acum 14 ani

In adapostul din Lunca Sucevei sunt 1300 de caini fara stapan

Primăria încercă să strângă cei circa 1500 de câini comunitari care mişună pe străzile oraşului, cu ajutorul unui singur hingher

Problema câinilor comunitari este departe de a fi rezolvată în municipiul reşedinţă de judeţ. În timp ce în adăpostul canin din Lunca Sucevei se află 1300 de câini fără stăpân, pe străzile oraşului mai mişună alţi circa 1500.
În momentul de faţă, municipalitatea se confruntă cu două probleme. Cea a adăpostului canin, care este supraaglomerat, şi cea a lipsei hingherilor care să adune patrupedele de pe străzile oraşului.
Potrivit declaraţiilor viceprimarului Lucian Harşovschi, în organigrama Primăriei Suceava sunt prevăzute 8 posturi la Serviciului de ecarisaj, însă doar 7 dintre acestea erau ocupate la finele anului trecut. „Unul dintre angajaţi a decedat la începutul acestui an. Un alt angajat este în concediu medical şi mai avem un angajat care şi-a luat concediu de odihnă. Trei dintre angajaţi trebuie să aibă grijă de animalele din adăpost şi unul singur strânge câinii”, ne-a declarat Harşovschi, explicând că toate posturile din primărie sunt blocate şi nu se fac angajări nici măcar la Serviciul de ecarisaj.
Pe de altă parte, chiar dacă angajaţii primăriei reuşesc să strângă câinii de pe străzi, nu au unde să-i mai ducă, întrucât adăpostul din Lunca Sucevei este supraaglomerat.

Un comentariu

SINGURA SOLUTIE PENTRU REZOLVAREA PROBLEMEI CAINILOR COLMUNITARI ESTE STERILIZAREA URMATA DE REANTOARCEREA IN TERITORIU!!!
CITITI,SI LUATI AMINTE:SUNTEM CRIMINALII EUROPEI!https://www.adoptiicaini.ro/o-fundatie-britanica-propune-solutii-pentru-problema-cainilor-comunitari/comment-page-2/