de zile din 30 in satul Rosia de Jiu din judetul Gorj. Emisiile de pulberi fine, PM2.5, au fost in 23 din 30 de zile peste media anuala reglementata de Directiva UE privind Calitatea Aerului. Expunerea indelungata […]

Maine incepe a sasea editie a Pelicam, Festivalul International de Film despre Mediu si Oameni

Maine incepe a sasea editie a Pelicam, Festivalul International de Film despre Mediu si Oameni
A sasea editie a Pelicam incepe maine la Tulcea cu o zi plina de proiectii pentru copii. Vineri sunt programate filmele pentru adolescenti, iar sambata si duminica vedem si dezbatem filmele din toate cele patru competitii Pelicam. Ne intalnim la Centrul Cultural Jean Bart, Muzeul de Arta, campingul Pelicam pe malul lacului Ciuperca, dar si […]

Deputatii ar putea vota azi eliminarea sistemului garantie-returnare pentru ambalaje

Deputatii ar putea vota azi eliminarea sistemului garantie-returnare pentru ambalaje
Sistemul depozit, cunoscut si sub denumirea de sistem garantie-returnare, aplicat ambalajelor precum recipiente de sticla si PET, doze de aluminium, a fost introdus prin ordonanta de urgenta in iunie 2016. Acesta este un instrument utilizat cu succes in numeroase tari precum Belgia, Croatia, Estonia, Finlanda, Germania, Suedia, Olanda, Spania pentru reducerea deseurilor de ambalaje generate. Belgia detine un sistem […]

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci urmareste recomandarile EcoMagazin pe Facebook sau aboneaza-te la newsletter. EcoMagazin.ro promoveaza activ practicile ecologice si campaniile societatii civile inca din 2007.