acum 14 ani

Intrebari si raspunsuri » ,

La cat timp se face baie unui Bichon?

As vrea sa stiu la cat timp i se face baie unui bichon havanez de 7 luni si cat trebuie sa manance pe zi? Ma refer la ce gramaj de mancare pt catei? Multumesc

Un raspuns
Marius Munteanu 25 mai 2010 la 3:18 am

Baie: In mod normal, ii faci baie o data la 3-6 saptamani si de cate ori se murdareste (daca a umblat prin noroi, praf, sau daca are obiceiul sa se tavaleasca etc.). Dar nu exista un interval precis. E bine sa nu ii faci baie cainelui prea des, deoarece il lipsesti de grasimile protectoare naturale care asigura sanatatea blanii. Ce poti face mai frecvent este sa il stergi cu un burete sau cu un prosop umed. Perierea, mai ales la cainii cu blana de tipul bichonului, este mai importanta decat baia. In rest, foloseste-ti instinctul si… nasul :).

La a doua intrebare este greu de raspuns. Exista o multime de tipuri de mancare pentru catei. Gramajul depinde de aportul nutritiv al hranei si de gradul de activitate al cainelui. In general, producatorul indica pe ambalaj cantitatea necesara unui caine, in functie de varsta si de greutate.
…………………………………………………
Cu toate acestea, eu NU RECOMAND mancarea pentru caini, fie ea uscata (bobite) sau umeda (conserve). Chiar daca imi ridic in cap o intreaga industrie de hrana pentru animale, continuu sa sustin ideea ca este o hrana de proasta calitate si inadecvata.
Catelusa mea a vomitat trei ani de zile, cat a fost pe regim de mancare speciala pentru caini. Nu va spun ca in toti acesti ani am fost cu ea pe la medici de o suta de ori. Am testat cele mai renumite firme din domeniu, inclusiv hrana de tip “digestiv”, “anti-alergic”, hrana uscata sau umeda. Bla, bla, bla.
A incetat sa mai vomite numai dupa ce am trecut-o pe un regim alimentar conceput si preparat de mine, evident, dupa ce m-am documentat serios in privinta asta. La noua ani, cateaua mea e vioaie ca un caine de 3 ani si nu da semne de batranete.
………………………………………………………
Revenind, un pui trebuie in principiu lasat sa manance cat vrea. Ceea ce nu inseamna ca trebuie sa aiba tot timpul mancare la dispozitie. Daca refuza sa manance, astepti un sfert de ora si apoi ii iei mancarea, o arunci, si ii vei da sa manance la ora la care ar trebui sa ia urmatoarea masa. La varsta asta, trei mese pe zi sunt de regula suficiente. E important insa sa ii oferi o hrana de buna calitate, pentru a ii asigura necesarul de substante nutritive, de vitamine si de minerale de care are nevoie in perioada de crestere. Dupa ce devine adult, iti vei da seama cam cat mananca de regula si e bine sa ii pui atata mancare cat sa manance tot, fara a mai lasa ceva in “farfurie”. Unui caine adult i se dau de regula doua mese pe zi. Si fara “gustari”! Dupa un efort fizic suplimentar, va necesita ceva mai multa mancare, deoarece consumul de calorii este mai mare.