acum 14 ani

O organizație pentru protecția animalelor din Italia îi cere lui Chirtoacă să renunțe la eutanasierea maidanezilor

„Domnule Primar, am fost informaţi despre hotararea Dvs., conform căreia câinii vagabonzi, capturaţi în oraşul Chisinau, în cazul în care nu vor fi adoptaţi sau reclamaţi de proprietar în timp de 10 zile, vor fi omorâţi. O asemenea ştire a trezit în rândul membrilor asociaţiei noastre dezamăgire şi tristeţe”, se menționează în adresarea organizației „Settore Cani e Gatti LAV”, care pledează pentru protecția câinilor și pisicilor.

„Sensibilitatea opiniei publice internaţionale privind animalele este într-o mare creştere, la fel ca şi conştientizarea că orice naţiune trebuie să prevadă intervenţii legislative şi practice pentru a ocroti animalele, astfel încât să fie garantate bunăstarea şi respectul tuturor fiinţelor, capabile, ca şi noi, de a simţi plăcere, durere, de avea parte de emoţii şi afecţiune”, se mai menționează în adresarea organizației către primarul Dorin Chirtoacă.

Ilaria Innocenti, semnatara scrisorii, îi cere lui Chirtoacă să renunțe „la orice intenţie de a omorî câinii capturaţi în Chişinău” şi îndeamnă primăria să elaboreze „o strategie pentru a combate problema maidanezilor, care prevede sterilizarea animalelor, încurajarea adopţiilor, instruirea şi educaţia cetăţenilor – chiar de la vârsta şcolară – spre un raport corect om – animal”.

Un comentariu

poate sa ceara pana nu mai pot asa ceva , ca la noi in Romanica nu se aude asa ceva. sunte-m bolnavi de cruzime si de nesimtire.Se tipa ca ii deranjeaza maidanezii,dar nu inteleg ca si problema lor este.Ca si cum cineva este obligat sa faca ceva dar ei sa stea pe mrgine sa comenteze.