acum 14 ani

Aceasta este povestea unui catel considerat de cateva zeci de persoane simplu gunoi si devenit tovaras de neinlocuit – o dovada incontestabila ca nu opinia majoritatii face diferenta, ci atribute profund umane (de la constinta educata in respect pentru viata si pana la minimul bun-simt).
27 mai 2007, zi caniculara, miros pestilential, haite hamesite in deriva, containere ingropate in gunoaie si de jur-imprejur blocuri si case (locuite). Protagonist in acest decor de sfarsit de lume si deseori de sfarsit de viata – un catel de cateva zile, inca in agonie, intre 9 fratiori deja morti. Instinctiv, din cauza caldurii, incercase sa se tarasca intr-o gaura de sobolan. Scotea niste sunete ca si cand cineva taia o gaina la mare distanta. Cand l-am ridicat ardea si avea gura plina de pamant, nu se misca deloc dar scotea acelasi carait. Desi aveam 6 catei in apartament, mi s-a parut ca este mai uman sa il las sa moara pe un colt de balcon, la umbra. Chiar daca parea fara sens, am incercat repetat sa il alimentez si i-am facut glucoza 5% subcutan. Dupa cateva zile i-am facut poze pentru adoptie, dar avea aspectul unei larve foarte mici si nu se distingea deloc. In primele luni si-a mentinut forma amorfa si parea ghidat doar de instincte primare. La 6 luni arata si se deplasa exact ca o iguana.

In vremea in care a fost ratusca cea urata imi tot spuneam ca si daca se va gasi cineva care sa doreasca un catel stangaci si disproportionat imi va fi toata viata dor de el si nimeni nu va reusi sa il inteleaga ca mine. Si acea persoana a sosit – in noua casa, Nistor a defecat, a mancat, a vomat, a marait si s-a ferit de toata lumea, aproape simultan. Dupa cateva ore, ne-au sunat sa luam creatura inapoi si am realizat ca toate acele manifestari vegetative erau doar dovada atasamentului lui fata de noi.
Apoi brusc, intre 6 si 8 luni, a inceput sa se dezvolte spectaculos, nu mai facea in casa, intelegea toate comenzile, mergea la pas, se juca si isi exprima atasamentul fata de toti membrii familiei. A fost singurul catel din casa selectat pentru dresajul de salvare si primul care a salvat un maidanez donand sange. Nistor ma iubeste atat de mult incat e fericit de fiecare data cand ni se intersecteaza privirile. Este unul din cainii cu care imi impart dormitorul, sufletul si viata.
In mai anul acesta, in Bucuresi, langa Novotel, din gunoi se zarea capul unui catel de cateva zile, identic cu Nistor cand l-am gasit. In urma cu doua saptamani, in parcul din Craiova au fost aruncati 4 catei negri fara ochi – in aceeasi zi, la asociatia locala au fost semnalate alte 4 locatii cu cuiburi mari de sugari abandonati. Povestea aceasta se reitereaza de mii si mii de ori si Nistor e una din dovezile certe ca, reparand un act criminal intr-o lume ignoranta, gasesti recompense enorme.

51 comentarii

+ 27.05.2007 – 16.08.2021
Nistor a depasit orice record de varsta pentru un caine de talie foarte mare. A fost un tovaras fidel si discret si, in ciuda unei artroze avansate, a tinut pasul cu mine pe drumul uneori abrupt al vietii, din sudul arid al Romaniei si pana pe plajele innorate ale Bretaniei.