acum 13 ani

Maşinaţiuni domestice printre animalele sălbatice

Maşinaţiuni domestice printre animalele sălbatice

Maşinaţiuni domestice printre animalele sălbatice

Directorul grădinii zoologice din Timişoara, singurul responsabil din primărie care a făcut ceva concret – şi bine- în domeniul de care se ocupă, a fost dat afară

“Nu am fost obedient şi nu am intrat în jocurile lor”, mărturiseşte tânărul… vinovat că şi-a făcut treaba

Grădina zoologică a reprezentat, multă vreme, un obiectiv neexploatat de către municipalitatea timişoreană. La fel cum se întâmplă acum cu Parcul Copiilor, cei mici au fost privaţi de bucuria de a petrece clipe frumoase într-un loc cât de cât mai special. aşa cum e de aşteptat într-un municipiu de talia Timişoarei. Lucrurile păreau să se schimbe în bine, o dată cu numirea unui director tânăr, ambiţios şi dăruit profesiei, medicul

veterinar Mihăiţă Afrenie.

Grădina zoologică a fost schimbată complet, fiind adusă mai aproape de standardele modernităţii. Astfel, ea  a reintrat în circuitul turistic, iar numărul vizitatorilro a început să crească. S-au adus animale, s-au făcut diverse proiecte şi schimburi de experienţă cu alte unităţi similare din străinătate, lucruri care nu puteau decât să bucure. Pe scurt, se simţea un aer proaspăt la “Zoo“, iar numirea lui Afrenie nu părea doar o coincidenţă.

Cu toate acestea, tânărul director avea să fie pus pe liber, decizia atrăgând, fireşte, unele semne de întrebare. Cu alte cuvinte, ce s-a întâmplat, de ce a fost dat afară directorul grădinii zoologice? Mihăiţă Afrenie nu a dorit să facă publice motivele pentru care crede că a fost mazilit, dar într-o discuţie privată, a mărturisit care a fost cauza îndepărtării sale. Având în vedere faptul că la mijloc e vorba de persoane publice, plătite din banii contribuabililor, reproducem, în rezumat, dezvăluirile medicului veterinar, rămas fără loc de muncă într-un moment în care se părea că se află pe o pantă ascendentă.

“Nu am fost obedient şi nu am intrat în jocurile lor”
În esenţă, Afrenie spune că a fost lucrat de către Vasile Ciupa, directorul Direcţiei de mediu a Primăriei Municipiului Timişoara. De ce? “Nu am fost obedient şi nu am intrat în jocurile lor”, spune fostul director, susţinând că a fost lucrat într-un mod abject de către propriii subalterni aflaţi în sfera de influenţă a lui Ciupa. Concret, aceştia au scris unele declaraţii (neîntemeiate, zice Afrenie), prin care-l turnau că se ocupa de unele aspecte care nu prea cadrau cu postura de director al grădinii zoologice. Medicul veterinar a fost acuzat că îşi însuşea medicamente în scop personal din stocurile grădinii zoologice, că deconta banii pentru motorina folosită la maşina personală şi că le-ar fi spus angajaţilor să nu taie bilete, iar banii pe care-i primesc să i se dea lui. Lucruri false, sau cel puţin 99 la sută fără acoperire în realitate, pentru că fostul director admite că nu poţi fi chiar perfect.

“Am decontat motorina, e adevărat, că mergeam cu maşina mea personală în folosul grădinii zoologice. Eu nu am maşină de serviciu, cum au ceilalţi şefi din primărie, aşa că mi se părea normal ca măcar motorina să nu o plătesc din buzunarul meu. Nu am nici casă primită în concesiune şi apoi închiriată pe bani frumoşi, cum e cazul unui fost şef de-al meu din primărie, care face pe marele moralist”, spune Mihăiţă Afrenie, admiţând cu sinceritate(lucru de apreciat) că au mai existat unele scăpări de la regulamentul de funcţionare al grădinii zoologice, însă total irelevante. De exemplu, dacă nu s-au tăiat câteva bilete la intrare, banii erau pentru a se cumpăra o butelie pentru grădina zoologică, pentru că legal nu se putea achiziţiona aşa ceva!

Subalternii, cuscrii şefului
Fabulos este modul în care Afrenie a realizat cum este monitorizat de oamenii lui Ciupa, fără ca el să fi avut cea mai mică bănuială. Într-o zi, pe o stradă din Timişoara, s-a întâlnit cu doi angajaţi ai grădinii zoologice, care erau de mână cu nepoţica lui Vasile Ciupa. Afrenie a rămas şocat şi nu înţelegea ce caută subalternii săi la plimbare cu nepoţica şefului său. Explicaţia a primit-o în momentul în care a aflat că micuţa era şi nepoţica celor doi subalterni, aceştia fiind cuscrii domnului Ciupa! La rândul lor, aceştia mai erau prieteni cu alţi trei angajaţi de la “Zoo”, suficient ca Vasile Ciupa să facă rost de câteva declaraţii acuzatoare la adresa directorului, pentru a-l putea da afară.

Unde e macacul?
Acum, Mihăiţă Afrenie nu mai e director, dar nici nu şi-a încheiat socotelile cu municipalitatea timişoreană, dintr-un motiv, iarăşi, savuros: lipseşte un… macac (o specie de maimuţă) de la “Zoo” şi nu i se semnează fişa de lichidare. Afrenie spune că macacul a fost dat împrumut unui crescător, pentru a face o familie, iar acesta ar dori să dea înapoi un pui, eventual o femelă, pentru că grădina zoologică nu are nici o femelă. Conducerea primăriei se cramponează însă de exemplarul împrumutat şi nu semnează lichidarea lui Afrenie până când acesta nu vine cu macacul în primărie!
Vasile Ciupa a refuzat orice discuţie. “Vorbiţi cu purtătorul de cuvânt”, a fost replica directorului direcţiei de mediu. La rândul său, Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt, a declarat că Mihăiţă Afrenie a fost pus pe liber ca urmare a restructurărilor care au avut loc în primărie, fără legătură cu motorină, bilete netăiate, macaci sau alte maimuţe.