4 Feb 2010

Maidanezii, „brand“ al gării din Burdujeni

Şefii staţiei CFR şi hinghierii sunt incapabili să-i îndepărteze. Haita de „comunitari“ din principala gară a Sucevei creşte de la o lună la alta. Unii călători sunt agasaţi, alţii îi ajută să trăiască.

Călătorii din Gara Burdujeni sunt nevoiţi, de câteva luni încoace, să aştepte trenul alături de o haită consistentă de câini comunitari. Cel puţin zece maidanezi îşi fac veacul pe peronul staţiei CFR şi pândesc bagajele unde s-ar putea ascunde mâncare. Unii suceveni povestesc că, atunci când sunt ignoraţi, câinii ajung să le ia merindele direct din mână.

Reprezentanţii gării spun că au încercat să-i alunge pe câinii comunitari, dar fără succes. Plângerile dese şi agresivitatea patrupedelor i-au determinat să ceară ajutor de la municipalitate.

Câinii îndepărtaţi se întorc înapoi în gară

„Noi am făcut adresă scrisă la Primărie, la sfârşitul anului trecut, şi am rugat edilii să ia măsuri. Cei de acolo ne-au spus că-i pot strânge să-i sterilizeze şi să-i castreze, ceea ce au şi făcut, însă legea nu le permite să facă mai mult. Colegii mei de la Burdujeni i-au mai alungat, însă au riscat să fie muşcaţi în nenumărate rânduri. Oriunde ar fi duşi, câinii se întorc la gară“, a declarat Oana Brânzan, purtătoarea de cuvânt a CFR. Călătorii spun că sunt nevoiţi să stea permanent cu ochii pe bagaje atunci când ajung în gară.

„Mulţi par blânzi la prima vedere. Oamenii le dau mâncare pentru că li se face milă, însă odată ce nu le mai dai se înrăiesc. Pe soţul meu era să-l muşte pentru că mânca un hot-dog, stătea pe bancă şi i-a alungat“, povesteşte Ilinca Ciobanu din Văratec.

Edilii anunţă că vor lua măsuri foarte drastice, dacă va fi nevoie, şi promit să rezolve problema în curând.„Vom investi într-un nou adăpost pentru animale, pe care îl vom construi lângă cel vechi, în Lunca Sucevei, şi vom culege toţi câinii din oraş, inclusiv pe cei care s-au aciuat prin gări şi staţii de autobuz. Dacă nu-i va adopta cineva în cel mult un an, mă voi gândi chiar la eutanasiere“, a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.

Acesta spune că e conştient de riscul de a-i supăra pe reprezentanţii asociaţiilor pentru protecţia animalelor, însă adaugă că nu poate investi la nesfârşit bani pentru „comunitari“.

Călătorii, prea prietenoşi cu maidanezii
Reprezentanţii CFR le cer călătorilor să evite să hrănească maidanezii aciuaţi pe peron. „Ei sunt învăţaţi să primească. Oamenii sunt şi ei vinovaţi că le dau de mâncare. Dacă n-ar mai fi hrăniţi aici, poate şi-ar căuta alt loc“, adaugă Oana Brânzan. De multe ori, câinii se adună în jurul oamenilor milostivi şi fac hărmălaie.

Sursa: Adevarul


 
Influenta principalelor elemente climatice asupra organismului uman

Influenta principalelor elemente climatice asupra organismului uman
Omul este o fiinta meteosensibila, reactionand diferit la elementele climatice, in functie de fondul genetic trebuie sa-si constientizeze meteorosensibilitatea si sa-si evalueze potentialul de aclimatizare pentru a putea preveni eventualele situatii de risc ce ii pot afecta sanatatea, siguranta, productivitatea…

Haine din bambus: moda ecologica sau viitorul industriei textile

Haine din bambus: moda ecologica sau viitorul industriei textile
Producerea tesaturii de bambus s-a inceput nu cu mult timp in urma – primele mostre au aparut acum zece ani. Si, dupa ce aparuse, au primit imediat titlul mandru de tesatura a secolului XXI. Intr-adevar, stofa din bambus are prea…

Land Art, arta care imbina ingineria si ecologia

Land Art, arta care imbina ingineria si ecologia
Arta cu natura si in natura, menita sa transmita un mesaj social profund. Aceasta ar putea fi, in cateva cuvinte, definitia Land Art-ului. Concept artistic originar din Statele Unite ale Americii din anii 50, Land Art-ul a ajuns si la…

Toaletele ecologice ar putea disparea de pe strazile Timisoarei

Toaletele ecologice ar putea disparea de pe strazile Timisoarei
Primaria are de gand sa renunte la solutia toaletelor ecologice amplasate pe strazile orasului si sa construiasca toalete civilizate, inclusiv pentru persoane cu dizabilitati. Problema toaletelor ecologice amplasate pe strazile Timisoarei a fost luata in discutie la ultima sedinta de…

40.000 de lei pentru romanii care isi construiesc sau renoveaza locuintele cu materiale ecologice

40.000 de lei pentru romanii care isi construiesc sau renoveaza locuintele cu materiale ecologice
Romanii care isi construiesc sau renoveaza locuintele cu materiale ecologice ar putea primi pana la 40.000 de lei, potrivit programelor Casa Verde Clasic si Casa Verde Plus lansate in dezbatere publica de Ministerul Mediului. Prima componenta a programului lansat in…

Marea Bariera de Corali declarata “aproape moarta�

Marea Bariera de Corali declarata “aproape moarta�
Imagini recente au aratat gradul avansat de deteriorare a recifurilor de corali din cauza schimbarilor climatice. Cresterea temperaturii oceanelor a afectat masiv starea celui mai mare sistem de corali din lume care se intinde pe mai mult de 2200 de…

Clujul va fi primul oras din Romania cu autobuze electrice

Clujul va fi primul oras din Romania cu autobuze electrice
Cluj-Napoca va fi in 2017 primul oras din Romania care va avea autobuze electrice, potrivit presei locale. Un astfel de autobuz electric nu polueaza si dupa ce a fost incarcat doar trei ore poate sa parcurga pana la 250 de…

Spatiul, ultima pubela

Spatiul, ultima pubela
Pe masura ce explorarea spatiului extraterestru a devenit o activitate la ordinea zilei, de la descoperirea razelor cosmice in 1912 cu ajutorul unui balon, pana la turismul spatial, inaugurat in 2001, sau prima lansare a unui nanosatelit romanesc, ecologia intergalactica…

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci urmareste recomandarile EcoMagazin pe Facebook sau aboneaza-te la newsletter. EcoMagazin.ro promoveaza activ practicile ecologice si campaniile societatii civile inca din 2007.