9 Ian 2010

Iasi: 1.500 de “garsoniere” pentru câini la Tomeşti

 Nu cere conditii deosebite, doar o cusca mare, ceva fan, mancare

Autorităţile locale vor ca anul acesta, până la toamnă, noul padoc de la Tomeşti să aibă măcar 1.500 de cuşti pentru câini. “Este ceva mai mult decât este acum la Miroslava, unde padocul are o capacitate de 300 de locuri”, a spus dl Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei. Lucrările la noul padoc au fost sistate din cauza vremii nefavorabile, dar firma care a câştigat licitaţia organizată de municipalitate se ocupă să degajeze terenul de resturi vegetale. “Ar fi nevoie de vreo 4 milioane de lei pentru lucrări la padoc. Este o investiţie cu prioritate, de aceea vor fi alocaţi bani în buget”, a completat dl Chirica.

Pe lângă cele 1.500 de cuşti, vor fi construite şi un cabinet veterinar şi un sistem de apă şi canalizare. Întregul padoc este prevăzut să aibă o capacitate de 4.000 de locuri pentru animale mici (câini şi pisici abandonate), o volieră pentru păsări, un adăpost pentru animale mari abandonate, dar şi un spital veterinar, spaţii administrative şi un cimitir pentru animale. (C.Negoiţă)

Sursa: Evenimentul.ro


 
Influenta principalelor elemente climatice asupra organismului uman

Influenta principalelor elemente climatice asupra organismului uman
Omul este o fiinta meteosensibila, reactionand diferit la elementele climatice, in functie de fondul genetic trebuie sa-si constientizeze meteorosensibilitatea si sa-si evalueze potentialul de aclimatizare pentru a putea preveni eventualele situatii de risc ce ii pot afecta sanatatea, siguranta, productivitatea…

Haine din bambus: moda ecologica sau viitorul industriei textile

Haine din bambus: moda ecologica sau viitorul industriei textile
Producerea tesaturii de bambus s-a inceput nu cu mult timp in urma – primele mostre au aparut acum zece ani. Si, dupa ce aparuse, au primit imediat titlul mandru de tesatura a secolului XXI. Intr-adevar, stofa din bambus are prea…

Land Art, arta care imbina ingineria si ecologia

Land Art, arta care imbina ingineria si ecologia
Arta cu natura si in natura, menita sa transmita un mesaj social profund. Aceasta ar putea fi, in cateva cuvinte, definitia Land Art-ului. Concept artistic originar din Statele Unite ale Americii din anii 50, Land Art-ul a ajuns si la…

Toaletele ecologice ar putea disparea de pe strazile Timisoarei

Toaletele ecologice ar putea disparea de pe strazile Timisoarei
Primaria are de gand sa renunte la solutia toaletelor ecologice amplasate pe strazile orasului si sa construiasca toalete civilizate, inclusiv pentru persoane cu dizabilitati. Problema toaletelor ecologice amplasate pe strazile Timisoarei a fost luata in discutie la ultima sedinta de…

40.000 de lei pentru romanii care isi construiesc sau renoveaza locuintele cu materiale ecologice

40.000 de lei pentru romanii care isi construiesc sau renoveaza locuintele cu materiale ecologice
Romanii care isi construiesc sau renoveaza locuintele cu materiale ecologice ar putea primi pana la 40.000 de lei, potrivit programelor Casa Verde Clasic si Casa Verde Plus lansate in dezbatere publica de Ministerul Mediului. Prima componenta a programului lansat in…

Marea Bariera de Corali declarata “aproape moarta�

Marea Bariera de Corali declarata “aproape moarta�
Imagini recente au aratat gradul avansat de deteriorare a recifurilor de corali din cauza schimbarilor climatice. Cresterea temperaturii oceanelor a afectat masiv starea celui mai mare sistem de corali din lume care se intinde pe mai mult de 2200 de…

Clujul va fi primul oras din Romania cu autobuze electrice

Clujul va fi primul oras din Romania cu autobuze electrice
Cluj-Napoca va fi in 2017 primul oras din Romania care va avea autobuze electrice, potrivit presei locale. Un astfel de autobuz electric nu polueaza si dupa ce a fost incarcat doar trei ore poate sa parcurga pana la 250 de…

Spatiul, ultima pubela

Spatiul, ultima pubela
Pe masura ce explorarea spatiului extraterestru a devenit o activitate la ordinea zilei, de la descoperirea razelor cosmice in 1912 cu ajutorul unui balon, pana la turismul spatial, inaugurat in 2001, sau prima lansare a unui nanosatelit romanesc, ecologia intergalactica…

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci urmareste recomandarile EcoMagazin pe Facebook sau aboneaza-te la newsletter. EcoMagazin.ro promoveaza activ practicile ecologice si campaniile societatii civile inca din 2007.