acum 11 ani

Asociatia Red Panda va invita la “Manifest canin în sala de lectură” – joi, 6 decembrie in Bucuresti, Brasov, Mures si Dolj

Asociatia Red Panda va invita la “Manifest canin în sala de lectură” – joi, 6 decembrie in Bucuresti, Brasov, Mures si Dolj

Asociaţia Red Panda, Compania de Teatru Replika, ANBPR (Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România), Asociaţia Animal Care – Austria şi TEATRUL LUNI de la Green Hours anunţă lansarea programului educativ pentru copii intitulat “Manifest canin în sala de lectură“, joi, 6 decembrie 2012, la ora 17.00.

Proiectul cultural-educativ “Manifest canin în sala de lectură” constă în prezentarea, în cadrul bibliotecilor publice partenere din România, a unui spectacol de teatru al cărui scop principal este sensibilizarea, conştientizarea şi responsabilizarea tinerilor în legătură cu problema câinilor fără stăpân. Spectacolul de teatru “Confesiunile unui caine” are ca subiect lecţiile de supravieţuire ale unui căţel, cu o poveste de viaţă care l-a făcut celebru. Mărturisirile personajului nostru sunt făcute cu înţelepciune, umor, ironie, autoironie, cu ceea ce am putea numi “mentalitate canină”, dar de pe o poziţie omenească. Muzica live, coregrafia şi videoproiecţiile aduc un plus de emoţie si originalitate spectacolului.
Câinii de pe stradă sunt o problemă a întregii comunităţi. Educarea si responsabilizarea tinerilor reprezintă cel mai important pas în schimbarea pe care dorim să o vedem la nivel de societate, pentru un viitor fără animale pe stradă. “Confesiunile unui caine”, prima piesa de teatru din România care tratează tema animalelor fără stăpân, abordează într-un mod inedit această problemă a noastră, a tuturor.
Reprezentaţiile se vor desfăşura în bibliotecile partenere: Biblioteca Naţională Pedagogică „I. C. Petrescu”, Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, Biblioteca Judeţeană Mureş, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” Dolj.
Joi, 6 decembrie, ora 17.00 vă invităm la prima reprezentaţie din cadrul proiectului, la Biblioteca Naţională Pedagogică “I.C. Petrescu” – Sala Istrate Micescu (parter). Adresa: Str. Zalomit nr. 12, sector 1 – lângă Parcul Cişmigiu.

“Confesiunile unui câine” este
un spectacol pentru cei care au un căţel acasă şi se fericesc.
un spectacol pentru cei care nu au un căţel acasă, dar îşi vor lua unul şi se vor ferici.
un spectacol pentru cei care iubesc animalele, dar şi pentru cei care nu le iubesc… şi le vor iubi (Mihaela Rădescu).

Un spectacol de Ioana Macarie şi Mihaela Rădescu
Distribuţia: Mihaela Rădescu, Mădălina Florescu – pian, Cristian Balaş – vioară, Alina Crăiţa, Emilia Manea, Andrei Gonczi, Toma Albacan şi Bogdan Frunzareanu – video artists
Coregrafia: Ioana Macarie
Dupa romanul “Viaţă de câine” de Peter Mayle