acum 14 ani

Mastiff

Rasa de caini Mastiff este o rasa care cu greu poate trece neobservata

Rasa de caini Mastiff este o rasa care cu greu poate trece neobservata

Cunoscut si ca Mastiff Englez, Mastiff-ul isi are originea in unele dintre cele mai vechi rase de caini stiute de om. In ciuda disputelor referitoare la originea rasei de caini Mastiff, un lucru este cert: Mastiff-ul de azi este rezultatul direct al programelor de crestere care au avut loc in Marea Britanie de-a lungul ultimelor sute de ani.

Aspect fizic:

Rasa de caini Mastiff este o rasa care cu greu poate trece neobservata. Aspectul puternic si robust il face pe Mastiff sa fie considerat ca fiind unul dintre cei mai nobili caini. Capul este masiv, ochii sunt de un maro inchis, urechile sunt relativ mici in comparatie cu restul corpului, rotunde si in forma de V, botul este scurt si lat, iar restul corpului este masiv, musculos si impozant. Culorile blanii Mastiff-ului variaza intre un portocaliu-caisa, vargat sau cafeniu, dar botul, urechile, nasul si zona din jurul ochilor trebuie sa fie inchise la culoare.

Temperament:

Despre Mastiff si temperamentul lui sunt multe de spus. Este un urias bland si iubitor, si asta in ciuda originilor sale de razboinic. Nu exceleaza in prea multa energie sau apetit pentru joaca, tinde sa devina destul de lenes, dar, gratie comportamentului sau pasnic, este cainele de companie perfect pentru o familie. Protector, Mastiff-ul este precaut fata de straini, dar aceasta trasatura poate fi controlata de catre stapan: atunci cand acesta arata in mod evident ca noul sosit nu reprezinta o amenintare, Mastiff-ul va intelege repede cum stau de fapt lucrurile. De aceea, socializarea corecta este de maxima importanta, deoarece un Mastiff agresiv (cazuri extrem de rare) poate deveni o reala amenintare pentru oameni si animale.

In general, un Mastiff este un caine inteligent, bland, “cu maniere” si care tanjeste dupa afectiunea familiei sale. Este un caine care are o nevoie deosebita de interactiune cu oamenii – in lipsa acestei interactiuni si socializari, Mastiff-ul poate dezvolta probleme serioase de comportament.

Conditii:

Cainii din aceasta rasa au nevoie de putin exercitiu fizic in fiecare zi si de un spatiu larg in care sa se miste in voie. Au tendinta de a deveni supraponderali, asa ca dieta potrivita combinata cu o cantitate suficienta de exercitii poate opri adaugarea de kilograme in plus. Mastiffii nu sunt prieteni buni cu caldura, asa ca trebuie tinuti inauntru, la adapost, in zilele caniculare. Cel mai des intalnite probleme de sanatate ale Mastiff-ului sunt displazia soldului, osteosarcomul si cistinuria.

Nu sunt hoti de mancare, dar ai face bine sa ai grija la mancarea de pe masa atunci cand Mastiff-ul tau este inca pui. Salivatul excesiv poate fi o problema reala, deoarece Mastiff-ul lasa bale dupa ce mananca sau bea sau daca asteapta un snack delicios din partea ta – asa ca asigura-te ca ai la indemana servetele din belsug pentru a-i sterge botul dupa ce mananca sau bea. Sforaitul si naparlirea nu trebuie sa te ia prin surprindere – fa-ti un obicei din a-i peria blana o data sau de doua ori pe saptamana. Si nu uita nici de taierea regulata a unghiilor.

Cainii din rasa Mastiff nu sunt pentru oricine din cauza taliei lor si a nevoii permanente de a fi un membru activ al familiei stapanului. Mastiff-ul nu este recomandat pentru persoanele in varsta, infirme, familiilor cu copii sub 6 luni, celor care nu poseda spatii largi, celor care isi doresc exclusiv un caine de paza, celor obsedati de curatenie, oamenilor dependenti de munca lor sau celor care nu au resurse financiare suficiente pentru cresterea acestui caine. Cresterea unui Mastiff este o mare responsabilitate, dar eforturile depuse sunt rasplatite insutit. De cele mai multe ori, singura mare problema cu aceasta rasa este faptul ca nu te poti abtine sa ai doar un singur exemplar.

Poze cu caini rasa Mastiff