acum 14 ani

Nadja Kutscher, PETA Deutschland: Eutanasierea cainilor este un lucru nemilos. Singura solutie eficienta este un program de tipul “Castreaza si elibereaza”

“Implementarea unor programe de castrare (cu ingrijirea ulterioara a cainilor!) reprezinta singura solutie pentru a reduce in mod eficient si intr-o maniera umana numarul cainilor vagabonzi”, a declarat pentru HotNews.ro Nadja Kutscher, coordonator de campanie in cadrul organizatiei PETA Deutschland. Comentand propunerea prefectului de Bucuresti, Mihai Atanasoaei, conform careia maidanezii din adaposturile speciale din capitala vor fi eutanasiati, daca nu sunt adoptati in termen de sapte zile, Kutscher a spus ca ea este “complet contraproductiva – nu e doar nemiloasa, dar si ineficienta si, pe termen lung, mai costisitoare”. PETA si-a anuntat disponibilitatea de a colabora cu autoritatile romane pentru a rezolva problema cainilor vagabonzi.

Adrian Novac: Prefectul capitalei, Mihai Atanasoaei, a prezentat marti o propunere conform careia maidanezii din adaposturile speciale din Bucuresti vor fi eutanasiati, daca nu sunt adoptati in termen de sapte zile. Ce crezi: este aceasta solutia corecta pentru rezolvarea unei probleme ce divizeaza romanii de ani de zile?
Nadja Kutscher: O astfel de propunere nu ar fi rezolva in niciun fel problema cainilor vagabonzi. Suntem constienti ca exista o populatie numeroasa de caini fara stapan in Romania – animale fara stapan, infometate si bolnave pot fi intalnite pretutindeni. Cu toate acestea, indepartarea cainilor de pe strazi si uciderea lor nu este nici efectiva din punct de vedere economic si nici nu va rezolva problema pe termen lung. Voi oferi mai multe detalii pe masura ce raspund la intrebari.

A.N.: Multa lume se plange ca maidanezii sunt uneori foarte agresivi si ca exista un mare risc sa fii ranit sau chiar omorat de haitele de caini vagabonzi. Multi spun ca problema este “ori eu, ori cainele”. Au acesti oameni o atitudine gresita sau abordarea lor e cea corecta?
N.K.: Desi multi dintre cainii vagabonzi sunt pur si simplu speriati si prefera sa fuga din calea oamenilor, pot exista situatii cand cainii infometati sau bolnavi sunt atat de disperati incat devin agresivi. Totusi, asa cum am spus la prima intrebare, indepartarea cainilor de pe strazi nu este o solutie eficienta. Stim ca unii oameni ar putea fi speriati de caini dar guvernul trebuie sa introduca politici care sa atace radacina problemei astfel incat oamenii sa poata dezvolta din nou o relatie bazata pe compasiune cu aceste animale minunate si inteligente.

A.N: Autoritatile estimeaza ca numarul cainilor vagabonzi din capitala Romaniei este de 100.000. Ce crezi ca ar trebui sa faca autoritatile pentru a reduce numarul lor?
N.K.: Singura solutie eficienta pe termen lung pentru a reduce populatia prea numeroasa de caini vagabonzi este adoptarea unui program de genul “Castrat si eliberat”. Maidanezii trebuie prinsi cu mare grija, castrati si – dupa o perioada de refacere – dusi pe teritoriul lor, unde sa fie ingrijiti continuu (de exemplu, prin infiintarea de locuri unde pot fi hraniti). Acolo unde acest lucru nu este posibil (spre exemplu, in centrele oraselor cu trafic intens), animalele trebuie duse in spatii sigure si ingrijite in mod similar. Ingrijirea pe termn lung este importanta in acest caz: nu este posibil sa duci pur si simplu cainii in afara oraselor. Acest lucru ar fi la fel de brutal deoarece multe animale ar muri de foame).

Desigur, adaposturi bine conduse unde cainii pot fi adoptati sunt o solutie pe termen scurt, deoarece ajuta unele animale sa-si gaseasca o locuinta noua. Dar din cauza ca majoritatea adaposturilor, in tari cum este si Romania, au o rata scazuta de adoptie, solutia se gaseste cu adevarat in alta parte – si anume in reducerea populatiei de caini pe termen lung. Adaposturile n-ar trebui in niciun caz sa fie locuri unde cainii sa fie pastrati ani de zile pana cand mor!

