acum 12 ani

O femeie protestează împotriva consumului de carne. O campanie inedită în Spania

O femeie protestează împotriva consumului de carne. O campanie inedită în Spania

O femeie protestează împotriva consumului de carne. O campanie inedită în Spania

Un grup de activişti care militează împotriva violenţei asupra animalelor a realizat o nouă campanie care a şocat întâi locuitorii Barcelonei şi mai apoi, întreaga comunitate de pe Internet.

Una dintre activiste s-a întins, dezbrăcată, pe o farfurie uriaşă, alături de bucăţi gigantice de “garnitură”, înconjurată de o substanţă de culoarea sângelui, în cadrul unei campanii care a fost lansată pentru a sensibiliza consumatorii de carne în favoarea renunţării la acest tip de produse alimentare, scrie Daily Mail.

Protestatara s-a întins în “costumul Evei”, suportând temperaturile joase, în mijlocul unei piaţete foarte circulate din Barcelona. Alături de ea se aflau şi alţi activişti, afişând un banner pe care scria: “Câtă cruzime poţi înghiţi”.

Acest protest este primul de acest gen din Spania şi va mai fi reprodus în Valencia şi în Palma de Mallorca.

“Vrem, prin campania noastră, să ne adresăm celor care consumă carne şi care ar putea renunţa la acest obicei. Cu ocazia fiecărui Crăciun pregătim o campanie prin care vrem să le amintim oamenilor de drepturile animalelor”, a explicat Aida Gaston, directoarea grupării AnimaNaturalis. “Consumul de carne este un obicei de care putem să ne lepădăm în întregime”, a adăugat şi coordonatoarea campaniei, Alba Mangado.