acum 14 ani

Mistret in Tautii-Magheraus

Dintr-o banala plimbare cu cainele pe deal, rezulta o intalnire (foarte scurta) cu un mistret.
n timp ce admiram privelistea de pe “Coasta Busagului” , la vreo 20 de metri de mine si caine, apare fara nici un zgomot un mistret urias…..l-am privit o fractiune de secunda si i-am vazut partea din fata a corpului si capul cu ratul ridicat, cum adulmeca aerul. In prima faza m-am gandit ca probabil e un cal lasat liber pe acolo, dar cum dimensiunile nu corespundeau, nu am mai insistat ca sa aflu ce este, ci tragand concluzia ca e un urs, l-am lasat pe caine sa se joace linistit si am rupt-o la fuga printre tufe.
Spinii ce imi mangaiau picioarele nici nu-i simteam…stiam doar ca trebuie sa ma indepartez cat mai repede….Am alergat o bucata buna la turatie maxima, si vazand ca nu ma urmareste nimic, am lasat-o mai incet. Vazand ca nu mai apare cainele…si simtindu-ma aproximativ in siguranta, am zis ca ar fi frumos sa-l astept. Apare fericit dupa un minut, fara sa aiba nici cea mai mica ideea ca l-am lasat momeala la urs.
Nu stiu ce a rezolvat cainele cu creatura, dar ideea este ca am inceput sa intru la banuieli, si sa ma gandesc ca poate cheful din seara precedenta m-a afectat cam tare si ca incep sa vad lucruri.
Stiind ca nu o sa creada nimeni povestile mele cu ursi, pentru ca si eu aveam dubii ce sa cred, am hotarat sa ma intorc, ca sa vad daca ma las de alcool sau nu. Bineinteles ca nu m-am intors la locul faptei ci de la o departare de siguranta am vazut silueta cu 4 picioare, coada si cap de mistret.
Respirand usurat ca nu e urs cum credeam si ca totusi puteam sa ma intalnesc si cu domnul porc fata in fata, dar nu s-a intamplat, am stat sa-l admir cum se plimba linistit printre tufe, si sa injur cainele, care desi mananca bine in fiecare zi, cred c-o face degeaba. Mistret in Tautii-Magheraus. Filmulete cu porc mistret, Tautii-Magheraus, caine.