acum 13 ani

De obicei, cursul festiv de final de facultate, ar trebui să fie un moment, un nou început sau un bun sfârşit, probabil împletit în cântec de sărbătoare, calculat cu grijă, fără erori care să risipească bucuria puţinelor clipe. Pentru mine a fost (pe lângă acel fiasco organizat zgomotos de o companie de PR tânǎrǎ peste mǎsurǎ), o adevărată poveste, pictată cu stropi imenşi de ploaie, într-o dimineaţă de Mai tomnatic.
Noroc de emoţii
O poveste în poveste e soarta lui Igor (numele căpătat ulterior), acel ghem de blană care m-a trezit la 6 dimineaţa cu scâncetele lui. Credeam că e căţelul vreunei vecine, că aşa tare se auzea plângând, tocmai la etajul cinci al apartamentului în care stau, cu termopanele închise, cu tot.
Mă uit pe geam; înnorat şi ploaie măruntă, dar puternică. Lângă o maşină se adăpostea un căţeluş, nu mai mare de cinci săptămâni, cu suspine jalnice, printre care cerşea ajutor. Buimacă şi în pijamale cum eram, cu ochii încă obloniţi de somn, am coborât în grabă să culeg chiştocul din ploaie. Normal că până am coborât cinci etaje, mogâldeaţa (care de sus se vedea destul de mare), deja fugise pe nicăieri. Noroc de un vecin care m-a îndrumat spre o grădină, şi acolo l-am găsit îngrămădit lângă o căţeluşă roşcată care-l adoptase din compasiune (am aflat ulterior cǎ era mama lui chiar dacǎ nu semǎnau deloc). L-am luat în braţe, în haina care i-a fost păturică în următoarele câteva ore (chiar noaptea întreagă până a udat-o, ghiciţi cu ce?). Plin de noroi, ud ca o şosetă scăpată în lighean, s-a cuibărit în braţele mele, apoi în mingea imensă ce o ţineam pe post de fotoliu. În câteva ore, a şi mâncat puţin, dar după, iar somn. S-a lipit de mine ca un adeziv şi nu mă lasă inima să-i caut alt stăpân.
Ştiţi povestea/ legendă a lui Hachiko? Câinele care şi-a găsit singur stăpânul în gară şi după moartea acestuia încă îl mai aştepta în staţie, la gară? Eh… ceva de genul, aş putea spune, însă puţin mai vesel.
O zi înseninatǎ de ochi blânzi
Seara, după ce am ajuns acasă, (toată ziua am stat cu gândul la micuţul ce-l capturasem din ghearele ploii), după „nefericitul curs festiv” de care pomenisem în incipitul acestei „aventuri”, tare s-a mai bucurat să mă vadă. Destul de obosită şi prinsă într-o dezamăgire continuă, totuşi m-a înviorat. Păi cum să nu reuşească prezenţa unui căţeluş, să-ţi aprindă inima?
Am adormit chiar devreme în acea seară, Igor, cu mine şi cu mama în cameră; bineînţeles că peste noapte au urmat vreo trei plimbări la baie, precedate de deşteptări din somn prin mâţâiala micuţului. Noroc că nu a făcut în „pat”. Şi aşa a trecut prima noapte din viaţa noastră împreună.
Cine se scoalǎ dimineaţa aleargǎ toatǎ ziua
Am mers şi-am dus-o pe mama la gară la 6 dimineaţa, tot cu Igor, deoarece, normal că nu se putea dezlipi de mine. Mă strigă cu plânsetele chiar şi când dispar o secundă din raza lui de acţiune. Ne-am întors împreună, cu autobuzul, prin ploaia care pǎrea că nu se mai termina şi care încă îl mai sperie pe patruped. Ziua mi s-a părut exagerat de lungă, însă plină de realizări. I-am făcut o baie caldă să-i pot vedea culoarea adevărată. La început credeam că e un caniche sau bichon. Aşa părea. Acum cred că e ceva mult mai mare, gândind după mărimea lăbuţelor şi a botului. Mă gândesc la un ciobănesc sau cine ştie, un simplu maidanez mai special. Mai târziu, am făcut cunoştinţă cu mulţi oameni (Igor în primul rând), l-au cunoscut prietenele mele şi am primit în dar (de împrumut) şi o păturică. Ca să nu mai pomenim de mâncare şi de căldura sufletească cu care am fost întâmpinaţi. Am alergat prin parc şi apoi iar acasă. Am trecut cu brio de primul contact cu societatea. Şi vă vine să credeţi că e doar de mărimea a doi pumni sănătoşi de bărbat?
Un sfârşit fǎrǎ final
Asta e scurta noastră poveste, începutul unei noi vieţi împreună. De fapt nu asta era ordinea în care voiam să-mi ordonez viaţa după terminarea facultăţii. Poate era în plan un câine; cu siguranţă nu acum; după cum zice tot românu: întâi casă, apoi familie, apoi dacă mai rămâne din salariu… şi plăceri minore sau un animal de casǎ. Dar se pare că el m-a ales pe mine şi restul lăsăm în legea sorţii.
Şi ca să aducem ceva bun în lumea asta, ar trebui să începem prin a ne schimba pe noi înşine şi prin a face loc momentelor inoportune din viaţă; să ne lăsăm purtaţi de instinctele care primează raţiunii (şi întrebărilor fără sens despre consecinţele compromisurilor pe care le putem face).
Asta e povestea lui scrisă cu picuri de ploaie, un nou început pentru el şi un îndemn la bunătate adresat oamenilor.
Sǎ salvezi o viaţǎ de câine nu e greu, sǎ o menţii fericitǎ însǎ, e mult mai greu decât pare; e ca şi când ţi-ai lua angajamentul faţǎ de un copil orfan. În Sibiu se fac campanii de adopţii în fiecare sâmbǎtǎ sau o datǎ la douǎ sǎptǎmâni. Prea puţini patrupezi îşi gǎsesc stǎpâni, iar restul încǎ mai sperǎ, sâmbǎtǎ de sâmbǎtǎ. Ar trebui sǎ lǎsǎm prejudecǎţile la o parte şi sǎ privim dincolo de originea lor (câini comunitari sau ai strǎzii fiind), ar trebui sǎ ne pese mai mult de nişte vieţi pe care le putem îmbunǎtǎţi fǎrǎ costuri mari. Şi cine ştie? Dacǎ tot se spune cǎ toţi câinii merg în rai, poate cǎ şi stǎpânii lor ajung tot acolo!

