acum 15 ani

Maidanezii au umplut padocurile pînă la refuz

"S-au adunat destui! În momentul de faţă cred că sînt în padocuri în jur de 500 de cîini."

Ieri, viceprimarul Florin Ghiorghiţă a anunţat că pentru moment a fost sistată prinderea cîinilor maidanezi. În ultima perioadă, firma care se ocupă de acest serviciu a cam făcut exces de zel, ajungînd să prindă chiar şi 20 de cîini pe seară, ceea ce a dus la o supraaglomerare a padocurilor. “S-au adunat destui! În momentul de faţă cred că sînt în padocuri în jur de 500 de cîini.

Nu mai avem unde să-i punem”, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă. În viitor, la padocuri vor fi făcute unele modificări pentru a se îmbunătăţi condiţiile asigurate cîinilor capturaţi. Decizia municipalităţii a fost oarecum “forţată” după ce mai mulţi iubitori de animale au trimis o petiţie la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. “Trebuie să asigurăm o sursă de apă în plus, iar pe perioada de iarnă un sistem de încălzire”, a precizat viceprimarul. Potrivit estimărilor făcute de Florin Ghiorghiţă, în municipiu ar fi cîteva mii de cîini comunitari, 2.500 dintre aceştia urmînd să fie capturaţi pînă la sfîrşitul anului. (Liliana Anuţei)