acum 14 ani

V-aţi întrebat vreodată de ce pudelul dumneavoastră miniatural vă urmează peste tot prin casă, ca o umbră? Sau de ce beagle-ul dumneavoastră nu se poate abţine să nu exploreze grădina vecinului? Sau de ce golden retrieverul ar juca aport cu un băţ ore întregi?

Este foarte posibil ca nu dumneavoastră să fi încurajat acest comportament. De fapt, s-ar putea ca dumneavoastră să fi încercat să-l împiedicaţi. Dar, totuşi, persistă. Câinele dumneavoastră pare să aibă anumite trăsături de personalitate înnăscute. Motivul este înmulţirea selectivă.

Aceasta înseamnă creşterea/înmulţirea anumitor animale pentru un anumit scop sau pentru o anumită trăsătură. Să presupunem, de exemplu, că aveţi nişte câini proaspăt fătaţi şi aveţi nevoie de câini care să mâne oile. Rolan Tripp, veterinar în La Mirada, California, şi profesor de comportament animal aplicat la Şcoala Veterinară de Stat din Colorado, explică faptul că primul pas ar fi cel de a lua puii şi, fără niciun fel de dresaj, de a-i aşeza în preajma oilor, pentru a observa care dintre ei sunt atenţi la oi. Al doilea pas ar fi acela de a-i împerechea pe aceşti câini cu alţii care prezintă acelaşi “talent” înnăscut. Există multe şanse ca următoarea generaţie să aibă aceleaşi tendinţe.

Animalele sunt înmulţite selectiv şi pentru caracterisiticile fizice. De exemplu, câinii de talie mare pot fi împerecheaţi numai cu câini de talie mare sau câinii cu părul lung numai între ei. Sarah Wilson, consultant în comportamentul animaleleor de casă şi co-autoare a “Paws to Consider” (publicată în 1999 la Ed. Warner) spune că ar trebui să împerechem două animale care au înfăţişare asemănătoare.

Dintre progeniturile lor, alegeţi căţeluşul sau pisicuţa care este cel mai aproape de obiectivul dumneavostră. Apoi veţi împerechea acel animal cu unul cu trăsături asemănătoare. Veţi avea din ce în ce mai puţină variaţie, cu fiecare generaţie.

Strămoşii câinelui dumneavoastră

În mod tradiţional, câinii au fost crescuţi în principal pentru a îndeplini anumite sarcini, precum vânătoarea, aportul sau mânarea unei turme. Câinii de munte Bernese, cu blana deasă şi picioare puternice, au fost crescuţi pentru a păzi turmele în munţi.

Copoiul şi basset-ul, cu talentul înnăscut de a urmări un miros, au fost crescuţi pentru a depista anumite mirosuri. Ogarul, cu corpul suplu şi picioare lungi, este capabil să alerge cu viteze mari şi astfel a fost crescut pentru întreceri. Rottweiller-ul, cu corpul puternic şi personalitate pe măsură, a fost crescut ca şi câine de pază.

Cheia înţelegerii înmulţirii selective a câinilor, spune Tripp, este de a analiza instinctele strămoşului câinelui, lupul. În timpul unei vânători, fiecare lup era “specializat” în diferite aspecte ale acesteia, explică el. Prin înmulţirea selectivă au rezultat câini care erau buni la îndeplinirea diferitelor sarcini cuprinse în ritualul vânătorii.

Câinii cu cel mai fin miros au fost împrecheaţi între ei, la fel şi în cazul celor cu vedere mai bună şi cei care alergau cel mai repede, rezultând, astfel, rase diferite de câini.

Sighthound se pricep cel mai bine la a urmări prada cu ajutorul văzului. Copoii conduc vânătoarea cu ajutorul mirosului. Pointerii şi setterii localizează şi arată anumite ţinte. Câinii ciobăneşti mână oile folosindu-se de instinctele înnăscute de vânătoare.

Terrierii sapă după prada care încearcă să se ascundă sub pământ. Retrieverii sunt specializaţi în a recupera prada şi a o aduce înapoi la vizuină. Fiecare rasă are un anumit “job” şi fiecare dintre ele are doza sa înnăscută de agresivitate.

Totuşi, unii lupi au fost responsabili cu uciderea propriu-zisă a prăzii şi aceste caracteristici se regăsesc în rottweilleri, chow, pitbuli şi akita. Aceste rase sunt genetic programate pentru a fi agresive – ceea ce îi este necesar unui câine poliţist sau de pază.

Bineînţeles, multe dintre aceste rase există de sute de ani, cum este cazul copoilor, ogarilor sau rottweillerilor. Însă, în ultimele 2 secole, au avut loc “ajustări fine”, mai ales în ceea ce priveşte înfăţişarea. Acum 100 de ani, câinii erau crescuţi pentru utilitatea lor, însă astăzi mai mult pentru înfăţişare, spune dr. Karen Overall, director al Clinicii de Comportament al Animalelor a Şcolii de Medicină Veterinară, din cadrul Universităţii din Pennsylvania. Astăzi, creştem câinii în principal pentru mărime şi formă: am micşorat câinii, i-am făcut chei, sau cu mai multă blană, mai pufoşi sau uriaşi.

Ce înseamnă asta pentru dumneavostră?

Ca şi proprietar al unui animal de casă, este important să înţelegeţi originile câinelui dumneavoastră. Wilson spune că, dacă ştim care sunt tendinţele rasei, vom putea anticipa problemele de comportament de care ne putem lovi. De exemplu, dacă aveţi copii şi vreţi să vă luaţi un border collie, o rasă cu tendinţa de a “mâna” copiii, veţi şti să aveţi grijă la un astfel de obicei şi să-lcontrolaţi încă de la început.

Cunoscând ceea ce îi place câinelui dumneavoastră să facă, vă va ajuta şi atunci când vă jucaţi cu el. Dacă aveţi un dalmaţian, câine crescut special pentru a alerga până la 48 km pe zi, ca şi câine-cărăuş, aţi vrea să-l luaţi cu dumneavoastră la jogging. Dacă aveţi un labrador, jocul de-a aportul este alegerea evidentă. Dar dacă nu este un retreiver, atunci aportul nu este în “repertoriul” lui şi astfel va deveni frustrant pentru dumneavoastră să încercaţi să-l învăţaţi aport.

Totuşi, ţineţi minte că fiecare animal este diferit. Nu fiţi surprinşi dacă nu toate caracteristicle rasei din care face parte câinele dumneavoastră le regăsiţi la el, spune Wilson. S-ar putea să aveţi un labrador căruia să nu-i placă aportul sau un terrier care să privească o veveriţă trecând pe lângă el fără s-o fugărească – dar există mai puţine şanse să nu întâlniţi aceste caracteristici la astfel de rase decât să le regăsiţi la rase care nu sunt interesate de astfel de activităţi.

În afară de factorul genetic, mai există alţi doi care influenţează personalitatea câinelui dumneavoastră: experienţele prin care trece în timpul socializării sale ca pui şi ceea ce se întâmplă în mediul în care trăieşte el ca adult. Bineînţeles, nu puteţi schimba genele câinelui dumneavoastră, spune Tripp, dar chiar dacă aveţi un câine care este genetic programat să fie agresiv, dacă îl dresaţi cum trebuie cât este pui şi îi modelaţi personalitatea, tot va putea deveni un câine destul de bun.

Un comentariu

Gasesc acest articol ca fiind foarte interesant si instructiv.Am o catelusa metis care roade desi are 2ani.