Mihaela Anghel

13 comentarii

Felicitarile mele ! esti un exemplu demn de urmat ! sa ai sarbatori fericite pt sufletul tau bun !

Ai un suflet bun si ai facut o fapta mare, va doresc o viata fericita impreuna, tie si catelusului tau. Sunt convinsa ca sunteti o bucurie unul pentru altul si ca Doamne-Doamne se uita la voi si zambeste multumit. Dumnezeu sa va binecuvateze pe amandoi. Si nu in ultimul rand…ai talent la scris. Povestesti frumos si pe sufletul cititorului. Sa fii sanatoasa si fericita.

Frumoasa poveste. Felicitari!

Draga Mihaela, un caine este o mare responsabilitate dar iti va pune sufletul lui pe tava. Dupa cum spunea Francois Mitterand “cainele iti da totul si nu-ti cere nimic in schimb”..Va fi greu la inceput sa il inveti sa faca afara..Exista totusi o regula de urmat: trebuie dus afara, ptr.”nevoi”, de fiecare data cand se scoala din somn si dupa ce mananca..Asa este la cainii micuti..Eu nu am stiut aceste lucruri si am clacat la primul caine..L-am dat spre adoptie la varsta de 5 luni si nu mi-am iertat acest gest nici in ziua de astazi..L-am vrut inapoi dar nu s-a mai putut. Asa ca sfatul meu este sa ai mare rabdare cu el..
Iti doresc tot binele din lume si ai sa vezi ca el va sosi cu noroc pentru tine. Sa aveti amandoi parte de un An Nou plin de bucurii si multa sanatate.

bravo mihaela esti un adevarat exemplu pentru toti iubitorii de animale.inca o data bravo

wow!fara cuvinte.impresionanta povestea ta.crede-ma k scriu aceste randuri si ink am lacrimi in oki.un gest…deosebit din partea ta.felicitari!!!

esti un adevarat exemplu de urmat!!!! persoane ca tine ….mai rar. Felicitari !!!! si bafta an viata la aman2 (L)

e identica cu cucchi a mea cand avea 3..4 luni,cucchi fiind o corcitura de Shitzu cu York. Acum e mai mult meagra cu putin alb si are an jur de 8kg…e minunata catelusha ta si binenteles si u ,ai un suflet nobil,daca am fi toti ca tine sau macar jumate,lumea ar fi mult mai buna. Ati…scz Va doresc tot binele din lume (L)

draga mihaela povesta ta m-a facut sa plang si eu am adoptat o catelusa pe nume myra o iubesc enorm.stiu ce inseamna sa te trezesti noaptea si sa nu te poti odihni.dar a trecut si deja am uitat.ma bucur enorm de mult ca mai exista oameni iubitori de animalute.dumnezeu ne-a lasat pe toti pe lumea asta sa traim cu totiiimpreuna.cum cateii sau alte animale nu ne decid noua soarta asa si noi ar trebuii.iti multumesc.

FELICITARI ESTI UN ECXEMPLU DE URMAT.

ce poveste trista.este bine ca acum acel ghemotoc adorabil are acum o viata fericita si placuta.te pup…..cu multa sinceritate andreea..

frumoasa povestea!! sunt asa de trista!… nu gasesc un catelus pe care sami steie langa inima mea, parintii nu ma lasa cu maidanezi in casa si aici in Pascani sunt doar caini mari si foarte rai … as vrea sa am pe cineva langa mn dar sai pot oferi dragoste sufleteasca si voi fi o stapana iubitoare si rabtatoare… daca ma puteti ajuta cu un catelus mic de statura va rog sunati la nr :0785087499.!

Of…. nu am pe cineva care sami aline inima de tristete..! esti demn de urmat pentru toti oameni carae nu iubesc caini in aceasta lume, si care iubesc, ca sunt oameni cu inima de piatra ..! va rog ajutatima .. sami gasesc un catelus micut de statura sal mangai si sal iubesc … va pup si va rog ajutatima..! id de mess cosmy_blondutzza ,sau nr de tel:0785087499!