A.N.: Anul trecut, peste 11.000 de oameni au fost muscati de caini in Bucuresti, iar 7.571 de persoane au fost muscate de maidanezi. Tratamentul medical pentru cei muscati de caini fara stapan a totalizat 1.3 milioane de euro in 2009. De asemenea, ingrijirea anuala a tuturor cainilor vagabonzi in Bucuresti ar costa 34 de milioane de euro. Sunt o gramada de bani pe care Bucurestiul nu-i are. Exista vreo solutie pe care o pot folosi autoritatile in situatia de fata: o multime de maidanezi si putin bani la dispozitie?
N.K.: Aceasta este exact problema: pentru ani de zile, o gramada de bani au fost investiti in indepartarea cainilor in loc ca fondurile sa fie folosite pentru a rezolva problema reala! Exista o multime de programe “Castreaza si elibereaza” in diferite tari, unde populatiile de caini au fost reduse cu succes in doar cativa ani. Daca administratiile locale implementeaza astfel de programe cu sprijinul asociatiilor de animale din zona, acest lucru ar duce la economisirea de foarte multi bani. Chiar si OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) confirma faptul ca daca maidanezii sunt indepartati dintr-un loc, durata de viata a celorlalte animale in acea zona creste!

A.N.: Proiectul propus de prefect prevede conditii mai stricte pentru adoptarea de caini vagabonzi. Daca cineva vrea sa adopte mai mult de doi caini, trebuie sa dovedeasca ca are veniturile si spatiul necesar. Insa multi dintre acesti caini ajung din nou pe strada deoarece oamenii fie n-au bani, fie nu mai sunt dispusi sa-i ingrijeasca. Cresterea unui caine este evident si o problema de educatie, nu? Cum pot fi oamenii educati ca sa aiba grija de animalele de pe strazi?
N.K.: Este in mod evident important sa educi oamenii in legatura cu ingrijirea corecta a cainilor. Este absolut barbar sa tii cainii legati in curti, in gradini sau in cotete. Nimeni nu doreste ca maidanezii sa traiasca mizerabil – ei merita o viata buna. Cel mai important lucru este ca oamenii care sunt dispusi si capabili sa ingrijeasca un caine sa nu-l cumpere niciodata de la un crescator sau de la magazin, ci sa adopte un caine fara stapan si – iar acest lucru nu poate fi repetat indeajuns! – sa-l castreze. Cand am fost in Romania, am intalnit o multime de proprietari de caini care-si iubeau cu adevarat animalele, insa nu constientizau faptul ca, din cauza ca nu ii castrau, provocau si mai multa suferinta animalelor.

A.N.: Proiectul este sprijinit de multi, insa este si criticat de o parte dintre bucuresteni si de ONG-uri care afirma ca o solutie suficienta pentru a reduce populatia de caini vagabonzi este castrarea cainilor. Altii afirma insa ca aceasta solutie nu-i va face pe caini mai putin agresivi. Ce parere ai despre castrarea animaleor: va rezolva ea problema mai mare?
N.K.: Asa cum am zis si inainte, implementarea unor programe de castrare (cu ingrijirea ulterioara a cainilor!) este singura si unica solutie pentru a reduce in mod eficient si intr-o maniera umana numarul cainilor vagabonzi.

A.N.: Romania nu este singura tara din lume care are o astfel de problema. Care crezi ca a fost cea mai buna solutie adoptata de vreo tara pentru a rezolva problema cainilor vagabonzi?
N.K.: E adevarat, sunt multe tari care au populatii prea mari de animale fara stapan (nu doar caini). De exemplu, PETA Germania lucreaza in mod activ in Turcia de cativa ani pentru a usura suferintele animalelor fara stapan. De asemenea, lucram in prezent in Germania pentru a reduce populatia de pisici fara stapan. Studiile de caz dovedesc ca programele de tipul “Castreaza si elibereaza” sunt singura modalitate eficienta, economica si nedaunatoare animalelor pentru a rezolva problema. Aceasta este valabila in cazul tuturor tarilor!

A.N.: Care e opinia PETA fata de propunerea prefectului de Bucuresti? Este ea necesara? E morala?
N.K.: O astfel de lege este complet contraproductiva – asa cum am spus inainte, nu e doar nemiloasa, dar si ineficienta si, pe termen lung, mai costisitoare, putand sa duca la cresterea populatiei actuale de caini fara stapan. Indepartarea cainilor de pe strazi si uciderea lor reprezinta un cerc vicios care poate fi eliminat doar prin masuri umane si eficiente, precum programele “Castreaza si elibereaza”.

A.N.: Multi sustin ca Romania nu poate rezolva ea singura problema cainilor vagabonzi. Ar avea PETA, de exemplu, o strategie pentru a ajuta autoritatile romane sa rezolve aceasta chestiune?
N.K.: Daca Romania vrea sa atace radacina acestei probleme, am fi bucurosi sa trimitem municipalitatilor informatii despre cum ar putea sa actioneze mai bine. Exista multe organizatii in Romania care ar putea ajuta la nivel local. Aceasta este o oportunitate unica ca Romania sa-si dovedeasca nu doar compasiunea, dar si sa arate altor tari cum programe bine implementate pot rezolva in mod eficient o astfel de problema.

