acum 14 ani

Lăsaţi să moară de foame!

15 câini dintr-un adăpost din Vâlcea au pierit din cauza lipsei de mâncare.

Imagini de coşmar la un adăpost din Râmnicu Vâlcea! Reprezentanţii Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor (FNPA) au descoperit cadavrele a 15 maidanezi aruncate în zăpadă.

Luminiţa Iancu, reprezentanta Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor, a descoperit îngrozită că la un adăpost din Râmnicu Vâlcea maidanezii au parte de tratamente greu de imaginat. “Animalele nu aveau apă de două săptămâni, erau ţinute în frig, iar hrana lor consta în pâine mucegăită. În plus, am găsit 15 cadavre de câini în curtea centrului”, a declarat Luminiţa Iancu. Reprezentanţii FNPA au înaintat o plângere penală împotriva conducerii adăpostului pentru modul în care sunt tratate animalele.

Maidanezi otrăviţi cu furadan

Cinci câini otrăviţi cu furadan au fost găsiţi în agonie, ieri dimineaţă, într-un loc de joacă amenajat într-un cartier din Craiova, judeţul Dolj. “Nu este posibil aşa ceva. Este pentru a cincea oară când cineva otrăveşte câinii cu furadan în această zonă. Pe aceştia am reuşit să-i salvăm pentru moment. Acum aşteptăm să vedem ce rezultate are tratamentul”, a declarat Oana Popescu, preşedinta Asociaţiei “Speranţă pentru Animale” din Craiova. Aceasta a făcut o plângere la Poliţie.

Vadim vrea să-i salveze

Europarlamentarul PRM Corneliu Vadim Tudor va formula un proiect privind salvarea câinilor fără stăpân din România şi îl va prezenta la Bruxelles. El speră astfel să fie ajutat de colegii din Parlamentul European pentru a evita eutanasierea maidanezilor.

Patrupedele, apărate şi de Constantiniu

Mare iubitor de animale, Cornel Constantiniu s-a declarat şi el scandalizat de intenţia autorităţilor de a extermina patrupedele străzii din Bucureşti. “Toată Europa va râde de noi, că suntem o ţară barbară. Cum să omori nişte animale lipsite de apărare?”, ne-a spus interpretul.

Un comentariu

doamne daca nu sunt in stare de ce au mai infiintat un adapost petru catei.dak sti k esti incompetent stai ma nene in banca ta…sper din tot sufletul ca incapabilii aceia care au lasat acele suflete sa moara de foame sa plateasca pentru ce au facut ….