acum 13 ani

Acum o luna si ceva, cand am venit in concediu in Romania, eu si prietenul meu ne-am propus sa acordam un mic ajutor adapostului de caini din orasul meu natal, Orastie, construind cateva custi in plus. Ajunsi la fata locului am gasit 3 familii de catei cu pui mici. Prietenul meu a dorit foarte mult sa salveze macar unul din ei, adoptandu-l.
El vroia sa-l adoptam si sa-l ducem la parintii lui, la Satu Mare, care stau la casa. L-am fi tinut noi, dar eu mai am un pechinez foarte capricios si ne gandeam ca ar fi foarte greu sa-i tinem impreuna.
Si asa am si facut. Dintre toti l-am ales pe cel mai trist si mai singuratic. Era o mogaldeata cafenie, mai avea inca 5 fratiori, care toti erau prietenosi, el era singurul care fugea de noi, nu vroia sa se joace, nu prea vroia nici sa manance…….si avea si ceva febra. M-am gandit sa-l iau pe el pentru ca era foarte trist, insa m-am gandit si ca poate e un pic bolnavior si astfel i-ar fi fost foarte greu sa supravietuiasca.
Saracutul, cateva zile la rand a plans si de-abia mergea…..facea 2,3 pasi si cadea pe burtica. Imi aduc aminte ca in prima noapte cand a dormit la noi, avea febra si plangea continuu, asa ca l-am culcat la mine pe piept. Am inceput sa ma atasez foarte mult de el, inca din prima seara, deja imi era foarte greu sa ma mai despart de el.
Dupa vreo zi doua am mers la parintii lui, unde urma sa-l lasam pe micut, insa cand am ajuns acolo, surpriza, catelusa lor tocmai fatase 7 puisori……deci nu puteam sa-l lasam acolo. Era vorba sa-l ducem la niste neamuri de la tara, insa eu cel putin nu am mai vrut sa-l dam. Am zis ca daca nu poate ramane la parintii lui, atunci o sa-l tinem noi. Zis si facut. L-am dus la veterinar pentru primul vaccin, deparazitari si bineinteles pasaport si microcip, pentru ca urma sa-l luam cu noi, in Italia.
Prietenul meu s-a intors in Italia, la sfarsitul lunii august, impreuna cu Nero, caci asa i-am pus numele micutului,iar eu am ramas deocamdata in tara sa-mi rezolv niste probleme personale. Imi trimite mereu poze cu micutul, care acum e destul de maricel, de fapt….il vad mereu pe camera, imi povesteste ce nebunii a mai facut. Cica e un dracusor de catel…..face toate draciile posibile….se joaca intr-una, e foarte prietenos cu toata lumea, fura papucii tuturor. Intr-una din zile l-a lasat pe balcon sa se joace si a scos un rozmarin plantat in ghiveci si i-a papat toata radacina:)) Cica si-a facut si un prieten bun, cainele unor vecini, care sta in cusca…..cica Nero al nostru fura lucruri de pe-acasa, de pe la vecini, si le duce la prietenul lui in cusca:)) Numai nebunii si ghidusii face! Mananca foarte mult, e plin de energie, vesel si iubitor. De-abia astept sa merg si eu sa-l vad din nou, mi-e foarte dor de el.
Un suflet cald si nevinovat, cum e si Nero al nostru, iti coloreaza la maximum viata, iti alunga tristetea si singuratatea, iti este un prieten adevarat si fidel pentru totdeauna, tocmai de-asta incurajez pe toata lumea sa adopte. Plus de-asta ajuti un suflet nevinovat si poate trist….care poate daca nu ai fi tu, nu ar avea prea multe sanse in aceasta lume.

2 comentarii

Doamne ce suflet mare ai!
Foarte frumos din partea ta ca lai adoptat si toata stima ca ai ajuti pe cei de la adapostul de caini.Eu locuiesc in Anglia si as adopta si eu daca as putea dar din pacate am un program foarte lung de munca si mai stau si in chirie,dar povestea ta asa de mult ma bucurat.Si eu am un maidanez luat de pe strada de la 4 saptamani iar acum are 8 ani si sta cu parintii mei in Romania care o iubesc mult si o rasfata.Ma gandesc mult la ea si mama tot timpul imi trimite poze si cateodata cand sun acasa mi-o mai da la telefon(eu ai spun “ce faci puiul mami”ear ea latra in receptor)Asa dor ami este de ea iar tu esti foarte norocoasa ca o sa te intorci curand si o sa-l vezi.Ai grija de el si pretuieste toate clipele petrecute inmreuna.

As vrea si eu un catel de rasa aceasta cum putem colabora ?