4 comentarii

Cea mai buna solutie !
Insa vrem sa-i eliberam in Germania sa ne arate ei,ca vad ca se pricep si vin sa ne invete cum e sa calci numai in excremente de caini,sa fii muscat de caine,sa te latre toata noaptea si apoi sa fii nevoit sa mergi la munca.Dar vrem PRACTIC sa ne arate,nu teorie(la ei in Germania,evident)
La intrebarea daca vor mai fi agresivi dupa castrare domnisoara a ocolit raspunsul,dar nici nu aveam nevoie sa ne spuna dansa ca si cei castrati musca bine(mai ales in haite asa cum sunt ei acum printre blocuri-si-i ataca pe copiii care se plimba pe role sau biciclete ca nu le place lor ca merg prea repede poate),fac chiar si excremente in continuare aducatoare de boli grave si latra toata noaptea asa incat acum cand vine vara si vrem sa dormim cu geamurile deschise.
Ca eutanasierea nu e solutie agreata de o parte din populatie ne este clar.Insa acea parte care zic ei ca este mare,cu suflet si mai mare nu vor sa ii ia in casele lor,sa-si asume responsabilitati.Ei vor sa-i iubeasca pe strada,fara nici o responsabilitate decat eventual sa le arunce niste mancare.Si noi avem resturi de mancare,dar ganditi-va la frustarea mea daca as hrani un caine in jurul blocului si apoi mi-ar veni copilul muscat de el doar pt. vina ca se plimba cu rolele,bicicleta sau pur si simplu alerga.Sau cu incaltamintea plina de rahat.
Veniti-va in fire si recunoasteti ca locul lor nu este intre blocuri.
In adaposturi si evident sterilizati,OK!Adoptati cu responsabilitate,OK!(daca nu, amenzi usturatoare si reale)!
In teritoriu in schimb numai pe cel al Germaniei.

Citez din articol: “ani de zile, o gramada de bani au fost investiti in indepartarea cainilor”. Fals! Se castreaza si se elibereaza de cel putin 10 ani, ca de aceea s-a si inzecit numarul cainilor castrati cu dragoste maaaare.
Despre “compasiunea Romaniei”… Ma scuzati, daca ati avea o buba dureroasa, v-ati dori ca medicul sa va arate compasiunea sau sa va taie cu bisturiul si sa va scape de belea? Daca aveti o gradina in paragina, dati vina pe fostul regim si culegeti semintele buruienilor (asteptand sa vedeti, cate zile oti mai avea, daca nu cumva dispar, pana la urma) sau le smulgeti din radacini?
Responsabilizarea cetatenilor nu se incepe cu mila si compasiune, ci cu lege drastica, usturatoare (experientia docet, nu de alta).
Si, inca ceva, ca tot vorbeam de cetateni: o “lege” a cetatii e ca nu faci ce vrei si ce-ti place, unde si daca iti vine, ci faci ceea ce nu-i deranjeaza pe ceilalti.
Oricat de mult imi plac mie tigrii, n-o sa cresc vreunul in fata blocului, fiindca daca sunt satui nu sunt agresivi, fiindca “nu-i ataca decat pe oamenii rai” etc. etc. etc. Si n-o sa cresc nici cai, vaci, porci, miei, capre, fiindca sunt animale dragute si nu fac rau nimanui.

da?
cate ipocrizie si la nemti si la PETA…
cata ipocrizie…

70-80% din animalele salvate de PETA SUNT EUTANASIATA!!!
de unde se trezeste gagica asta sa abereze in asemenea hal?
isi ataca organizatia la care lucreaza?!?!

pe lanca asta. este inuman sa eutanasiezi (curios olanda, elvetia si inca cateva state accepta acest lucru la oameni pentru ALINAREA suferintei), dar NU este inumai sa tii 10 caini in custi de 1 m2, sau sa ii lasi in strada castrati. daca-s castrati nu mai mor de frig? nu mai mor de foame? nu mai sunt calcati de masini sau multilati de oameni?!?!?!
intreb si eu…

Gabi, Cu vreo zece zile in urma, am fost in zona de care vorbesti, la Calimanesti. Sunt multi caini vbgoaanzi,unii chiar in preajma hotelurilor.Acelasi lucru se intampla in marele parc din orasul meu. Haitele alearga printre copaci si pe alei, starnind teama celor care se plimba. Cei mai multi devin agresivi, cand apar persoane cu caini proprii. Noi ingrijim un caine bland care pazeste masinile din parcare.